ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2082 din 8 aprilie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat

nul recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 718

din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Instanța de fond, prin

sentința atacată, a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Profesională

a Medicilor Specialiști T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și

a anulat prevederile art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1286 din 9 iulie

2008, respingând cererea privind stabilirea unui termen pentru punerea în executare

a actului administrativ contestat.

Instanța de recurs a avut

în vedere că recursul declarat în cauză, nefiind semnat de Ministrul Sănătății,

ca reprezentant legal al recurentului-pârât, nu putea fi semnat de directorul Direcției

Juridice în lipsa unui mandat special, așa cum impun dispozițiile art. 67 C. proc.

civ.

Totodată, instanța de

recurs a reținut că Ordinul nr. 589 din 2 aprilie 2007 al Ministrului Sănătății

nu face dovada calității de reprezentant al semnatarei recursului.

Împotriva deciziei

nr. 2082 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare Ministerul Sănătății

solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației

în anulare se consideră că este incident motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.,

respectiv acela că „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale” și că

practica instanțelor este în sensul admisibilității acestei căi de atac în cazul

în care instanța care a pronunțat hotărârea a considerat că persoana semnatară a

recursului nu avea calitatea necesară semnării acestuia.

Este criticată soluția

instanței de recurs care a constatat nul recursul, deși la dosarul cauzei a fost

depus Ordinul Ministerului Sănătății nr. 589 din 2 aprilie 2007 prin care era împuternicit

un director să semneze în numele și pentru Ministrul Sănătății actele ce urmau a

fi depuse la instanță.

Intimata Asociația Profesională

a Medicilor Specialiști T. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației

în anulare, dar a invocat și excepția nulității căii de atac pentru că nu ar fi

semnată de ministru în nume personal sau prin mandatar.

A fost depus la dosar

Ordinul nr. 414 din 31 martie 2009 al Ministrului Sănătății.

I. Mai întâi, în baza

art. 137 C. proc. civ., va fi analizată excepția nulității căii de atac pentru lipsa

calității de reprezentant a celui care a semnat-o.

În urma verificării actelor

depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 414 din 31 martie 2009 al Ministrului

Sănătății a fost împuternicit D.C., în calitatea sa de director al Direcției Legislative

și Asistență Juridică, să semneze în numele și pentru Ministrul Sănătății, între

altele și declararea căilor extraordinare de atac ce vor fi depuse la instanțele

judecătorești de orice nivel.

În prezenta cauză, contestația

în anulare a fost formulată la 15 aprilie 2009 și a fost semnată de către persoana

împuternicită de Ministrul Sănătății - director D.C.

Este adevărat că parte

în dosar este Ministerul Sănătății reprezentat de Ministrul Sănătății, dar conducătorul

instituției publice a împuternicit un director din cadrul acestui minister să-l

reprezinte și să semneze în numele său și pentru el, mai multe categorii de acte,

între care și căi extraordinare de atac.

În aceste condiții, după

ce s-a făcut dovada calității de reprezentant a persoanei care a și semnat contestația

în anulare, excepția nulității pentru lipsa calității de reprezentant va fi respinsă.

II. Referitor la contestația

în anulare formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție o va respinge pentru următoarele

considerente:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței

ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege,

să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Art. 318 alin. (1) C.

proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de modificare sau casare.

În speță, nu putem să

apreciem că suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., deoarece instanța de recurs a solicitat

să fie depus ordinul prin care a fost împuternicit directorul Direcției Juridice

să semneze cererile de recurs, de către Ministrul Sănătății și chiar a fost analizat

acest ordin și s-a considerat că nu face dovada calității de reprezentant și de

aceea, recursul a fost constatat nul.

Este adevărat că în practica

instanțelor și în doctrină s-a considerat că poate fi apreciată drept „greșeală

materială” în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și atunci

când a fost anulat greșit recursul ca fiind făcut de un mandatar fără calitate,

dar numai în cazul în care nu s-a observat că la dosar se află dovada acestui mandat.

Ori, în speță, nu s-a

dispus anularea recursului pentru lipsa calității de reprezentant pentru că nu s-a

observat existența mandatului, ci s-a apreciat că acest mandat depus în fața instanței

de recurs nu face dovada calității de reprezentant.

De aceea, nefiind în prezența

unei greșeli materiale pentru a fi incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) teza

I C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată.

În baza art. 274

alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi obligat intimatul Ministerul Sănătății la

plata cheltuielilor de judecată.

Însă, potrivit art. 274

alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile

avocaților, ori de câte ori vor fi constatate că sunt nepotrivit de mari sau de

mici, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită.

În prezenta cauză a fost

depusă chitanța de plata onorariului de avocat de 7.400 RON la care se adaugă cheltuieli

de transport, însă onorariul de avocat este considerat prea mare în raport de faptul

că în cauză a fost formulată întâmpinare și în raport de complexitatea cauzei.

De aceea, conform

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată

la 3.500 RON, prin reducerea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge contestația în

anulare formulată de Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr. 2082 din 8 aprilie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondată.

Obligă contestatorul la

3.500 RON cheltuieli de judecată către intimata Asociația Profesională a Medicilor

Specialiști T., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2009.