ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2017

HOTĂRÂRE

28.09.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/2016 la data de 7 iulie 2016 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A., constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei contractuale privind dobânda variabilă, clauza prevăzută în art. 3"DOBANDA - pct. 3.2: rata dobânzii este variabilă în funcție de evoluția pieței financiar-bancare și/sau a costului finanțării gestionarii creditului în raport de art. III "Termenii împrumutului " din contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, modificată prin art. 1 și art. 3 din actul adițional nr. x din data de 22 august 2010: Rata dobânzii:

"indice de referință LIBOR la 3 luni plus marja fixă de 10,15833%, obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit, de la data de 19 septembrie 2008 până la data finalizării raporturilor contractuale dintre părți, după următoarea formulă de calcul: Marja Fixă a Băncii +Valoarea indicelui de referința LIBOR la 3 luni (calculată ca diferență dintre rata dobânzii în procent de 8,95% - valoarea liborului de la data de 19 septembrie 2008, data încheierii contractului, (2.7933) rezultând o marjă de 6,157%), obligarea pârâtei la plata sumelor nedatorate, încasate cu titlu de dobândă, de la data încasării acestora și până în prezent, în echivalent RON, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată, de la data încasării plății nedatorate cu titlu de dobânda și până la data achitării efective a acestuia și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive; ale Legii nr. 296/2004 privind Codul Consumului; ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare; O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor; O.U.G. nr. 50/2010; Directivele 93/1 3/CEE/Consiliul Europei; Directiva 2008/48/CE.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău în judecarea cererii introductive de instanță, admiterea acestei excepții și declinarea cauzei către instanța competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 786 din data de 7 februarie 2017 Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect "litigii cu profesioniști -acțiune în constatare - clauze abuzive Legea nr. 193/2000", formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. cu sediul în București în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut, în esență, în aplicarea art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. și art. 126 din același cod, următoarele:

La termenul de judecată din data de 7 februarie 2017 reclamanta prin apărător a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău invocată de către pârâtă prin întâmpinare și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Instanța a reținut că, în speță, părțile au convenit prin contract (art. 13.5) o clauză atributivă de competență în favoarea instanțelor de judecată competente material pe raza mun. București, iar la primul termen de judecată reclamantul și pârâta fiind prezenți și-au exprimat acordul în acest sens.

De asemenea, a reținut că sediul pârâtei, respectiv B. S.A. este stabilit, în București, Șos. Nicolae Titulescu, nr-.29-31, localitate situată în circumscripția Judecătoriei Sector 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București sub numărul x/2017.

Prin sentința civilă nr. 4532/2017 din 31 mai 2017 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționarea acestuia.

În fundamentarea acestei soluții, Judecătoria Sector 1 București, evidențiind dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 126 C. proc. civ. a reținut următoarele:

Dispozițiile privind clauza atributivă de competență din contractul de credit dedus judecății nu determină competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, întrucât nu conține o determinare neechivocă a instanței competente, sintagma "instanțele judecătorești din București" nefiind suficientă pentru alegerea instanței.

S-a apreciat că, prin prisma dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., regula cuprinsă în art. 126 alin. (2) C. proc. civ. este aplicabilă și acestui litigiu, concepția legiuitorului fiind menită de altfel să satisfacă cerințele europene privind protecția consumatorilor, iar clauza prevăzută la art. 8.2 din contract nu își găsește aplicarea în speță.

Instanța a mai avut în vedere concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/01 privind pe C.. împotriva D., în sensul că instanța națională trebuie să cerceteze din oficiu dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțional teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu care este sesizată, intră în domeniul de aplicare a Directivei nr. 93/13/CEE și, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze, ceea ce justifică analiza clauzei atributive de competență sub aspectul caracterului său abuziv.

Clauza atributivă de competență inserată în contract intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor, a mai reținut instanța.

În egală măsură, instanța a avut în vedere că Judecătoria Sectorului 1 București este situată la o distanță mare de localitatea de domiciliu a reclamantului, iar deplasarea și cheltuielile implicate pentru deplasarea la această instanță ar putea avea un caracter disuasiv și l-ar putea determina să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare, împrejurare de altfel invocată de aceștia prin notele scrise depuse la dosar.

S-a mai reținut că, în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. E., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei contractuale privind dobânda variabilă inserată în contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit, obligarea pârâtei la plata sumelor nedatorate, încasate cu titlu de dobândă, precum și dobânda legală aferentă acestei sume.

Se reține că acest contract a fost încheiat în localitatea de domiciliu a reclamantului, în municipiul Buzău, prin B. S.A. - Agenția Buzău, astfel cum a fost consemnat în contract și că acest litigiu face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din același cod "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competența prevăzută la art. 13.5 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior nașterii dreptului la despăgubire.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că, deși, în fața Judecătoriei Buzău, la primul termen de judecată din 7 februarie 2017, reprezentantul convențional al reclamantului a arătat că este de acord cu admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, solicitând declinarea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 București, nu se poate ține cont de această opțiune.

Și aceasta, întrucât manifestarea de voință nu a fost exprimată de reclamantul însuși, așa cum impun imperativ dispozițiile art. 126 C. proc. civ. care se referă la "părți", ci de reprezentantul convențional al acestuia, care, după cum rezultă din înscrisurile dosarului, nu avea mandat expres în sensul celor solicitate. Concret, pentru a conveni asupra alegerii instanței competente, mandatarului avocat îi era necesar un mandat special pentru a efectua un astfel de act procedural de dispoziție, potrivit art. 81 alin. (1) C. proc. civ.. Cum acordul părților nu este exprimat în mod expres, în formă scrisă sau verbală, nu se poate ține cont de manifestarea de voință cu privire la alegerea de jurisdicție.

În egală măsură, Înalta Curte reține că în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. E. s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, având în vedere și textele legale anterior evocate, reclamantul având posibilitatea de a introduce acțiunea fie la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, fie la instanța domiciliului consumatorului, care este în loc. Buzău, jud. Buzău, aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opțiunea reclamantului a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Buzău, prin urmare, la instanța de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din același cod.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.