ÎCCJ, decizie (scj.ro #82533)

Acțiune în daune, fondată pe art. 998 – 999 C. civ., împotriva unui stat străin. Competența de soluționare a cauzei Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența și compunerea instanței. Competența de soluționare a acțiunii fondată pe art. 998 – 999 C. civ., împotriva unui stat străin Index alfabetic : Drept procesual civil - Acțiune în daune, conform art. 998-999 C. civ., pârât fiind un stat străin - Competența de soluționare a acțiunii Legea nr. 105/1992 , art. 149, 150, 155 C. proc. civ., art. 10 Acțiunea în daune, fondată pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., împotriva unui stat străin, este de competența instanței judecătorești prevăzute de art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat . I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5784 din 21 octombrie 2004 La 22 iulie 2002, reclamantul N.O.

a chemat în judecată un stat străin - precizat în acțiune - solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.500 de euro cu titlu de despăgubiri materiale și 100.000 de euro cu titlu de daune morale, cu motivarea că în perioada 29 mai 2002 - 31 mai 2002 a fost reținut ilegal de lucrători ai poliției acestui stat unde i s-a aplicat un tratament inuman, nu a avut dreptul la interpret, avocat, telefon sau medic și unde i-a dispărut suma de 3.500 de euro, și că, în urma acestui incident, a rămas cu profunde suferințe fizice și psihice. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 914 din 10 noiembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Olt, admițând astfel excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu.

S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 504 și 506 C. proc. pen., în cazul în care o persoană a fost anunțată că ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau a fost achitată, se poate adresa tribunalului județean în a cărui rază teritorială domiciliază în vederea reparării pagubei suferite. Constatându-se că domiciliul reclamantului este în județul Olt, competența de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Olt. Prin sentința civilă nr. 408 din 1 septembrie 2004, Tribunalul Olt a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Olt a constatat că : în cauză, există un element de extraneitate, competența urmând a fi determinată în funcție de dispozițiile Legii nr. 105/1992; conform art. 149 și art. 150 din această lege, există o competență relativă, iar în cazul articolului 151 o competență absolută; cererea reclamantului nu se înscrie în nici una din ipotezele art. 151 din Legea nr. 105/1992, ci se poate încadra în categoriile de acțiuni pentru care este prevăzută competența relativă; prin urmare, fiind vorba despre o competență relativă, instanța de judecată nu poate din oficiu să pună în discuție competența, iar dacă o face, și constată că este necompetentă, nu va putea să-și decline din oficiu competența.

Considerând că nu sunt incidente dispozițiile art. 504 - 506 C. proc. pen., ci ale art. 998 – 999 C. civ., Tribunalul Olt a hotărât că Tribunalul București are competența de soluționare a cauzei. Analizând, Înalta Curte stabilește în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei pentru următoarele motive: Acțiunea promovată de reclamant este fundamentat pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., articole ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 105/1992, instanțele române au competența de a soluționa cauze care au ca obiect cereri întemeiate pe principiile răspunderii civile delictuale. Odată stabilită competența jurisdicțională în România, în situația cauzelor cu element de extraneitate, competența instanțelor de judecată se va determina în funcție de dispozițiile dreptului intern.

Or, în această materie, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 C. proc. civ. în sensul că, în afară de instanța domiciliului pârâtului, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, mai are competență de judecată și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt. Este vorba, deci, despre o competență alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revenind reclamantului. În cauza de față, pârât este un stat străin, ceea ce face ca cele două instanțe ce ar avea în principiu competența de soluționare să nu poată fi determinate conform regulilor art. 10 C. proc. civ.

În această situație, sunt aplicabile dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 conform cărora, în cazul în care instanțele române sunt competente și nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptățită să soluționeze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de competență materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul Municipiului București. Pentru aceste considerente, și având în vedere și valoarea obiectului litigiului, Înalta Curte a stabilit că Tribunalul București este competent să soluționeze cauza.