ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2187/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2187/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată la 28 ianuarie 2010

pe rolul Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC "G.T." SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, "ANAF"), anularea notei de constatare nr. 1060213

din 27 octombrie 2009 emisă de ANAF, anularea Deciziei nr. 1062122 din 22

decembrie 2009 emisă de ANAF, cu ocazia soluționării contestației

administrative formulată împotriva notei de constatare, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, la data de 21 ianuarie 2004, a fost încheiat între

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (denumită în continuare, în

cuprinsul prezentei decizii, "AVAS") în calitate de vânzător și un

consorțiu format din G.E.I.L. și C. SRL Italia, în calitate de cumpărător,

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, având ca obiect pachetul majoritar de

acțiuni ale S.N. T.R. SA (actuala SC "G.T." SA).

Transferul dreptului

de proprietate asupra acțiunilor a avut loc la data de 06 februarie 2004, iar

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1/2004 a fost integral executat

de cumpărător, împrejurare confirmată de AVAS prin Adresa nr. VP4/6246 din 11

decembrie 2006.

Cu ocazia

privatizării, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, s-a convenit ca

S.N. T.R. SA să beneficieze de o serie de facilități fiscale ce vor fi

stabilite prin intermediul unui act normativ special.

Astfel, SC

"G.T." SA a beneficiat de înlesnirile la plata obligațiilor bugetare,

prevăzute prin O.G. nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizării unor societăți

comerciale din portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, aflate în dificultate și Legea nr. 137/2002 privind

unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Înlesnirile la plată

prevăzute de cele două acte normative au fost acordate S.N. T.R. SA (actuala SC

"G.T." SA) prin Ordinul comun înregistrat la AVAS sub nr. 1 din 26

mai 2004 și la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. 809 din 26 mai 2004, iar

sumele care au făcut obiectul înlesnirilor la plată au fost identificate prin

certificatul de obligații bugetare nr. 8586 din 10 mai 2004 eliberat de

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. Ordinul comun și-a

produs pe deplin efectele, societatea reclamantă respectând întocmai condițiile

de menținere a valabilității înlesnirilor la plată acordate, achitând toate

sumele care au fost eșalonate la plată (chiar în avans, la data de 25 octombrie

2005), precum și obligațiile fiscale curente.

Dobânzile și

penalitățile de întârziere aferente înlesnirilor acordate prin ordinul comun au

fost calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra

acțiunilor, respectiv până la data de 06 februarie 2004.

Înlesnirile la plată

au fost acordate pentru următoarele categorii de obligații bugetare:

- obligațiile fiscale

principale, cu reținere la sursă, datorate și neachitate în perioada 01 ianuarie

2003 - 31 decembrie 2003, precum și dobânzile, penalitățile de întârziere și

penalitățile aferente acestora, pentru care a fost acordată eșalonarea la plată

pe 5 ani cu 6 luni perioadă de grație cuprinsă în eșalonare;

- obligațiile fiscale

principale restante la data de 31 decembrie 2002, pentru care a fost acordată

amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de plată a

sumelor eșalonate;

- dobânzi și

penalități de orice fel, aferente obligațiilor fiscale principale restante la data

de 31 decembrie 2002, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea

scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate;

- obligațiile fiscale

principale datorate și neachitate în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie

2003, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până

la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate;

- dobânzi și

penalități de orice fel, aferente obligațiilor fiscale principale datorate și

neachitate în perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2003, pentru care a fost

acordată amânarea la plată, în vederea scutirii, până la ultimul termen de

plată a sumelor eșalonate;

- obligațiile fiscale

principale restante reprezentând vărsăminte din profitul net, precum și

dobânzile și penalitățile de orice fel aferente acestora, datorate la data de

06 februarie 2004, pentru care a fost acordată amânarea la plată, în vederea

scutirii, până la ultimul termen de plată a sumelor eșalonate.

Prin nota de

constatare nr. 1060213 din 27 octombrie 2009, la aproximativ 4 ani după

executarea în totalitate a ordinului comun sus-menționat, ANAF - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat

"pierderea" înlesnirilor la plată acordate, întrucât acestea nu au

fost autorizate ca ajutor de stat, iar, ca o consecință, ANAF a repus în

sarcina societății toate sumele care, conform ordinului comun sus-menționat, au

făcut obiectul scutirii la data achitării ultimei rate din sumele eșalonate la

plată. Pentru sumele respective au fost emise acte de executare silită,

respectiv somația nr. 1061780 din 09 decembrie 2009 și titlul executoriu nr.

6734 din 25 noiembrie 2009.

Tot ca o consecința a

"pierderii" înlesnirilor la plată, a fost emisă decizia referitoare

la obligațiile de plată accesorii nr. 101 din 25 noiembrie 2009, prin

intermediul căreia au fost calculate în sarcina societății, pentru perioada

cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor (06

februarie 2004) și data emiterii deciziei de calcul accesorii (25 noiembrie 2005),

majorări și penalități de întârziere aferente debitelor care urmau să facă

obiectul scutirii la plată.

Prin Decizia nr.

1062122 din 22 decembrie 2009, ANAF a respins contestația formulată de

societate împotriva notei de constatare nr. 1060213 din 27 octombrie 2009, în

procedura reglementată de art. 205 și următoarele C. proc. fisc.

Reclamanta susține că

a fost vătămată în dreptul de a beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de

O.G. nr. 45/2004 și de Legea nr. 137/2002, facilitați care i-au fost efectiv

acordate prin Ordinul comun al președintelui AVAS și ministrului finanțelor

publice nr. 1/809 din 26 mai 2004.

Susține reclamanta că

"pierderea" facilitaților fiscale a fost justificată numai prin

prisma faptului că facilitățile nu au fost autorizate ca ajutor de stat.

Sub acest aspect,

reclamanta susține că valabilitatea înlesnirilor la plată era condiționată de

respectarea de către societate a termenelor și condițiilor stabilite prin

ordinul comun.

Arată reclamanta că

pierderea valabilității înlesnirilor la plată, conform prevederilor art. 4

alin. (1) și alin. (2) din ordinul comun, are loc numai în situația

nerespectării contractului de privatizare și a termenelor și condițiilor

sus-menționate, nefiind impusă nicio altă condiție pentru valabilitatea

înlesnirilor la plată, a cărei nerespectare să poată conduce la pierderea

înlesnirilor acordate.

Astfel fiind, susține

reclamanta că lipsa autorizării facilităților ca ajutor de stat nu este de

natură să atragă pierderea valabilității înlesnirilor acordate întrucât: (i)

autorizarea ajutorului de stat era o condiție preexistentă emiterii actului

administrativ de acordare a înlesnirilor la plată, iar nu una ulterioară

emiterii acestuia; (ii) autorizarea ajutorului de stat nu era o obligație ce

incumbă reclamantei în calitate de beneficiar, ci autorităților publice,

respectiv inițiatorul ajutorului de stat, AVAS și furnizorul acestuia

Ministerul Finanțelor Publice; (iii) reclamanta nu poate fi responsabilă pentru

culpa autorităților publice care nu și-au îndeplinit obligația de a efectua

demersurile necesare în vederea autorizării ajutorului de stat înainte de

acordarea înlesnirilor la plată prin ordinul comun; (iv) conform dispozițiilor

O.G. nr. 45/2004 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 143/1999, cu modificările

și completările ulterioare, și ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia,

acordarea înlesnirilor prin ordinul comun se efectua numai după îndeplinirea

condițiilor prevăzute de lege în materia ajutorului de stat. În condițiile în

care ordinul comun a fost emis, autoritățile emitente ale acestuia au înțeles

că sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru acordarea

înlesnirilor la plată; (v) societatea reclamantă a acționat cu bună-credință în

raporturile juridice ce au luat naștere prin emiterea ordinului comun,

considerând în mod legitim că autoritățile publice implicate și-au făcut

datoria efectuând toate demersurile juridice necesare pentru emiterea valabilă

a ordinului comun.

Mai arată reclamanta

că motivul invocat de ANAF putea fi considerat un motiv de nulitate al actului

administrativ prin care au fost acordate înlesnirile la plată sau un motiv de

revocare a ordinului comun însă, autoritățile emitente nu au acționat în sensul

revocării sau anulării ordinului comun, în conformitate cu art. 1 alin. (6) din

Legea nr. 554/2004, care astfel și-a produs efectele juridice în sensul

nașterii drepturilor corelative în patrimoniul societății.

Totodată, reclamanta

susține că, din corespondența purtată cu AVAS și Ministerul Finanțelor Publice

(Adresele nr. 503.450 din 19 iunie 2009 și nr. 986 din 27 octombrie 2009),

rezultă că aceste autorități fac demersuri în vederea acordării scutirii și

pentru sumele datorate fondului de risc.

Mai arată reclamanta

că, potrivit art. 15 teza a II-a din O.G. nr. 45/2004, AVAS a notificat

ajutorul de stat acordat reclamantei, însă, până la data de 01 ianuarie 2007,

Consiliul Concurenței nu a emis o decizie, nici în sensul autorizării

ajutorului de stat, nici în sensul declarării acestuia ca fiind ilegal, iar, începând

cu data de 01 ianuarie 2007, ca urmare a abrogării Legii nr. 143/1999,

Consiliul Concurenței nu mai avea competența de a emite decizii cu privire la

ajutoarele de stat în legătură cu care a fost sesizat, această competență

revenind Comisiei Europene, conform Tratatului CE.

Susține reclamanta că

unica autoritate care ar putea exprima o opinie oficială asupra valabilității

înlesnirilor la plată este Consiliul Concurenței, care, prin Adresa nr. 5231

din 14 octombrie 2008, a comunicat reclamantei poziția oficială cu privire la

facilitățile fiscale stabilite prin O.G. nr. 45/2004 în sensul că "în

cazul în care răspunderea juridică a statului privind acordarea ajutorului a

fost angajată anterior aderării, nivelul ajutorului fiind stabilit definitiv și

necondiționat la acel moment se consideră că acesta este acordat anterior

aderării", același punct de vedere fiind comunicat și AVAS, prin Adresa

nr. 6490 din 16 decembrie 2008, în cuprinsul căreia se arată și că "(...)

după data aderării, autoritățile europene nu se pronunță în mod obișnuit asupra

unor măsuri luate într-un stat membru înainte de aderare printr-un act

administrativ sau normativ".

În privința aceluiași

aspect, reclamanta susține că ajutorul acordat societății este considerat un

ajutor existent la data aderării și nu mai este supus autorizării niciunei

autorități din România sau din Uniunea Europeană.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 3844 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantă, a

anulat nota de constatare nr. 1060213 din 27 octombrie 2009 și Decizia nr.

1062122 din 22 decembrie 2009 emise de ANAF și a obligat pe pârâtă la 39 RON

cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a

beneficiat de facilitățile fiscale în discuție, în calitate de continuatoare în

drepturi și obligații a S.N. "T.R." SA, în baza Ordinului comun al

AVAS și MFP nr. 1/809 din 26 mai 2004, emis în baza O.G. nr. 45/2004 și a Legii

nr. 137/2002, iar, din probatoriul administrat, rezultă că SC "G.T."

SA a respectat termenele și condițiile cuprinse în ordinul respectiv.

Instanța a reținut

că, prin ordinul respectiv, nu a fost prevăzută în sarcina reclamantei

obligația îndeplinirii condiției autorizării ajutorului de stat, dar AVAS a

notificat potrivit legii ajutorul de stat acordat reclamantei, Consiliul

Concurenței neemițând, însă, până la data de 01 ianuarie 2007 (dată de la care

nu mai are atribuții în acest sens) o decizie fie în sensul autorizării

ajutorului de stat, fie în sensul declarării ca ilegală a acestuia.

Din interpretarea

dispozițiilor Legii nr. 143/1999, în vigoare la momentul adoptării ordinului

comun, și având în vedere punctul de vedere exprimat de către Consiliul

Concurenței, ajutorul acordat reclamantei nu poate fi considerat un ajutor nou

pentru care să fie necesară autorizarea de către Comisia Europeană, întrucât

prevederile O.G. nr. 45/2004 nu au fost modificate ulterior datei aderării. În

acest sens, Curtea de apel a reținut că ordinul comun, emis anterior aderării,

și-a produs efectele la data achitării anticipate a sumelor eșalonate,

respectiv la data de 25 octombrie 2005.

A reținut instanța și

faptul că ordinul comun în baza căruia au fost acordate înlesnirile la plată nu

a fost anulat sau revocat, iar, la data emiterii notei de constatare, ordinul

comun era încă în vigoare, condițiile cuprinse în acesta erau îndeplinite de

către reclamantă, iar nivelul ajutorului de stat a fost stabilit definitiv la

momentul emiterii actului respectiv.

A imputa reclamantei

neautorizarea de către o altă autoritate publică a acestui ajutor, în

condițiile în care ordinul comun nu prevedea în sarcina societății obligații în

acest sens și în condițiile în care aceasta a îndeplinit toate prevederile din

cuprinsul acestuia, cu respectarea termenelor și a graficelor de rambursare,

reprezintă un exces de putere al autorității publice pârâte, cu atât mai mult

cu cât ajutorul de stat acordat este anterior aderării României la Uniunea

Europeană.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 3844 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală, invocând motivul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. precum și dispozițiile cu caracter general ale

art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă susține în esență că hotărârea instanței de fond a fost

dată cu aplicarea greșită a legii arătând că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile O.G. nr. 45/2004 conform cărora, amânarea la plată, în vederea

scutirii în procent de 100% până la ultimul termen de plată din eșalonările acordate

a obligațiilor fiscale restante, ar fi putut fi acordată intimatei numai în

condițiile respectării prevederilor legislației privind ajutorul de stat,

respectiv numai dacă erau respectate prevederile art. 15 din acest act

normativ.

Susține că și în situația

în care prin Ordinul Comun nr. 1 din 26 iunie 2004 și nr. 809 din 26 iunie 2004

al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și al Ministerului

Finanțelor Publice nu este menționată în mod expres autorizarea ajutorului de

stat, acest ordin a fost emis în baza unor prevederi legale care impuneau ca

ajutoarele de stat să fie acordate numai după autorizarea acestora.

Arată

recurenta-pârâtă că ordinul comun a vizat amânarea la plată, în vederea

scutirii, a sumelor datorate de reclamantă și nu scutirea efectivă a acestor

sume, intimata-reclamantă urmând a beneficia de scutirea efectivă a sumelor

datorate numai după îndeplinirea tuturor condițiilor legale, condiții printre

care se numără și autorizarea ajutorului de stat.

Întrucât în cazul

intimatei-reclamante nu exista autorizarea prevăzută de dispozițiile legale

aplicabile în speță, în mod legal și corect organele fiscale au emis actele

administrative ce fac obiectul prezentei cauze.

În concluzie

apreciază recurenta-pârâtă că nu se poate reține, în sarcina instituției un

exces de putere astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din

Legea nr. 554/2004.

O critică distinctă

vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens consideră

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea

formulată conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., SC G.T. SA a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

În esență

intimata-reclamantă a arătat că instanța de fond a ținut cont de prevederile

O.G. nr. 45/2004, că înlesnirile la plată au fost acordate conform art. 9 din

acest act normativ, prin Ordinul comun al A.P.A.P.S. Condiția autorizării

ajutorului de stat nu a fost inclusă în ordinul comun pe care trebuia să-l

respecte pentru a beneficia de înlesnirile la plată.

în recurs.

Înalta Curte în

conformitate cu prevederile art. 151 C. proc. civ. a apreciat necesară

suplimentarea probatoriului în ceea ce privește procedura derulată de Consiliul

Concurenței, urmare a notificării efectuate de A.V.A.S. la data de 01

septembrie 2004, în raport cu prevederile art. 17 și art. 18 din Legea nr.

143/1999.

În acest sens s-a

depus la dosarul cauzei un proiect de decizie întocmit de Consiliul Concurenței,

ce a fost depus de Ministerul Finanțelor Publice în Dosarul nr. 5468/2/2010, ce

s-a aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, potrivit căruia notificarea A.V.A.S. nr. P/8310 din 01

septembrie 2004, înregistrată la Consiliul Concurenței cu nr. RS-AS 79 din 01

septembrie 2004, a intrat în vigoare la data de 29 noiembrie 2005, imediat ce

Consiliul Concurenței a considerat că informațiile furnizate erau corecte și

complete precum și întâmpinarea formulată de Ministerul Finanțelor Publice în

acest dosar.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de recurentă, ținând cont de apărările intimatei

precum și de înscrisurile noi administrate în etapa controlului judiciar, în

condițiile art. 305 C. proc. civ., examinând cauza,sub toate aspectele conform

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

fapt și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu cererea având ca

obiect anularea notei de constatare nr. 1060213 din 27 octombrie 2009 întocmită

de ANAF - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin care

s-a constatat pierderea înlesnirilor la plată acordate prin Ordinul comun

înregistrat la AVAS nr. 1 din 26 mai 2004 și la Ministerul Finanțelor Publice

sub nr. 809 din aceeași dată, precum și a Deciziei nr. 1062122 din 22 decembrie

2009 emisă de aceeași instituție prin care a fost respinsă contestația

formulată în baza art. 205 C. proc. fisc.

Prima instanță a

apreciat că reclamanta a respectat termenele și condițiile impuse de Ordinul

comun, atât în ceea ce privește constituirea garanțiilor, achitarea ratelor

eșalonate, plata majorărilor datorate pe perioada eșalonării, achitarea

obligațiilor fiscale curente la termenele prevăzute de lege, ajutorul de stat

acordat prin Ordinul comun era, la data aderării României la Uniunea Europeană,

un ajutor existent, nesupus autorizării Comisiei Europene, întrucât nivelul

ajutorului a fost stabilit la momentul emiterii Ordinului comun, concluzie

împărtășită și de instanța de control judiciar.

Răspunzând punctual

motivelor de recurs se constată următoarele:

greșita aplicare a legii, respectiv a O.G. nr. 45/2004, nu poate fi reținută.

Într-adevăr

înlesnirile la plata, prevăzute de O.G. nr. 45/2004, au fost acordate

intimatei-reclamante SC G.T. SA, potrivit art. 9 din acest act normativ, prin

Ordinul comun al A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) și Ministerul Finanțelor

Publice.

Art. 15 din acest act

normativ prevede că orice formă de ajutor de stat reglementată prin această

ordonanță se acordă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 43/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale reglementărilor emise în

aplicarea acesteia.

Recurenta-pârâtă

susține că Ordinul comun a fost emis în baza unor prevederi legale care

impuneau ca ajutoarele de stat să fie acordate după autorizarea acestora, și că

a vizat amânarea la plată, în vederea scutirii, a sumelor datorate de

reclamantă și nu scutirea efectivă a acestora, reclamanta urmând a beneficia de

scutirea efectivă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor legale, printre

care și autorizarea ajutorului de stat.

Așa cum susține

instanța reclamantă, condiția autorizării ajutorului de stat a fost în

competența autorităților emitente ale Ordinului comun, ea nefiind precizată în

Ordinul comun ca și condiție care trebuie respectată de G.T. pentru a nu pierde

înlesnirile la plată acordate.

În cauză AVAS a

notificat Consiliul Concurenței prin notificarea nr. P/8310 din 01 septembrie

2004.

Conform înscrisului

depus la dosar, notificarea AVAS a intrat în vigoare la data de 29 noiembrie

2005, dată la care notificarea a devenit efectivă în sensul art. 15 alin. (3)

din Legea nr. 143/1999.

Conform prevederilor

art. 9 din Legea nr. 143/1999 în termen de 60 de zile (30 zile în forma

inițială) de la data la care notificarea a devenit efectivă Consiliul

concurenței va lua una dintre deciziile menționate la art. 8 alin. (2) - (4),

"(2) În cazul în

care Consiliul Concurenței decide să deschidă o investigație, va trebui să ia

decizia finală în termen de cel mult patru luni de la data deschiderii

investigației.

(3) În cazul în care

Consiliul Concurenței nu ia deciziile menționate în termenele stabilite;

ajutorul poate fi acordat în mod legal după înștiințarea prealabilă a

Consiliului Concurenței și va deveni un ajutor existent.

(4) Termenele

stabilite nu se aplică, dacă ajutorul de stat nu este notificat sau notificarea

nu este efectivă".

Astfel în cazul în

care Consiliul Concurenței decide să deschidă o investigație, va trebui să ia

decizia finală în termen de cel mult 4 luni de la data deschiderii

investigației.

În cazul în care

Consiliul Concurenței nu ia deciziile menționate în termenele stabilite conform

prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat,

republicată cu modificările și completările ulterioare, ajutorul poate fi

acordat în mod legal după înștiințarea prealabilă a Consiliului Concurenței și

va deveni un ajutor existent. Termenele stabilite nu se aplică, dacă ajutorul

de stat nu este notificat sau notificarea nu este efectivă, aspect ce rezultă

din cuprinsul art. 18 alin. (4) din actul normativ anterior menționat.

În cauză de la data

de 29 noiembrie 2005 a început să curgă termenul de 60 zile, prevăzut de art.

18 alin. (1) din Legea nr. 143/1999, pentru luarea unei decizii de către

Consiliul Concurenței, termen care s-a împlinit la data de 29 ianuarie 2006.

Cum Consiliul

Concurenței, nu a luat nicio decizie până la data de 29 ianuarie 2006, în

conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 143/1999 privind

ajutorul de stat, republicată cu modificările și completările ulterioare,

ajutorul de stat, notificat de către A.V.A.S. la data de 01 septembrie 2004, a

devenit un ajutor de stat existent, ce putea fi acordat în mod legal.

Începând cu data de

01 ianuarie 2007, Legea nr. 143/1999 cu modificările și completările ulterioare

precum și regulamentele de aplicare ale acesteia au fost abrogate expres iar

Consiliul Concurenței, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006 nu mai are

competența de a emite decizii cu privire la ajutoarele de stat în legătură cu

care a fost sesizat.

De la data aderării

României la Uniunea Europeană, competența de a analiza și autoriza ajutoarele

de stat acordate în România revine Comisiei Europene, conform tratatului CE și

regulamentelor emise în aplicarea acestuia.

Contrar celor

susținute de recurenta-pârâtă, instanța de control judiciar constată că,

ajutorul acordat intimatei-reclamante este considerat un ajutor existent la

data aderării și că acesta nu mai este supus autorizării.

Nefiind un ajutor

nou, nu este necesară autorizarea acestuia de Comisia Europeană.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct.

7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței

civile nr. 3844 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 mai 2012.

Procesat de GGC - GV