ÎCCJ, decizie (scj.ro #83955)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83955) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Minor.

Individualizarea pedepselor. Nedenunțarea unor infracțiuni. Elemente

constitutive

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

generală. Minoritatea

Indice alfabetic:

Drept penal

-

minor

-

individualizarea

pedepselor

-

nedenunțarea

unor infracțiuni

C.

pen

.,

art. 100, art. 262

pen

., la alegerea sancțiunii - măsură educativă sau

pedeapsă - care se aplică infractorului minor se ține seama de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea

intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost

crescut și în care a trăit și de alte elemente de natură să caracterizeze

persoana minorului.

Prin urmare, la

alegerea sancțiunii care se aplică infractorului minor instanța trebuie să țină

seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar nu numai de

elementele de natură să caracterizeze persoana minorului.

Aplicarea unei

pedepse este justificată, în cazul în care infractorul minor a săvârșit

infracțiunile de

omor calificat și deosebit

de grav și de tâlhărie, aflate în concurs, aducând atingere atât vieții, cât și

patrimoniului victimei, iar modalitatea de comitere a faptei dovedește un

comportament de o extremă violență și indiferență față de viața victimei, pe

care, după ce a lovit-o în cap, cu putere, cu o piatră, pentru a-i sustrage un

bun pe care victima îl avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconștiență în

stradă.

art. 262 alin. (1) C.

pen

., infracțiunea de

nedenunțare a unor infracțiuni constă în omisiunea de a denunța de îndată

săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 174, art. 175, art.

176, art. 211, art. 212, art. 215

1

, art. 217 alin. (2) - (4), art.

218 alin. (1) și art. 276 alin. (3) C.

pen

.

Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea

prevăzută în art. 262 C.

pen

. constă în inacțiunea

aceluia care, luând cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni grave, la care se

referă acest text de lege, omite să o denunțe de îndată.

Verificarea măsurii în care obligația

de denunțare a fost îndeplinită de îndată se face

în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze

, întrucât,

numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care

făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 96 din 19 ianuarie 2009

Prin sentința nr. 197 din 10 octombrie

2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, Secția penală, s-a dispus, în baza art.

104 alin. (1) C.

pen

., internarea inculpatului S.P.

într-un centru de reeducare, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat

și deosebit de grav, prevăzute în art. 174 alin. (1) coroborat cu art. 175

alin. (1) lit. i) și art. 176 alin. (1) lit. d) C.

pen

.

și tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C.

pen

., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 99 C.

pen

.

În baza art. 221 alin. (1) C.

pen

., a fost condamnată inculpata D.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de tăinuire, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Potrivit art. 71 alin. (2) C.

pen

., s-a interzis inculpatei, cu titlul de pedeapsă

accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b)

și c) C.

pen

.

În baza art. 81 C.

pen

.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei,

pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art. 82 C.

pen

.

Potrivit art. 71 alin. (5) C.

pen

., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata

suspendării executării pedepsei închisorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

., au fost achitați inculpații M.A. și M.L. sub aspectul

infracțiunii prevăzute în art. 262 alin. (1) C.

pen

.

(nedenunțarea unor infracțiuni).

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că în seara zilei de 21 iunie 2006, inculpații S.P.,

M.A., M.L. și D.A., intenționând să facă unele cumpărături, au ajuns în

apropierea hotelului C., unde au întâlnit-o pe victima G.V.

În intenția de a-l deposeda pe G.V. de

bunurile pe care le avea asupra sa, inculpatul S.P. a lovit victima cu o piatră

în cap, aceasta căzând la pământ, în urma loviturii primite.

Imediat, inculpatul i-a sustras victimei

punga pe care aceasta o avea asupra sa, după care s-a alăturat celorlalți

inculpați, care se aflau în apropierea locului faptei. Cu toții s-au deplasat

apoi la locuința inculpaților M., unde verificând conținutul pungii au

constatat că aceasta conținea un pachet de

pampers

pentru copii.

A doua zi, inculpata M.L. i-a dat punga

cu

pampers

inculpatei D.A., care avea un copil mic.

La puțin timp după incident, victima a

fost descoperită în stare de inconștiență, la locul faptei, de către martorii

C.E. și S.R., fiind transportată la Spitalul Municipal M. Ulterior, victima a

fost dusă la Spitalul Clinic Județean S., unde a încetat din viață la data de

25 iunie 2006. Din concluziile raportului de autopsie a rezultat că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei

meningo-cerebrale

consecutive unui traumatism

cranio-cerebral

, cu

fractură de boltă și bază craniană. S-a stabilit, totodată, că leziunile pot

data din 21 iunie 2006 și s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și

cădere pe un plan dur.

Prima instanță a reținut că inculpatul

minor S.P. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și

deosebit de grav, prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i)

combinat cu art. 176 alin. (1) lit. d) C.

pen

. și

tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C.

pen

., în concurs real.

În raport cu prevederile art. 100 C.

pen

., prima instanță a apreciat că, față de inculpatul

minor, se impune luarea unei măsuri educative, respectiv cea a internării

într-un centru de reeducare, considerată ca fiind suficientă pentru îndreptarea

acestuia. Astfel, s-a reținut că minorul avea cu puțin peste vârsta de 14 ani

la data comiterii infracțiunilor, s-a născut și a trăit într-un mediu sărac,

iar din raportul de evaluare a rezultat că în ultimul timp a suferit influența

negativă a inculpaților M.A. și M.L.

Referitor la inculpata D.A., prima

instanță a reținut că din declarațiile date de aceasta în timpul urmăririi

penale, menținute în cursul cercetării judecătorești, coroborate cu

declarațiile celorlalți inculpați și cu cele ale martorei R.C., a rezultat că

primind punga cu

pampers

a știut că aceasta provine

din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Drept urmare, s-a reținut

că inculpata a săvârșit, în modalitatea arătată mai sus, infracțiunea de

tăinuire prevăzută în art. 221 alin. (1) C.

pen

.

În ceea ce-i privește pe inculpații M.A.

și M.L., prima instanță a dispus achitarea acestora, în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

., constatând lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunii de nedenunțare a unor infracțiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1)

C.

pen

. S-a apreciat că, în cauză, nu s-a putut

demonstra că a existat intenția acestora de a omite denunțarea infracțiunilor

comise de inculpatul S.P., atâta timp cât ambii inculpați au fost audiați în

ziua imediat următoare săvârșirii faptelor, relatând despre acestea tot ce

știau.

Prin decizia nr. 24/A din 5 septembrie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția pentru cauze cu minori și

de familie, a fost admis apelul declarat de procuror împotriva sentinței penale

nr. 197 din 10 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu și, în consecință:

A fost desființată sentința penală

atacată, numai sub aspectul soluționării laturii penale privind pe inculpații

M.A. și M.L., al individualizării sancțiunii penale aplicate inculpatului minor

S.P. și al aplicării pedepsei accesorii, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c)

C.

pen

. în ce o privește pe inculpata D.A. și,

procedându-se la o nouă judecată în fond a cauzei, în aceste limite:

I. A fost condamnat inculpatul M.A. la o

pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea

unor infracțiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1) C.

pen

.,

cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și art. 109 C.

pen

.,

dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui

termen de încercare de un an și 6 luni, format din durata pedepsei aplicate, la

care s-a adăugat un interval de timp de un an.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C.

pen

., în condițiile și pe durata

prevăzută în art. 71 C.

pen

.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. ultim

C.

pen

., pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, a fost suspendată și

executarea pedepsei accesorii.

II. A fost condamnată inculpata M.L. la

o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea

unor infracțiuni, prevăzută în art. 262 alin. (1) C.

pen

.,

cu aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen

.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C.

pen

., în condițiile și pe durata

prevăzută în art. 71 C.

pen

.

În baza dispozițiilor art. 61 alin. (1)

C.

pen

. a fost menținut beneficiul liberării

condiționate, privind restul de pedeapsă de 559 zile, rămas neexecutat din

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentința penală nr.

177/2002 a Tribunalului Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 319/A/2002 a

Curții de Apel Alba Iulia.

III. A fost condamnat inculpatul minor

S.P. la pedepsele de:

- 8 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat și deosebit de grav, prevăzută în art. 174 alin.

(1) C.

pen

., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i)

și art. 176 alin. (1) lit. d) C.

pen

., cu aplicarea

dispozițiilor art. 99 și art. 109 C.

pen

;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c)

C.

pen

., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și art.

109 C.

pen

.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și

art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

., au fost contopite

pedepsele aplicate inculpatului minor, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare.

S-a aplicat inculpatului S.P. pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1)

lit. a) și b) C.

pen

., în condițiile și pe durata

prevăzută în art. 71 alin. (1) C.

pen

., după

împlinirea vârstei de 18 ani.

IV. A fost înlăturată pedeapsa accesorie

prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. c) C.

pen

.

aplicată inculpatei D.A., fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței

penale atacate.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că inculpații M.A. și M.L. se fac vinovați

de săvârșirea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni, prevăzută în art.

262 alin. (1) C.

pen

., atâta vreme cât au avut

posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile, lucru pe care însă nu l-au

făcut.

În ceea ce-l privește pe inculpatul

minor S.P., s-a reținut că prima instanță nu a avut în vedere toate criteriile

menționate în textul art. 100 C.

pen

., ci numai pe

cele legate strict de persoana inculpatului minor, lăsând la o parte, în mod

nejustificat, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, precum și urmarea

produsă, astfel că s-a apreciat că numai o pedeapsă cu privare de libertate

este de natură să asigure îndreptarea minorului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul S.P. care, prin apărătorul desemnat din

oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C.

proc

.

pen

.,

susținând că instanța de apel a greșit, aplicându-i inculpatului pedepse pentru

faptele săvârșite, cu executare prin privare de libertate și că sancțiunea

stabilită de prima instanță, respectiv internarea într-un centru de reeducare,

era cea corectă, temeinică, corespunzătoare datelor care caracterizează persoana

inculpatului.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri,

conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc

.

pen

., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și

art. 385

7

C.

proc

.

pen

.,

constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

De asemenea, instanța de apel a efectuat

o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul

naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind

respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C.

pen

.

Deși instanța de fond a luat față de

inculpatul S.P. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare

pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și de omor calificat și deosebit

de grav, considerând că luarea măsurii este suficientă pentru îndreptarea

minorului, cu toate acestea, în alegerea sancțiunii, s-a argumentat doar că

inculpatul avea puțin peste vârsta de 14 ani la data săvârșirii faptelor,

provine dintr-o familie numeroasă care își asigură cu greu traiul, prezintă

tulburări de conduită și că a abandonat școala, absolvind trei clase, până la

vârsta de 16 ani.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că alegerea sancțiunii de către instanța de fond nu s-a făcut conform

art. 100 C.

pen

., fiind exclus criteriul gradului de

pericol social al faptelor comise și urmărilor pe care acestea le-au produs.

Prin săvârșirea celor două infracțiuni

s-a adus atingere nu doar patrimoniului persoanei atacate, dar și vieții

acesteia, fiind în mod direct afectată și familia victimei.

Relevantă este și modalitatea de

comitere a faptelor, care dovedește nu doar un comportament de o extremă

violență, dar și indiferență față de viața victimei. Astfel, nu poate fi

ignorat faptul că, după ce inculpatul a lovit victima în cap, cu putere, cu o

piatră, pentru a-i sustrage punga de

pampers

pe care

aceasta o avea asupra sa, a lăsat-o în stare de inconștiență în stradă.

Alegerea unei măsuri educative pentru

inculpatul minor era cu atât mai puțin indicată cu cât după punerea sa în

libertate în prezenta cauză, a săvârșit alte infracțiuni - furt calificat și

tâlhărie - pentru care s-a luat din nou măsura arestării preventive a acestuia.

Toate aceste aspecte, combinate cu

atitudinea oscilantă adoptată de inculpat pe parcursul cercetărilor, prin

prezentarea mai multor variante ale săvârșirii faptelor, din care ultima

exclude orice participare a sa și a inculpatei M.L., incriminându-l doar pe

inculpatul M.A., în pofida probelor administrate în cauză, demonstrează că

inculpatul prezintă un real pericol pentru ordinea publică și că este predispus

să comită și alte fapte antisociale. De aceea, o măsură educativă, care durează

până la împlinirea vârstei de 18 ani și care ar putea fi prelungită pe o durată

de cel mult doi ani, după împlinirea acestei vârste, nu este de natură să

asigure îndreptarea minorului.

Având în vedere și faptul că partea

civilă G.I. a suferit o severă traumă psihică prin pierderea soțului său și,

respectiv, a tatălui minorului rezultat din căsătoria sa, precum și faptul că

inculpatul S.P. a comis o infracțiune de o gravitate deosebită, sancționată în

toate timpurile și tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că instanța de apel a efectuat o corectă

individualizare în cauză, atât sub aspectul naturii sancțiunii aplicate

inculpatului, cât și a modalității de executare a acesteia.

Examinând din oficiu cauza, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată, de asemenea, că instanța de apel, în mod

legal, a dispus condamnarea inculpaților M.A. și M.L.

Cei doi inculpați au fost trimiși în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare a unor infracțiuni

prevăzută în art. 262 alin. (1) C.

pen

., constând în

aceea că, deși au fost de față când inculpatul S.P. a comis faptele, au omis să

le denunțe de îndată.

Obligația de a denunța de îndată săvârșirea

unei infracțiuni apare ca o excepție de la regula potrivit căreia, în

legislația penală, nu este stabilită obligația generală de denunțare a

infracțiunilor.

În raport cu infracțiunile ce trebuiau

denunțate, fapta de nedenunțare apare ca o infracțiune subsecventă, dar

autonomă.

Sub aspectul laturii obiective,

infracțiunea cuprinde, ca element material, o inacțiune ce se înfățișează sub

forma unei atitudini pasive a celui care, luând cunoștință de săvârșirea unor

infracțiuni grave, omite a le denunța de îndată.

Nedenunțarea unor infracțiuni implică

așadar săvârșirea, în prealabil, de către o anumită persoană a uneia dintre

infracțiunile expres prevăzute în art. 262 alin. (1) C.

pen

.

Pentru realizarea laturii obiective este

suficient ca subiectul activ să fi omis a denunța una dintre infracțiunile

enumerate de textul legal.

Verificarea măsurii în care obligația de

denunțare a fost îndeplinită, de îndată, se face

în raport cu împrejurările concrete ale fiecărei cauze

, deoarece,

numai în raport cu aceste împrejurări, se poate stabili momentul în care

făptuitorul a avut posibilitatea reală de a încunoștința autoritățile.

Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că probele administrate în cauză au relevat faptul că despre

săvârșirea de către inculpatul S.P. a infracțiunii de tâlhărie au avut

cunoștință, din momentul comiterii ei, atât inculpatul M.A., cât și inculpata

M.L., aceștia fiind de față atunci când inculpatul a luat victimei, căzută la

pământ, punga pe care aceasta o avea asupra sa și care conținea mai multe

bucăți de

pampers

.

Cu toate acestea, inculpații nu au

încunoștințat organele de poliție, nici în noaptea săvârșirii faptei și nici a

doua zi dimineața, când - conform declarației date de inculpata M.L. în fața

instanței

de fond - au fost opriți de

doi polițiști în târgul de animale și întrebați unde se află inculpatul S.P.

Primele declarații au fost date de către

inculpați abia în după amiaza zilei de 22 iunie 2006, când au fost convocați la

poliție.

În raport cu aceste circumstanțe, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că, în mod corect, instanța de apel a

constatat că obligația denunțării de îndată a infracțiunii de tâlhărie nu a

fost îndeplinită de către cei doi inculpați, deși aceștia aveau posibilitatea

reală de a încunoștința autoritățile în acea noapte sau în dimineața zilei

următoare. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție cu care

inculpații au săvârșit infracțiunea este intenția.

În acest sens se poate observa că

inculpații nu numai că nu au anunțat organele de poliție despre comiterea

faptei de tâlhărie de către inculpatul S.P., dar au și lăsat victima căzută la

pământ.

Ca atare, în mod greșit, instanța de

fond a reținut lipsa intenției de a omite denunțarea infracțiunii de tâlhărie,

atâta vreme cât inculpații au avut posibilitatea reală de a încunoștința

autoritățile, lucru pe care nu l-au făcut, implicarea lor în procesul penal,

într-un interval relativ scurt de timp, datorându-se doar diligenței organelor

de urmărire penală.

Față de cele menționate mai sus, Înalta

Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc

.

pen

.,

a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P.