ÎCCJ, decizie (scj.ro #83239)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83239) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Opozabilitatea
unei
hotărâri
A.G.E.A.
Hotărârea
de
anulare
A.G.E.A.
nu
este
opozabilă
decât
acționarilor
și
terților
dobânditori
de
bună
credință
Desființarea
ulterioară
a
hotărârii
A.G.E.A.,
pe
cale
judecătorească
,
nu
poate
fi
opusă
recurenților
pârâți
,
în
condițiile
art.132
din
Legea
nr.31/1990, R,
atât
timp
cât
procedura
de
desființare
a
hotărârii
nu
a
fost
una
specială
,
reglementată
prin
această
lege
,
ci
aceea
a
dreptului
comun
, la
cererea
unui
neacționar
,
dar
și
în
această
ipoteză
textul
de
lege
prevede
că
hotărârea
este
obligatorie
pentru
acționari
de la data
publicării
în
Monitorul
Oficial
al
României
,
nu
și
pentru
terți
ceea
ce
induce
în
acest
caz
aplicarea
principiilor
generale
.
Or,
potrivit
acestor
principii
,
aplicând
dispozițiile
art.1909 Cod civil,
în
situația
bunurilor
mobile,
drepturile
dobândite
cu
bună
credință
prin
efectul
hotărârii
anulate
se
mențin
.
Prin
urmare
,
hotărârea
de
anulare
a
A.G.E.A.
nu
este
opozabilă
decât
acționarilor
și
terților
de
rea
credință
.
Sub
acest
din
urmă
aspect,
în
cauză
,
recurenții
pârâți
au
calitatea
de
terți
,
iar
reaua
credință
nu
a
fost
dovedită
încât
,
în
mod
greșit
,
instanța
de
apel
a
dat
eficiență
celorlalte
principii
mai
sus
enunțate
,
buna
credință
a
dobânditorilor
constituindu
-se
într
-o
excepție
de la
aplicarea
acestora
.
(Înalta Curte de
Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.1115
din 19 martie 2008)
Prin
sentința comercială nr.4289 din 31 mai 2006, pronunțată de
Tribunalul București - Secția a VI-a comercială, s-a admis
acțiunea completată, formulată de reclamanta S.C. M. SA în
contradictoriu cu pârâții M.T. și D. „T.L.” N.BV și s-a
constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare
privind vânzarea unor acțiuni încheiat între S.C. M. SA și M.T.,
precum și nulitatea absolută parțială a contractului de
vânzare – cumpărare acțiuni, încheiat în iunie 2004, între M.T.
și D. „T.L.” N.BV,.
Apelurile formulate de pârâți împotriva acestei hotărâri au fost
respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr.70 din 5 februarie
2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a
comercială, iar apelanții – pârâți au fost obligați la
cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, curtea de apel a reținut, în
esență, că hotărârea instanței de fond este
legală și temeinică, deoarece nevalabilitatea
consimțământului S.C. M. SA, constatată, chiar ulterior, prin
desființarea hotărârii A.G.E.A. nr.7/2002 privind aprobarea
înstrăinării unui număr de acțiuni deținute de aceasta
la S.C. M.D. SA – prin decizia nr.173/2004, pronunțată de Curtea de
Apel București este distructivă în raport cu actul juridic încheiat,
în condițiile art.948 Cod civil, în ceea ce privește contractul de
vânzare – cumpărare dintre S.C. M. SA și pârâtul M.T., iar, în
privința actului de vânzare – cumpărare subsecvent, încheiat între
pârâți, acesta este, de asemenea, nul, ambele ca efect al aplicării
principiilor „resoluto jure dantis resolvitur ius accipientis” și „quod
nullum est nullum produccit effectum”.
În legătură cu hotărârea judecătorească prin care s-a
anulat hotărârea A.G.E.A. prin care se exprimase inițial, acordul
acționarilor privind înstrăinarea acțiunilor, având autoritate
de lucru judecat ea nu poate fi cenzurată și este opozabilă
pârâților chiar dacă nu au fost părți și nu
constituie, deci, titlu executoriu față de aceștia, de vreme ce,
însă, s-a constatat nevalabilitatea consimțământului, iar în
privința apărările formulate referitor la valabilitatea actelor
juridice s-a reținut că principiul validității aparenței
de drept, de natură a înlătura nulitatea nu își
găsește aplicarea în cauză, după cum nu se poate vorbi nici
de ocrotirea subdânditorului cu titlu oneros de bună credință,
acest principiu fiind aplicabil doar în cazul vânzării unor bunuri imobile
și nu mobile, cum sunt acțiunile.
Împotriva acestei hotărâri au formulat, în termenul legal, recurs ambii
pârâți solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei în
sensul admiterii apelurilor și schimbării sentinței
instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii, ca
nefondată.
Recurentul pârât M.T. a invocat drept temei de recurs, pentru toate criticile
aduse hotărârii, dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură
civilă potrivit căruia hotărârea poate fi modificată atunci
când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea
sau aplicarea greșită a legii.
A susținut, în esență, că:
-
instanța de apel nu a analizat corect momentul în raport de care se pune
în discuție sancțiunea nulității absolute, în cauză, momentul
fiind acela al încheierii contractului de vânzare - cumpărare autentificat
sub nr.1009 din 26 martie 2003, dată la care elementele de validitate
prevăzute de art.948 și următoarele Cod civil erau îndeplinite.
- instanța de apel a făcut o aplicare greșită a
dispozițiilor art.132 alin.10 din Legea nr.31/1990, R, potrivit
cărora hotărârea irevocabilă de anulare a A.G.A. este
opozabilă tuturor acționarilor de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, textul nefiind incident în cauză în
condițiile în care hotărârea A.G.E.A. a fost desființată la
cererea unui neacționar, pe calea dreptului comun, fără a se
dovedi interesul, astfel că și opozabilitatea acestei hotărâri
de anulare trebuia analizată prin raportare la dispozițiile dreptului
comun potrivit cărora o hotărâre judecătorească produce
efecte numai față de părți, fără a putea să
profite ori să dăuneze terțelor persoane, situație în
care se află recurentul;
- procedura nelegală de anulare a hotărârii A.G.E.A. după expirarea
termenului legal, pe calea dreptului comun deși legea în vigoare la data
adoptării hotărârii A.G.E.A. nu prevedea o astfel de posibilitate
pentru terți, aderarea S.C. M. SA la apelul celeilalte părți,
deși avea o poziție procesuală și interese contrare,
demonstrează reaua – credință a vânzătorului care nu poate
invoca propria culpă, aspecte reținute și în cadrul altor
hotărâri judecătorești pronunțate în legătură cu
aceeași hotărâre A.G.E.A., pe care însă instanța de apel nu
le-a luat în considerare.
- hotărârea este lipsită de temei legal și în ceea ce
privește aplicarea principiului „resoluto jure dantis, resolvitur ius
accipientis” cu încălcarea altor principii fundamentale precum: principiul
aparenței de drept, recurenții pârâți fiind de bună
credință ca terți dobânditori, conform art.972 Cod civil
coroborat cu art.1909 Cod civil, principiul aparenței de drept și al
stabilității circuitului civil.
Pârâta D. „T.L.” N.BV a criticat hotărârea în baza art.304 pct.9 Cod
procedură civilă și a susținut, în esență,
că hotărârea este nelegală pentru următoarele considerente:
- decizia nr.173/2004, pronunțată de Curtea de Apel București nu
are putere de lucru judecat față de recurentul pârât nefiind
îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și
părți;
- decizia nr.173/2004, pronunțată de Curtea de Apel București pe
care își întemeiază instanța de apel soluția nu este
opozabilă terților de litigiul care a generat-o, opozabilitatea fiind
exclusă față de principiile care guvernează orice
judecată respectiv: principiul disponibilității, principiului
dreptului la apărare, principiul contradictorialității,
relativitatea efectelor hotărârilor judecătorești și
principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă,
toate împiedicând aplicarea regulii „resoluto jure dantis, resolvitur ius
accipientis”, ca și excepția cumpărătorului de bună
credință și a stabilității circuitului civil.
Cât privește excepția bunei credințe a subdobânditorului
aplicabilă oricum numai în cazul imobilelor ca și aceea a
stabilității circuitului civil, nu pot fi invocate pentru
înlăturarea principiului fraus omnia corrumpit.
Recursurile sunt fondate.
Intimata
– reclamantă a invocat drept cauză principală a
nulității actelor juridice lipsa consimțământului, deoarece
hotărârea A.G.E.A. prin care s-a aprobat transferul acțiunilor a fost
desființată pe cale judecătorească, ceea ce atrage ca efect
juridic aplicarea principiilor „resoluto jure dantis resolvitur ius
accipientis” și „quod nullum est nullum producit effectum”.
Or, așa cum se poate constata, în cauză, având în vedere că
nulitatea actelor juridice trebuie să existe la momentul încheierii
acestora, atât în cazul primului act juridic, cât și în cazul celui de-al
doilea, consimțământul a fost valabil exprimat, actele juridice fiind
încheiate anterior publicării hotărârii judecătorești de
anulare a hotărârii A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României.
Totodată, desființarea ulterioară a hotărârii A.G.E.A., pe
cale judecătorească, nu poate fi opusă recurenților
pârâți, în condițiile art.132 din Legea nr.31/1990, R, atât timp cât
procedura de desființare a hotărârii nu a fost una specială,
reglementată prin această lege, ci aceea a dreptului comun, la
cererea unui neacționar, dar și în această ipoteză textul
de lege prevede că hotărârea este obligatorie pentru acționari
de la data publicării în Monitorul Oficial al României, nu și pentru
terți ceea ce induce în acest caz aplicarea principiilor generale.
Or, potrivit acestor principii, aplicând dispozițiile art.1909 Cod civil,
în situația bunurilor mobile, drepturile dobândite cu bună
credință prin efectul hotărârii anulate se mențin.
Prin urmare, hotărârea de anulare a A.G.E.A. nu este opozabilă decât
acționarilor și terților de rea credință.
Sub acest din urmă aspect, în cauză, recurenții pârâți au
calitatea de terți, iar reaua credință nu a fost dovedită
încât, în mod greșit, instanța de apel a dat eficiență
celorlalte principii mai sus enunțate, buna credință a
dobânditorilor constituindu-se într-o excepție de la aplicarea acestora.
Astfel, nicio lege nu obligă terții dobânditori să verifice
legalitatea hotărârii A.G.E.A. sub aspectul procedurii de vot și a
încălcării intereselor acționarilor minoritari, neputându-se
susține în această cauză față de probele administrate
că fraudarea intereselor acționarilor minoritari s-a făcut cu
concursul recurenților – pârâți care nu au participat la vot, iar
reevaluarea patrimoniului din perspectiva prețului vânzării a fost în
sarcina intimatei – reclamante prin reprezentanții legali, care nu poate
invoca propria culpă ca și neluarea în discuție a unei oferte
mai avantajoase.
Susținerea
că prețul este inferior valorii acțiunilor nu este de
natură să conducă la concluzia că acesta nu este serios, în
sensul art.1303 Cod civil, intimata reclamantă făcând confuzie între
prețul nominal al acțiunilor și prețul de vânzare care nu
coincid întotdeauna, valoarea reală fiind dictată de piață.
Nici celelalte
cauze nu sunt de natură să atragă nulitatea actelor juridice,
vânzarea acțiunilor fiind de competența adunării generale,
conform art.12 din Statut, nefiind vorba de incidența art.143 din Legea
nr.31/1990 care se referă la actele Consiliului de Administrație prin
delegarea de sarcini, ceea ce nu exclude exercitarea în continuare a
controlului asupra actelor de dispoziție. Desemnarea altui mandatar decât
administratorul societății nu constituie o încălcare a art.115
din O.U.G. nr.28/2002, iar obținerea unui profit mic de către
acționarii societății nu poate constitui o cauză de
desființare a actelor juridice, constatat a fi încheiate cu respectarea
condițiilor generale de valabilitate cât și speciale, prevăzute
în Legea nr.31/1990.
Așa fiind, ambele recursuri sunt fondate și în baza art.312 (2) Cod
procedură civilă au fost admise.