ÎCCJ, decizie (scj.ro #82533)

Acțiune în daune, fondată pe art. 998 – 999 C.

civ., împotriva unui stat străin. Competența de soluționare a cauzei

Cuprins

pe materii

: Drept procesual civil. Competența și compunerea

instanței. Competența de soluționare a acțiunii fondată pe art. 998 – 999 C.

civ., împotriva unui stat străin

Index

alfabetic

: Drept procesual civil

- Acțiune în daune, conform art. 998-999 C. civ.,

pârât fiind un stat străin

- Competența de soluționare a acțiunii

Legea nr. 105/1992

, art. 149, 150, 155

C. proc. civ.,

art. 10

Acțiunea în daune, fondată pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., împotriva

unui stat străin, este de competența instanței judecătorești prevăzute de art.

155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internațional privat

.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr. 5784 din 21 octombrie 2004

La 22 iulie 2002, reclamantul N.O. a chemat în judecată un

stat străin -  precizat în acțiune - solicitând  obligarea acestuia

la plata sumei de 3.500 de euro cu titlu de despăgubiri materiale și 100.000 de

euro cu titlu de daune morale, cu motivarea că în perioada 29 mai 2002 - 31 mai

2002 a fost reținut ilegal de lucrători ai poliției acestui stat unde i s-a

aplicat un tratament inuman, nu a avut dreptul la interpret, avocat, telefon

sau medic și unde i-a dispărut suma de 3.500 de euro, și că, în urma acestui

incident, a rămas cu profunde suferințe fizice și psihice.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 914 din 10

noiembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în

judecată în favoarea Tribunalului Olt, admițând astfel excepția necompetenței

teritoriale invocate din oficiu. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.

504 și 506 C. proc. pen., în cazul în care o persoană a fost anunțată că

ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată, se poate

adresa tribunalului județean în a cărui rază teritorială domiciliază în vederea

reparării pagubei suferite. Constatându-se că domiciliul reclamantului este în

județul Olt, competența de soluționare a fost declinată în favoarea

Tribunalului Olt.

Prin sentința civilă nr. 408 din 1 septembrie 2004, Tribunalul

Olt a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cererii în favoarea

Tribunalului București, a constatat conflictul negativ de competență și a

înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Olt a constatat că : în cauză,

există un element de extraneitate, competența urmând a fi determinată în

funcție de dispozițiile Legii nr. 105/1992; conform art. 149 și art. 150 din

această lege, există o competență relativă, iar în cazul articolului 151 o

competență absolută; cererea reclamantului nu se înscrie în nici una din

ipotezele art. 151  din Legea nr. 105/1992, ci se poate încadra în

categoriile de acțiuni pentru care este prevăzută competența relativă; prin

urmare, fiind vorba despre o competență relativă, instanța de judecată nu poate

din oficiu să pună în discuție competența, iar dacă o face, și constată că este

necompetentă, nu va putea să-și decline din oficiu competența.

Considerând că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 - 506 C.

proc. pen., ci ale art. 998 – 999 C. civ., Tribunalul Olt a hotărât că

Tribunalul București are competența de soluționare a cauzei.

Analizând, Înalta Curte stabilește în favoarea Tribunalului

București competența de soluționare a cauzei pentru următoarele motive:

Acțiunea promovată de reclamant este fundamentat pe

dispozițiile art. 998-999 C. civ., articole ce reglementează răspunderea civilă

delictuală.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 105/1992, instanțele române au

competența de a soluționa cauze care au ca obiect cereri întemeiate pe

principiile răspunderii civile delictuale.

Odată stabilită competența jurisdicțională în România, în

situația cauzelor cu element de extraneitate, competența instanțelor de

judecată se va determina în funcție de dispozițiile dreptului intern.

Or, în această materie, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 C.

proc. civ. în sensul că, în afară de instanța domiciliului pârâtului, în

cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, mai are competență de judecată și

instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt.

Este vorba, deci, despre o competență alternativă, alegerea

între mai multe instanțe deopotrivă competente revenind reclamantului.

În cauza de față, pârât este un stat străin, ceea ce face ca

cele două instanțe ce ar avea în principiu competența de soluționare să nu

poată fi determinate conform regulilor art. 10 C. proc. civ. În această

situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 conform

cărora, în cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate

stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul,

cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la

Judecătoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul

Municipiului București.

Pentru aceste considerente, și având în vedere și valoarea

obiectului litigiului, Înalta Curte a stabilit că Tribunalul  București

este  competent să soluționeze cauza.