ÎCCJ, decizie (scj.ro #83691)

Modificarea

deciziei recurate. Document străin de natura pricinii

Motivând

soluția pe un documen t străin de natura pricinii, instanța de apel a pronunțat

o decizie care intră sub incidența art.304 pct.7 și 10 C.proc.civ.

Secția comercială, decizia nr.2589 din 10 aprilie 2002

Prin sentința civilă nr.347 din 14 aprilie 2000, a Tribunalului Bistrița-Năsăud

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC „S” SRL Bistrița

împotriva pârâtului Consiliului local al Comunei „S” Bistrița Năsăud,

care a fost obligat la plata sumei reprezentând contravaloarea diferenței

de preț actualizată.

În considerntele sentinței prima instanță a reținut că între părți s-au

încheiat două contracte, un prim contract în baza căruia reclamanta a executat

lucrări de infrastructură la un drum  și un al doilea contract, urmat de

două acte adiționale, prin care a luat în antrepriză și a executat diverse

lucrări la cămine culturale.

Lucrările au fost recepționate de pârât, care nu și-a îndeplinit decât

parțial  obligațiile contractuale fie prin compensarea unor creanțe

reciproce, fie prin unele plăți directe.

La data scadenței, debitele din sarcina pârâtului, conform celor două contracte

echivalau cu suma de 6.147 dolari SUA.

Apelul declarat de pârât a fost admis prin decizia nr.890 din 4 octombrie 2000

a Secției comerciale și de contencios administrativ a Curții de Apel Cluj,

astfel că hotărârea primei instanțe a fost schimbată.

Instanța de apel a reținut că pe lângă creanțele neachitate avute în vedere cu

ocazia judecării fondului, reclamanta era la rândul său debitoare față de pârât

cu diverse sume datorate în baza unui alt contract încheiat în

1996 și care avea drept obiect exploatarea de masă

lemnoasă apreciindu-se că, în speță, nu există temeiuri pentru a se opera o

actualizare a creanței reclamantei în raport cu evoluția parității leu/dolar,

la stabilirea valoarii creanței  fiind luat în considerare procesul verbal

al unei echipe de inspectori ai Biroului de Venituri, Impozite și Control

Financiar.

În temeiul art.304 pct.7, 8 și 10 C.proc.civ. criticând decizia atacată pe

considerentul că instanța de apel s-a pronunțat în cauză cu ignorarea

apărărilor susținute cu probe, omologând în schimb concluziile unui act

de control financiar, străin de natura pricinii, reclamanta a declarat recurs.

Reclamanta a susținut că actualizarea valorii creanței sale cu ocazia judecării

cauzei în fond corespunde practicii judecătorești în materie și este în acord cu

clauzele contractuale convenite de părți, ceea ce infirmă concluzia instanței

de apel.

Recursul este fondat.

Curtea a constatat că valorile menționate în considerentele sentinței ca

reprezentând diferențe de preț rămase neachitate, datorate de pârât în baza

celor două contracte, au fost determinate de către prima instanță printr-o

analiză detaliată a materialului probatoriu administrat în cauză.

În efectuarea calculelor s-a luat în considerare existența unor datorii reciproce

și a unor plăți efectuate de cele două părți pentru compensarea unora

dintre creanțe.

Cu ocazia judecării apelului însă, aceste premise au fost ignorate, soluția

instanței de apel bazându-se exclusiv pe constatările procesului-verbal întocmit

de un inspector al Biroului Venituri, Impozite și Control Financiar din cadrul

Consiliului Județean Bistrița Năsăud.

Acest ultim înscris, emanând de la o structură administrativă cu care pârâta se

afla în raporturi specifice de subordonare și colaborare, nu îi este opozabil

reclamantei de vreme ce nu i s-a dat posibilitatea să își exprime punctul de

vedere.

Motivând soluția pe un document străin de natura pricinii, instanța de apel a

pronunțat o decizie care intră sub incidența art.304 pct.7 și 10 C.proc.civ.

În cauză își găsesc aplicarea și prevederile pct.8 din art.304 C.proc.civ., dat

fiind că instanța de apel a revenit asupra operațiunii de actualizare a valorii

creanței deși posibilitatea unei semenea actualizări a fost prevăzută expres de

părți în actul adițional.

Curtea a apreciat că suportarea de către reclamantă a riscului deprecierii

valorice a monedei naționale este în contradicție cu cerințele art.970 alin.1

și 2 C.civ. referitoare la executarea cu bună credință și într-o manieră

echitabilă a obligațiilor asumate de părțile contractante.

În consecință recursul a fost admis, iar decizia atacată a fost modificată în

sensul respingerii apelului.