ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1437/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 31 decembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C C. S.A. (actual S.C. C. S.A.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: 1. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 7.1 lit. b) din contractul de credit ipotecar nr. x din 1 august 2008, cu privire la comisionul de acordare în cuantum de 2%, plătit la prima tragere și calculat la valoarea creditului, să dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract și restituirea sumei de 1.501 CHF, achitată cu acest titlu; 2. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 6.2 din contractul de credit ipotecar, cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia "dobânda este variabilă, putând fi modificată în mod unilateral de către banca în funcție de politica sa, de costurile sale de finanțare, de evoluția pieței financiar - bancare luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valuta fără a exista consimțământul clientului" și să dispună eliminarea acestei clauze din contract și restituirea sumelor de bani percepute în plus; 3. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 6.8 din contractul de credit ipotecar, cu privire la rata dobânzii majorată, calculată conform condițiilor prevăzute în contract și restituirea sumei achitate cu acest titlu determinată în baza unei expertizei; 4. să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, prevăzuta la art. 10.2. din contractul de credit și să dispună eliminarea acesteia; 5. să oblige pârâta la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF/RON la momentul semnării contractului (2.1631 RON la 1 august 2008), curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului de credit; 6. să oblige pârâta la denominarea în monedă națională a plăților și la conversia în RON a creditului acordat, la cursul de schimb CHF/RON de la momentul semnării contractului și la restituirea către reclamanți a sumelor de bani achitate cu acest titlu; 7. să oblige pârâta la plata dobânzii legale, calculată pentru sumele ce urmează a fi restituite de la data plății lor și până la data achitării efective a debitului; 8. cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 7428/2016 din 25 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Tribunalului București, secția Civilă. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 844/2017 din 14 martie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei art. 5.2 din contractul de credit nr. x/1000/7861 din 1 august 2008, în varianta sa inițială, în ceea ce privește modificarea dobânzii în mod unilateral de către bancă în funcție de politica C. S.A., și a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1650 din 14 septembrie 2018, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurentul afirmă că instanța de apel a aplicat greșit principiul nominalismului și a motivat în mod contradictoriu hotărârea deoarece a reținut atât aplicarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000, cât și a principiului nominalismului. Mai afirmă și că prevederile contractuale a căror anulare se cere (referitoare la riscul valutar, comisionul de acordare, dobânda penalizatoare) nu au fost analizate din punct de vedere al caracterului abuziv și nu s-a făcut trimitere la criteriile prevăzute de lege.

Autorul recursului invocă decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-186/16 Andriciuc, în temeiul căreia arată că instanța de apel ar fi trebuit să verifice modul de funcționare al clauzei de schimb valutar și să verifice dacă împrumutații au avut informațiile necesare și dacă acestea au fost suficiente. Mai arată că instanța a aplicat greșit principiul nominalismului și apreciază că instanțele pot analiza și caracterul abuziv al clauzelor privind prețul chiar dacă sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.

Se mai susține în memoriul de recurs că, în mod greșit, a reținut instanța de apel caracterul justificat al comisionului de acordare, deși acesta reprezintă o dobândă mascată și creează un dezechilibru contractual în defavoarea recurentului.

Referitor la clauza privind dobânda penalizatoare, apreciază recurentul-reclamant că aceasta este de fapt o clauză penală mascată, interzisă în contractele de împrumut cu dobândă și că nu este redactată într-un limbaj clar și inteligibil.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

La 17 decembrie 2019, reclamanții A. și B. au solicitat instanței să ia act de renunțarea la acțiunea introductivă și au depus în acest sens declarația autentificată sub nr. x din 19 noiembrie 2019.

Prin încheierea din 4 martie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1650 din 14 septembrie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 29 aprilie 2020, cu citarea părților, în vederea discutării cererii de renunțare la judecată.

La 10 aprilie 2020, intimata-pârâtă a solicitat instanței să ia act de manifestarea de voință a reclamanților și să admită recursul, cu anularea în tot a hotărârilor pronunțate anterior în cauză.

La termenul de la 29 aprilie 2020 s-a constatat suspendată de plin drept judecata cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020 și al art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, iar ulterior prin rezoluție a fost dispusă citarea părților pentru termenul de la 22 iulie 2020.

Examinând cererea formulată de recurenta-reclamantă, în raport de dispozițiile art. 406 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Art. 406 C. proc. civ. reglementează condițiile în care poate opera renunțarea reclamantului la judecată. Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă"; alin. (2) al aceluiași articol stipulează că "Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială", iar alin. (4) prevede că "Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. "Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.".

Renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns din punct de vedere temporal, în privința acesteia.

Din înscrisul intitulat "Declarație", depus la dosar și autentificat de Societatea Profesională Notarială D. prin încheierea de autentificare nr. 8209 din 19 noiembrie 2019, rezultă că reclamanții A. și B. înțeleg să renunțe la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, acțiune formulată în contradictoriu cu S.C. C. S.A.

Totodată, se constată că intimata-pârâtă S.C. C. S.A., prin cererea depusă la dosar, și-a exprimat în mod clar acordul expres de a se lua act de cererea de renunțare la judecată, formulată de reclamanți, cu consecința admiterii recursului și a anulării în tot a hotărârilor pronunțate anterior în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte reține că manifestarea de dispoziție este neîndoielnică și neechivocă în sensul renunțării reclamanților la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, iar această manifestare de voință a părților se circumscrie principiului disponibilității ce guvernează procesul civil și întrunește condițiile de formă și fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 406 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamanților A. și B. la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, va admite recursul declarat în cauză, va anula în tot decizia civilă nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, precum și sentința nr. 844/2017 din 14 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A., și în consecință:

Admite recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează în tot decizia civilă nr. 1650 din 14 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința nr. 844/2017 din 14 martie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.