ÎCCJ, decizie (scj.ro #82841)

Contract de credit. Clauză atributivă de competență. Natura abuzivă. Efecte Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor Index alfabetic: conflict negativ de competență - competență teritorială - contract de credit - clauză atributivă de competență C. proc. civ., art. 7 alin. (2), art. 19, art. 22 alin. (5) Legea nr. 193/2000, art. 6 Anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, pct. 1 lit. q) Clauza atributivă de competență inserată în convenția de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Astfel, este abuzivă clauza prin care părțile unui contract de credit au stabilit competența în favoarea instanțelor de la sediul principal al băncii, situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a împrumutatului, iar nu al celor de la sediul sucursalei cu care s-a încheiat convenția, aceasta fiind de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2938 din 27 septembrie 2013 Notă : În Hotărârea Pannon GSM Zrt. împotriva Erzsebet Sustikne Gyorfi (C-243/08) și Hotărârea VB Penzugyi Lizing Zrt.

împotriva Ferenc Schneider (C-137/08) Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat cu privire la c ompetența și obligația instanțelor naționale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate cu consumatorii, de stabilire a instanței competente. Având în vedere cele statuate de CJUE cu privire la acest aspect, se impune ca instanța să verifice din oficiu clauza atributivă de competență inserată în contractele bancare, aceasta trebuind să aducă la cunoștința consumatorului această verificare. Consumatorul este cel care va aprecia dacă este necesar să fie analizată această clauză din punctul de vedere al caracterului abuziv. Totodată, având în vedere caracterul excepțional al acestei verificări, se impune acordarea posibilității părților de administrare a probatoriilor.

I. Prin acțiunea înregistrată la data de 04.07.2012, pe rolul Judecătoriei Oradea, Secția civilă, sub nr. xx885/271/2012, reclamanții T.N. și T.D. au chemat în judecată pe pârâta P.B. România SA prin Sucursala Oradea solicitând obligarea acesteia la eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit nr. 893/26.05.2006 încheiat între reclamanți și pârâtă, respectiv clauzele prevăzute la art. 5.1 și art. 5.4 din contract, referitoare la comisioanele abuzive (de acordare, administrare, gestiune, reeșalonare) din contractul de credit și actele adiționale la acesta; la stabilirea cuantumului real și legal al sumelor rămase de rambursat; la întocmirea unui grafic real al perioadei contractuale, astfel încât să se ramburseze integral sumele către bancă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 13101 din 30 octombrie 2012, Judecătoria Oradea, Secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1. În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut, în esență, incidența în speță a dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula generală în materia competenței teritoriale a instanțelor, potrivit căreia, cererea formulată împotriva unei persoane juridice de drept privat se îndreaptă la instanța sediului ei principal, precum și a clauzei înscrise la art. 8.2 din contractul de credit nr. 8993/26.05.2006, prin care părțile contractante au convenit expres prorogarea de competență în favoarea instanțelor din București.

Astfel, față de locul situării sediului pârâtei în speță, respectiv în sectorul 1 București, aflat în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea acestei instanțe. II. La data de 19.11.2012, litigiul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. xx980/299/2012, fixându-i-se primul termen de judecată la data de 19.04.2013, când instanța, din oficiu, a invocat excepția propriei necompetențe teritoriale. Prin sentința civilă nr. 9661/2013 din 26 aprilie 2013, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoria Oradea, Secția civilă, și, constatând ivit conflict negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere Directiva nr. 93/13/CEE precum și hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, prin care instanța europeană, învestită cu determinarea responsabilităților ce revin instanței de trimitere, în temeiul dispozițiilor directivei, începând din momentul în care se ridică problema stabilirii eventualului caracter abuziv al unei clauze contractuale prin care i se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, a statuat dreptul instanțelor naționale de a aprecia dacă este cazul, din oficiu, asupra caracterului abuziv al clauzei în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.

În considerarea jurisprudenței europene evocate și reținând că, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții, în fața Judecătoriei Oradea, instanța locului situării atât a domiciliului acestora, cât și a sediului pârâtei, au fost reprezentați prin avocat, iar în fața Judecătoriei Sectorului 1, competentă teritorial în baza clauzei convenționale atributive de competență nu s-au putut prezenta măcar, situație din care rezultă poziția de evidentă inferioritate a reclamanților generată de cheltuielile de transport pe care trebuie să le suporte, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că respectiva clauză provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorilor și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În raport de dispozițiile art. 20 - 22 C. proc. civ., constatând declanșat conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului și pronunțării regulatorului de competență. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Oradea, Secția civilă, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe – judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție – care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar. Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. În ceea ce privește competența teritorială a instanței, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16). În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc.

civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică. Astfel, Înalta Curte, a constatat că, în speță, conform principiului disponibilității, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei acțiuni în constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate în contractul de credit nr. 893/26.05.2006 încheiat între reclamanți și pârâtă. Cum competența instanței se stabilește funcție de capătul principal de cerere, iar situația de fapt calificată juridic, în speță, este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut incidența principiului protecției consumatorului consacrat de legislația și jurisprudența europeană precum și prevalența acestora față de legislația națională.

Astfel, este adevărat că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții urmăresc valorificarea unui drept de creanță, acțiune personală, în raport de caracterul căreia, în cauză sunt aplicabile în materia competenței teritoriale normele cu caracter general prevăzute de Codul de procedură civilă (art. 5-12), care fiind de ordine privată, încălcarea lor poate fi invocată exclusiv de către pârâtă, prin întâmpinare conform art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., iar Judecătoria Sectorului 1 București a invocat excepția din oficiu. De asemenea, este adevărat că, în virtutea prevederilor art. 19 C. proc.

civ., părțile pot conveni o prorogare a competenței teritoriale relative prin inserarea în contract a unei clauze atributive de competență, dar în speță, clauza prevăzută la art. 8.2 din contractul de credit nr. 893/26.05.2006 este inoperantă, caracterul restrictiv și exclusiv ale acesteia fiind denaturat prin lezarea liberului acces al reclamanților la justiție și situarea lor pe o poziție dezavantajată în raport de pârâtă. Astfel, concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt.

împotriva Ferenc Schneide, în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu care este sesizată, intră în domeniul de aplicare al Directivei nr.93/13/CEE și, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze, justifică analiza clauzei atributive de competență sub aspectul caracterului său abuziv.

În consecință, referitor la competența teritorială, Înalta Curte a reținut că în mod corect Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit că clauza atributivă de competență inserată la art. 8.2 din convenția de credit intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse și având în vedere că instanțele din București sunt situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a reclamanților, de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 7 alin. (2) din același cod, precum și a locului situării sediului sucursalei care reprezintă pârâta în litigiu, a stabilit competența de soluționare a litigiului dintre reclamanții T.N.

și T.D. și pârâta P.B. România SA prin Sucursala Oradea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit nr. 893/26.05.2006 încheiat între părți, în favoarea Judecătoriei Oradea, Secția civilă.