ÎCCJ, decizie (scj.ro #82134)

Acțiune pentru anularea contractului de

vânzare-cumpărare a unui apartament vândut în baza Legii

nr

.

112/1995. Instanța competentă să judece  în primă instanța cauza.

Cuprins

pe materii.

Drept procesual civil. Acțiune pentru

anularea contractului de vânzare-cumpărare a unui apartament vândut în baza

Legii

nr

. 112/1995. Instanța competentă să

judece  în primă instanța cauza.

Index

alfabetic

. Drept procesual civil.

-

Acțiune pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare a unui

apartament vândut în baza Legii

nr

. 112/1995

-

Instanța competentă.

C.pr.civ

.

art

. 2

Legea

nr

. 10/2001.

art

.

46

Întrucât nici dispozițiile

art

. 2

C.proc.civ

., nici dispozițiile Legii

nr

.

10/2001, nu reglementează competența tribunalului pentru judecarea acțiunilor

prin care se solicită constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare, în general a actelor de înstrăinare încheiate cu privire la

imobile care fac obiectul legii speciale de reparație, competența judecării

cauzei urmează să fie stabilită în funcție de valoarea imobilului.

Î.C.C.J

., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 5540 din 7 iunie 2006.

Reclamanții

A.C

. și

A.R

. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, SC „

Conti

” SA Ploiești,

R.Ș.M

.

și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, solicitând Tribunalului Prahova,

pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub

nr

.

9438/2002, să constate nulitatea absolută a deciziilor prin care apartamentul

nr

. 7 din Ploiești a fost preluat de stat din patrimoniul

lor în baza Decretului

nr

. 223/1974, să constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr

.

128/1996 încheiat în temeiul Legii

nr

. 112/1995 cu

privire la acest apartament între pârâții SC „

Conti

”

SA și

Ricman

Șerban Mihail și să dispună repunerea în

situația anterioară.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă

nr

.

516/2003, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Sentința a rămas definitivă prin respingerea ca

nefondat

a apelului declarat de reclamanți, potrivit

deciziei

nr

. 203/2003, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție, instanțele au reținut, în

esență, următoarele:

Pentru a recupera imobilul ce le-a fost preluat de stat în baza

Decretului

nr

. 23/1974, reclamanții au formulat o

acțiune în revendicare în anul 1998, acțiune respinsă prin sentința civilă

nr

. 1595/1999 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă și

irevocabilă și prin care s-a stabilit că apartamentul a trecut în proprietatea

statului cu titlu, iar reclamanții pot beneficia numai de despăgubiri în

condițiile prevăzute de lege.

Trecerea imobilului cu titlu în patrimoniul statului a fost

stabilită cu autoritate de lucru judecat în procesul anterior, iar vânzarea

încheiată între stat și chiriaș a fost făcută cu respectarea Legii

nr

. 112/1995,

nefiind

făcută nici

o dovadă că această convenție ar fi fost încheiată cu scopul de a frauda

interesele reclamanților.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții

A.C

. și

A.R

.,

La termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuția părților, din

oficiu, conform dispozițiilor

art

. 306 alin. 2

C.proc.civ

., cazul de casare prevăzut de

art

. 304

pct

. 3

C.proc.civ

., în sensul

necompetenței

materiale a tribunalului pentru soluționarea în primă instanță a cauzei deduse

judecății.

Temeiul de drept invocat de reclamanți în susținerea cererii de

chemare în judecată îl constituie dispozițiile

art

.

46 din Legea

nr

. 10/2001, reclamantul solicitând

constatarea nulității deciziilor prin care imobilul compus din două camere și

dependințe a fost preluat de stat și constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare

nr

. 128/1996 încheiat în baza Legii

nr

. 112/1995.

Potrivit dispozițiilor

art

. 1 alin. 1

C.

proc

.

civ

.,

judecătoriile soluționează în primă instanță „toate cererile și procesele, în

afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.

Textul instituie regula jurisdicției de drept comun în favoarea

judecătoriilor, ceea ce conduce la concluzia că restrângerea competenței de

atribuțiune a judecătoriilor trebuie să fie expresă și limitativă. Normele de

competență fiind de strictă interpretare, rezultă că, în măsura în care Codul

de procedură civilă sau legile speciale nu prevăd în mod expres competența

materială a altei instanțe pentru soluționarea în primă instanță a unei anumite

cereri, competența revine judecătoriei.

În prezenta cauză, nici dispozițiile

art

.

2

C.proc.civ

., nici dispozițiile Legii

nr

. 10/2001, nu reglementează competența tribunalului

pentru judecarea acțiunilor prin care se solicită constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, în general a actelor de

înstrăinare încheiate cu privire la imobile care fac obiectul legii speciale de

reparație.

Art

. 46 din Legea

nr

. 10/2001, (în forma în vigoare la data promovării

cererii de chemare în judecată) nu are semnificația juridică a unei norme de

competență, derogatorie de la prevederile

art

. 1

C.proc.civ

.

De asemenea, valoarea imobilului (apartament cu două camere și

dependințe), astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare a cărui

nulitate s-a solicitat a fi constatată și din evaluarea făcută de reclamanți

este cu mult inferioară celei prevăzute de

art

. 2

alin. 1

lit

. b)

C.proc.civ

.,

în reglementarea în vigoare la data introducerii cererii de chemare în

judecată, astfel încât nici criteriul valoric al obiectului litigiului nu

justifică competența tribunalului pentru soluționarea în primă instanță a

cauzei.

Cum, potrivit dispozițiilor

art

. 159

pct

. 2

C.proc.civ

.

necompetența

materială este de ordine publică, constatând

incidența în cauză a cazului de casare prevăzute de

art

.

304

pct

. 3

C.proc.civ

.,

Curtea a admis recursul, a casat hotărârile pronunțate de instanțele anterioare

și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la judecătorie.