Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82562)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82562) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Proprietate preluată de stat. Teren expropriat. Cerere de restituire după încetarea scopului pentru care terenul a fost expropriat, dar pe care s-a construit, ulterior, „sala de festiviăți” a primăriei. Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Teren expropriat. Cerere de restituire după încetarea scopului pentru care terenul a fost expropriat, dar pe care s-a construit, ulterior, „sala de festiviăți” a primăriei. Index alfabetic. Drept civil. - Proprietăți expropriate. - Teren expropriat. - Expropriere (teren). - Restituire.

(Excepții reglementate de art. 16 al Legii nr. 10/2001) Legea nr. 10/2001: art. 16 Pentru terenul expropriat, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, iar nu la restituire în natură, chiar dacă nu mai este folosit în scopul exproprierii, dar pe el s-a construit, de primăria localității, „sala de festivități” – cămin cultural -, „care constituie așezământ social – cultural” exceptat de la restituirea în natură prin art. 16 al Legii nr. 10/2001. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6585 din 24 noiembrie 2004 Tribunalul Bacău, prin decizia civilă nr. 244 din 9 mai 2003, a admis în parte contestația reclamantului R.N., a anulat în parte dispoziția nr. 8 din 11 februarie 2002 a primarului comunei Zemeș, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, și a obligat Primăria comunei Zemeș, printre altele, să restituie un teren, în suprafață de 1255 m.p., pe care s-a construit „sala de festivități” a primăriei.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 77 din 16 octombrie 2003, printre altele, a confirmat soluția instanței de fond, de restituire a terenului în discuție. Instanțele au reținut, prin hotărârile susmenționate, în esentă, privitor la terenul în discuție, că trebuie restituit în natură deoarece nu mai este folosit în scopul pentru care a fost expropriat și că prin construirea sălii de festivități s-au încălcat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 50/1991. Recursul declarat de primărie este fondat. Terenul, în suprafață de 1255 mp, a fost expropriat de la autoarea intimatului-reclamant prin Decretul nr. 338/1958, și face parte din suprafața totală de 3089 mp situată în comuna Zemeș, județul Bacău.

După ce scopul exproprierii a fost realizat (amplasarea unei sonde de extracție a petrolului, drum de acces și un laborator de noroi), terenul a ajuns în posesia și folosința recurentei-pârâte, ce are sediul pe o porțiune de 268,97 mp. Pentru această suprafață, instanța de apel a considerat că terenul fiind ocupat de o instituție publică, este exceptat, conform art. 16 din Legea nr.10/2001, de la restituirea în natură, persoana îndreptățită având vocația de a primi măsurile reparatorii prevăzute de lege. Cu privire la „sala de festivități”, construită de primărie în anul 1993, având toate avizele și autorizațiile cerute de lege, s-a considerat că s-au încălcat dispozițiile art. 11 din Legea nr. 50/1991 și, drept urmare, s-a dispus restituirea terenului în suprafață de 1255 mp, aferent construcției respective.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 „În situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, din sănătate, așezăminte social-culturale sau de instituții publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanțele organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România, precum și ale personalului cu rang diplomatic al acestora, în vederea continuării, activităților de interes public, social – cultural sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii, prin echivalent, în condițiile prezentei legi”.

Din perspectiva acestei dispoziții legale „sala de festivități – cămin cultural” din comuna Zemeș face parte din categoria unui așezământ social-cultural necesar continuării activităților obștești sau social-culturale din localitate, exceptat de la restituirea în natură (respectiv terenul destinat clădirii și utilităților). Pentru terenul de 1255 mp, rămâne ca intimatului reclamant să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum s-a prevăzut în dispoziția nr. 8/2002 emisă de primarul comunei Zemeș. Sub acest aspect, instanța de apel a aplicat și interpretat greșit art. 16 din Legea nr. 10/2001 și nu a luat în considerație că bunul în litigiu aparține domeniului public al comunei. Față de cele ce preced, s-a admis recursul, s-a casat decizia Curții de Apel și sentința Tribunalului în sensul că s-a înlăturat obligația Primăriei comunei Zemeș de a restitui în natură terenul intravilan în suprafață de 1255 mp.

S-au menținut alte dispoziții din cele două hotărâri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2005
că au fost încălcate dispozițiile art. 11 din Legea nr. 50/1991. Se reține de către instanța de recurs, că recurenta-pârâtă a depus la dosar “anexa 88”privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Zemeș, care atestă
ÎCCJ 2010-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1624/2010
tă de Tribunalul Bacău în dosarul de fond, a fost admisă în parte contestația, astfel cum aceasta a fost precizată, formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu cu intimata Primăria comunei Zemeș jud. Bacău, a fost anulată în parte di
ÎCCJ 2004-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6585/2004
-pârâtă „anexa 88” privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Zemeș din care rezultă că obiectivele „clădirea primăriei comunei Zemeș” și clădirea sala de festivități” fac parte din domeniul public al comunei. An
ÎCCJ 2006-02-13
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 73/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis în parte contestația precizată, formulată de contestatorul R.M., în contradictoriu
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81957)
Acțiune pentru restituirea în natură a unei suprafețe de teren expropriate pentru cauză de utilitate publică, pentru nerealizarea scopului exproprierii. Calitatea procesuală a Consiliului județean. Cuprins pe materii. Drept procesual civil.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă