ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4622/2010

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin rezoluția din 30 martie 2010 (în Dosarul nr. 326/P/2010), 16 iunie 2010 (în Dosarul nr. 646/P/2010) și prin ordonanța din 10 octombrie 2010 (Dosar nr. 326/P/2010) - în urma conexării dosarelor - s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații N.B., N.E., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (1) C. pen., de art. 194 alin. (1), de art. 321 alin. (1), art. 9 lit. b) și din Legea nr. 241/2005. Împotriva inculpaților s-a luat măsura arestării preventive la data de 13 octombrie 2010, măsura fiind prelungită ulterior de instanță cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. C. proc.

pen. Prin încheierea din 8 decembrie 2010 Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 11876/2/2010, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispunând în baza art. 155 și urm. C. proc. pen. prelungirea arestării preventive a inculpaților N.B., N.E., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. pe o perioadă de 30 de zile. Astfel, Curtea a reținut că potrivit art. 148 C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. și există vreunul din cazurile prevăzute la literele a-f, iar în cursul urmăririi penale, conform art. 149 1 C. proc. pen. arestarea preventivă a inculpatului se dispune la propunerea motivată a procurorului.

Analizând propunerea formulată în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Astfel, cum rezultă din probele administrate până în prezent s-a reținut în esență următoarea situație de fapt: în anul 1999, partea vătămată M.M. a devenit acționar majoritar la SC M. SA din Mangalia, iar în patrimoniul acestei societăți s-au regăsit mai multe spații comerciale, printre care și U. din stațiunea N., în suprafață de 597 mp. în anul 2007, unitatea sus-menționată a intrat, în urma unui contract de vânzare în patrimoniul societății SC M. SRL, societate controlată de fiul părții vătămate M.R.

Inculpatul N.B. a comunicat, în anule 2000, părții vătămate M.M., că pentru a-l mai lăsa să-și desfășoare afacerile în liniște pe litoral, va trebui să-i remită o taxă de protecție în valoare de 15.000 de euro anual. Partea vătămată a plătit această taxă în perioada 2000 - 2009, în diferite forme, constând în sume de bani, bunuri sau lăsarea în folosință, cu titlu gratuit a unor terenuri. La un moment dat, partea vătămată M.M. a luat decizia de a pune capăt situației neplăcute în care se afla, sens în care a introdus o acțiune în justiție prin care a solicitat ca inculpații N.B. și N.E. să elibereze terenul ocupat abuziv, aparținând U.N. Fiul părții vătămate, numitul M.M.F.

a precizat că această hotărâre a avut drept consecință primirea mai multor mesaje tip sms, în care membrii familiei M. erau amenințați cu moartea și incendierea magazinelor care le aparțineau, în cazul în care nu vor plăti o taxă de protecție pentru anul 2009, în valoare de 15.000 de euro, precum și a mai multor acțiuni menite să intimideze și sa creeze presiuni asupra familiei M. În vederea exercitării de presiuni asupra părții vătămate M.M., inculpații N.B. și N.E. au apelat la sprijinul comisarului șef de poliție N.C. și al referentului H.E., din cadrul Primăriei Mangalia. Astfel, la data de 20 aprilie 2010 la solicitarea lui H.E., numita M.C. din cadrul corpului de control al Primăriei Mangalia a aplicat părții vătămate amendă contravențională de 10.000 lei procesul verbal fiind semnat două zile mai târziul de martorul P.V., (situația expusă reiese din interceptarea convorbirilor telefonice realizate în cauză și procesul verbal de constatare).

Totodată, la solicitarea lui N.B. jurnaliștii A.A. și A.C. au publicat într-un cotidian local, în lunile iulie și august 2010, patru articole cu o conotație negativă despre partea vătămată M.M. Aspectele evidențiate mai sus, se regăsesc în interceptările convorbirilor telefonice aflate la dosarul cauzei. La data de 24 februarie 2010, partea vătămată C.M.C. a fost acostată de inculpații N.B. și B.N.M. și a fost amenințat cu introducerea în portbagajul autoturismului și cu molestarea sexuală. Cu acea ocazie, cei doi inculpați au solicitata părții vătămate să nu mai sesizeze poliția și să părăsească litoralul, adresând, totodată, amenințări la adresa părții vătămate M.M. în legătură cu neplasata taxei de protecție.

Instanța de fond, cu referire la cauza de față a reținut că, în prezent, cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este incident, cele două condiții continuând să fie îndeplinite cumulativ și în prezent deoarece inculpatul N.B. este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, date fiind limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator prevăzut de partea specială a codului penal (fiind îndeplinite astfel cerințele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) și totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestuia s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Soluția de prelungire a măsurii arestării preventive în acest moment procesual a fost privită de instanța de fond în deplin acord și cu exigențele art. 52 și art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu Jurisprudența C.E.D.O., fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumția de nevinovăție și de regula judecării persoanei în stare de libertate, însă anumite împrejurări particulare de excepție având prioritate în protejarea ordinii publice față de interesul individual. Împotriva încheierii mai sus-menționate a formulat, în termen legal, recurs inculpatul N.B., care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea sa de îndată în libertate. Motivele de recurs susținute oral de apărătorul ales al inculpatului au fost menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri referindu-se în esență la faptul că nu mai subzistă temeiurile care să justifice menținerea și prelungirea stării de arest preventiv.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente: În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpații N.B., N.E., N.E., B.N.M., P.M., N.C., P.C.O. și P.V. sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. (1) C. pen., de art. 194 alin. (1), de art. 321 alin. (1), art. 9 lit. b) și din Legea nr. 241/2005. Cu referire la recursul declarat înalta Curte reține că potrivit art. 5 din C.E.D.O. și art. 23 alin. (1) din Constituția României nimeni nu poate fi privat de libertate, totuși de la această regulă generală sunt înscrise și excepții.

în art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia". În raport de aceste reglementări internaționale, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă se reține că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Este adevărat că libertatea individuală trebuie să fie protejată, dar acest fapt nu trebuie să stânjenească autoritățile în eforturile lor de a administra probe și în desfășurarea procesului penal. Înalta Curte retine că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea inițiala a măsurii arestării preventive a inculpatului N.B. în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., faptele pentru care acesta este cercetat fiind sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui, trebuie să fie avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât și cele referitoare infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de fond a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului respectiv, infracțiunile deduse judecății sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol pentru ordina publică. Condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile pentru care inculpatul N.B.

este cercetat, gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracționale săvârșite cu repetitivitate, împrejurările concrete în care se reține în actul de inculpare că s-ar fi acționat, prin intimidare, rezonanța socială negativă și valorile sociale însemnate lezate, sentimentul de indignare, frustrare care s-ar putea crea în rândul colectivității prin cercetarea inculpatului în stare de libertate pentru astfel de fapte, la scurt timp de la comiterea acestora. În acest context Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul membrilor societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franța).

De asemenea, Înalta Curte reține că de la prelungirea anterioară a arestării preventive și până în prezenta s-au efectuat numeroase activități (filele 32 - 35 din referatul de propunere al prelungirii măsurii arestării preventive) fiind necesar a se efectua în continuare următoarele acte de urmărire penală: - prelungirea autorizației de efectuare a perchezițiilor informatice pentru sistemele de stocare a datelor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, întrucât, datorită volumului mare al perchezițiilor informatice nu pot fi efectuate în termenul de autorizare; - transcrierea tuturor convorbirilor telefonice înregistrate cu ocazia punerii în aplicare a autorizațiilor de interceptare; - continuarea identificării persoanelor autorizate și juridice care au derulat relații comerciale cu SC U. SA și audierea reprezentanților acestora; - dispunerea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească valoarea reală a utilajelor cumpărare de N.B.

și folosite de acesta în vederea majorării capitalului social al SC U. SA; - identificarea și audierea reprezentantului SC S.T. în cadrul firmei SC U. SA; - dispunerea unei expertize contabile privind activitățile economice desfășurate de SC U. SA. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul N.B. este actual și persistent, Curtea de Apel București, reținând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului N.B. prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.B.

împotriva încheierii din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 1876/2/2010 (3235/2010). În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B. împotriva încheierii din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 11876/2/2010 (3235/2010)'. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2010.