ÎCCJ, decizie (scj.ro #83448)

Contract de asociere . Neprezentarea originalului contractului . Consecințe Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata Index alfabetic: -contract de asociere - copia certificată a înscrisului - spațiu comercial C.proc.civ ., 139 alin.(1) Legea nr.36/1995, art.93 Susținerea pârâtului că durata contractului este de 8 ani ( iar nu de 3 ani) , conform unei copii legalizate a contractului , fără a putea prezenta și originalul , a fost respinsă , întrucât încalcă prevederile art.93 din Legea nr.36/1995.

Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa , la ședință , și originalul înscrisului sau să -l depună mai înainte în păstrarea grefei , sub pedeapsa de a nu se ține seama de înscris , conform dispozițiilor art.139 alin .(1) C.proc.civ . Ca urmare , a fost admisă cererea reclamantei de obligare a pârâtei să-i predea spațiul comercial aflat în litigiu , la 31 decembrie 2004, când se împlinește termenul de 3 ani prevăzut pentru durata contractului de asociere . ( Secția comercială , decizia nr 2689 din 28 septembrie 2006) Reclamanta SC P.D.T . SRL BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta SC E.F . SRL BUCUREȘTI , solicitând să se dispună obligarea pârâtei la predarea spațiului comercial , în suprafață de 64 mp, situat în Piața D. T. la data de 31 decembrie 2004, la împlinirea termenului contractului de asociere din 26 noiembrie 2002. În susținerea pretențiilor , reclamanta a arătat că între cele două părți s- a încheiat , la 26 noiembrie 2002, contractul de asociere nr. 319,

cu o durată de doi ani cu începere de la 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2004. Având în vedere relația de rudenie între administratorul de fapt al societății reclamante la data încheierii contractului – A. V.( mamă ) – și administratorul societății pârâte – A. G. E.( fiu ) – societatea reclamantă a considerat că sunt serioase dubii cu privire la intenția pârâtei de a preda spațiul la expirarea termenului contractual.

În drept , au fost invocate dispozițiile art. 110 C. proc.civ . și ale art. 969-970 C. civ . Pârâta a depus întâmpinare , prin care a arătat că durata contractului este de 8 ani , cu începere de la 1 ianuarie 2003 până la 31 decembrie 2010, și este încheiat la 26 noiembrie sub nr. 320, prezentând o copie legalizată a acestuia . Tribunalul București secția a VI-a comercială , prin sentința nr. 12978 din 29 noiembrie 2004, a respins acțiunea ca nefondată . Pentru a se pronunța astfel , instanța de fond a reținut că deși reclamanta a susținut , în mod expres , că este falsificat contractul nr.320, a ales să nu urmeze procedura înscrierii în fals . Reclamanta a cerut neluarea în seamă , a înscrisului , în temeiul art. 139 C. proc.

civ ., care obliga partea care depune la dosar un înscris în copie certificată să aibă asupra sa originalul înscrisului , sub pedeapsa de a nu ține seama de înscris . Întrucât pârâta a depus o copie legalizată a contractului , instanța a considerat că aceasta s-a conformat dispozițiilor art. 139 C. proc.civ ., notarul neputând transforma un act falsificat într -un act veridic . Împotriva acestei soluții , reclamanta a declarat apel prin care a susținut că în lipsa înscrisului original, organele de cercetare penală nu pot cerceta săvârșirea infracțiunii de fals și deci procedura ar fi lipsită de rezultat , singurul organ competent pentru verificarea nevalabilității contractului de asociere fiind instanța comercială , situație în care trebuia să se facă o corectă aplicare a dispozițiilor art. 139 C. proc.

civ . și să nu ia în considerare contractul invocat de pârâtă față de nedovedirea pierderii originalului contractului . Curtea de Apel București , Secția a V-a comercială , prin decizia nr. 719 din 3 noiembrie 2005, a respins apelul ca nefondat . În motivarea soluției , instanța de control judiciar a înlăturat susținerea potrivit căreia , pe contractul nr. 320 din 6 noiembrie 2002, notarul a identificat corecturi , tipuri de cerneală diferite , ștersături , motivând că această constatare nu s-a efectuat de notar prin încheiere conform art. 49 și 53 din Legea nr. 36/1995.

De altfel , aceste modificări nu sunt certificate și nici însușite dar nici nu se pot considera false, cât timp nu s-a declarat procedura înscrierii în fals . Reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate , fiind invocate dispozițiile art . 304 pct . 9 C. proc . civ . Astfel, se susține că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art . 49 și 53 din Legea nr . 36/1995, aceste texte de lege făcând referire generală la îndeplinirea actelor materiale pe de o parte, iar pe de altă parte, privesc actele materiale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite și nu la cele sub semnătură privată, cum este contractul de asociere în participațiune . Recurenta a criticat încălcarea flagrantă de către instanța de apel a dispozițiilor art.139 C.proc.civ ., considerând că de la sancțiunea procedurală a neluării în seamă a înscrisului neprezentat în original nu există nici o derogare legală . Recursul este fondat . Art . 139 C.proc.civ . prevede că „ partea care a depus înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la ședință originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei sub pedeapsa de a nu ține seama de înscris”.

Pârâta a invocat în apărarea sa contractul de asociere în participațiune nr . 320 din 26 noiembrie 2002, depunând la dosar o copie legalizată, susținând că originalul a fost pierdut. În mod greșit, instanțele au ținut seama de acest înscris și nu au făcut aplicarea art . 139 C. proc . civ ., ale cărei dispoziții sunt imperative și nu prevăd nici o excepție. Cu atât mai mult cu cât ansamblul relațiilor dintre părți și asociații acestora sunt discutabile ca și împrejurările încheierii contractului de asociere în participațiune nr . 320/26 noiembrie 2002, în sensul că originalul prezintă completări și modificări scrise cu două feluri de pixuri și ștampile. Aplicarea art . 139 C. proc . civ . se impunea pentru înlăturarea oricăror neclarități.

S-a făcut o aplicare greșită și a dispozițiilor art . 49 și 59 din Legea nr . 36/1995. Dispozițiile art.93 din Legea nr . 36/1995 reglementează în mod direct materia în speță, respectiv „Legalizarea copiilor după înscrisuri din secțiunea IV . Alte proceduri materiale”. Conform acestui text de lege formalitatea legalizării copiilor după înscrisuri constă în „atestarea conformității copiei cu înscrisul prezentat” iar nu a caracterului original al acestuia, situație în care formalitatea legalizării nu constituie o confirmare a validității înscrisului, de natură a fi răsturnată numai prin procedura înscrierii în fals, astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

În consecință , s-a admis ca fondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr.719 din 3 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București , Secția Comercială , în sensul admiterii apelului reclamantei împotriva sentinței nr.12978 din 29 noiembrie 2004, a Tribunalului București , și admiterii acțiunii privind obligarea pârâtei să predea spațiul comercial aflat în litigiu , în termen de 15 zile de la data pronunțării .