ÎCCJ, decizie (scj.ro #82827)

Asociere în participațiune. Acțiune în justiție formulată de consiliul județean, în calitate de membru al asocierii. Lipsa dovezii calității de reprezentant al președintelui Consiliului județean. Consecințe Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute a unei hotărâri - asociere în participațiune - excepția lipsei dovezii calității de reprezentant Legea nr. 213/1998, art. 12 alin. (5) Legea nr. 215/2001, art. 102 alin. (1) Președintele consiliului județean nu are calitatea de reprezentant în justiție „ope legis”, ci doar pe aceea de reprezentant în justiție al județului, ca unitate administrativ-teritorială. Prin urmare, în cazul unei acțiuni în justiție formulată de consiliul județean, în calitate de membru al unei asocieri în participațiune, președintele consiliului județean trebuie să prezinte un mandat scris.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2286 din 6 iunie 2013 Prin sentința nr. 177/03.02.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a fost anulată cererea formulată de reclamantul Consiliul Județean I., cu sediul în I., b-dul Ș.M.S. nr. 69, în contradictoriu cu Asocierea în Participațiune P.Ș.T.T. Iași, cu sediul în Iași, b-dul Ș.M.S. nr. 69, reprezentată prin Președintele Consiliului de Conducere N.G., cu sediul în Iași, b-dul Ș.M.S. nr. 11, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant în exercitarea dreptului de a acționa în justiție. A fost admisă în parte cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor judiciare . Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele: Instanța a ridicat excepția absenței dovezii calității de reprezentant în exercitarea dreptului de a acționa în justiție de către reclamant, excepție ce va fi analizată prioritar, conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. și a fost admisă pentru argumentele următoare. Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar iar în situația în care mandatează o altă persoană pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată persoana respectivă trebuie să prezinte o procură făcută prin înscris sub semnătură legalizată (conform art. 67 alin. (1) și art. 68 alin. (1) C. proc. civ.). De asemenea, în baza art. 83 alin. (1) și (3) C. proc. civ., atunci când cererea de chemare în judecată este făcută prin mandatar trebuie să fie însoțită de procura în original sau în copie legalizată sau de copii legalizate de pe înscrisuri cu care reprezentantul legal își dovedește calitatea. În speță, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către Consiliul Județean I. și a fost semnată de președintele Consiliului Județean I., de secretarul Județului I. și de șeful serviciului juridic - contencios.

Referitor la Președintele C.J. I., tribunalul a reținut că Legea nr. 215/2001 nu-i atribuie explicit puteri de reprezentare a consiliului în justiție. Conform dispozițiilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, p reședintele consiliului județean reprezintă județul în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție. Rezultă că exclusiv unitatea administrativ-teritorială, județul, este reprezentată ope legis în justiție de către președintele consiliului județean, iar în situația participării în procese judiciare a autorității administrativ-teritoriale, consiliul județean, sunt aplicabile regulile generale privind acordarea mandatului în acest scop.

Prin urmare, pentru ca președintele Consiliului Județean I. să poată formula valabil o cerere de chemare în judecată a pârâtei în numele Consiliului Județean I., era necesar să fie anexată cererii hotărârea adoptată potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, prin care autoritatea administrativ-teritorială mandata președintele Consiliului Județean să promoveze o astfel în acțiune.

Din alt punct de vedere, tribunalul a luat în considerare și faptul că reclamantul Consiliul Județean I. nu a adoptat nici o hotărâre din care să reiasă că a înțeles să-și însușească prezentul demers judiciar, iar ceilalți doi semnatari ai cererii de chemare în judecată nu au făcut dovada calității lor de reprezentant al reclamantului Consiliul local I. Prin urmare, constatând că reprezentanții reclamantului Consiliul Județean I. nu au depus la dosar înscrisurile doveditoare ale calității lor de mandatari pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și că acest reclamant nu și-a însușit acțiunea, în temeiul dispozițiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a anulat cererea de chemare în judecată promovată în numele reclamantului Consiliul Județean I. împotriva pârâtei Asocierea în Participațiune P.Ș.T.T.

Iași. Prin decizia nr. 118 din 3 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, Secția civilă, apelul declarat de Consiliul Județean I., prin președinte și secretar, a fost respins ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că lipsa dovezii calității de reprezentant, deși prin efectul pe care îl produce este o excepție peremptorie pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care a fost invocată excepția, ci numai dacă nu se face dovada calității de reprezentant, în termenul acordat în acest sens. Instanța de fond, după invocarea acestei excepții din oficiu, a acordat apelantului Consiliul județean termen pentru a înlătura aceste lipsuri, conform prevederilor art. 161 alin. (1) C. proc.

civ. Curtea a reținut că mandatul acordat președintelui consiliului județean de a reprezenta consiliul în cadrul asocierii vizează exclusiv exprimarea voinței Consiliului județean în cadrul acestei asocieri – dar cu privire la deciziile ce se iau la nivelul asocierii și că, președintele Consiliului județean nu are – ope legis – calitatea de reprezentant în justiție al Consiliului județean – ca autoritate administrativă – ci doar de reprezentant în justiție al Județului – ca unitate administrativ-teritorială, cum prevede expres art. 102 alin. (1) din Legea 215/2001.

S-a constatat că la dosarul cauzei nu s-au produs dovezi care să ateste existența unei hotărâri a Consiliului județean prin care președintele Consiliului județean să fi fost mandatat cu promovarea prezentei acțiuni, dar nici nu s-a adoptat vreo hotărâre din care să rezulte însușirea demersului judiciar pendinte de Consiliul județean, cu toate că tribunalul a pus în vedere apelantului-reclamant să facă dovezi în acest sens.

Nu a fost primită nici critica prin care s-a invocat că regula mandatului este aplicabilă doar în condițiile art. 12 alin. (5) din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia când în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui Consiliului județean, considerându-se că textul invocat aduce în discuție regimul proprietății publice a statului și reprezentarea acestuia, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică în litigiile privind dreptul de administrare asupra bunurilor obiect al dreptului de proprietate publică.

S-a avut în vedere că, în cauză, este vorba exclusiv de reprezentarea în instanță a consiliilor județene, ca autorități ale administrației publice locale, ceea ce face inoperantă dispoziția legală invocată. Ultima critică ce a vizat cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată pârâta nu a fost primită, curtea reținând că acest cuantum a fost diminuat de instanța de fond de la 6.200 lei la 2.000 lei, cenzurarea fiind justificată de pronunțarea pe o excepție, fără a fi tranșat fondul cauzei.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici: - În mod nelegal, instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit cărora în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean ori primarului.

De asemenea, recurenta consideră că normele anterior enunțate prevăd acordarea mandatului scris de reprezentare doar în ipoteza în care litigiul poartă asupra dreptului de administrare exercitat de consiliul județean asupra imobilelor proprietate publică a unității administrativ-teritoriale însă, în cauza dedusă judecății nu ne aflăm într-o asemenea ipoteză, în care acțiunea a fost semnată de președintele Consiliului județean, în calitatea sa de reprezentant al Consiliului județean în asocierea în participațiune, înființată pentru organizarea și funcționarea P.Ș.T. - Invocarea prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 de către instanța de apel nu au relevanță în cauză, acestea referindu-se strict la raportul de reprezentare dintre unitatea administrativ-teritorială și autoritatea executivă, fără a cuprinde vreo interdicție de reprezentare a autorității deliberative de către autoritatea executivă.

- Cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, recurenta consideră că, sub aspectul cuantumului, acesta este exagerat și că instanța de apel a fost inconsecventă atunci când, deși a considerat justificată diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată, a apreciat că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, de 6.200 lei, este întemeiată, deși judecata în apel a vizat aceeași excepție, iar nu fondul cauzei. De asemenea, se solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, diminuarea cheltuielilor de judecată la o valoare rezonabilă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin cererea introductivă, instanța a fost sesizată de reclamantul Consiliul Județean I. cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unei hotărâri a consiliului de conducere a asocierii în participațiune ce are ca membri fondatori mai multe instituții din Municipiul I., printre care și Consiliul Județean I. ce are ca reprezentant, în consiliul de conducere, pe președintele Consiliului județean. Cererea de chemare în judecată a fost semnată de președintele consiliului județean, de consilierul juridic și de secretarul consiliului județean.

O primă critică a recurentului în cadrul acestui recurs se referă la greșita înlăturare a incidenței art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevede că în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului. În realitate, această critică nu reprezintă un veritabil motiv de recurs, în condițiile în care recurentul – raportat la obiectul acțiunii deduse judecății - este de acord cu faptul că normele evocate nu au incidență în cauză.

Prin susținerile sale pe acest aspect s-a dorit doar să se arate că regula mandatului scris de reprezentare este aplicabilă doar în litigiile privitoare la dreptul de administrare al proprietății publice or, corect a reținut instanța de apel că în cauza dedusă judecății, chestiunea ce trebuie lămurită se referă strict la reprezentarea în instanță a Consiliului județean ca autoritate a administrației locale. Nici susținerea potrivit căreia acțiunea în justiție a fost semnată de președintele consiliului județean în calitatea sa de reprezentant al autorității administrative locale în asocierea în participațiune nu poate fi primită, câtă vreme mandatul acordat de consiliul județean privește exclusiv deciziile ce se adoptă în cadrul asocierii, fără a da dreptul acestuia de a demara o procedură judiciară chiar dacă are un mandat să reprezinte autoritatea în cadrul asocierii, fiind vorba de două situații distincte.

Nici critica privind aplicarea art. 97 și 102 din Legea nr. 215/2001 nu poate fi primită, instanța de apel făcând o interpretare și aplicare corectă a acestor norme, în litera și spiritul lor. Corect au stabilit instanțele anterioare că președintele consiliului județean nu are calitatea de reprezentant în justiție „ ope legis ”, ci doar pe aceea de reprezentant în justiție al județului, ca unitate administrativ teritorială, ceea ce denotă că, pentru demararea prezentei proceduri judiciare, președintele consiliului județean – consiliul având calitatea de titular al acțiunii – trebuia să prezinte un mandat scris, lucru pe care nu l-a făcut deși i s-a pus în vedere. Referitor la critica ce vizează aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. se constată că argumentele aduse în susținere privesc chestiuni de apreciere asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, faptul că acestea nu au fost diminuate la o valoare rezonabilă. În atare situație, aspectele aduse în discuție nu pot face obiectul analizei instanței de recurs ale cărei atribuții sunt strict limitate la examinarea motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În concluzie, față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.