ÎCCJ, decizie (scj.ro #82179)

- Acțiune în revendicare. Imobil preluat de stat prin naționalizare. Admisibilitate. - Recurs incident și recurs provocat. Inadmisibilitatea în recursul reglementat prin art. 299 și următ. din C.pr.civ. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept procesual civil. - Imobil naționalizat. - Revendicare. - Recurs incident și recurs provocat. § Decretul nr. 92/1950; art. II § C.pr.civ.: art. 480 C.civ. § C.pr.civ.: art. 293, art. 293 1 , art. 316. 1. Încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950 conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu, emis cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută. Ca urmare, statul nu poate opune un titlu valabil persoanei care revendică imobilul ce a fost preluat abuziv prin naționalizare.

2. Persoana juridică ce are posesia și administrarea imobilului naționalizat are calitate procesuală pasivă, acasta urmând a fi obligată în acțiunea în revendicare, fondată pe art. 481 C.civ. - acțiune introdusă anterior Legii nr. 10/2001- iar nu statul. 3. Recursul incident și recursul provocat nu sunt admisibile în calea de atac a recursului reglementat, prin art. 299 și următ. C.pr.civ., fiind potrivnice acesteia în sensul prevăzut în art. 316 din același Cod. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia 525 din 27 ianuarie 2005. La 13 septembrie 1999, reclamanta A.C.C., a solicitat instanței obligarea pârâților Statul Român, Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, să-i lase în deplină proprietate și posesie un imobil situat în Constanța, compus din construcție și teren.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 iunie 1944, cu actul de vânzare nr. 578 transcris la Grefa Tribunalului Constanța sub nr. 432 din 3.06.1944, autoarea sa M.Gh.A. a dobândit imobilul compus din parter, etaj și mansardă și terenul aferent. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu toate că autoarea sa nu se încadra în categoriile de persoane avute în vedere de acest act normativ. Este unica moștenitoare a defuncților săi părinți G. și M.A., calitate în care este îndreptățită să formuleze acțiunea. În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 Cod civil. Prin sentința civilă nr. 436 din 22 mai 2000, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată acțiunea, reținând că imobilul revendicat a aparținut familiei autorilor reclamantei, ai căror membri nu făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 86 din 20.03.2001, pentru aceleași considerente avute în vedere de prima instanță. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, susținând că în mod greșit ambele instanțe au considerat inaplicabile prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950. Curtea Supremă de Justiție, (denumită așa la data judecării) prin decizia nr. 2038 din 24 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre o nouă judecată la instanța de fond. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: Rezolvarea dată de instanță problemei categoriei socio-profesionale în care se încadra autorul reclamantei și în raport de aceasta a incidenței art. II din Decretul nr. 92/1950 este greșită, analiza probatoriilor fiind incompletă și necoroborată.

Excepția de ordine publică a inadmisibilității acțiunii, formulată pentru prima dată în recurs de intimata pârâtă Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, este nefondată. Susținerea că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanțele nu mai pot verifica valabilitatea titlului statului, în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998, este contrară principiilor generale în drept în materia aplicării legii civile în timp. Ar fi imposibil de justificat teoretic de ce o acțiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun (art. 480 și urm. C.civ.), aflată deja de mai mulți ani pe rolul instanțelor, devine inadmisibilă prin apariția unei legi speciale de reparație. Tribunalul Constanța, prin sentința nr. 26 din 10 ianuarie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P.

Constanța. A fost admisă acțiunea și pârâții Municipiul Constanța, Consiliul Local Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat. A fost respinsă acțiunea față de pârâtul Statul Român, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut întocmai situația de fapt invocată de reclamantă: deposedarea în mod abuziv de imobilul în litigiu. R.A.E.D.P.P. Constanța a atacat cu apel această sentință, susținând, în esență, că: imobilul revendicat a fost preluat legal de stat în baza Decretului nr. 92/1950; nu a fost notificată în termen de 6 luni, în vederea restituirii în natură a imobilului; greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 41 din 5 mai 2003, a respins ca nefondat apelul reținând că: imobilul în litigiu se află în administrarea R.A.E.D.P.P. Constanța, regie autonomă, care îl exploatează prin închiriere, astfel că are calitate procesuală pasivă; reclamanta s-a legitimat ca proprietar al imobilului revendicat, iar deposedarea antecesorilor acesteia de imobil s-a făcut în mod abuziv, cu încălcarea Decretului nr. 92/1950. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța, care a criticat hotărârea pronunțată în cauză, pentru aplicarea greșită a legii, reiterând același motiv ca și în apel. La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2004, pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța - prin primar au depus cerere de aderare parțială la recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P.

Constanța. În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 316 și art. 293 alin. 1 Cod procedură civilă Recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța, nu este fondat. Formulând acțiunea în revendicare, reclamanta a dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, solicitând restabilirea acestui drept, încălcat prin aplicarea abuzivă a dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950, conferă caracterul abuziv al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu, emis cu încălcarea legii, nu poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută.

Prin urmare, statul nu poate invoca proprietatea asupra imobilului revendicat în baza unui titlu nul, în speță nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 112/1995, act normativ ce reglementează regimul juridic al unei categorii restrânse de imobile, respectiv cele cu destinație de locuință, preluate cu titlu valabil de Statul Român. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a R.A.E.D.P.P. Constanța, ambele instanțe judicios au stabilit că pârâta recurenta a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 332 din 2 august 1996, și conform art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Hotărârea nr. 361 din 13.09.1996, administrează imobilul în litigiu, astfel că, alături de Municipiul Constanța, are calitate procesuală pasivă, hotărârea pronunțată urmând a-i fi opozabilă.

Recursul declarat de pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, este inadmisibil. Art. 316 Cod procedură civilă - potrivit căruia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice - nu poate fi invocat pentru ca, în condițiile art. 293 și 293 1 Cod procedură civilă, să se declare un recurs incident sau un recurs provocat. Art. 316 Cod procedură civilă îngăduie ca, în recurs, să se aplice dispozițiile privitoare la judecata în apel. Or, art. 293 și 293 1 sunt înscrise în Capitolul I intitulat „Termenul și formele apelului”, judecarea apelului constituind capitolul II al Titlului IV din cartea a II-a a codului.

Pe de altă parte, specific apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant, prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității cât și al netemeiniciei, putându-se stabili o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță. În schimb, în etapa recursului se cercetează numai nelegalitatea hotărârii atacate. A aprecia că dispozițiile art. 316 Cod procedură civilă pot fi folosite pentru a justifica aderarea la recurs ar însemna o ignorare a deosebirilor de natură și regim juridic dintre apel și recurs și extinderea, prin analogie, a unor instituții incompatibile cu etapa procesulă a recursului. Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.E.D.P.P.

Constanța și ca inadmisibilă cererea pârâților Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța de aderare la recursul primei pârâte.