ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4480/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4480/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza actelor și

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2010, Curtea

de Apel București, secția I penală, a admis propunerea formulată de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților

N.B., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V., pe o perioadă de 30 de zile,

începând cu 11 decembrie 2010 până la 9 ianuarie 2011, inclusiv, și a respins

cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații

N.E., B.N.M., N.C. și P.C.O.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de fond a reținut că la data de 7 decembrie 2010, a fost

sesizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, cu referat de propunere a prelungirii

arestării preventive pentru 30 de zile nr. 326/P/2010, privind pe inculpații

N.B., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V., față de care, prin ordonanțele

din 12 și 13 octombrie 2010, au fost puse în mișcare acțiunile penale pentru

săvârșirea infracțiunilor de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.

321 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și d) din Legea

nr. 241/2005, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246

C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

De asemenea, față de

inculpații menționați mai sus, Curtea de Apel București, secția I penală, prin

Încheierea din data de 13 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

9857/2/2010, a dispus arestarea preventivă, arestare prelungită prin Încheierea

din 9 noiembrie 2010, pronunțată de aceeași instanță.

Pentru a prelungi din

nou măsura arestării preventive, instanța de fond a constatat că propunerea

procurorului este întemeiată deoarece în cauză sunt întrunite condițiile art.

143 și art. 148 lit. f) C. pen., iar probele administrate până în prezent

relevă că:

În anul 1999, partea

vătămată M.M. a devenit acționar majoritar la SC M. SA din Mangalia, cu un

patrimoniu alcătuit din spații comerciale, printre care și Unitatea nr. x din

stațiunea Neptun, cu o suprafață de 597 mp. Această unitate comercială a trecut

prin contract de vânzare-cumpărare, în patrimoniul SC M. 2000 SRL, societate

administrată de fiul părții vătămate M.R., în anul 2007.

Începând cu anul

2000, inculpatul N.B. a cerut părții vătămate M.M. plata unei taxe de protecție

în sumă de 15.000 euro anual, pentru a-i permite să desfășoare în liniște

afacerile pe litoral, taxă plătită de partea vătămată în perioada 2000 - 2009,

în diferite forme, respectiv în sume de bani, bunuri sau lăsarea în folosință

gratuită a unor terenuri.

La un moment dat,

partea vătămată M.M. s-a hotărât să pună capăt acestei situații și a formulat

acțiune civilă în justiție, prin care a solicitat ca inculpații N.B. și N.E. să

elibereze terenul aferent unității comerciale nr. y Neptun pe care-l acuzau

abuziv. În urma acestui demers, fiul părții vătămate, M.M.F., a primit mai

multe mesaje tip SMS prin care membrii familiei M. erau amenințați cu moartea

și incendierea magazinelor pe care le dețineau, în situația în care nu vor

plăti taxa de protecție pentru anul 2009, de 15.000 euro. Mai mult, în luna

noiembrie 2009, inculpatul B.N.M. s-a deplasat cu un excavator și a efectuat

lucrări de excavare pe terenul aferent SC M. 2000 SRL a părții vătămate M.M.,

plângerea formulată de aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de

posesie prev. de art. 220 C. pen. a fost instrumentată de inculpatul N.C., iar

prin Rezoluția din 26 martie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a

confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

În luna februarie

2010, în timp ce se efectuau lucrări de renovare pe terenul aferent Unității

Comerciale x Neptun, aflat în folosința părții vătămate M.M., la terenul

respectiv s-au deplasat inculpații N.E. și P.M., însoțiți de o altă persoană

rămasă neidentificată și au distrus plasa de protecție, au pătruns în unitatea

comercială, au adresat injurii muncitorilor, agentului de pază, martorului

C.M.C., provocând scandal public și au adresat amenințări la adresa părții

vătămate M.M., solicitându-i martorului să-i transmită părții vătămate că în

situația în care nu va plăti taxa de protecție, va fi alungată de pe litoral.

În ziua următoare, la

Unitatea Comercială nr. x Neptun, s-au deplasat cu mai multe autoturisme

inculpații N.E., B.N.M., P.M. și au distrus stâlpii de susținere ai schelelor,

au adresat injurii și amenințări, cu sublinierea că au declanșat

„războiul". Deoarece inculpații au proferat expresii și cuvinte care aduc

atingere bunelor moravuri, martorul C.M.C. a sesizat organele de urmărire

penală la telefon 112. Din cauza acțiunilor violente ale inculpaților,

muncitorii au abandonat lucrările, organele de poliție s-au deplasat la locul

faptei și au declanșat cercetări penale, iar dosarul a fost dat spre

instrumentare inculpatului N.C., comisar-șef de poliție judiciară la Poliția

Mangalia.

În zilele de 4 martie

2010 și 6 martie 2010, inculpatul N.E., împreună cu mai multe persoane, a mers

din nou la unitatea comercială nr. x Neptun și au provocat scandal public, i-au

adresat injurii părții vătămate M.M. și au încercat să-l lovească pe martorul

I.Ș., agent de pază la unitatea respectivă, incidentele fiind înregistrate video.

De asemenea, în seara zilei de 28 august 2010, inculpatul N.B. a amenințat-o cu

moartea pe partea vătămată M.M.

Pentru a exercita

presiuni și mai puternice asupra părții vătămate, inculpații N.B. și N.B. au

apelat la sprijinul inculpatului N.C., ofițer de poliție judiciară și al

referentului H.E. de la Primăria Mangalia.

Astfel, la data de 20

aprilie 2010, la solicitarea referentului H.E., numita M.C., funcționară în

Corpul de Control al Primăriei Mangalia, a aplicat părții vătămate M.M. o

amendă contravențională de 10.000 RON, iar procesul-verbal de constatare a fost

semnat de inculpatul P.V. după două zile de la întocmirea acestuia, în calitate

de martor, el fiind desemnat în acest sens de inculpatul N.E., la solicitarea

lui H.E., cu mențiunea „să fie o persoană de încredere".

Pentru a ajuta pe

inculpații N.B. și N.E., inculpatul N.C. a intermediat o întâlnire dintre N.E.

și I.G., șefa Biroului de Poliție Rutieră Mangalia, iar cea din urmă a luat

măsuri de aplicare a unui număr de cinci amenzi contravenționale la tot atâția

conducători de pe autocarele ce aparțineau firmelor administrate de parte

vătămată M.M.

Tot în sensul de a

ajuta pe inculpații N.B. și N.E., inculpatul N.C. a tergiversat în mod

nejustificat cercetarea penală în cauzele care aveau ca obiect plângerile

părții vătămate M.M., a permis inculpatului din urmă să sustragă documente din

aceste dosare și a purtat cu acesta 57 de convorbiri telefonice, în perioada

martie - august 2010.

În ziua de 24

februarie 2010, inculpații N.B. și B.N.M., în timp ce se aflau în restaurantul

M. din Parcul H. București, au întâlnit pe partea vătămată, C.M.C., și au

amenințat-o cu sechestrarea în portbagajul autoturismului și violențe sexuale,

cerându-i să nu mai sesizeze poliția și să părăsească litoralul. Cu același

prilej au adresat amenințări și la adresa părții vătămate M.M. pentru neplata

taxei de protecție, aceste fapte fiind confirmate de martorul M.C.A.

Pentru a exercita

presiuni asupra părții vătămate M.M., inculpatul N.B. a cerut sprijinul

ziariștilor A.A. și A.C., care au dat curs solicitării și au publicat în lunile

iulie și august 2010 în ziarul „R." din Constanța, articole defăimătoare

la adresa părții vătămate M.M.

Cu prilejul

cercetărilor efectuate în legătură cu săvârșirea infracțiunii de șantaj, organele

de urmărire penală au mai stabilit că inculpații N.B., în calitate de acționar

majoritar la SC U. SA, N.E., în calitate de administrator, și D.M., în calitate

de director general la aceeași unitate, au desfășurat în luna august 2010,

activități de alterare, distrugere și ascundere a unor acte contabile pentru a

împiedica organele de control să constate prejudiciul produs bugetului public

prin omisiunea evidențierii în contabilitate a veniturilor realizate de

societate.

Pe lângă cele

descrise mai sus, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă

că în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul N.B. a fost rugat de cetățeanul

turc să recupereze de la partea vătămată cu identitate protejată, C.V. din

Sibiu, cantitatea de 6 kg de aur sau contravaloarea acesteia, a dat curs

acestei solicitări și a trimis la Sibiu pe inculpatul P.O.C. să recupereze

contravaloarea celor 6 kg aur, iar ulterior a cerut inculpatului B.N.M. și lui

M.C.I. să se deplaseze la Sibiu și să folosească forța pentru a recupera banii

sau aur de la C.V. La data de 20 aprilie 2010, inculpatul N.B. i-a comunicat

telefonic lui O.T. despre demersurile făcute pentru recuperarea bunurilor de

care era interesat.

Instanța de fond a

apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă la 13 octombrie

2010 impun în continuare privare de libertate, fiind întrunite cerințele art.

148 lit. f) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care sunt cercetați

inculpații sunt sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar

lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

La evaluarea

pericolului public, instanța a avut în vedere datele personale ale

inculpaților, datele referitoare la infracțiunile pentru care sunt cercetați,

pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar

crea în opinia publică un sentiment de insecuritate și credința că justiția nu

acționează ferm împotriva unor manifestări infracționale cu pericol accentuat.

În aprecierea măsurii

luate, instanța de fond a considerat că scopul măsurilor preventive prev. de

art. 136 C. proc. pen. nu se poate realiza printr-o altă măsură mai puțin

severă, așa cum au solicitat inculpații și nu se încalcă prevederile art. 5 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau art. 23 din Constituția României,

deoarece inculpații sunt arestați de 2 luni, în condițiile în care cauza

prezintă un grad ridicat de complexitate, prin numărul mare de fapte săvârșite

și a persoanelor implicate, unele cu calități de funcționari publici, polițiști

și ziariști.

De la prelungirea

anterioară a arestării preventive și până în prezent s-au efectuat numeroase

acte de urmărire penală și pentru definitivarea acestei urmăriri este necesară

administrarea și a altor probe complexe - percheziții informatice, identificarea

persoanelor care au derulat relații comerciale cu SC U. SA, efectuare de

expertize tehnice și a unei expertize contabile.

Împotriva încheierii,

inculpații N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. au declarat recursuri în

termen legal, iar motivele scrise și orale, susținute în ședință publică, au

fost menționate în partea introductivă a deciziei.

Înalta Curte,

analizând recursurile declarate de inculpați și motivele invocate, constată că

acestea sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 155

alin. (1) și urm. C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă de instanță

poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care

au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau

există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, iar această

prelungire se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului, care, după

caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În fața instanței de

fond, inculpații au invocat excepția de nulitate absolută prev. de art. 197

alin. (2) și (3) C. proc. pen. a propunerii procurorului de prelungire a

arestării preventive deoarece instanța nu a fost legal sesizată, întrucât nu

s-a soluționat recursul împotriva ultimei încheieri de prelungire a arestării

preventive, temeiul juridic invocat în propunerea procurorului privește

arestarea preventivă și nu prelungirea acesteia și, în sfârșit, această

propunere nu este motivată și a fost formulată de către un procuror care nu mai

efectuează urmărirea penală în cauză, deoarece a fost înlocuit.

Aceste motive au fost

reluate și în fața instanței de recurs și s-a susținut că prin încheierea

criticată, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției invocate.

Din examinarea

încheierii de ședință recurată rezultă că, la dezbateri, procurorul, în baza

rolului său activ, a completat oral temeiul juridic al propunerii scrise, de

prelungire a arestării preventive, și nu prevederile art. 155 și urm. C. proc.

pen., iar instanța a luat act de această completare și a constatat că

nemotivarea în fapt și în drept a referatului cu propunere de prelungire a

arestării preventive a fost suplinită prin concluziile orale ale procurorului.

Din aceeași încheiere mai rezultă că instanța a constatat că recursurile

împotriva încheierilor anterioare de prelungire a arestării preventive s-au

judecat pe data de 9 noiembrie 2011 și, pe de altă parte, aceste recursuri nu

sunt suspensive de executare, iar în cauza de față este învestită cu propunere

de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu

data de 11 decembrie 2010 până la data de 9 ianuarie 2010.

De asemenea, instanța

de fond a mai constatat că procurorul de caz a fost înlocuit doar în perioada 3

noiembrie - 8 noiembrie 2010, pe timpul absenței de la serviciu, astfel că

propunerea de prelungire a arestării preventive nr. 326/P/2010 a fost formulată

de un procuror competent.

Din toate aceste

considerente, instanța de fond a respins excepțiile formulate de apărătorii

aleși ai inculpaților ca nefondate.

Din examinarea

prevederilor art. 149

1

alin. (1) și (9) C. proc. pen. și art. 156

alin. (1) din același cod rezultă că atât arestarea preventivă a inculpatului,

cât și prelungirea acestei arestări preventive se dispun de instanță, pe baza

propunerii motivate formulată de procuror, fără ca legea să reglementeze

conținutul acestui act procedural. În absența unor prevederi exprese, este de

observat că potrivit art. 136 alin. (1), (3) și (4) C. proc. pen., măsurile

preventive de reținere, obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a

nu părăsi țara se pot lua și de procuror, iar actul prin care se ia o măsură

preventivă, potrivit art. 137 din același cod, trebuie să arate fapta care face

obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se

încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar în

cazul reținerii și arestării preventive, actul trebuie să indice cazul prevăzut

în art. 148, precum și temeiurile concrete din care rezultă existența acestuia.

Din interpretarea

prevederilor legale menționate rezultă că propunerea motivată formulată de

procuror, atât pentru luarea măsurii arestării preventive, cât și pentru

prelungirea acestei măsuri, trebuie să arate fapta pentru care este cercetat

inculpatul, încadrarea juridică a acesteia, pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită, cazul prevăzut în art. 148 C. proc. pen. și temeiurile

concrete care confirmă existența cazului, cu sublinierea că în situația

propunerii de prelungire a arestării preventive, aceasta trebuie să conțină și

temeiurile care justifică această prelungire.

Analizând Referatul

din 3 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, cu propunere de prelungire a duratei măsurii preventive privind pe inculpații-recurenți,

rezultă că acesta a respectat, prin conținutul său, cerințele legii.

Pe de altă parte,

potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea

judiciară, modificată, lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui

procuror, printre alte situații, și în caz de absență, dacă există cauze

obiective care justifică urgența și care împiedică rechemarea sa, iar din

datele cauzei, rezultă că procurorul căruia i s-a repartizat spre soluționare

cauza penală de față, a lipsit motivat de la serviciu în perioada 3 noiembrie -

8 noiembrie 2010, fiind plecat din țară, în interes de serviciu și doar pentru

această perioadă a fost desemnat un alt procuror să efectueze acte de urmărire

penală urgente, fiind o cauză complexă în care cercetarea privește un număr

mare de fapte, săvârșite de mulți făptuitori și într-o perioadă îndelungată.

Sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen.,

încălcarea dispozițiilor relative la sesizarea instanței, la compunerea

acesteia, la publicitatea ședinței de judecată, la participarea procurorului,

prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, când sunt

obligatorii, potrivit legii, dar niciuna dintre aceste ipoteze nu este

aplicabilă în cauză, astfel că pe deplin temei instanța de fond, pronunțându-se

pe excepțiile invocate, le-a respins ca neîntemeiate, ea fiind legal sesizată.

Referitor la

criticile formulate de inculpații-recurenți prin apărători aleși sau din

oficiu, în sensul că atât referatul cu propunere de prelungire a arestării

preventive, cât și încheierea dispusă în cauză nu conțin motivele de prelungire

a arestării preventive, în subliniere că această măsură poate fi înlocuită cu o

altă măsură mai puțin severă, și anume obligarea de a nu părăsi țara, Înalta

Curte apreciază că nu sunt întemeiate.

Așa cum s-a arătat

mai sus, referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive a

inculpaților a fost întocmit cu respectarea exigențelor legii, a analizat chiar

și probele administrate din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele

față de care se efectuează urmărirea penală au săvârșit faptele pentru care

sunt inculpate și a argumentat că temeiurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu referire la art. 143 din același cod, care au determinat arestarea

inițială, impun în continuare privarea de libertate, deoarece au săvârșit fapte

grave, iar lăsarea în libertate ar crea un sentiment de nesinceritate în cadrul

societății.

La rândul său,

instanța de fond, în încheierea criticată, a examinat pericolul social concret

pentru ordinea publică, prezentat de inculpați în prezent și a stabilit că

numai prin prelungirea arestării se realizează scopul măsurilor potrivit art.

136 alin. (1) C. proc. pen., și anume acela de a asigura buna desfășurare a

procesului penal, scop care nu se poate realiza prin luarea unei alte măsuri

preventive mai puțin severe.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus legal

și temeinic prelungirea arestării preventive a inculpaților deoarece temeiurile

care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea lor de

libertate, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal față de un

număr mare de persoane, care au desfășurat activitate infracțională diversă

timp îndelungat în mai multe localități, activitate la care au participat

persoane din poliție, presă și administrația publică. Lăsarea în libertate a

inculpaților sau înlocuirea măsurii cu o alta mai puțin severă alăturată împrejurării

că autoritățile publice locale din poliție și administrație s-au lăsat

antrenate la săvârșirea de fapte penale, ar crea o stare de insecuritate a

colectivității.

Înalta Curte constată

că în încheierea recurată au fost examinate și cererile privind înlocuirea

măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cereri respinse din

considerentele analizate mai sus.

În consecință,

recursurile declarate de inculpații N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V.

împotriva Încheierii din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I

penală, pronunțată în Dosar nr. 11876/2/2010 (3235/2010) sunt nefondate și, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O.

și P.V. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11876/2/2010 (3235/2010).

Obligă

recurentul-inculpat N.C. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă

recurenții-inculpați N.E., B.N.M., P.M., P.C.O. și P.V. la plata sumelor de

câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, ce se

vor avansa din fondul Ministerului Justiției.