ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 849/2017

HOTĂRÂRE

11.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 849/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 05.07.2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea caracterului abuziv și anularea clauzei contractuale privind dobânda revizuibilă prevăzută la Secțiunea 5 - "Dobânda", pct. 5.1 și pct. 5.4 din contractul de credit nr. x/14.09.2007, modificată prin art. I pct. I.1 din actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 din 17.09.2010 la contractul de credit nr. x/14.09.2007; obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în raport de clauza contractuală prevăzută în art. 1.2 din contractul de credit nr. x/14.09.2007, începând cu 14.03.2008 și până la data încheierii raporturilor contractuale dintre părți, după formula de calcul: indice de referință LIBOR la 3 luni plus marja de 4,2 puncte procentuale pe an; obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de diferență de dobândă nedatorată dintre formula de calcul a dobânzii stabilită prin contractul de credit încheiat (LIBOR la 3 luni plus marja de 4,2 puncte procentuale pe an), prevăzută în art. 1.2 din contractul de credit, și formulele de calcul practicate de pârâtă, precizate în concret în actul adițional din data de 17.04.2009 și respectiv graficele de rambursare generate, de la data încasării acestora și până în prezent, în echivalent în RON, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată de la data perceperii ei de către pârâtă și până la data achitării efective; constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzută de art. 2 din actul adițional nr. x/30.09.2010 pentru completarea art. 1.3 din contractul de credit privind perceperea de către pârâtă a comisionului unic pentru prestări servicii în cuantum de 150 Euro, clauză contractuală prevăzută de art. 1 din actul adițional nr. x/21.11.2012, prin care se completează art. 1.3 din contractul de credit încheiat, prin obligarea consumatorului la plata unui comision unic în cuantum de 250 Euro pentru prestarea serviciului suplimentar prestat, clauză contractuală prevăzută la art. 1 din actul adițional nr. x/12.12.2013, prin care se completează art. 1.3 din contractul de credit încheiat, prin obligarea consumatorului la plata unui comision unic în cuantum de 400 Euro pentru prestarea serviciului suplimentar prestat; obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision unic pentru prestare serviciu, de la data încasării acestora și până în prezent, în echivalent în RON, în funcție de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestor sume; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Buzău, secția civilă prin sentința civilă nr. 7373/2016 din 24 noiembrie 2016 a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut, în esență, că părțile potrivit dispozițiilor art. 8.2 din contract au ales ca soluționarea eventualelor conflicte dinte ele să se facă de către instanțele judecătorești din București și cum sediul pârâtei este în București sunt aplicabile dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. competența revine Judecătoriei Sectorului 1 București.

Judecătoria Sectorul 1 București, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 514 din 17 februarie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului ivit.

În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că un contract de credit încheiat între o bancă și un consumator trebuie să respecte legislația europeană în materie, chiar dacă România nu avea norme specifice emise într-o situație particulară și prin raportare la jurisprudența Curții Europene, a apreciat că dispozițiile art. 8.2 din contractul de credit au caracter abuziv, în condițiile în care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor din București, față de împrejurarea că reclamanții au domiciliul în Buzău, iar partea co-contractantă a acționat prin sucursala sa din Buzău.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu, îl reprezintă acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în a se constata caracterul abuziv al unora dintre clauzele cuprinse în contractul de credit nr. x/14.09.2007, contract încheiat în localitatea de domiciliu a reclamanților, în municipiul Buzău, printr-o reprezentanță a pârâtei -C. S.A. - Sucursala Buzău, astfel cum a fost consemnat în contract, litigiu ce face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din noul C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 noul C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ. "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă".

Este de reținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării.

În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.

Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă.

În consecință, nu se poate da eficiență unei clauze atributive de competență care, potrivit art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ., este considerată nescrisă.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții A. și B., în favoarea Judecătoriei Buzău, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.