ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin acțiunea înregistrată,
pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta R.R.O. a solicitat în contradictoriu
cu pârâtul Ministerul Sănătății, Direcția Generală pentru Politici și Resurse Umane,
anularea actului administrative din 13 octombrie 2009 și obligarea pârâtului să
emită un ordin prin care să aprobe cererea reclamantei privind schimbarea specialității
din medicină de familie în specialitatea neurologie.
Prin sentința nr. 387
din 20 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, a admis acțiunea formulată, a dispus anularea actului administrative din
13 octombrie 2009 și a obligat pârâtul să emită un ordin prin care să dispună schimbarea
specialității de rezident a reclamantei din medicină de familie în neurologie.
Prin decizia nr. 3008
din 25 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, a admis recursul formulat de Ministerul Sănătății, Direcția Generală
pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane împotriva sentinței nr. 387 din 20
septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, a modificat sentința atacată în sensul
respingerii acțiunii formulate de reclamanta R.R.O.
Motivele și temeiul
juridic al contestației în anulare promovată.
Împotriva deciziei
nr. 3008 din 25 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, a formulat, la data de 20 iulie 2011, contestație
în anulare contestatoarea R.R.O., prin care a solicitat anularea deciziei contestate
cu consecința rejudecării cauzei în recurs și menținerii hotărârii judecătorești
pronunțată de către instanța de fond.
În motivarea căii extraordinare
de atac promovate susține contestatoarea că instanța de control judiciar în mod
greșit a admis recursul promovat de către Ministerul Sănătății, prin reținerea unor
aspecte ce nu vizează fondul chestiunii.
Astfel, arată contestatoarea
că în cauză ar trebui reținut faptul că din practica intimatei rezultă un mod discreționar
și arbitrar în soluționarea cererilor de schimbare a specialității în rezidențiat
întemeiate pe art. 10 alin. (2) din teza a doua din H.G. nr. 899/2002, prezentând
cu titlu de exemplu situația unui alt caz în care a fost admisă o astfel de cerere
deși solicitantul nu îndeplinea punctajul nici pentru rezidențiat pe loc și nici
pentru post în noua specializare aleasă.
Mai arată contestatoarea
că în mod greșit a fost reținută de către instanța de control judiciar apărarea
recurentei în sensul că nu ar fi obținut punctajul necesar pentru a se putea dispune
schimbarea specialității medicină de familie în specialitatea neurologie întrucât
candidatul clasat pe ultimul loc la specialitatea neurologie a obținut 721 de puncte,
iar reclamanta a obținut doar un punctaj de 660 puncte.
Pe de altă parte, mai
consideră contestatoarea că instanța de control judiciar ar fi trebuit să rețină
că aprecierile recurentei în sensul că nici starea de sănătate a reclamantei, astfel
cum rezultă din actele medicale, nu o fac incompatibilă exercitării specialității
de medic de familie, conduc la recunoașterea oficială a depășirii competenței și
atribuțiilor Ministerului Sănătății, care se subrogă Colegiului Medicilor, singura
autoritate competentă să evalueze un diagnostic.
În drept contestația în
anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I din C. proc. civ.
Considerentele și soluția
asupra contestației în anulare
Contestația în anulare
de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept reținut
și față de motivele invocate de contestatoare, respective art. 318 teza I din C.
proc. civ., în considerarea celor ce urmează:
În primul rând, Înalta
Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce
poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și
care nu presupune o rejudecare a recursului.
Potrivit art. 318 teza
I din C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă
hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură
cu aspectele formale ale judecării recursului.
Totodată, Înalta Curte
reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în
anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, care să fi condus la pronunțarea
unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale
ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației
de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze
prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare,
s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea
ce nu este admisibil.
În cauză, contestatoarea,
reiterând argumentele expuse de către instanței de fond în hotărârea recurată, pe
care o consideră temeinică și legală, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței
de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate
în cauză de ambele părți litigante și a aplicat dispozițiile legale în materie,
în sens contrar opiniei instanței de fond, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea
contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției
contestate.
Astfel, prin invocarea
nereținerii de către instanța de recurs a refuzului nejustificat al Ministerului
Sănătății în soluționarea favorabilă a cererii de schimbare a specialității de rezident
din medicină de familie în neurologie, prin prisma modului discreționar, abuziv
și discriminatoriu de interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza a doua
din H.G. nr. 899/2002 de către autoritatea pârâtă, contestatoarea evocă de fapt
greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale
în sensul art. 318 din C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare
a unei contestații în anulare,.
Înalta Curte, apreciază
față de exigența textului de lege arătat, că, contestația în anulare de față nu
poate fi primită, prin raportare la susținerile referitoare la interpretarea și
aplicarea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 799/2002, în raport de care a fost apreciat
modul în care autoritatea intimată a procedat la soluționarea cererii de schimbare
a specialității în rezidențiat formulată de contestatoare, reținând în acest sens
că instanța de recurs, nu s-a aflat într-o confuzie , în sensul art. 318 alin. (1)
teza I din C. proc. civ., ci a procedat, în raport de obiectul raportului juridic
dedus judecății, la aprecierea probelor prin prisma dispozițiilor legale incidente
în cauză.
În consecință, constatând
că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I
din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare,
dedusă prezentei judecăți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea
R.R.O. împotriva deciziei nr. 3008 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie
2011.