ÎCCJ, decizie (scj.ro #84644)

Trafic de droguri. Introducere în țară. Consum propriu. Expulzare 1. Infracțiunea prevăzută în art. 3 din Legea nr.143/2000 subzistă și în cazul în care drogul este destinat consumului propriu, dacă nu a fost declarat la vamă și nu a existat, în cazul folosirii drogului în scopuri medicale, o aprobare în acest scop. Dacă din probe rezultă că folosirea de către făptuitor a drogului este recomandată în cazul în care un anumit tratament alternativ cu medicamente nu este posibil, pentru a se reține acest caz de impunitate este necesar ca făptuitorul să facă dovada imposibilității folosirii medicamentului alternativ. 2. Cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie nu poate fi expulzat, potrivit art. 117 alin. (4) C. pen., dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat; pentru ca textul să fie incident, acest risc trebuie dovedit de către făptuitor.

Secția penală, decizia nr. 4769 din 24 octombrie 2003 Prin sentința penală nr. 296 din 4 decembrie 2000, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul R.A., cetățean străin, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de introducere în țară, fără drept, de droguri de mare risc. Instanța a reținut că, la 17 august 2002, în urma controlului corporal efectuat de organele vamale, asupra inculpatului au fost descoperite 52 de cașete de opiu, droguri de mare risc. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 344 din 12 iulie 2002 a admis apelul declarat de procuror, a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii consumate de introducere în țară de droguri de mare risc și a dispus expulzarea acestuia.

Apelul inculpatului a fost respins. Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs, susținând că a fost condamnat în mod greșit pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, el fiind consumator de droguri. A cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută în art. 4 din Legea nr. 143/2000 și înlăturarea expulzării, menținerea acesteia fiind de natură a-i atrage opresiunea politică în țara căreia îi aparține. Inculpatul a depus un document semnat de un medic psihiatru, a cărui semnătură a fost certificată, din care rezultă că inculpatul suferă de tulburări depresive și dureri cronice, necesitând tratament cu banadon tablete și, în lipsă, cu opiu.

Recursul este nefondat. Din probe rezultă că, la intrarea sa în țară, s-au găsit asupra inculpatului 52 de cașete de opiu cântărind 8,050 gr, nedeclarate la vamă. În aceste condiții, în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută în art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Această infracțiune subzistă și în cazul în care inculpatul ar fi, din motive medicale, consumator de opiu, atât timp cât introducerea în țară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobare prealabilă și fără declararea la vamă a drogului pretins folosit ca medicament. De altfel, chiar actul medical invocat de inculpat permite consumul de opiu de către acesta numai în cazul imposibilității procurării de banadon tablete, imposibilitate nedovedită de inculpat.

În ceea ce privește măsura de siguranță a expulzării, recurentul nu a făcut dovada existenței unor motive serioase de a se crede că riscă a fi supus la tortură în statul în care va fi expulzat. Față de cele arătate, recursul declarat de inculpat a fost respins.