ÎCCJ, decizie (scj.ro #82827)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82827) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asociere

în participațiune.

Acțiune în justiție

formulată de consiliul județean, în calitate de membru al asocierii.

Lipsa dovezii calității de reprezentant al președintelui

Consiliului județean. Consecințe

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității

absolute a unei hotărâri

-

asociere în participațiune

-

excepția lipsei dovezii calității de reprezentant

Legea

nr. 213/1998, art. 12 alin. (5)

Legea

nr. 215/2001, art. 102 alin. (1)

Președintele

consiliului județean nu are calitatea de reprezentant în justiție

„ope legis”, ci doar pe aceea de reprezentant în justiție al

județului, ca unitate administrativ-teritorială.

Prin

urmare, în cazul unei acțiuni în justiție formulată de consiliul

județean, în calitate de membru al unei asocieri în participațiune,

președintele consiliului județean trebuie să prezinte un mandat

scris.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2286 din 6 iunie 2013

Prin

sentința nr. 177/03.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași,

Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a fost

anulată cererea formulată de  reclamantul Consiliul Județean I.,

cu sediul în I., b-dul Ș.M.S. nr. 69, în contradictoriu cu

Asocierea în Participațiune P.Ș.T.T. Iași, cu

sediul în Iași, b-dul Ș.M.S. nr. 69, reprezentată prin

Președintele Consiliului de Conducere N.G., cu sediul în Iași, b-dul

Ș.M.S. nr. 11,

pentru lipsa  dovezii

calității de reprezentant în exercitarea dreptului de a acționa

în justiție.

A

fost admisă în parte cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata

cheltuielilor  judiciare

.

Pentru a se

pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:

Instanța a ridicat excepția absenței dovezii

calității de reprezentant în exercitarea dreptului de a acționa

în justiție de către reclamant, excepție ce va fi analizată

prioritar, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și a fost admisă

pentru argumentele următoare.

Părțile pot să exercite drepturile procedurale

personal sau prin mandatar iar în situația în care mandatează o

altă persoană pentru exercițiul dreptului de chemare în

judecată persoana respectivă trebuie să prezinte o procură

făcută prin înscris sub semnătură legalizată (conform

art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) C. proc. civ.).

De asemenea, în baza art. 83 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., atunci când cererea de chemare în judecată este făcută

prin mandatar trebuie să fie însoțită de procura în original sau

în copie legalizată sau de copii legalizate de pe înscrisuri cu care

reprezentantul legal își dovedește calitatea.

În speță, cererea de chemare în judecată a fost

introdusă de către Consiliul Județean I. și a fost

semnată de președintele Consiliului Județean I., de secretarul

Județului I. și de șeful serviciului juridic - contencios.

Referitor la Președintele C.J. I., tribunalul a reținut că Legea nr. 215/2001 nu-i atribuie

explicit puteri de reprezentare a consiliului în justiție.

Conform dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr.

215/2001, p

reședintele consiliului județean

reprezintă județul în relațiile cu celelalte

autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române

și străine, precum și în justiție.

Rezultă

că exclusiv unitatea administrativ-teritorială, județul, este

reprezentată

ope legis

în justiție de către

președintele consiliului județean, iar în situația

participării în procese judiciare a autorității

administrativ-teritoriale, consiliul județean, sunt aplicabile regulile

generale privind acordarea mandatului în acest scop.

Prin urmare, pentru ca președintele Consiliului

Județean I. să poată formula valabil o cerere de chemare în

judecată a pârâtei în numele Consiliului Județean I., era necesar

să fie anexată cererii hotărârea adoptată potrivit

dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, prin care

autoritatea administrativ-teritorială mandata președintele

Consiliului Județean să promoveze o astfel în acțiune.

Din alt punct de vedere, tribunalul a luat în considerare

și faptul că reclamantul Consiliul Județean I. nu a adoptat nici

o hotărâre din care să reiasă că a înțeles

să-și însușească prezentul demers judiciar, iar

ceilalți doi semnatari ai cererii de chemare în judecată nu au

făcut dovada calității lor de reprezentant al reclamantului

Consiliul local I.

Prin urmare, constatând că reprezentanții

reclamantului Consiliul Județean I. nu au depus la dosar înscrisurile

doveditoare ale calității lor de mandatari pentru exercițiul

dreptului de chemare în judecată și că acest reclamant nu

și-a însușit acțiunea, în temeiul dispozițiilor art. 161

alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a anulat cererea de chemare în

judecată promovată în numele reclamantului Consiliul Județean I.

împotriva pârâtei Asocierea în Participațiune P.Ș.T.T. Iași.

Prin decizia nr. 118 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, Secția civilă, apelul declarat de Consiliul

Județean I., prin președinte și secretar, a fost respins ca

nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că lipsa dovezii calității de reprezentant,

deși prin efectul pe care îl produce este o excepție peremptorie

pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu

deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care a fost invocată

excepția, ci numai dacă nu se face dovada calității de reprezentant,

în termenul acordat în acest sens.

Instanța de fond, după invocarea acestei

excepții din oficiu, a acordat apelantului Consiliul județean termen

pentru a înlătura aceste lipsuri, conform prevederilor art. 161 alin. (1)

C. proc. civ.

Curtea a reținut că mandatul acordat

președintelui consiliului județean de a reprezenta consiliul în

cadrul asocierii vizează exclusiv exprimarea voinței Consiliului

județean în cadrul acestei asocieri – dar cu privire la deciziile ce se

iau la nivelul asocierii și că, președintele Consiliului

județean nu are –

ope

legis

– calitatea de reprezentant în

justiție al Consiliului județean – ca autoritate administrativă

– ci doar de reprezentant în justiție al Județului – ca unitate

administrativ-teritorială, cum prevede expres art. 102 alin. (1) din Legea

215/2001.

S-a constatat că la dosarul cauzei nu s-au

produs dovezi care să ateste existența unei hotărâri a

Consiliului județean prin care președintele Consiliului județean

să fi fost mandatat cu promovarea prezentei acțiuni, dar nici nu s-a

adoptat vreo hotărâre din care să rezulte însușirea demersului

judiciar pendinte de Consiliul județean, cu toate că tribunalul a pus

în vedere apelantului-reclamant să facă dovezi în acest sens.

Nu a fost primită nici critica prin care s-a

invocat că regula mandatului este aplicabilă doar în condițiile

art. 12 alin. (5) din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și

regimul acesteia când în litigiile privitoare la dreptul de administrare,

statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar

unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile

județene care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui

Consiliului județean, considerându-se că textul invocat aduce în

discuție regimul proprietății publice a statului și

reprezentarea acestuia, în calitate de titular al dreptului de proprietate

publică în litigiile privind dreptul de administrare asupra bunurilor

obiect al dreptului de proprietate publică.

S-a avut în vedere că, în cauză, este

vorba exclusiv de reprezentarea în instanță a consiliilor

județene, ca autorități ale administrației publice locale,

ceea ce face inoperantă dispoziția legală invocată.

Ultima critică ce a vizat cuantumul

cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta

nu a fost primită, curtea reținând că acest cuantum a fost

diminuat de instanța de fond de la 6.200 lei la 2.000 lei, cenzurarea

fiind justificată de pronunțarea pe o excepție, fără a

fi tranșat fondul cauzei.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a declarat recurs

prin care a invocat

următoarele critici:

- În mod

nelegal, instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 12 alin.

(5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, potrivit cărora în litigiile privitoare la dreptul de

administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice,

iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile

județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de

consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui

consiliului județean ori primarului.

De asemenea,

recurenta consideră că normele anterior enunțate prevăd

acordarea mandatului scris de reprezentare doar în ipoteza în care litigiul

poartă asupra dreptului de administrare exercitat de consiliul

județean asupra imobilelor proprietate publică a unității

administrativ-teritoriale însă, în cauza dedusă judecății

nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, în care acțiunea a fost

semnată de președintele Consiliului județean, în calitatea sa de

reprezentant al Consiliului județean în asocierea în participațiune,

înființată pentru organizarea și funcționarea P.Ș.T.

- Invocarea

prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea administrației publice locale

nr. 215/2001 de către instanța de apel nu au relevanță în cauză,

acestea referindu-se strict la raportul de reprezentare dintre unitatea

administrativ-teritorială și autoritatea executivă,

fără a cuprinde vreo interdicție de reprezentare a

autorității deliberative de către autoritatea executivă.

- Cu privire

la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, recurenta

consideră că, sub aspectul cuantumului, acesta este exagerat și

că instanța de apel a fost inconsecventă atunci când, deși

a considerat justificată diminuarea cuantumului cheltuielilor de

judecată, a apreciat că cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată în apel, de 6.200 lei, este întemeiată, deși judecata

în apel a vizat aceeași excepție, iar nu fondul cauzei.

De

asemenea, se solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. și, pe cale de consecință, diminuarea cheltuielilor de

judecată la o valoare rezonabilă.

Recursul

este nefondat

pentru următoarele considerente:

Prin cererea

introductivă, instanța a fost sesizată de reclamantul Consiliul

Județean I. cu o acțiune în constatarea nulității absolute

a unei hotărâri a consiliului de conducere a asocierii în

participațiune ce are ca membri fondatori mai multe instituții din

Municipiul I., printre care și Consiliul Județean I. ce are ca

reprezentant, în consiliul de conducere, pe președintele Consiliului

județean.

Cererea de

chemare în judecată a fost semnată de președintele consiliului

județean, de consilierul juridic și de secretarul consiliului

județean.

O primă

critică a recurentului în cadrul acestui recurs se referă la

greșita înlăturare a incidenței art. 12 alin. (5) din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

care prevede că în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul

este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile

administrativ-teritoriale de către consiliile județene care dau

mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului.

În

realitate, această critică nu reprezintă un veritabil motiv de

recurs, în condițiile în care recurentul – raportat la obiectul

acțiunii deduse judecății - este de acord cu faptul că

normele evocate nu au incidență în cauză.

Prin

susținerile sale pe acest aspect s-a dorit doar să se arate că

regula mandatului scris de reprezentare este aplicabilă doar în litigiile

privitoare la dreptul de administrare al proprietății publice or,

corect a reținut instanța de apel că în cauza dedusă

judecății, chestiunea ce trebuie lămurită se referă

strict la reprezentarea în instanță a Consiliului județean ca

autoritate a administrației locale.

Nici

susținerea potrivit căreia acțiunea în justiție a fost

semnată de președintele consiliului județean în calitatea sa de

reprezentant al autorității administrative locale în asocierea în

participațiune nu poate fi primită, câtă vreme mandatul acordat

de consiliul județean privește exclusiv deciziile ce se adoptă

în cadrul asocierii, fără a da dreptul acestuia de a demara o

procedură judiciară chiar dacă are un mandat să reprezinte

autoritatea în cadrul asocierii, fiind vorba de două situații

distincte.

Nici critica

privind aplicarea art. 97 și 102 din Legea nr. 215/2001 nu poate fi

primită, instanța de apel făcând o interpretare și aplicare

corectă a acestor norme, în litera și spiritul lor.

Corect au

stabilit instanțele anterioare că președintele consiliului

județean nu are calitatea de reprezentant în justiție „

ope legis

”,

ci doar pe aceea de reprezentant în justiție al județului, ca unitate

administrativ teritorială, ceea ce denotă că, pentru demararea

prezentei proceduri judiciare, președintele consiliului județean –

consiliul având calitatea de titular al acțiunii – trebuia să

prezinte un mandat scris, lucru pe care nu l-a făcut deși i s-a pus

în vedere.

Referitor

la critica ce vizează aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. se

constată că argumentele aduse în susținere privesc chestiuni de

apreciere asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, faptul că

acestea nu au fost diminuate la o valoare rezonabilă.

În

atare situație, aspectele aduse în discuție nu pot face obiectul

analizei instanței de recurs ale cărei atribuții sunt strict

limitate la examinarea motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ.

În

concluzie, față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte a

respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.