ÎCCJ, decizie (scj.ro #82299)

Revendicarea

proprietății naționalizate și anularea contractului prin

care bunul a fost vândut chiriașului

Cuprins pe materii

:  Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil

naționalizat. Revendicare. Anularea contractului prin care bunul a fost

vândut chiriașului

Index alfabetic

: Drept civil

-

Imobil naționalizat

-

Revendicare. Admisibilitate

-

Contract de vânzare-cumpărare, reglementat prin

Legea

nr

. 112/1995

-

Nulitatea contractului

Decretul

nr

.

92/1950

Legea

nr

.

112/1995

Legea

nr

.

10/2001,

art

. 46

Normele aprobate prin H.G. nr.498/2003,

pct

. 46.3

Dispozițiile art.46 din Legea

nr

. 10/2001 nu

exclud, pe planul dreptului

intertemporal

,

acțiunea în nulitate a contractului prin care imobilul, naționalizat

cu încălcarea Decretului

nr

. 92/1950, cu

consecința revendicării bunului, de către persoana

îndreptățită.

Buna credință a chiriașului cumpărător al imobilului

naționalizat cu încălcarea Decretului

nr

.

92/1950, deci fără titlu valabil, trebuie probată,

cumpărătorul fiind obligat să depună diligențele

necesare pentru a se convinge că vânzătorul era un

verus

dominus

; omisiunea acestuia

se constituie într-o gravă neglijență (culpa lata), vecină

cu dolul (

dolo

proxima) ceea ce înseamnă

rea-credință, diametral opusă bunei-credințe

.

I.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

. 4202 din 20 mai 2005

La data de 29 august 2001, I.M.C. a chemat în

judecată  pe M.A., M.N., Municipiul București, prin primarul

general și S.C. „

Apolodor

” S.A. București,

cerând constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare

nr

. 5211 din 20 decembrie 1999

și 5212 din 20 decembrie 1999, privind apartamentul

nr

.

2  al unei construcții din București.

Totodată, s-a revendicat posesia și

proprietatea bunului.

M.A. și M.N. au formulat cerere de

intervenție în interes propriu solicitând să se constate că au

dobândit proprietatea bunului în litigiu, prin efectul bunei lor credințe.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă prin sentința

nr

. 614 din 7 mai

2002, a admis acțiunea și a respins cererea de intervenție.

Curtea de Apel

București,secția

a III-a civilă, prin decizia

nr

. 172 din 20

martie 2003, a respins, ca

nefondate

, apelurile

pârâților și

intervenientului

, cu motivarea

că imobilul din litigiu a fost preluat fără titlu valabil

și înstrăinat, prin fraudă și rea-credință, cu

violarea  a dispozițiilor Legii

nr

.

112/1995.

Pârâții M.A. și M.N. au declarat

recurs, arătând, în esență, că soluția

recurată

a fost dată cu încălcarea legii,

întrucât acțiunea reclamanților era inadmisibilă față

de dispozițiile Legii

nr

. 10/2001, iar buna lor

credință la facerea actelor juridice atacate, a fost dovedită.

Recursul este

nefondat

.

Potrivit

pct

. 46.3

din Normele aprobate prin H.G.

nr

. 498/2003,

beneficiul deplin al protecției Legii

nr

.

10/2001, cu modificările ulterioare, este recunoscut, în cazul

înstrăinărilor efectuate în baza Legii

nr

.

112/1995 după data de 24 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Legea

nr

. 213/1998, numai dacă buna-credință a

subdobânditorului

în momentul înstrăinării, este

dovedită.

Rezultă că, în acest caz,

buna-credință nu se prezumă și, ca atare, se impune a fi

probată, inclusiv prin dovada că

subdobânditorul

a depus diligențele necesare pentru a se convinge că a contractat

înstrăinarea bunului cu un

verus

dominus

.

Or, în speță, în condițiile în

care, necontestat, bunul din litigiu a fost preluat de stat cu încălcarea

dispozițiilor Decretului

nr

. 92/1950, deci

fără titlu valabil, pârâtele recurente erau obligate să

depună diligențele necesare pentru a se convinge că

vânzătorul era un

verus

dominus

. Rezultatul însemna evitarea, prin

precauțiune, a încheierii unui act juridic păgubitor pentru

interesele legitime ale reclamantei și, în orice caz, perfectat pe riscul

asumat de pârâte. Omisiunea acestora se constituie într-o gravă

neglijență (

culpa lata

), vecină cu dolul (

dolo

proxima

) ceea ce înseamnă

rea-credință, diametral opusă bunei-credințe (simplu

afirmată prin cererea de recurs).

Nu mai puțin, dispozițiile

art

. 46 din Legea

nr

. 10/2001 nu

exclud, pe planul dreptului

intertemporal

,

acțiunea în nulitate cu consecința revendicării bunului,

considerat pentru care excepția de inadmisibilitate a acestei

acțiuni, invocată în recurs, se verifică a fi

nefondată

.

Așa fiind, cu temei și în mod

judicios a fost admisă acțiunea, ceea ce a impus respingerea

recursului, ca

nefondat

.