ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3626/2012

HOTĂRÂRE
20.09.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3626/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 4505 din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC N.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Municipiului București pentru

Accize și Operațiuni Vamale, și a suspendat executarea Deciziei nr. 107 din 9

septembrie 2010, emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție instanța de

fond a reținut că atât din Recomandarea nr. R(89)8/1989, cât și din cuprinsul

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă fără echivoc că exercițiul

dreptului unei persoane fizice sau juridice de a obține suspendarea provizorie

a executării unui act administrativ este condiționat de îndeplinirea de către

aceasta a două condiții cumulative, respectiv condiția existenței unui caz bine

justificat și condiția nevoii de a se preveni producerea unei pagube iminente,

dificil sau imposibil de a mai fi reparată în viitor.

Practic, bucurându-se de prezumția de

legalitate, bazată, la rândul său, pe prezumțiile de autenticitate și

veridicitate, actul administrativ este executoriu din oficiu, fiind el însuși

titlu executoriu. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea

executării lui atunci când este contestat din punct de vedere al legalității,

iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituția

contenciosului administrativ.

Curtea de apel a constatat că reclamantul a

furnizat în concret suficiente elemente care, la o prim analiză sumară,

specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista

un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta

a furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară,

specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista

un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente și - de

asemenea - că ar exista o îndoială puternică privind aparența de nelegalitate a

actului contestat.

Astfel, instanța a apreciat că argumentele

prezentate de reclamantă cu privire la nelegalitatea actului administrativ a

cărui suspendare o solicită sunt aparent valabile și justifică măsura

suspendării executării, în condițiile în care reclamanta susține că nu se

justifică luarea măsurii revocării autorizației față de societate întrucât nu

se circumscrie niciunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege,

dispozițiile Codului fiscal incidente lăsând la latitudinea autorității

competente aprecierea asupra necesitații suspendării autorizației de antrepozit

fiscal în situațiile prevăzute de acesta, însă în aprecierea lor organelor

competente trebuie să țină seama de situația în concret a fiecărui caz și a

fiecărei societăți.

Instanța de fond a apreciat că a fost

întrunită și cerința pagubei iminente, ținând seama de faptul că, în cazul în

care actul administrativ își va produce efectele în continuare, reclamanta fiind

practic nevoită să-și înceteze activitatea cu consecințele economice ce decurg

cu evidență din această situație.

Împotriva Sentinței civile nr. 4505 din data

de 15 noiembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București, prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în

sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta SC N.I. SRL.

Pârâta a învederat, prin motivele cererii de

recurs, că nu sunt îndeplinite, în litigiu, condițiile prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, pentru a se putea dispune suspendarea executării

Deciziei nr. 107 din data de 9 septembrie 2010 a Direcției Municipiului

București pentru Accize și Operațiuni Vamale, prin care s-a decis suspendarea

autorizației de antrepozit fiscal a reclamantei SC N.I. SRL până la plata

sumelor de bani restante la bugetul de stat.

Referitor la prima condiție, cea a cazului

bine justificat, recurenta a precizat că nu este întrunită deoarece nu există

indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de

legalitate a actelor administrative fiscale contestate. Reclamantul, s-a

arătat, nu a făcut dovada existenței unor motive bine justificate și nici nu a

administrat probe care să demonstreze indubitabil îndeplinirea primei condiții

legale de suspendare. Existența cazului bine justificat, s-a adăugat, nu se

prezumă, ci trebuie dovedit de către persoana vătămată, care are

obligativitatea să propună și să administreze probe concludente în fața instanței

de judecată.

Cât privește cerința prevenirii unei pagube

iminente, recurenta a relevat că reclamanta nu se încadrează în prevederile

legale, prin pagubă iminentă înțelegându-se prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă și gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de fond, a mai susținut Autoritatea

Națională a Vămilor, se află în eroare și cu privire la felul actului

administrativ atacat și la puterea lui efectivă, în sensul că decizia a cărei

suspendare se solicită doar a suspendat autorizația de antrepozit fiscal a

reclamantei, și nu a anulat autorizația de funcționare.

În cauză intimata SC N.I. SRL a depus

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu

motivarea, în esență, că sentința atacată este legală și temeinică, rezultând

fără putință de tăgadă că paguba ce se va naște în patrimoniul societății în

cazul în care nu s-ar menține suspendarea este iminentă și gravă, conducând

chiar la stoparea activității economice.

Recursul este fondat și va fi admis, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În general, se recunoaște că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se

bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu

executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune, însă, atât

ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile

lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea

acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prin urmare, în procesul executării din

oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și

anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile

autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze

individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea,

suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în

realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității

emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului

legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau

judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele

asupra celor vizați.

În considerarea celor două principii

incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării

acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie, totuși, o situație de excepție,

aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute

de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Prin „cazuri bine justificate" se

înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept,

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004),

iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare).

Se reține, în ceea ce privește existența unui

caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, că instanța realizează doar o

examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant și

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării. Această

condiție nu este întrunită în cauză, întrucât, pe de o parte, stabilirea

legalității actului administrativ fiscal atacat - Decizia nr. 107 din data de 9

septembrie 2010 emisă de Direcția Municipiului București pentru Accize și

Operațiuni Vamale, prin care s-a decis suspendarea autorizației de antrepozit

fiscal emisă pe numele SC N.I. SRL până la plata sumelor restante reprezentând

accize - ține de analiza pe fond a raportului juridic dedus judecății și, pe de

altă parte, nu au putut fi desprinse - prin raportare la cele arătate de

reclamanți în contestația administrativă (respinsă ca neîntemeiată prin Decizia

nr. 158 din data de 8 octombrie 2010 a Direcției Municipiului București pentru

Accize și Operațiuni Vamale) și în cererea de suspendare a executării

întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 - acele împrejurări de

fapt și de drept, cu caracter determinant, care aparent ar fi de natură să ducă

la concluzia existenței unei îndoieli puternice și serioase cu privire la

legalitatea actului administrativ fiscal contestat în litigiu.

Pe de altă parte, se constată că în mod

greșit prima instanță a considerat că este întrunită în cazul cererii

reclamantei de suspendare a executării Deciziei nr. 107 din data de 9

septembrie 2010 cerința prevenirii unei pagube iminente, probându-se în cauză

că la scurt timp după emiterea acestei decizii Comisia pentru Autorizarea

Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus, la cererea

Direcției Municipiului București pentru Accize și Operațiuni Vamale, prin

Decizia nr. 270 din 30 septembrie 2010, revocarea autorizației de antrepozit

fiscal deținută de SC N.I. SRL pentru nerespectarea prevederilor art. 206

23

alin. (1) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În raport de cele mai sus arătate, constatând

că sunt întemeiate motivele de recurs invocate și că este netemeinică și

nelegală hotărârea pronunțată de instanța de fond, se va dispune, în temeiul

prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursului

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor împotriva Sentinței civile nr. 4505

din data de 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării sentinței atacate

în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării

Deciziei nr. 107 din data de 9 septembrie 2010, emisă de Direcția Municipiului

București pentru Accize și Operațiuni Vamale.

Admite recursul declarat de Autoritatea

Națională a Vămilor, prin Direcția Municipiului București pentru Accize și

Operațiuni Vamale, împotriva Sentinței civile nr. 4505 din 15 noiembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

și, în consecință:

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC N.I. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20

septembrie 2012

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2013
este suficientă pentru a dovedi îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente în speță. Prin sentința nr. 3869 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta SC T. SA și a dispus suspendarea executăr
ÎCCJ 2012-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1739/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 280/F/2011 din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2012-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 733/2012
2011 prin care recurentei-reclamante i-a încetat raportul de serviciu prin eliberare din funcția publică de execuție de controlor vamal în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București conform dispozițiilor art. 97
ÎCCJ 2012-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2012
nicio probă care să dovedească această situație. Examinând cauza de față, în raport de criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reține incidența în cauză a motivul
ÎCCJ 2011-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 70/2011
vada îndeplinirii condițiilor pentru suspendarea actului administrativ fiscal. Astfel, s-a reținut că suma datorată de reclamantă în temeiul actului a cărui suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiția pagube
Sursă