- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Decizia nr. 5079/2003 — ÎCCJ, Secția penală — Asistență juridică. Doi apărărotir aleși
Asistență juridică. Doi apărărotir aleși. Lipsa unuia dintre apărători la judecată Cererea de amânare a judecării apelului formulată de unul dintre apărătorii aleși, pentru motive de sănătate, este nefondată, de vreme ce asistența juridică poate fi asigurată de cel de-al doilea apărător. Secția penală, decizia nr. 5079 din 7 noiembrie 2003 Prin sentința nr.720 din 23 iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală a dispus condamnarea inculpatului N.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și de consum de stupefiante prevăzute în art. 2 alin. (2) și în art. 4 din Legea nr. 143/2000. Instanța a reținut că, la 29 ianuarie 2002, în urma percheziției domiciliare efectuate în locuința inculpatului s-a găsit cantitatea de 1,80 g heroină destinată atât consumului propriu, cât și comercializării.
Prin decizia nr. 686 din 31 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul inclpatului, care a susținut că nu a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa. Inculpatul a declarat recurs, cu motivarea, între altele, că instanța de apel a soluționat cauza în lipsa unuia dintre apărătorii săi aleși. Recursul este nefondat. Din verificarea actelor dosarului rezultă că pentru asistența juridică a inculpatului a fost depusă împuternicirea avocațială a doi apărători aleși. La termenul de judecată de la 24 octombrie 2003, unul dintre apărătorii aleși ai inculpatului a formulat cerere de amânare a judecării cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive de sănătate; instanța de apel a apreciat în mod corect că asistența juridică la acest termen era asigurată de cel de-al doilea apărător ales care a fost prezent în ședința de judecată.
Se constată, așadar, că judecarea apelului s-a desfășurat cu respectarea dreptului la apărare a inculpatului, neexistând temeiuri pentru trimiterea cauzei spre rejudecare. În consecință recursul inculpatului a fost respins.