ÎCCJ, decizie (scj.ro #83448)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83448) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de
asociere
.
Neprezentarea
originalului
contractului
.
Consecințe
Cuprins
pe
materii
:
Drept
procesual
civil.
Judecata
Index alfabetic:
-contract de
asociere
-
copia
certificată
a
înscrisului
-
spațiu
comercial
C.proc.civ
., 139 alin.(1)
Legea nr.36/1995,
art.93
Susținerea pârâtului
că durata contractului este de 8 ani ( iar nu de 3 ani) , conform unei copii
legalizate a contractului , fără a putea prezenta și originalul , a fost respinsă
, întrucât încalcă prevederile art.93 din Legea nr.36/1995.
Partea
care a
depus
un
înscris
în
copie
certificată
este
datoare
să
aibă
asupra
sa
, la
ședință
,
și
originalul
înscrisului
sau
să
-l
depună
mai
înainte
în
păstrarea
grefei
, sub
pedeapsa
de a
nu
se
ține
seama
de
înscris
,
conform
dispozițiilor
art.139
alin
.(1)
C.proc.civ
.
Ca
urmare
,
a
fost
admisă
cererea
reclamantei
de
obligare
a
pârâtei
să-i
predea
spațiul
comercial
aflat
în
litigiu
,
la 31
decembrie
2004,
când
se
împlinește
termenul
de 3
ani
prevăzut
pentru
durata
contractului
de
asociere
.
(
Secția
comercială
,
decizia
nr 2689 din
28
septembrie
2006)
Reclamanta
SC
P.D.T
.
SRL
BUCUREȘTI
a
chemat
în
judecată
pe
pârâta
SC
E.F
.
SRL
BUCUREȘTI
,
solicitând
să
se
dispună
obligarea
pârâtei
la
predarea
spațiului
comercial
,
în
suprafață
de 64 mp,
situat
în
Piața
D. T. la data de 31
decembrie
2004, la
împlinirea
termenului
contractului
de
asociere
din 26
noiembrie
2002.
În
susținerea
pretențiilor
,
reclamanta
a
arătat
că
între
cele
două
părți
s- a
încheiat
, la 26
noiembrie
2002,
contractul
de
asociere
nr. 319, cu o
durată
de
doi
ani
cu
începere
de la 1
ianuarie
2003
până
la 31
decembrie
2004.
Având
în
vedere
relația
de
rudenie
între
administratorul
de
fapt
al
societății
reclamante
la data
încheierii
contractului
– A. V.(
mamă
) –
și
administratorul
societății
pârâte
– A. G. E.(
fiu
) –
societatea
reclamantă
a
considerat
că
sunt
serioase
dubii
cu
privire
la
intenția
pârâtei
de a
preda
spațiul
la
expirarea
termenului
contractual.
În
drept
, au
fost
invocate
dispozițiile
art.
110 C.
proc.civ
.
și
ale art.
969-970
C.
civ
.
Pârâta
a
depus
întâmpinare
,
prin
care a
arătat
că
durata
contractului
este
de 8
ani
, cu
începere
de la 1
ianuarie
2003
până
la 31
decembrie
2010,
și
este
încheiat
la 26
noiembrie
sub nr. 320,
prezentând
o
copie
legalizată
a
acestuia
.
Tribunalul
București
secția
a VI-a
comercială
,
prin
sentința
nr.
12978 din 29
noiembrie
2004, a
respins
acțiunea
ca
nefondată
.
Pentru
a se
pronunța
astfel
,
instanța
de fond a
reținut
că
deși
reclamanta
a
susținut
,
în
mod
expres
,
că
este
falsificat
contractul
nr.320, a
ales
să
nu
urmeze
procedura
înscrierii
în
fals
.
Reclamanta
a
cerut
neluarea
în
seamă
,
a
înscrisului
,
în
temeiul
art. 139 C. proc.
civ
., care
obliga
partea
care
depune
la
dosar
un
înscris
în
copie
certificată
să
aibă
asupra
sa
originalul
înscrisului
, sub
pedeapsa
de a
nu
ține
seama
de
înscris
.
Întrucât
pârâta
a
depus
o
copie
legalizată
a
contractului
,
instanța
a
considerat
că
aceasta
s-a
conformat
dispozițiilor
art. 139
C.
proc.civ
.,
notarul
neputând
transforma
un act
falsificat
într
-un act
veridic
.
Împotriva
acestei
soluții
,
reclamanta
a
declarat
apel
prin
care a
susținut
că
în
lipsa
înscrisului
original,
organele
de
cercetare
penală
nu
pot
cerceta
săvârșirea
infracțiunii
de
fals
și
deci
procedura
ar
fi
lipsită
de
rezultat
,
singurul
organ
competent
pentru
verificarea
nevalabilității
contractului
de
asociere
fiind
instanța
comercială
,
situație
în
care
trebuia
să
se
facă
o
corectă
aplicare
a
dispozițiilor
art. 139 C. proc.
civ
.
și
să
nu
ia
în
considerare
contractul
invocat
de
pârâtă
față
de
nedovedirea
pierderii
originalului
contractului
.
Curtea
de
Apel
București
,
Secția
a V-a
comercială
,
prin
decizia
nr. 719 din 3
noiembrie
2005, a
respins
apelul
ca
nefondat
.
În
motivarea
soluției
,
instanța
de control
judiciar
a
înlăturat
susținerea
potrivit
căreia
,
pe
contractul
nr. 320 din 6
noiembrie
2002,
notarul
a
identificat
corecturi
,
tipuri
de
cerneală
diferite
,
ștersături
,
motivând
că
această
constatare
nu
s-a
efectuat
de
notar
prin
încheiere
conform art. 49
și
53 din
Legea
nr.
36/1995.
De
altfel
,
aceste
modificări
nu
sunt
certificate
și
nici
însușite
dar
nici
nu
se pot
considera
false,
cât
timp
nu
s-a
declarat
procedura
înscrierii
în
fals
.
Reclamanta a declarat
recurs, criticile vizând aspecte de
nelegalitate
,
fiind invocate dispozițiile
art
. 304
pct
. 9 C.
proc
.
civ
.
Astfel, se susține că
s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor
art
. 49
și 53 din Legea
nr
. 36/1995, aceste texte de lege
făcând referire generală la îndeplinirea actelor materiale pe de o parte, iar
pe de altă parte, privesc actele materiale care prezintă erori materiale sau
omisiuni vădite și nu la cele sub semnătură privată, cum este contractul de
asociere în
participațiune
.
Recurenta
a
criticat
încălcarea
flagrantă
de
către
instanța
de
apel
a
dispozițiilor
art.139
C.proc.civ
.,
considerând
că
de la
sancțiunea
procedurală
a
neluării
în
seamă
a
înscrisului
neprezentat
în
original
nu
există
nici
o
derogare
legală
.
Recursul
este
fondat
.
Art
. 139
C.proc.civ
. prevede că „ partea care a depus înscris
în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul
înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei sub pedeapsa de a
nu ține seama de înscris”.
Pârâta a invocat în apărarea sa contractul de asociere în
participațiune
nr
. 320 din 26
noiembrie 2002, depunând la dosar o copie legalizată, susținând că originalul a
fost pierdut.
În mod greșit, instanțele au ținut seama de acest înscris și nu
au făcut aplicarea
art
. 139 C.
proc
.
civ
., ale cărei dispoziții sunt imperative și nu
prevăd nici o excepție. Cu atât mai mult cu cât ansamblul relațiilor dintre
părți și asociații acestora sunt discutabile ca și împrejurările încheierii
contractului de asociere în
participațiune
nr
. 320/26 noiembrie 2002, în sensul că originalul prezintă
completări și modificări scrise cu două feluri de pixuri și ștampile.
Aplicarea
art
. 139 C.
proc
.
civ
. se impunea pentru
înlăturarea oricăror neclarități.
S-a făcut o aplicare greșită și a dispozițiilor
art
. 49 și 59 din Legea
nr
. 36/1995.
Dispozițiile art.93 din Legea
nr
.
36/1995 reglementează în mod direct materia în speță, respectiv „Legalizarea
copiilor după înscrisuri din secțiunea
IV
. Alte
proceduri materiale”. Conform acestui text de lege formalitatea legalizării
copiilor după înscrisuri constă în „atestarea conformității copiei cu înscrisul
prezentat” iar nu a caracterului original al acestuia, situație în care
formalitatea legalizării nu constituie o confirmare a validității înscrisului,
de natură a fi răsturnată numai prin procedura înscrierii în fals, astfel cum
greșit a reținut instanța de apel.
În
consecință
, s-a
admis
ca
fondat
recursul
declarat
de
reclamantă
împotriva
deciziei
nr.719 din 3
noiembrie
2005,
pronunțată
de
Curtea
de
Apel
București
,
Secția
Comercială
,
în
sensul
admiterii
apelului
reclamantei
împotriva
sentinței
nr.12978 din
29
noiembrie
2004, a
Tribunalului
București
,
și
admiterii
acțiunii
privind
obligarea
pârâtei
să
predea
spațiul
comercial
aflat
în
litigiu
,
în
termen
de 15
zile
de
la data
pronunțării
.