ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5598/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată, pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta R.R.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, Direcția Generală pentru Politici și Resurse Umane, anularea actului administrative din 13 octombrie 2009 și obligarea pârâtului să emită un ordin prin care să aprobe cererea reclamantei privind schimbarea specialității din medicină de familie în specialitatea neurologie. Prin sentința nr. 387 din 20 septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată, a dispus anularea actului administrative din 13 octombrie 2009 și a obligat pârâtul să emită un ordin prin care să dispună schimbarea specialității de rezident a reclamantei din medicină de familie în neurologie.

Prin decizia nr. 3008 din 25 mai 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de Ministerul Sănătății, Direcția Generală pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane împotriva sentinței nr. 387 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta R.R.O. 2. Motivele și temeiul juridic al contestației în anulare promovată. Împotriva deciziei nr. 3008 din 25 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat, la data de 20 iulie 2011, contestație în anulare contestatoarea R.R.O., prin care a solicitat anularea deciziei contestate cu consecința rejudecării cauzei în recurs și menținerii hotărârii judecătorești pronunțată de către instanța de fond.

În motivarea căii extraordinare de atac promovate susține contestatoarea că instanța de control judiciar în mod greșit a admis recursul promovat de către Ministerul Sănătății, prin reținerea unor aspecte ce nu vizează fondul chestiunii. Astfel, arată contestatoarea că în cauză ar trebui reținut faptul că din practica intimatei rezultă un mod discreționar și arbitrar în soluționarea cererilor de schimbare a specialității în rezidențiat întemeiate pe art. 10 alin. (2) din teza a doua din H.G. nr. 899/2002, prezentând cu titlu de exemplu situația unui alt caz în care a fost admisă o astfel de cerere deși solicitantul nu îndeplinea punctajul nici pentru rezidențiat pe loc și nici pentru post în noua specializare aleasă.

Mai arată contestatoarea că în mod greșit a fost reținută de către instanța de control judiciar apărarea recurentei în sensul că nu ar fi obținut punctajul necesar pentru a se putea dispune schimbarea specialității medicină de familie în specialitatea neurologie întrucât candidatul clasat pe ultimul loc la specialitatea neurologie a obținut 721 de puncte, iar reclamanta a obținut doar un punctaj de 660 puncte. Pe de altă parte, mai consideră contestatoarea că instanța de control judiciar ar fi trebuit să rețină că aprecierile recurentei în sensul că nici starea de sănătate a reclamantei, astfel cum rezultă din actele medicale, nu o fac incompatibilă exercitării specialității de medic de familie, conduc la recunoașterea oficială a depășirii competenței și atribuțiilor Ministerului Sănătății, care se subrogă Colegiului Medicilor, singura autoritate competentă să evalueze un diagnostic.

În drept contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I din C. proc. civ. 3. Considerentele și soluția asupra contestației în anulare Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept reținut și față de motivele invocate de contestatoare, respective art. 318 teza I din C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează: În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului. Potrivit art. 318 teza I din C. proc. civ., contestația în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea, reiterând argumentele expuse de către instanței de fond în hotărârea recurată, pe care o consideră temeinică și legală, efectuează de fapt o critică a hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză de ambele părți litigante și a aplicat dispozițiile legale în materie, în sens contrar opiniei instanței de fond, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate. Astfel, prin invocarea nereținerii de către instanța de recurs a refuzului nejustificat al Ministerului Sănătății în soluționarea favorabilă a cererii de schimbare a specialității de rezident din medicină de familie în neurologie, prin prisma modului discreționar, abuziv și discriminatoriu de interpretare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza a doua din H.G.

nr. 899/2002 de către autoritatea pârâtă, contestatoarea evocă de fapt greșeli de judecată în procedura de soluționare a recursului și nu greșeli materiale în sensul art. 318 din C. proc. civ., ceea ce excede cadrului procedurii de soluționare a unei contestații în anulare,. Înalta Curte, apreciază față de exigența textului de lege arătat, că, contestația în anulare de față nu poate fi primită, prin raportare la susținerile referitoare la interpretarea și aplicarea în cauză a dispozițiilor H.G. nr. 799/2002, în raport de care a fost apreciat modul în care autoritatea intimată a procedat la soluționarea cererii de schimbare a specialității în rezidențiat formulată de contestatoare, reținând în acest sens că instanța de recurs, nu s-a aflat într-o confuzie , în sensul art. 318 alin. (1) teza I din C. proc.

civ., ci a procedat, în raport de obiectul raportului juridic dedus judecății, la aprecierea probelor prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză. În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare, dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea R.R.O. împotriva deciziei nr. 3008 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2011.