ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4754/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2082 din 8 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 718 din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Instanța de fond, prin sentința atacată, a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Profesională a Medicilor Specialiști T., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății și a anulat prevederile art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1286 din 9 iulie 2008, respingând cererea privind stabilirea unui termen pentru punerea în executare a actului administrativ contestat.

Instanța de recurs a avut în vedere că recursul declarat în cauză, nefiind semnat de Ministrul Sănătății, ca reprezentant legal al recurentului-pârât, nu putea fi semnat de directorul Direcției Juridice în lipsa unui mandat special, așa cum impun dispozițiile art. 67 C. proc. civ. Totodată, instanța de recurs a reținut că Ordinul nr. 589 din 2 aprilie 2007 al Ministrului Sănătății nu face dovada calității de reprezentant al semnatarei recursului. Împotriva deciziei nr. 2082 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare Ministerul Sănătății solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și rejudecarea recursului.

În motivarea contestației în anulare se consideră că este incident motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ., respectiv acela că „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale” și că practica instanțelor este în sensul admisibilității acestei căi de atac în cazul în care instanța care a pronunțat hotărârea a considerat că persoana semnatară a recursului nu avea calitatea necesară semnării acestuia. Este criticată soluția instanței de recurs care a constatat nul recursul, deși la dosarul cauzei a fost depus Ordinul Ministerului Sănătății nr. 589 din 2 aprilie 2007 prin care era împuternicit un director să semneze în numele și pentru Ministrul Sănătății actele ce urmau a fi depuse la instanță.

Intimata Asociația Profesională a Medicilor Specialiști T. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației în anulare, dar a invocat și excepția nulității căii de atac pentru că nu ar fi semnată de ministru în nume personal sau prin mandatar. A fost depus la dosar Ordinul nr. 414 din 31 martie 2009 al Ministrului Sănătății. I. Mai întâi, în baza art. 137 C. proc. civ., va fi analizată excepția nulității căii de atac pentru lipsa calității de reprezentant a celui care a semnat-o. În urma verificării actelor depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 414 din 31 martie 2009 al Ministrului Sănătății a fost împuternicit D.C., în calitatea sa de director al Direcției Legislative și Asistență Juridică, să semneze în numele și pentru Ministrul Sănătății, între altele și declararea căilor extraordinare de atac ce vor fi depuse la instanțele judecătorești de orice nivel.

În prezenta cauză, contestația în anulare a fost formulată la 15 aprilie 2009 și a fost semnată de către persoana împuternicită de Ministrul Sănătății - director D.C. Este adevărat că parte în dosar este Ministerul Sănătății reprezentat de Ministrul Sănătății, dar conducătorul instituției publice a împuternicit un director din cadrul acestui minister să-l reprezinte și să semneze în numele său și pentru el, mai multe categorii de acte, între care și căi extraordinare de atac. În aceste condiții, după ce s-a făcut dovada calității de reprezentant a persoanei care a și semnat contestația în anulare, excepția nulității pentru lipsa calității de reprezentant va fi respinsă. II.

Referitor la contestația în anulare formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție o va respinge pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În speță, nu putem să apreciem că suntem în prezența unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., deoarece instanța de recurs a solicitat să fie depus ordinul prin care a fost împuternicit directorul Direcției Juridice să semneze cererile de recurs, de către Ministrul Sănătății și chiar a fost analizat acest ordin și s-a considerat că nu face dovada calității de reprezentant și de aceea, recursul a fost constatat nul. Este adevărat că în practica instanțelor și în doctrină s-a considerat că poate fi apreciată drept „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și atunci când a fost anulat greșit recursul ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, dar numai în cazul în care nu s-a observat că la dosar se află dovada acestui mandat.

Ori, în speță, nu s-a dispus anularea recursului pentru lipsa calității de reprezentant pentru că nu s-a observat existența mandatului, ci s-a apreciat că acest mandat depus în fața instanței de recurs nu face dovada calității de reprezentant. De aceea, nefiind în prezența unei greșeli materiale pentru a fi incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi obligat intimatul Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată. Însă, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor fi constatate că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită.

În prezenta cauză a fost depusă chitanța de plata onorariului de avocat de 7.400 RON la care se adaugă cheltuieli de transport, însă onorariul de avocat este considerat prea mare în raport de faptul că în cauză a fost formulată întâmpinare și în raport de complexitatea cauzei. De aceea, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 3.500 RON, prin reducerea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității. Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Sănătății împotriva deciziei nr. 2082 din 8 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Obligă contestatorul la 3.500 RON cheltuieli de judecată către intimata Asociația Profesională a Medicilor Specialiști T., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.