ÎCCJ, decizie (scj.ro #82841)

Contract

de credit. Clauză atributivă de competență. Natura abuzivă. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența

instanțelor

Index alfabetic: conflict negativ de competență

-

competență teritorială

-

contract de credit

-

clauză atributivă de competență

C. proc. civ., art. 7

alin. (2), art. 19, art. 22 alin. (5)

Legea nr. 193/2000, art.

6

Anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, pct. 1 lit. q)

Clauza atributivă de competență inserată în convenția de credit

intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea

dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie

prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce

efecte asupra consumatorilor.

Astfel, este abuzivă clauza prin care părțile unui contract de

credit au stabilit competența în favoarea instanțelor de la sediul principal al

băncii, situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a

împrumutatului, iar nu al celor de la sediul sucursalei cu care s-a încheiat

convenția, aceasta fiind de natură să creeze o prezumție în sensul că

deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a

compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina

pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.

Secția a II-a civilă,

Decizia nr. 2938 din 27

septembrie 2013

Notă

: În

Hotărârea Pannon GSM Zrt. împotriva Erzsebet Sustikne Gyorfi (C-243/08) și

Hotărârea VB Penzugyi Lizing

Zrt. împotriva Ferenc Schneider (C-137/08)

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la c

ompetența și obligația instanțelor naționale de a

analiza din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate cu

consumatorii, de stabilire a instanței competente.

Având în vedere cele statuate de CJUE cu privire

la acest aspect, se impune ca instanța să  verifice din oficiu clauza

atributivă de competență inserată în contractele bancare, aceasta trebuind să

aducă la cunoștința consumatorului această verificare. Consumatorul este cel

care va aprecia dacă este necesar să fie analizată această clauză din punctul

de vedere al caracterului abuziv. Totodată, având în vedere caracterul

excepțional al acestei verificări, se impune acordarea posibilității părților

de administrare a probatoriilor.

I.

Prin acțiunea înregistrată la data de 04.07.2012, pe

rolul Judecătoriei Oradea, Secția civilă, sub nr. xx885/271/2012, reclamanții

T.N. și T.D. au chemat în judecată pe pârâta P.B. România SA prin Sucursala

Oradea solicitând obligarea acesteia la eliminarea clauzelor abuzive din

contractul de credit nr. 893/26.05.2006 încheiat între reclamanți și pârâtă,

respectiv clauzele prevăzute la art. 5.1 și art. 5.4 din contract, referitoare

la comisioanele abuzive (de acordare, administrare, gestiune, reeșalonare) din

contractul de credit și actele adiționale la acesta; la stabilirea cuantumului

real și legal al sumelor rămase de rambursat; la întocmirea unui grafic real al

perioadei contractuale, astfel încât să se ramburseze integral sumele către

bancă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 13101 din 30 octombrie 2012,

Judecătoria Oradea, Secția civilă,  a admis excepția necompetenței sale

teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă și a dispus declinarea

cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut, în esență,

incidența în speță a dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., care

consacră regula generală în materia competenței teritoriale a instanțelor,

potrivit căreia, cererea formulată împotriva unei persoane juridice de drept

privat se îndreaptă la instanța sediului ei principal, precum și a clauzei

înscrise la art. 8.2 din contractul de credit nr. 8993/26.05.2006, prin care

părțile contractante au convenit expres prorogarea de competență în favoarea

instanțelor din București.

Astfel, față de locul situării sediului pârâtei în speță,

respectiv în sectorul 1 București, aflat în raza de competență teritorială a

Judecătoriei Sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței sale

teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea acestei

instanțe.

II. La data de 19.11.2012, litigiul a fost înregistrat pe rolul

Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. xx980/299/2012, fixându-i-se

primul termen de judecată la data de 19.04.2013, când instanța, din oficiu, a

invocat excepția propriei necompetențe teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 9661/2013 din 26 aprilie 2013,

Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale

teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoria

Oradea, Secția civilă, și, constatând ivit conflict negativ de competență, a

dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în

vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 1

București a avut în vedere Directiva nr. 93/13/CEE precum și hotărârea Curții

de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în procedura chestiunilor

preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva

Ferenc Schneider, prin care instanța europeană, învestită cu determinarea

responsabilităților ce revin instanței de trimitere, în temeiul dispozițiilor

directivei, începând din momentul în care se ridică problema stabilirii

eventualului caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se

atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, a statuat dreptul

instanțelor naționale de a aprecia dacă este cazul, din oficiu, asupra

caracterului abuziv al clauzei în raport cu cerințele privind protecția

consumatorului prevăzute de directiva menționată.

În considerarea jurisprudenței europene evocate și reținând că,

din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții, în fața Judecătoriei

Oradea, instanța locului situării atât a domiciliului acestora, cât și a

sediului pârâtei, au fost reprezentați prin avocat, iar în fața Judecătoriei

Sectorului 1, competentă teritorial în baza clauzei convenționale atributive de

competență nu s-au putut prezenta măcar, situație din care rezultă poziția de

evidentă inferioritate a reclamanților generată de cheltuielile de transport pe

care trebuie să le suporte, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că

respectiva clauză provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorilor și

a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În raport de dispozițiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea

dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului și pronunțării regulatorului de competență.

III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva

conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată,

Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a pronunțat

regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în

favoarea Judecătoriei Oradea, Secția civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul

celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional,

stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe –

judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție –

care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau

extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție

de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai

de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială a instanței, Codul de

procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu

caracter imperativ (art. 13-16).

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme

juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Astfel, Înalta Curte, a constatat că, în speță, conform

principiului disponibilității, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra

unei acțiuni în constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în

contractul de credit nr. 893/26.05.2006 încheiat între reclamanți și pârâtă.

Cum competența instanței se stabilește funcție de capătul

principal de cerere, iar situația de fapt calificată juridic, în speță, este

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din

contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Înalta Curte a

constatat că, în mod corect, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut

incidența principiului protecției consumatorului consacrat de legislația și

jurisprudența europeană precum și prevalența acestora față de legislația

națională.

Astfel, este adevărat că, prin acțiunea dedusă judecății,

reclamanții urmăresc valorificarea unui drept de creanță, acțiune personală, în

raport de caracterul căreia, în cauză sunt aplicabile în materia competenței

teritoriale normele cu caracter general prevăzute de Codul de procedură civilă

(art. 5-12), care fiind de ordine privată, încălcarea lor poate fi invocată

exclusiv de către pârâtă, prin întâmpinare conform art. 159 alin. (2) coroborat

cu art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Sectorului 1

București a invocat excepția din oficiu.

De asemenea, este adevărat că, în virtutea prevederilor art. 19 C. proc. civ., părțile pot conveni o prorogare a competenței teritoriale relative prin inserarea

în contract a unei clauze atributive de competență, dar în speță, clauza

prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit nr. 893/26.05.2006 este

inoperantă, caracterul restrictiv și exclusiv ale acesteia fiind denaturat prin

lezarea liberului acces al reclamanților la justiție și situarea lor pe o

poziție dezavantajată în raport de pârâtă.

Astfel, concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinsă

în hotărârea pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C

137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneide, în sensul

că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare

judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență

jurisdicțională teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un

vânzător sau un furnizor și un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu

care este sesizată, intră în domeniul de aplicare al Directivei nr.93/13/CEE

și, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al

unei astfel de clauze, justifică analiza clauzei atributive de competență sub

aspectul caracterului său abuziv.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte

a reținut că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit că

clauza atributivă de competență inserată la art. 8.2 din convenția de credit

intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau

obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție,

categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000,

aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse și

având în vedere că instanțele din București sunt situate la distanță mare față

de localitatea de domiciliu a reclamanților, de natură să creeze o prezumție în

sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru

a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea

determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice

apărare, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art.

7 alin. (2) din același cod, precum și a locului situării sediului sucursalei

care reprezintă pârâta în litigiu, a stabilit competența de soluționare a

litigiului dintre reclamanții T.N. și T.D. și pârâta P.B. România SA prin

Sucursala Oradea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze

din contractul de credit nr. 893/26.05.2006 încheiat între părți, în favoarea

Judecătoriei Oradea, Secția civilă.