- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Decizia nr. 1706/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ — Acțiune în anularea procesului de contravenție
Acțiune în anularea procesului de contravenție. Competența judecătoriei O.G. nr. 2/2001 Conform dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. I.C.C.J., secția de contencios administrativ, decizia nr.1706 din 30 aprilie 2004 Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Drobeta Turnu Severin, S.C. „S” S.A. Topleț a solicitat anularea procesului – verbal de contravenție nr. 250246 din 31 iulie 2003, prin care Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova – Administrația Națională a Drumurilor București i-a aplicat amenda de 31.000.000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 60 alin. (1) litera „b” și art. 60 alin. (2) din O.G.
nr. 43/1997. Judecătoria Drobeta Turnu Severin, reținând că fapta a fost săvârșită într-o localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Caransebeș, prin sentința civilă nr. 5896 din 2 decembrie 2003 și-a declinat competența în favoarea acestei instanțe. Învestită cu soluționarea pricinii, Judecătoria Caransebeș, Județul Caraș–Severin, prin sentința civilă nr. 294 din 5 februarie 2004, și-a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin pe considerentul că din procesul – verbal de contravenție nr. 250246 din 31 iulie 2003 rezultă că fapta a fost săvârșită în raza localității Simian, județul Mehedinți. Ivindu-se conflict negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea, reține competența de soluționare a litigiului dintre S.C. „S” S.A. Topleț, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, pentru următoarele considerente: Din procesul – verbal de contravenție nr. 250246 din 31 iulie 2003 încheiat de agentul constatator aparținând de unitatea S.D.N. Drobeta-Turnu Severin, rezultă că fapta contravențională a fost comisă pe raza comunei Simian, județul Mehedinți. Conform dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, astfel că în cauză s-a reținut competența Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.