ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3570/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 mai 2012,

reclamanta SC T.R.E.F.O. SA a chemat în judecată pe pârâta A.N.A.F., D.G.A.M.C.,

solicitând suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-MC 67 din 21

martie 2012 emisă de A.N.A.F., D.G.A.M.C., până la soluționarea în primă

instanța a acțiunii în anularea deciziei de impunere.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere a cărei suspendare se

solicită s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare de plata în valoare

totală de 1.277.418 lei.

A mai arătat

reclamanta următoarele:

- În perioada 30 mai 2011

- 07 noiembrie 2011 doi comisari din cadrul Gărzii Financiare Galați au

efectuat un control la societate, control ce a vizat realitatea și legalitatea

operațiunilor comerciale derulate în perioada februarie - iulie 2008 cu societatea

M.P. Ungaria.

Din cuprinsul

Procesului Verbal nr. 2394/GL din 07 octombrie 2011 încheiat la data 07

octombrie 2011 a reieșit că după întocmirea unei note de constatare în data de

30 mai 2012, cei doi comisari au solicitat efectuarea unor controale

încrucișate de către Garda Financiara Mureș și Cluj la cei trei transportatori

înscriși în scrisorile de transport internațional predate de reclamantă,

respectiv la SC R. SRL Luduș, la SC I.T. SRL Cluj și la SC E.I.T. SRL.

Urmare a primirii

Procesului Verbal al Gărzii Financiare, D.G.A.M.C., Activitatea de inspecție

fiscală a desfășurat (între 21 decembrie 2011 și 21 martie 2012) o procedură de

inspectie fiscală având ca obiect verificarea T.V.A. în perioada 01 februarie 2008

- 31 iulie 2008, finalizată prin emiterea Raportului de Inspecție F/MC 65 din 21

martie 2012.

În temeiul Raportului

de Inspecție Fiscala, s-a emis și decizia de impunere, amândouă documentele

fiind comunicate societății la data de 05 aprilie 2012. Prin decizia de impunere

s-au stabilit în sarcina societății obligații suplimentare de plată în suma

totală de 1.277.418 lei.

Cu privire la

îndeplinirea conditiei privind cazul bine justificat s-au menționat

următoarele: perioada controlată a mai făcut obiectul unui control anterior,

finalizat în 22 decembrie 2008; actele fiscale contestate sunt nemotivate; încălcarea

principiilor comunitare care guvernează regimul T.V.A. și care sunt consacrate

deja în jurisprudența C.E.J. ; stabilirea obligațiilor suplimentare s-a făcut

în pofida faptului că T. a prezentat echipei de inspecție scrisorile de

transport internațional purtând mențiunea că locul de destinație al mărfurilor

livrate este M. Ungaria; în subsidiar, echipa de inspectie nu a luat în considerare

nici măcar cele 11 copii ale exemplarului 3 al scrisorilor de transport

internațional, care poartă semnătura și ștampila M. Ungaria, ceea ce atesta ca

bunurile transportate cu respectivele scrisori au fost efectiv livrate

intracomunitar.

În ceea ce privește

cea de a doua condiție, s-a arătat că iminența cu care se va iniția în cazul

reclamantei procedura executării silite a creanței contestate, este suficientă

pentru a dovedi îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente în speță.

Prin sentința nr. 3869

din 8 iunie 2012, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de

reclamanta SC T. SA și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr.

F-MC 67 din 21 martie 2012 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până Ia pronunțarea instanței de fond.

În consecință,

instanța de contencios administrativ învestită cu judecarea cererii de

suspendare trebuie să analizeze dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune

măsura provizorie a suspendării executării actului administrativ, referitoare

la:

- existența unui caz

bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004;

- iminența producerii

unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a apreciat că

există împrejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Comparând cele două

perioade verificate, a reținut Curtea că perioada verificată recent prin actele

fiscale contestate și a căror suspendare se solicită actualmente este cuprinsă

în perioada mult mai mare, verificată anterior, prin raportul de inspecție din

22 decembrie 2008.

În opinia Curții, este

inadmisibil ca un act administrativ fiscal să fie nemotivat sau să fie motivat

prin citarea unor texte inaplicabile în speță, fară indicarea manierei în care

contribuabilul ar fi încălcat respectivele norme.

În lipsa unei

asemenea motivări, se lipsește de fundament prezumția de legalitate a actului

administrativ fiscal.

Cu privire la

conditia prvenirii unei pagube iminente, Curtea a observat că potrivit art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea 554/2004 prin paguba iminenta se intelege

"prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public".

Reclamanta a depus un

raport de expertiză extrajudiciară care are ca obiectiv stabilirea impactului

pe care plata creanței fiscale de 1.277418 lei ar avea-o asupra activității

reclamantei în perioada martie - aprilie 2012.

A concluzionat Curtea

că, din acest raport reiese că în lipsa măsurii suspendării, activitatea reclamantei

va fi complet blocată cu riscul imposibilității de resuscitare a acesteia,

având consecințe ireversibile și atrăgând necesitarea inițierii procedurii

insolventei.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs A.N.A.F. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dipozițiile art. 309 pct.

9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea

prevederilor legale cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Se arată că în speță,

motivele invocate de intimate-reclamantă în cererea de chemare în judecată nu

sunt de natură să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004.

Se menționează că în

vederea îndeplinirii primei condiții, cea a cazului bine justificat, instanța

de fond nu avut în vedere faptul că, intimate-reclamantă a invocat o serie de

motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care țin de

fondul dreptului dedus judecății prin acțiunea în anulare.

Susține recurenta că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea

ce privește a doua condiție, ce referitoare la iminența producerii unei pagube.

În opinia recurentei,

instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea, în situația în care

intimata-reclamantă nu a făcut dovada că, în speță, există un prejudiciu

material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă

executarea actului administrative atacat și care să justifice suspendarea

executării actului atacat, suspendarea fiind situația de excepție.

Examinând cauza prin

prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele

arătate în continuare.

Conform celor expuse

anterior, reclamanta

SC T. SA și SC T. SA a învestit instanța de contencios administrativ cu o

cerere având ca obiect suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. F-MC 67

din 21 martie 2012 emisă de A.N.A.F. – D.G.A.M.C., până la soluționarea în

primă instanța a acțiunii în anularea deciziei de impunere.

Prin sentința ce

formează obiectul recursului, instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii

cererii de suspendare, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată

că, prin Sentința nr. 1002 pronunțată în Dosarul nr. 6412/2/2012, Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită cu

acțiunea în anularea Deciziei de Impunere nr. F-MC 67 din 21 martie 2012 emisă

de A.N.A.F. – D.G.A.M.C., a respins, ca inadmisibilă cererea de chemare în

judecată formulată de SC T. SA prin administrator judiciar.

Soluția pronunțată de

instanța învestită cu acțiunea în anularea actelor administrative, conferă

consistență concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine

justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a

fundamenta eventual dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art.

14 din Legea nr. 554/2004 și sub rezerva îndeplinirii cumulative a celor două

condiții prevăzute de textul de lege, măsura provizorie a suspendării

executării actelor a căror legalitate a fost constată pe calea acțiunii în

anulare.

Or, constatarea

faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat

în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos

analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit.

ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi

dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ,

este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul

respingerii cererii de suspendare formulată de SC T. SA, prin administrator

judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 3869 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția A VIII-A contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC T. SA, prin

administrator judiciar ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2013.