ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2011

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta R.R.O. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Sănătății, Direcția Generală pentru Politici și Resurse Umane,

anularea actului administrative din 13 octombrie 2009 și obligarea pârâtului să

emită un ordin prin care să aprobe cererea reclamantei privind schimbarea specialității

din medicină de familie în specialitatea neurologie.

Prin sentința nr. 387

din 20 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată, a dispus anularea actului administrative din

13 octombrie 2009 și a obligat pârâtul să emită un ordin prin care să dispună schimbarea

specialității de rezident a reclamantei din medicină de familie în neurologie.

Prin decizia nr. 3008

din 25 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul formulat de Ministerul Sănătății, Direcția Generală

pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane împotriva sentinței nr. 387 din 20

septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, a modificat sentința atacată în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamanta R.R.O.

juridic al contestației în anulare promovată.

Împotriva deciziei

nr. 3008 din 25 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a formulat, la data de 20 iulie 2011, contestație

în anulare contestatoarea R.R.O., prin care a solicitat anularea deciziei contestate

cu consecința rejudecării cauzei în recurs și menținerii hotărârii judecătorești

pronunțată de către instanța de fond.

În motivarea căii extraordinare

de atac promovate susține contestatoarea că instanța de control judiciar în mod

greșit a admis recursul promovat de către Ministerul Sănătății, prin reținerea unor

aspecte ce nu vizează fondul chestiunii.

Astfel, arată contestatoarea

că în cauză ar trebui reținut faptul că din practica intimatei rezultă un mod discreționar

și arbitrar în soluționarea cererilor de schimbare a specialității în rezidențiat

întemeiate pe art. 10 alin. (2) din teza a doua din H.G. nr. 899/2002, prezentând

cu titlu de exemplu situația unui alt caz în care a fost admisă o astfel de cerere

deși solicitantul nu îndeplinea punctajul nici pentru rezidențiat pe loc și nici

pentru post în noua specializare aleasă.

Mai arată contestatoarea

că în mod greșit a fost reținută de către instanța de control judiciar apărarea

recurentei în sensul că nu ar fi obținut punctajul necesar pentru a se putea dispune

schimbarea specialității medicină de familie în specialitatea neurologie întrucât

candidatul clasat pe ultimul loc la specialitatea neurologie a obținut 721 de puncte,

iar reclamanta a obținut doar un punctaj de 660 puncte.

Pe de altă parte, mai

consideră contestatoarea că instanța de control judiciar ar fi trebuit să rețină

că aprecierile recurentei în sensul că nici starea de sănătate a reclamantei, astfel

cum rezultă din actele medicale, nu o fac incompatibilă exercitării specialității

de medic de familie, conduc la recunoașterea oficială a depășirii competenței și

atribuțiilor Ministerului Sănătății, care se subrogă Colegiului Medicilor, singura

autoritate competentă să evalueze un diagnostic.

În drept contestația în

anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I din C. proc. civ.

asupra contestației în anulare

Contestația în anulare

de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept reținut

și față de motivele invocate de contestatoare, respective art. 318 teza I din C.

proc. civ., în considerarea celor ce urmează:

În primul rând, Înalta

Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce

poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și

care nu presupune o rejudecare a recursului.

Potrivit art. 318 teza

I din C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă

hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură

cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, Înalta Curte

reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în

anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, care să fi condus la pronunțarea

unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale

ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației

de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze

prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare,

s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea

ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea,

reiterând argumentele expuse de către instanței de fond în hotărârea recurată, pe

care o consideră temeinică și legală, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței

de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate

în cauză de ambele părți litigante și a aplicat dispozițiile legale în materie,

în sens contrar opiniei instanței de fond, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea

contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției

contestate.

Astfel, prin invocarea

nereținerii de către instanța de recurs a refuzului nejustificat al Ministerului

Sănătății în soluționarea favorabilă a cererii de schimbare a specialității de rezident

din medicină de familie în neurologie, prin prisma modului discreționar, abuziv

și discriminatoriu de interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza a doua

din H.G. nr. 899/2002 de către autoritatea pârâtă, contestatoarea evocă de fapt

greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale

în sensul art. 318 din C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare

a unei contestații în anulare,.

Înalta Curte, apreciază

față de exigența textului de lege arătat, că, contestația în anulare de față nu

poate fi primită, prin raportare la susținerile referitoare la interpretarea și

aplicarea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 799/2002, în raport de care a fost apreciat

modul în care autoritatea intimată a procedat la soluționarea cererii de schimbare

a specialității în rezidențiat formulată de contestatoare, reținând în acest sens

că instanța de recurs, nu s-a aflat într-o confuzie , în sensul art. 318 alin. (1)

teza I din C. proc. civ., ci a procedat, în raport de obiectul raportului juridic

dedus judecății, la aprecierea probelor prin prisma dispozițiilor legale incidente

în cauză.

În consecință, constatând

că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I

din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare,

dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea

R.R.O. împotriva deciziei nr. 3008 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2011.