ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4480/2010

Asupra recursurilor de față, În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 8 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților N.B., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 11 decembrie 2010 până la 9 ianuarie 2011, inclusiv, și a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpații N.E., B.N.M., N.C. și P.C.O.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut că la data de 7 decembrie 2010, a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, cu referat de propunere a prelungirii arestării preventive pentru 30 de zile nr. 326/P/2010, privind pe inculpații N.B., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V., față de care, prin ordonanțele din 12 și 13 octombrie 2010, au fost puse în mișcare acțiunile penale pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b) și d) din Legea nr. 241/2005, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. De asemenea, față de inculpații menționați mai sus, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Încheierea din data de 13 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 9857/2/2010, a dispus arestarea preventivă, arestare prelungită prin Încheierea din 9 noiembrie 2010, pronunțată de aceeași instanță. Pentru a prelungi din nou măsura arestării preventive, instanța de fond a constatat că propunerea procurorului este întemeiată deoarece în cauză sunt întrunite condițiile art. 143 și art. 148 lit. f) C. pen., iar probele administrate până în prezent relevă că: În anul 1999, partea vătămată M.M. a devenit acționar majoritar la SC M. SA din Mangalia, cu un patrimoniu alcătuit din spații comerciale, printre care și Unitatea nr. x din stațiunea Neptun, cu o suprafață de 597 mp.

Această unitate comercială a trecut prin contract de vânzare-cumpărare, în patrimoniul SC M. 2000 SRL, societate administrată de fiul părții vătămate M.R., în anul 2007. Începând cu anul 2000, inculpatul N.B. a cerut părții vătămate M.M. plata unei taxe de protecție în sumă de 15.000 euro anual, pentru a-i permite să desfășoare în liniște afacerile pe litoral, taxă plătită de partea vătămată în perioada 2000 - 2009, în diferite forme, respectiv în sume de bani, bunuri sau lăsarea în folosință gratuită a unor terenuri. La un moment dat, partea vătămată M.M. s-a hotărât să pună capăt acestei situații și a formulat acțiune civilă în justiție, prin care a solicitat ca inculpații N.B. și N.E. să elibereze terenul aferent unității comerciale nr. y Neptun pe care-l acuzau abuziv.

În urma acestui demers, fiul părții vătămate, M.M.F., a primit mai multe mesaje tip SMS prin care membrii familiei M. erau amenințați cu moartea și incendierea magazinelor pe care le dețineau, în situația în care nu vor plăti taxa de protecție pentru anul 2009, de 15.000 euro. Mai mult, în luna noiembrie 2009, inculpatul B.N.M. s-a deplasat cu un excavator și a efectuat lucrări de excavare pe terenul aferent SC M. 2000 SRL a părții vătămate M.M., plângerea formulată de aceasta pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 C. pen. a fost instrumentată de inculpatul N.C., iar prin Rezoluția din 26 martie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

În luna februarie 2010, în timp ce se efectuau lucrări de renovare pe terenul aferent Unității Comerciale x Neptun, aflat în folosința părții vătămate M.M., la terenul respectiv s-au deplasat inculpații N.E. și P.M., însoțiți de o altă persoană rămasă neidentificată și au distrus plasa de protecție, au pătruns în unitatea comercială, au adresat injurii muncitorilor, agentului de pază, martorului C.M.C., provocând scandal public și au adresat amenințări la adresa părții vătămate M.M., solicitându-i martorului să-i transmită părții vătămate că în situația în care nu va plăti taxa de protecție, va fi alungată de pe litoral. În ziua următoare, la Unitatea Comercială nr. x Neptun, s-au deplasat cu mai multe autoturisme inculpații N.E., B.N.M., P.M.

și au distrus stâlpii de susținere ai schelelor, au adresat injurii și amenințări, cu sublinierea că au declanșat „războiul". Deoarece inculpații au proferat expresii și cuvinte care aduc atingere bunelor moravuri, martorul C.M.C. a sesizat organele de urmărire penală la telefon 112. Din cauza acțiunilor violente ale inculpaților, muncitorii au abandonat lucrările, organele de poliție s-au deplasat la locul faptei și au declanșat cercetări penale, iar dosarul a fost dat spre instrumentare inculpatului N.C., comisar-șef de poliție judiciară la Poliția Mangalia. În zilele de 4 martie 2010 și 6 martie 2010, inculpatul N.E., împreună cu mai multe persoane, a mers din nou la unitatea comercială nr. x Neptun și au provocat scandal public, i-au adresat injurii părții vătămate M.M.

și au încercat să-l lovească pe martorul I.Ș., agent de pază la unitatea respectivă, incidentele fiind înregistrate video. De asemenea, în seara zilei de 28 august 2010, inculpatul N.B. a amenințat-o cu moartea pe partea vătămată M.M. Pentru a exercita presiuni și mai puternice asupra părții vătămate, inculpații N.B. și N.B. au apelat la sprijinul inculpatului N.C., ofițer de poliție judiciară și al referentului H.E. de la Primăria Mangalia. Astfel, la data de 20 aprilie 2010, la solicitarea referentului H.E., numita M.C., funcționară în Corpul de Control al Primăriei Mangalia, a aplicat părții vătămate M.M. o amendă contravențională de 10.000 RON, iar procesul-verbal de constatare a fost semnat de inculpatul P.V.

după două zile de la întocmirea acestuia, în calitate de martor, el fiind desemnat în acest sens de inculpatul N.E., la solicitarea lui H.E., cu mențiunea „să fie o persoană de încredere". Pentru a ajuta pe inculpații N.B. și N.E., inculpatul N.C. a intermediat o întâlnire dintre N.E. și I.G., șefa Biroului de Poliție Rutieră Mangalia, iar cea din urmă a luat măsuri de aplicare a unui număr de cinci amenzi contravenționale la tot atâția conducători de pe autocarele ce aparțineau firmelor administrate de parte vătămată M.M. Tot în sensul de a ajuta pe inculpații N.B. și N.E., inculpatul N.C. a tergiversat în mod nejustificat cercetarea penală în cauzele care aveau ca obiect plângerile părții vătămate M.M., a permis inculpatului din urmă să sustragă documente din aceste dosare și a purtat cu acesta 57 de convorbiri telefonice, în perioada martie - august 2010. În ziua de 24 februarie 2010, inculpații N.B.

și B.N.M., în timp ce se aflau în restaurantul M. din Parcul H. București, au întâlnit pe partea vătămată, C.M.C., și au amenințat-o cu sechestrarea în portbagajul autoturismului și violențe sexuale, cerându-i să nu mai sesizeze poliția și să părăsească litoralul. Cu același prilej au adresat amenințări și la adresa părții vătămate M.M. pentru neplata taxei de protecție, aceste fapte fiind confirmate de martorul M.C.A. Pentru a exercita presiuni asupra părții vătămate M.M., inculpatul N.B. a cerut sprijinul ziariștilor A.A. și A.C., care au dat curs solicitării și au publicat în lunile iulie și august 2010 în ziarul „R." din Constanța, articole defăimătoare la adresa părții vătămate M.M.

Cu prilejul cercetărilor efectuate în legătură cu săvârșirea infracțiunii de șantaj, organele de urmărire penală au mai stabilit că inculpații N.B., în calitate de acționar majoritar la SC U. SA, N.E., în calitate de administrator, și D.M., în calitate de director general la aceeași unitate, au desfășurat în luna august 2010, activități de alterare, distrugere și ascundere a unor acte contabile pentru a împiedica organele de control să constate prejudiciul produs bugetului public prin omisiunea evidențierii în contabilitate a veniturilor realizate de societate. Pe lângă cele descrise mai sus, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că în cursul lunii aprilie 2010, inculpatul N.B.

a fost rugat de cetățeanul turc să recupereze de la partea vătămată cu identitate protejată, C.V. din Sibiu, cantitatea de 6 kg de aur sau contravaloarea acesteia, a dat curs acestei solicitări și a trimis la Sibiu pe inculpatul P.O.C. să recupereze contravaloarea celor 6 kg aur, iar ulterior a cerut inculpatului B.N.M. și lui M.C.I. să se deplaseze la Sibiu și să folosească forța pentru a recupera banii sau aur de la C.V. La data de 20 aprilie 2010, inculpatul N.B. i-a comunicat telefonic lui O.T. despre demersurile făcute pentru recuperarea bunurilor de care era interesat. Instanța de fond a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă la 13 octombrie 2010 impun în continuare privare de libertate, fiind întrunite cerințele art. 148 lit. f) C. proc.

pen., întrucât faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. La evaluarea pericolului public, instanța a avut în vedere datele personale ale inculpaților, datele referitoare la infracțiunile pentru care sunt cercetați, pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate și credința că justiția nu acționează ferm împotriva unor manifestări infracționale cu pericol accentuat. În aprecierea măsurii luate, instanța de fond a considerat că scopul măsurilor preventive prev. de art. 136 C. proc.

pen. nu se poate realiza printr-o altă măsură mai puțin severă, așa cum au solicitat inculpații și nu se încalcă prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau art. 23 din Constituția României, deoarece inculpații sunt arestați de 2 luni, în condițiile în care cauza prezintă un grad ridicat de complexitate, prin numărul mare de fapte săvârșite și a persoanelor implicate, unele cu calități de funcționari publici, polițiști și ziariști. De la prelungirea anterioară a arestării preventive și până în prezent s-au efectuat numeroase acte de urmărire penală și pentru definitivarea acestei urmăriri este necesară administrarea și a altor probe complexe - percheziții informatice, identificarea persoanelor care au derulat relații comerciale cu SC U. SA, efectuare de expertize tehnice și a unei expertize contabile.

Împotriva încheierii, inculpații N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. au declarat recursuri în termen legal, iar motivele scrise și orale, susținute în ședință publică, au fost menționate în partea introductivă a deciziei. Înalta Curte, analizând recursurile declarate de inculpați și motivele invocate, constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Potrivit art. 155 alin. (1) și urm. C. proc. pen., arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, iar această prelungire se dispune pe baza propunerii motivate a procurorului, care, după caz, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

În fața instanței de fond, inculpații au invocat excepția de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen. a propunerii procurorului de prelungire a arestării preventive deoarece instanța nu a fost legal sesizată, întrucât nu s-a soluționat recursul împotriva ultimei încheieri de prelungire a arestării preventive, temeiul juridic invocat în propunerea procurorului privește arestarea preventivă și nu prelungirea acesteia și, în sfârșit, această propunere nu este motivată și a fost formulată de către un procuror care nu mai efectuează urmărirea penală în cauză, deoarece a fost înlocuit. Aceste motive au fost reluate și în fața instanței de recurs și s-a susținut că prin încheierea criticată, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției invocate.

Din examinarea încheierii de ședință recurată rezultă că, la dezbateri, procurorul, în baza rolului său activ, a completat oral temeiul juridic al propunerii scrise, de prelungire a arestării preventive, și nu prevederile art. 155 și urm. C. proc. pen., iar instanța a luat act de această completare și a constatat că nemotivarea în fapt și în drept a referatului cu propunere de prelungire a arestării preventive a fost suplinită prin concluziile orale ale procurorului.

Din aceeași încheiere mai rezultă că instanța a constatat că recursurile împotriva încheierilor anterioare de prelungire a arestării preventive s-au judecat pe data de 9 noiembrie 2011 și, pe de altă parte, aceste recursuri nu sunt suspensive de executare, iar în cauza de față este învestită cu propunere de prelungire a arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 decembrie 2010 până la data de 9 ianuarie 2010. De asemenea, instanța de fond a mai constatat că procurorul de caz a fost înlocuit doar în perioada 3 noiembrie - 8 noiembrie 2010, pe timpul absenței de la serviciu, astfel că propunerea de prelungire a arestării preventive nr. 326/P/2010 a fost formulată de un procuror competent.

Din toate aceste considerente, instanța de fond a respins excepțiile formulate de apărătorii aleși ai inculpaților ca nefondate. Din examinarea prevederilor art. 149 1 alin. (1) și (9) C. proc. pen. și art. 156 alin. (1) din același cod rezultă că atât arestarea preventivă a inculpatului, cât și prelungirea acestei arestări preventive se dispun de instanță, pe baza propunerii motivate formulată de procuror, fără ca legea să reglementeze conținutul acestui act procedural. În absența unor prevederi exprese, este de observat că potrivit art. 136 alin. (1), (3) și (4) C. proc.

pen., măsurile preventive de reținere, obligarea de a nu părăsi localitatea și obligarea de a nu părăsi țara se pot lua și de procuror, iar actul prin care se ia o măsură preventivă, potrivit art. 137 din același cod, trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, iar în cazul reținerii și arestării preventive, actul trebuie să indice cazul prevăzut în art. 148, precum și temeiurile concrete din care rezultă existența acestuia. Din interpretarea prevederilor legale menționate rezultă că propunerea motivată formulată de procuror, atât pentru luarea măsurii arestării preventive, cât și pentru prelungirea acestei măsuri, trebuie să arate fapta pentru care este cercetat inculpatul, încadrarea juridică a acesteia, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, cazul prevăzut în art. 148 C. proc.

pen. și temeiurile concrete care confirmă existența cazului, cu sublinierea că în situația propunerii de prelungire a arestării preventive, aceasta trebuie să conțină și temeiurile care justifică această prelungire. Analizând Referatul din 3 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de prelungire a duratei măsurii preventive privind pe inculpații-recurenți, rezultă că acesta a respectat, prin conținutul său, cerințele legii.

Pe de altă parte, potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, modificată, lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror, printre alte situații, și în caz de absență, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică rechemarea sa, iar din datele cauzei, rezultă că procurorul căruia i s-a repartizat spre soluționare cauza penală de față, a lipsit motivat de la serviciu în perioada 3 noiembrie - 8 noiembrie 2010, fiind plecat din țară, în interes de serviciu și doar pentru această perioadă a fost desemnat un alt procuror să efectueze acte de urmărire penală urgente, fiind o cauză complexă în care cercetarea privește un număr mare de fapte, săvârșite de mulți făptuitori și într-o perioadă îndelungată.

Sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 197 alin. (2), (3) C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor relative la sesizarea instanței, la compunerea acesteia, la publicitatea ședinței de judecată, la participarea procurorului, prezența inculpatului și asistarea acestuia de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, dar niciuna dintre aceste ipoteze nu este aplicabilă în cauză, astfel că pe deplin temei instanța de fond, pronunțându-se pe excepțiile invocate, le-a respins ca neîntemeiate, ea fiind legal sesizată.

Referitor la criticile formulate de inculpații-recurenți prin apărători aleși sau din oficiu, în sensul că atât referatul cu propunere de prelungire a arestării preventive, cât și încheierea dispusă în cauză nu conțin motivele de prelungire a arestării preventive, în subliniere că această măsură poate fi înlocuită cu o altă măsură mai puțin severă, și anume obligarea de a nu părăsi țara, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate. Așa cum s-a arătat mai sus, referatul cu propunerea de prelungire a arestării preventive a inculpaților a fost întocmit cu respectarea exigențelor legii, a analizat chiar și probele administrate din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele față de care se efectuează urmărirea penală au săvârșit faptele pentru care sunt inculpate și a argumentat că temeiurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu referire la art. 143 din același cod, care au determinat arestarea inițială, impun în continuare privarea de libertate, deoarece au săvârșit fapte grave, iar lăsarea în libertate ar crea un sentiment de nesinceritate în cadrul societății. La rândul său, instanța de fond, în încheierea criticată, a examinat pericolul social concret pentru ordinea publică, prezentat de inculpați în prezent și a stabilit că numai prin prelungirea arestării se realizează scopul măsurilor potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., și anume acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, scop care nu se poate realiza prin luarea unei alte măsuri preventive mai puțin severe.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de fond a dispus legal și temeinic prelungirea arestării preventive a inculpaților deoarece temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea lor de libertate, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal față de un număr mare de persoane, care au desfășurat activitate infracțională diversă timp îndelungat în mai multe localități, activitate la care au participat persoane din poliție, presă și administrația publică. Lăsarea în libertate a inculpaților sau înlocuirea măsurii cu o alta mai puțin severă alăturată împrejurării că autoritățile publice locale din poliție și administrație s-au lăsat antrenate la săvârșirea de fapte penale, ar crea o stare de insecuritate a colectivității.

Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost examinate și cererile privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cereri respinse din considerentele analizate mai sus. În consecință, recursurile declarate de inculpații N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosar nr. 11876/2/2010 (3235/2010) sunt nefondate și, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. împotriva Încheierii din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11876/2/2010 (3235/2010). Obligă recurentul-inculpat N.C. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenții-inculpați N.E., B.N.M., P.M., P.C.O. și P.V. la plata sumelor de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.