Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 175/2004

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 175/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire . Hotărâri potrivnice . Hotărâri pronunțate în aceeași cauză , în cicluri procesuale diferite Hotărârile pronunțate în aceeași cauză , în cicluri procesuale diferite nu sunt „ hotărâri potrivnice ”, în sensul art.322 pct .7 C.proc.civ . ( Secția comercială , decizia nr.1528 din 4 martie 2005) Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău , CMM M. C. Bacău în contradictoriu cu SCA A.C., SC L. SRL Bacău și A. Bacău a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr.175 din 4 mai 2004, prin care, după casarea sentinței nr.3090 din 1 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău , cauza a fost reținută pentru rejudecare în fond. După administrarea probelor a fost pronunțată decizia nr.175/2004 prin care au fost admise cererile de intervenție accesorii în interesul SCA A. C. Bacău formulate de SC L. SRL și A. Bacău și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SCA A.C.

Bacău . Prin aceeași decizie s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție în interesul pârâtei , formulată de către intervenienta F . M. Prin cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei nr.175/2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău , reclamanta a susținut că în rejudecarea pricinii după casare cu reținere , instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut , de vreme ce nici o parte nu a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și totuși instanța s-a pronunțat fără ca în prealabil să pună în discuția părților această excepție . Prin cel de al doilea motiv revizuienta a invocat art.322( 7) C. proc.

civ . și a susținut că , în cauză , există hotărâri definitive potrivnice . În concret a susținut că prin decizia nr.153/2002 a fost admis recursul reclamantei împotriva sentinței nr.1890 din 19 decembrie 2001, care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului . Asupra aceleiași excepții , a mai arătat revizuienta , s-a pronunțat și instanța care a soluționat recursul prin decizia de casare cu reținere spre rejudecare nr.334 din 28 martie 2003. Curtea de Apel București , constatând că în cauză a fost invocat pe lângă motivul prevăzut de art.322 (2) C.proc.civ . și art.322 (7) C. proc. civ ., prin care se invocă existența unor hotărâri potrivnice în conformitate cu prevederile art.323 (2) C. proc.

civ . și -a declinat competența în favoarea ICCJ.

Asupra cererii de revizuire , Înalta Curte a reținut : În adevăr , sentința civilă nr.1892/2001, pronunțată de Tribunalul Bacău , a fost casată , iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare prin decizia nr.153 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Bacău , invocată de revizuienta . În rejudecare , după casare cu trimitere , Tribunalul Bacău a pronunțat sentința nr.3090 din 1 noiembrie 2002, iar această ultimă sentință a fost casată de Curtea de Apel Bacău prin decizia nr.334 pronunțată la data de 28 martie 2003, iar în rejudecarea fondului de către instanța de recurs s-a pronunțat decizia nr.175/2004 prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei , revizuientă în cauză . Din expunere rezultă că hotărârile la care s-a referit revizuienta s-au pronunțat în cicluri procesuale care s-au derulat în aceeași cauză și că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de art.322 (7) C.proc . civ . Revizuirea fiind o cale de atac extraordinară , de retractare , se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege . Conținutul art.322 alin .( 1) C.proc.civ . este edificator în sensul acestor afirmații întrucât textul stabilește că revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare , precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul ,

se poate cere în cazurile prevăzute la punctele 1-9. În speță , revizuienta a invocat contrarietatea de hotărâri prevăzută de art.322 (7) C. proc.

civ . prin care se stipulează condițiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri și anume : „ dacă există hotărâri definitive potrivnice , date de instanțe de același grad sau de grade diferite , în una și aceeași pricină , între aceleași persoane , având aceeași calitate ”. Pentru a fi primit acest motiv de revizuire trebuie demonstrat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile arătate După cum s-a arătat deja , hotărârile la care s-a referit revizuienta s-au pronunțat în același litigiu și se constată că deși există triplă identitate de elemente ( părți , obiect , cauză ) hotărârile nu s-au pronunțat în dosare diferite ci în același dosar dar în cicluri procesuale diferite așa cum s-a arătat în expunerea amintită . Prin urmare , condiția ca hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate în dosare diferite nu este îndeplinită . De asemenea nu sunt îndeplinite nici celelalte cerințe legate de neinvocarea excepției puterii lucrului judecat , excepție care nici nu era posibil să fie invocată câtă vreme în evoluția desfășurării procesului , hotărârile în discuție au fost reformate și s-a procedat la rejudecarea în fond.

Dintr -un alt punct de vedere , se poate reține și faptul că soluțiile pronunțate în judecarea fondului și apoi în rejudecare după casare au fost de respingere a acțiunii , ca inadmisibilă , așa încât nu există contrarietate de hotărâri , chiar dacă prima soluție s- ar fi reformat. În ceea ce privește motivul prevăzut de art.322 (2) C. proc. civ ., ipotezele impuse de acest text spre analiză în vederea admiterii cererii de revizuire nu sunt îndeplinite întrucât , din conținutul deciziei nr.175/2004 rezultă că instanța s-a pronunțat asupra lucrurilor cerute și că nu a dat mai mult sau mai puțin decât s-a cerut . Faptul că instanța a rezolvat cauza pe baza unei excepții peremtorii nu înseamnă nepronunțare asupra pretențiilor exprimate prin cererea principală . În consecință , cererea de revizuire a deciziei nr.153 din 28 februarie 2002 și a deciziei nr.175 din 4 mai 2004 a Curții de Apel Bacău a fost respinsă conform dispozitivului .

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7927/2005
recursul declarat de revizuientul S.O. în contra deciziei civile nr. 727 din 15 mai 2001 a Tribunalului Neamț, ca nefondat. Instanțele au reținut că în speță nu erau întrunite cerințele art. 322 pct. 2 C. proc. civ. La 14 ianuarie 2004 S.O.
ÎCCJ 2004-12-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5049/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 27 mai 2004 S.I.F. M. SA, formulează opoziție la hotărârea A.G.A. a SC C. SA din 26 martie 2004, solicitând să se dispună suspendarea aplicării hotărâr
ÎCCJ 2011-01-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 105/2011
359/180/2007, prin care s-a respins ca inadmisibilă acțiunea pentru desființarea împărțelii dispusă prin sentința civilă nr. 8160/2004 pronunțată de Judecătoria Bacău, acțiune formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu intimații-pâ
ÎCCJ 2006-01-18
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Bacău la data de 8 septembrie 2003, înregistrată sub nr. 8217 reclamantul, P.M.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2018-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2714/2018
Ședința publică din data de 8 iunie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 din 24 aprilie 2017 pe rolul Curții de Apel Bacău revizuenta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă