ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1115/2008

Asupra recursurilor de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 4289 din 31 mai 2006,

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis

acțiunea completată, formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu

pârâții M.T. și D.T.L.N. BV și s-a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare - cumpărare din 26 martie 2003, încheiat între SC M. SA și M.T.,

precum și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare - cumpărare,

încheiat la data de 29 iunie 2004, între M.T. și D.T.L.N. BV, privind vânzarea

a 36.286 acțiuni.

Prin aceeași hotărâre

pârâții au fost obligați la cheltuieli de judecată.

Apelurile formulate de

pârâți împotriva acestei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin decizia

comercială nr. 70 din 5 februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, iar apelanții - pârâți au fost obligați la cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel a reținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală

și temeinică, deoarece nevalabilitatea consimțământului SC M. SA, constatată,

chiar ulterior, prin desființarea hotărârii A.G.E.A. nr. 7/2002 privind

aprobarea înstrăinării unui număr de 36.286 acțiuni deținute de aceasta la SC

M.D. SA – prin decizia nr. 173/2004, pronunțată de Curtea de Apel București este

distructivă în raport cu actul juridic încheiat, în condițiile art. 948 C. civ.,

în ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare dintre SC M. SA și

pârâtul M.T., iar, în privința actului de vânzare - cumpărare subsecvent,

încheiat între pârâți, acesta este, de asemenea, nul, ambele ca efect al

aplicării principiilor „resoluto jure dantis resolvitur ius accipientis” și

„quod nullum est nullum produccit effectum”.

În legătură cu hotărârea

judecătorească prin care s-a anulat hotărârea A.G.E.A. prin care se exprimase

inițial, acordul acționarilor privind înstrăinarea acțiunilor, având autoritate

de lucru judecat ea nu poate fi cenzurată și este opozabilă pârâților chiar

dacă nu au fost părți și nu constituie, deci, titlu executoriu față de aceștia,

de vreme ce, însă, s-a constatat nevalabilitatea consimțământului, iar în

privința apărările formulate referitor la valabilitatea actelor juridice s-a

reținut că principiul validității aparenței de drept, de natură a înlătura

nulitatea nu își găsește aplicarea în cauză, după cum nu se poate vorbi nici de

ocrotirea subdânditorului cu titlu oneros de bună credință, acest principiu

fiind aplicabil doar în cazul vânzării unor bunuri imobile și nu mobile, cum

sunt acțiunile.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat, în termenul legal, recurs ambii pârâți solicitând admiterea

acestuia și modificarea deciziei în sensul admiterii apelurilor și schimbării

sentinței instanței de fond cu consecința respingerii acțiunii, ca nefondată.

Recurentul pârât M.T. a

invocat drept temei de recurs, pentru toate criticile aduse hotărârii,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea poate fi

modificată atunci când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

A susținut, în esență, că:

- instanța de apel nu a

analizat corect momentul în raport de care se pune în discuție sancțiunea

nulității absolute, în cauză, momentul fiind acela al încheierii contractului

de vânzare - cumpărare autentificat în 26 martie 2003, dată la care elementele

de validitate prevăzute de art. 948 și următoarele C. civ. erau îndeplinite.

- instanța de apel a făcut o

aplicare greșită a dispozițiilor art. 132 alin. (1)0 din Legea nr. 31/1990,

republicată, potrivit cărora hotărârea irevocabilă de anulare a A.G.A. este

opozabilă tuturor acționarilor de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, textul nefiind incident în cauză în condițiile în care hotărârea

A.G.E.A. a fost desființată la cererea unui neacționar, pe calea dreptului

comun, fără a se dovedi interesul, astfel că și opozabilitatea acestei hotărâri

de anulare trebuia analizată prin raportare la dispozițiile dreptului comun

potrivit cărora o hotărâre judecătorească produce efecte numai față de părți,

fără a putea să profite ori să dăuneze terțelor persoane, situație în care se

află recurentul;

- procedura nelegală de

anulare a hotărârii A.G.E.A. după expirarea termenului legal, pe calea

dreptului comun deși legea în vigoare la data adoptării hotărârii A.G.E.A. nu

prevedea o astfel de posibilitate pentru terți, aderarea SC M. SA la apelul

celeilalte părți, deși avea o poziție procesuală și interese contrare,

demonstrează reaua - credință a vânzătorului care nu poate invoca propria

culpă, aspecte reținute și în cadrul altor hotărâri judecătorești pronunțate în

legătură cu aceeași hotărâre A.G.E.A., pe care însă instanța de apel nu le-a

luat în considerare.

- hotărârea este lipsită de

temei legal și în ceea ce privește aplicarea principiului „resoluto jure

dantis, resolvitur ius accipientis” cu încălcarea altor principii fundamentale

precum: principiul aparenței de drept, recurenții - pârâți fiind de bună

credință ca terți dobânditori, conform art. 972 C. civ. coroborat cu art. 1909 C.

civ., principiul aparenței de drept și al stabilității circuitului civil.

Pârâta D.T.L.N. BV a

criticat hotărârea în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în

esență, că hotărârea este nelegală pentru următoarele considerente:

- decizia nr. 173/2004,

pronunțată de Curtea de Apel București nu are putere de lucru judecat față de

recurentul - pârât nefiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și

părți;

- decizia nr. 173/2004,

pronunțată de Curtea de Apel București pe care își întemeiază instanța de apel

soluția nu este opozabilă terților de litigiul care a generat-o, opozabilitatea

fiind exclusă față de principiile care guvernează orice judecată respectiv:

principiul disponibilității, principiului dreptului la apărare, principiul

contradictorialității, relativitatea efectelor hotărârilor judecătorești și

principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă, toate

împiedicând aplicarea regulii „resoluto jure dantis, resolvitur ius

accipientis”, ca și excepția cumpărătorului de bună credință și a stabilității

circuitului civil.

Intimata - reclamantă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și a arătat, în

esență, că hotărârea este legală, deoarece pe de o parte, legalitatea deciziei nr.

173/2004, irevocabilă nu poate fi analizată în acest cadru, susținerile că este

nelegală, deoarece această decizie s-ar fi pronunțat pe calea dreptului comun

și prin aderarea intimatei - pârâte (reclamantă în această cauză) la apelul

reclamanților fiind, deci, nerelevante. Pe de altă parte, desființarea

hotărârii A.G.E.A. nr. 7/2002 prin această decizie produce efecte retroactive

față de principiul „quod nullum est, nullum produccit effectum” și „resoluto

jure, dantis resolvitur ius accipientis”.

Cât privește excepția bunei

credințe a subdobânditorului aplicabilă oricum numai în cazul imobilelor ca și

aceea a stabilității circuitului civil, nu pot fi invocate pentru înlăturarea

principiului fraus omnia corrumpit.

Recursurile sunt fondate

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Așa cum s-a arătat, în

precedent, intimata - reclamantă a invocat drept cauză principală a nulității

actelor juridice lipsa consimțământului, deoarece hotărârea A.G.E.A. prin care

s-a aprobat transferul acțiunilor a fost desființată pe cale judecătorească,

ceea ce atrage ca efect juridic aplicarea principiilor „resoluto jure dantis

resolvitur ius accipientis” și „quod nullum est nullum producit effectum”.

Or, așa cum se poate

constata, în cauză, având în vedere că nulitatea actelor juridice trebuie să

existe la momentul încheierii acestora, atât în cazul primului act juridic, cât

și în cazul celui de-al doilea, consimțământul a fost valabil exprimat, actele

juridice fiind încheiate anterior publicării hotărârii judecătorești de anulare

a hotărârii A.G.E.A. în Monitorul Oficial al României.

Totodată, desființarea

ulterioară a hotărârii A.G.E.A., pe cale judecătorească, nu poate fi opusă

recurenților pârâți, în condițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată,

atât timp cât procedura de desființare a hotărârii nu a fost una specială,

reglementată prin această lege, ci aceea a dreptului comun, la cererea unui

neacționar, dar și în această ipoteză textul de lege prevede că hotărârea este

obligatorie pentru acționari de la data publicării în Monitorul Oficial al

României, nu și pentru terți ceea ce induce în acest caz aplicarea principiilor

generale.

Or, potrivit acestor

principii, aplicând dispozițiile art. 1909 C. civ., în situația bunurilor

mobile, drepturile dobândite cu bună credință prin efectul hotărârii anulate se

mențin.

Prin urmare, hotărârea de

anulare a A.G.E.A. nu este opozabilă decât acționarilor și terților de rea

credință.

Sub acest din urmă aspect,

în cauză, recurenții - pârâți au calitatea de terți, iar reaua credință nu a

fost dovedită încât, în mod greșit, instanța de apel a dat eficiență celorlalte

principii mai sus enunțate, buna credință a dobânditorilor constituindu-se

într-o excepție de la aplicarea acestora.

Astfel, nicio lege nu obligă

terții dobânditori să verifice legalitatea hotărârii A.G.E.A. sub aspectul

procedurii de vot și a încălcării intereselor acționarilor minoritari,

neputându-se susține în această cauză față de probele administrate că fraudarea

intereselor acționarilor minoritari s-a făcut cu concursul recurenților -

pârâți care nu au participat la vot, iar reevaluarea patrimoniului din

perspectiva prețului vânzării a fost în sarcina intimatei - reclamante prin

reprezentanții legali, care nu poate invoca propria culpă ca și neluarea în

discuție a unei oferte mai avantajoase.

Susținerea că prețul este

inferior valorii acțiunilor nu este de natură să conducă la concluzia că acesta

nu este serios, în sensul art. 1303 C. civ., intimata - reclamantă făcând

confuzie între prețul nominal al acțiunilor și prețul de vânzare care nu

coincid întotdeauna, valoarea reală fiind dictată de piață.

Nici celelalte cauze nu sunt

de natură să atragă nulitatea actelor juridice, vânzarea acțiunilor fiind de

competența adunării generale, conform art. 12 din Statut, nefiind vorba de

incidența art. 143 din Legea nr. 31/1990 care se referă la actele Consiliului

de Administrație prin delegarea de sarcini, ceea ce nu exclude exercitarea în

continuare a controlului asupra actelor de dispoziție. Desemnarea altui

mandatar decât administratorul societății nu constituie o încălcare a art. 115

din O.U.G. nr. 28/2002, iar obținerea unui profit mic de către acționarii

societății nu poate constitui o cauză de desființare a actelor juridice,

constatat a fi încheiate cu respectarea condițiilor generale de valabilitate

cât și speciale, prevăzute în Legea nr. 31/1990.

Așa fiind, ambele recursuri

sunt fondate și în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. vor fi admise și

hotărârea schimbată în sensul admiterii apelurilor formulate de pârâtă și a

schimbării sentinței prin respingerea acțiunii, ca nefondată.

Văzând și art. 274 C. proc.

civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâții M.T. și D.T.L.N. BV împotriva deciziei comerciale nr. 70 din 5

februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia, în sensul

că admite apelurile formulate de pârâți împotriva sentinței nr. 4289 din 31 mai

2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care o

schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca

neîntemeiată.

Obligă intimata - reclamantă

să plătească recurentului - pârât 5.000 cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2008.