ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2017

HOTĂRÂRE

21.11.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1729/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 26 octombrie 2016, sub număr de dosar x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. S.A. și D., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. V pct. 1 din Contractul de credit pentru uz personal nr. 58 din 07 august 2007, a art. III teza a patra din același contract, înghețarea cursului de schimb CHF/RON, să oblige pârâții la plata dobânzii legale pentru sumele ce urmează a fi restituite, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164 C. civ., Legea nr. 193/2000, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 21/1992, art. 194,196 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2008, Directiva nr. 93/13/CEE.

Prin sentința civilă nr. 492/2017 din 17 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut în esență că, la art. XV lit. s) din contractul de credit nr. 58 din data de 07 august 2007 a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu în legătură cu acest contract care nu s-a putut soluționa amiabil între părți va fi soluționat de instanțele judecătorești de la sediul teritorial al băncii. Prin urmare, a fost stabilită astfel o competență exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul băncii care în speță are calitatea de pârâtă.

În soluționarea excepției, instanța a avut în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene privind interpretarea noțiunii de clauză abuzivă în contractele încheiate cu consumatorii astfel cum aceasta este prevăzută de Directiva nr. 93/13/CEE - în ceea ce privește clauzele atributive de competență, respectiv cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt. împotriva Erzsebet Sustikne Gyorfi și cauza C-137/08 VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider.

În acest context, instanța a avut în vedere în stabilirea caracterului abuziv al acestei clauze distanța mare dintre localitatea de domiciliu a reclamanților, respectiv de 200 km și instanța aleasă ca fiind competentă teritorial prin contractul de credit. În consecință, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a se prezenta în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și l-ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare.

În plus, instanța a reținut că, în speță, sunt incidente și dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că în materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată nescrisă.

Prin sentința civilă nr. 1357 din 11 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Medgidia, invocată de pârâta C. S.A. prin notele scrise și, în consecință, a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Medgidia și Judecătoria Sectorului București și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 116 același cod, care instituie o competență alternativă, în sensul că reclamanții au alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Sub acest aspect, Judecătoria Medgidia a reținut că reclamanții A. și B. au înțeles să uzeze de această prerogativă conferită de legiuitor și să introducă acțiunea la instanța de la sediul băncii pârâte.

În plus, s-a mai apreciat că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze litigiul și din perspectiva dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 octombrie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului este reprezentat de acțiunea reclamanților în constatarea clauzelor abuzive.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

În cauză, reclamanții au înțeles să introducă acțiunea la instanța de la sediul băncii pârâte, care se află în București.

În plus, Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze litigiul și din perspectiva dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în cauză este vorba despre o necompetențe de ordine privată față de caracterul alternativ al competenței teritoriale, astfel încât această excepție poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, dar în cauză, excepția fiind invocată de către instanță din oficiu.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.