ÎCCJ, decizie (scj.ro #82497)

Imobil preluat de stat prin naționalizare de

la o persoană, de cetățenie greacă, refugiată în România. Revendicare

Cuprins pe materii

: Drept civil.

Drepturi reale principale. Dreptul de proprietate. Dreptul de proprietate

privată. Imobil preluat de stat prin naționalizare de la o persoană de

cetățenie greacă refugiată în România. Revendicare. Implicații, în raport cu

existența unor acorduri dintre România și Grecia cu privire la pagubele

suferite de resortisanți greci

Index alfabetic

: Drept civil

- Imobil preluat de stat de la un resortisant grec

- Revendicare

- Resortisant grec

C.civ., art. 480,

art. 481

Decretul nr. 92/1950

Legea nr. 10/2001

, art. 5

În cazul în care resortisantul grec a decedat în România, după

naționalizarea imobilului său în baza Decretului nr. 92/1950, - situație în

care nu s-a beneficiat de despăgubiri, în sensul reglementat prin acordul

intervenit între România și Grecia semnat la 2 septembrie 1996, ratificat prin

Decretul nr. 956 din 30 noiembrie 1966, publicat în M.Of. Partea I nr. 76 din 6

decembrie 1966, – privitor la plata unor sume forfetare, către Grecia, pentru

bunurile imobile ce se găsesc pe teritoriul României, aparținând elenilor ce au

părăsit România până la 25 august 1976 – persoana interesată este în drept a

exercita acțiunea în revendicare introdusă anterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispozițiile art. 5 al acestei legi.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr. 5213 din 21 septembrie 2004

La 28.10.1997 reclamantul L.I. - în contradictoriu cu pârâții

R.A.E.D.P.P. Constanța, Municipiul Constanța prin primar, Consiliul Local

Constanța, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

D.G.F.P.S. Constanța - a solicitat restituirea în natură a unui imobil

situat în Constanța, format din construcție și 743 mp teren, preluat de

stat, prin naționalizare, de la autorul său, în   baza Decretului nr.

92/1950, măsură nelegală.

Prin sentința civilă nr.638/09.07.1999, Tribunalul Constanța a

admis acțiunea.  S-a reținut că, la data naționalizării, titularul dreptului

de proprietate  era  autorul reclamantului, iar nu persoana la care

s-a referit Decretul nr. 92/1950. În această situație, s-a considerat că măsura

naționalizării a fost nelegală, nefiind respectată identitatea între titularul

dreptului de proprietate și persoana înscrisă ca proprietar în anexa

decretului.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă

nr.15/C/19.02.2003,  a admis apelurile pârâților și a schimbat sentința

instanței de fond,    respingând acțiunea.

S-a reținut, în esență, că între România și Grecia s-au încheiat

două acorduri în 1956 și 1966; acordul din 1956 prevede că suma plătită de

Guvernul R.S.R. Guvernului Elen pentru „pagubele suferite de resortisanții

greci pentru bunurile din România din timpul războiului iar    acordul

din 1966 prevede că plata se face pentru pretențiile, de orice natură, ale

Statului Grec, ale persoanelor fizice și juridice elene, față de Statul Român,

cu privire la bunurile, drepturile și interesele care au fost atinse de măsura

naționalizării, exproprierii, etc.”; conform acordului,

repartizarea sumelor plătite de Statul Român,  între cei în

drept, cade, în exclusivitate, în competența Regatului Greciei, fără ca, din

aceasta să rezulte o răspundere pentru Guvernul R.S.R. S-a conchis că proprietarul

imobilului din litigiu a părăsit țara înainte de anul 1956, s-a stabilit în

Grecia și, în conformitate cu art.5 din Legea nr.10/2001, primind despăgubiri,

nu este îndreptățit la restituire sau la măsuri reparatorii, înlăturându-se

apărarea reclamantului că nu a încasat despăgubiri.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

Instanța a fost investită cu soluționarea unei acțiuni în

revendicare,  fondată, în drept, pe prevederile art.480-481 C.civ., având

drept scop restituirea în natură a imobilului, aceasta fiind voința juridică a

reclamantului.

Instanța de apel nu a dat o rezolvare a cauzei pe baza

temeiurilor de drept invocate prin acțiune, ci  în baza art.5 din Legea

nr.10/2001, intrată în vigoare după sesizarea instanței de fond, a soluționat

cauza fără ca reclamantul să opteze pentru aplicarea acestei legi.

Instanța în apel avea obligația să examineze legalitatea și

temeinicia hotărârii, supusă apelului, în raport cu regulile privind

revendicarea imobiliară, prin compararea titlurilor, reținând dacă au fost

respectate aceste reguli, și să dea prioritate titlului de proprietate mai bine

caracterizat.

Prin urmare, se constată că, în raport cu motivarea cererii,

intitulată „acțiune în revendicare”, față de temeiurile juridice invocate de

reclamant și de modul în care acesta a înțeles să-și conceapă susținerile, în

fața instanței, greșit curtea de apel a schimbat cadrul procesual în limitele

cărora judecata în apel ar fi trebuit să aibă loc.

Calificarea juridică a unei situații de fapt date nu poate fi

făcută cu încălcarea principiului disponibilității, schimbându-se astfel total

obiectul și temeiul juridic al acțiunii, situație în care Înalta Curte constată

că hotărârea Curții de Apel Constanța a fost dată prin încălcarea dispozițiilor

art.129 alin. (6) C. proc. civ.

Recursul este fondat chiar dacă s-ar trece peste

aceste aspecte de nelegalitate, constatându-se că greșit s-au aplicat, în

speță, prevederile art.5 din Legea nr.10/2001. Sub acest aspect, se reține că

acordul, avut în vedere de instanța de apel, se referă la despăgubiri „pentru

pretențiile de orice natură ale Statului Grec și ale persoanelor fizice și

juridice elene față de Statul Român”. Or, intimații-pârâți nu au dovedit că

s-ar fi formulat o astfel de pretenție.

Persoana care a figurat ca proprietar al imobilului, la

aplicarea Decretului 92/1950, a fost autorul reclamantului, care, așa cum s-a

dovedit, a decedat la 01.03.1948 în România, situație în care nu se mai puteau

formula pretenții în Grecia.

Ca urmare, imobilul fiind trecut în anexa decretului de

naționalizare ca fiind proprietatea unei persoane care nu a părăsit România,

acesta nu putea fi inclus în categoria imobilelor pentru care s-au calculat și

acordat despăgubiri.

Așa fiind, față de cele arătate, recursul a fost admis, s-a

casat decizia recurată și cauza a fost trimisă Curții de Apel Constanța pentru

judecarea apelului.