ÎCCJ, decizie (scj.ro #86764)

Răspunderea pentru fapta prepusului. Temeiurile nașterii raportului de prepușenie . Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală. Răspunderea pentru fapta altei persoane. Index alfabetic : Obligații. - răspundere civilă. - faptă ilicită. - prejudiciu. - raport de prepușenie . - despăgubiri. C.civ ., art. 1000 alin.(3) R aportul de prepușenie nu este dat numai de relațiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci și de raporturile efective din momentul săvârșirii faptei ilicite. Astfel, esențial este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea și autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanție va fi angajată în înțelesul art. 1000 alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât cea la care acel făptuitor era angajat din punct de vedere formal.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1529 din 6 martie 2008 La 27 iulie 2004 G.C. a chemat în judecată pe pârâții S.G.S. și S.C. A. S.R.L. pentru a fi obligați la plata sumei de 3.000 Euro daune materiale, 300 Euro lunar cu titlu de despăgubiri civile periodice cu începere de la 10 iunie 2004 și 350.000 Euro daune morale. Ulterior reclamanta a majorat câtimea daunelor materiale la 300 milioane lei, a despăgubirilor periodice la 15 milioane lei și a daunelor morale la 14 miliarde lei. Tribunalul Brașov a recunoscut prin încheiere, pe cale incidentală, sentința penală definitivă pronunțată de Judecătoria orașului Gyor din Ungaria la 18 iunie 2004, prin care s-a constatat că pârâtul S.G.S.

s-a făcut vinovat pentru infracțiunea de accident rutier din culpă săvârșită în localitatea Hegyeshalom din Ungaria, având ca rezultat invaliditatea perenă cauzată reclamantei G.C. Pârâtul, în calitate de șofer, a pornit autobuzul tip Volvo cu ușile deschise fără a se asigura că a luat sfârșit urcarea și coborârea pasagerilor, condiții în care reclamanta G.C. a căzut din autobuz, ale cărui roți din spate au trecut peste piciorul stâng al reclamantei, ceea ce a determinat amputarea ulterioară a acelui picior la nivelul treimii mijlocii a coapsei. Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 15/S/2006, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. și a admis în parte acțiunea civilă introdusă de reclamanta G.C., obligând în solidar pe pârâții S.G.S.

și S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 215.354.000 lei ROL și echivalentul a 20.000 forinți cu titlu de daune materiale, suma de 15.000.000 lei ROL lunar cu începere de la 10 iunie 2004 cu titlu de despăgubiri civile periodice, suma de 2 miliarde lei ROL cu titlu de daune morale. Toate părțile au declarat apel. Curtea de Apel Brașov, a pronunțat decizia civilă nr. 273/AP din 12 decembrie 2006, prin care a admis apelurile și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței atacate, a redus cuantumul despăgubirilor periodice lunare de la 1500 RON la 800 RON și a majorat cuantumul daunelor morale de la 200.000 RON la 1.000.000 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta și pârâta S.C. A. S.R.L. Reclamanta a cerut modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii daunelor morale la cuantumul cerut, scop în care a susținut că suma acordată în apel este consecința unei nelegalități în sensul definit prin art. 304 pct. 9 C.proc.civ . Pârâta S.C. A. S.R.L. a invocat cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ ., susținând că instanțele au încălcat prevederile art. 1000 alin.(3) din C.civ ., care definește prepușenia prin criteriul raportului de subordonare dintre comitent și prepus, raport care nu a existat între pârâți la data producerii faptului cauzator de prejudicii. La acel moment, pârâtul S.G.S.

era angajatul S.C. T. S.A., care a efectuat transportul în cauză în calitatea sa de prestator către S.C. A. S.R.L., calitate izvorâtă din contractul de prestări servicii intervenit între menționatele societăți comerciale. Ca urmare, calitatea procesuală pasivă aparține angajatorului persoanei care a săvârșit fapta delictuală, astfel că S.C. A. S.R.L. nu poate fi parte în acest proces.

Recursurile au fost respinse în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ . Cu privire la recursul formulat de reclamantă, Curtea a reținut următoarele : Majorând cuantumul daunelor morale , instanța de apel a avut în vedere, așa cum rezultă explicit din motivarea hotărârii atacate, prejudiciul moral deosebit constând în dureri fizice și suferințe psihice cu greu cuantificabile, generate reclamantei de accident și consecințele acestuia: renunțarea la o viață de familie normală, imposibilitatea de a avea copii, dificultățile în participarea la evenimente normale în viața unei persoane, incluzând importantul prejudiciu de agrement și estetic.

Diferența dintre valoarea acordată a daunelor morale și cea susținută de reclamantă nu este rezultatul lipsei temeiului legal, încălcării legii ori greșitei aplicări a legii în sensul reglementat prin art. 304 pct. 9 C.proc.civ ., ci sunt consecința exclusivă a interpretării probelor și evaluării întinderii prejudiciului de către instanța de apel ca operațiuni de introspecție și voință psihologică ale judecătorilor din apel. Cu alte cuvinte, cuantificarea reparației daunelor morale pe baza unor criterii corecte constituie chestiuni de fapt, iar criticile în contra acesteia, sunt critici de netemeinicie, care însă nu mai constituie motiv de recurs după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, dată la care a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C.proc.civ . În ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C.

A. S.R.L., s-au reținut următoarele : Este adevărat că pârâtul S.G.S. era angajatul S.C. T. S.A., firmă care, în raport cu pârâta S.C. A. S.R.L., avea calitate de cărăuș, izvorâtă dintr-un contract de prestări servicii intervenit între cele două societăți. Invocata inexistență a raportului de prepușenie este numai un aspect pur formal. În realitate, prepușenia nu este dată numai de relațiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci și de raporturile efective din momentul săvârșirii faptei ilicite. Astfel, esențial este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea și autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanție va fi angajată în înțelesul art. 1000 alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât cea la care acel făptuitor era angajat din punct de vedere formal.

Este ceea ce instanțele au constatat în cauza de față în urma administrării și analizării unui probatoriu pe deplin lămuritor, care atestă clar existența unor raporturi dintre pârâți, similare raporturilor de muncă. Ca urmare, nu este întemeiată susținerea referitoare la lipsa calității procesuale a S.C. A. S.R.L. În raport cu toate cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ ., recursurile au fost respinse ca nefondate.