ÎCCJ, decizie (scj.ro #81815)

Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în acțiunile prin care se solicită restituirea prețului actualizat sau prețul de circulație al unui imobil cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, bun pierdut ulterior de chiriașii cumpărători în urma desființării titlului lor sau al admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Calitate procesuală pasivă. Index alfabetic : imobil - contract de vânzare cumpărare - restituire preț Legea nr. 10/2001, art. 50, art. 50 1 Ministerul Finanțelor Publice este cel care are calitate procesuală pasivă în acțiunile având ca obiect cererile de restituire a prețului actualizat sau de acordare a despăgubirilor echivalente cu valoarea de piață a unui imobil dobândit în baza unui act de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 și pierdut ulterior în disputa cu fostul proprietar sau cu moștenitorii acestuia.

Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă în temeiul legii, respectiv art.50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu interesează culpa pârâtului, ca premisă a atragerii sale în proces, în această calitate. O astfel de culpă nici nu se poate reține în persoana Ministerului, calitatea lui de a sta în proces fiind determinată de dispozițiile legii, raportat la atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condițiile art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, din care se procedează la restituire.

Nu se poate reține nici încălcarea principiului relativității efectelor actelor juridice, reglementat de art.973 Cod civil, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata prețului, fiind terț față de contract, deoarece acesta nu este chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicțiune, ca parte contractantă, ceea ce nici nu este, ci în temeiul legii, dispoziția legală fiind cea care îi conferă calitatea de a efectua plata prețului. ICCJ, Secția Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3072 din 1 aprilie 2011 Reclamanții C.A. și C.R.N., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, prin Primarul General și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea acestora la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea de piață a imobilului situat în București.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr.1301/2009, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală, cu următoarea motivare: Temeiul de drept al cererii a fost indicat, de către reclamanți, ca fiind art.50 1 alin.1 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009. Potrivit dispozițiilor art.50 alin.3 din Legea nr.1/2009, prin care a fost modificată Legea nr.10/2001, restituirea prețului de piață privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.

În raport de aceste prevederi legale, calitatea procesuală pasivă a pârâților din prezenta cauză nu este justificată, persoana obligată în raportul juridic prezent fiind Ministerul Economiei și Finanțelor. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.239 A/2010, a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile sus-menționate, a schimbat în parte hotărârea și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Curtea a reținut că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile Legii nr.1/2009, lege specială de modificare și completare a Legii nr.10/2001. Legea specială nr.1/2009 stabilește calitatea procesuală pasivă în acțiunile de restituire a prețului de piață în persoana Ministerului Finanțelor Publice, singurul reprezentant al statului, care are constituit, în acest sens, și un fond extrabugetar.

Față de aceste dispoziții imperative speciale, Municipiul București prin Primarul General, nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, astfel încât Curtea a admis apelul, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate privind pe pârâtul Municipiul București. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive: În mod greșit, instanța de apel a considerat că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Instanța a legitimat procesual o persoană care nu a deținut calitatea de parte în dosar, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului disponibilității și, deci, cu o evidentă încălcare a legii.

În privința Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu se realizează identitatea impusă de lege între cel care este titularul obligației din raportul juridic de dezdăunare, obligație corelativă dreptului reclamanților la obținerea despăgubirii, și cel care a stat în judecată, în calitate de parat. Prin obligarea Statului Român la plata prețului reactualizat achitat de chiriași se încălcă și normele referitoare la repartiția bugetară, deoarece contul din care se va face plata către reclamanți nu va fi contul prevăzut în articolul 13 alin.(6) din Legea nr.112/1995, ci plata se va face de la bugetul de stat. Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.

Or, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria municipiului București și reclamanți, ci terț, nu poate fi obligat pentru plata prețului, reactualizat. În situația evingerii cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare, trebuia să fie instituită obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei, Primăria municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art.1337 Cod civil. Recursul este nefondat. În mod corect, Curtea de Apel a desființat sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, chiar dacă reclamanții au chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamanții au solicitat, în petitul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâților Primăria municipiului București, prin Primarul General și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea de piață a imobilului dobândit în baza unui act de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, imobil pe care acestea l-au pierdut, prin hotărâre irevocabilă, în urma admiterii acțiunii în revendicare formulată de fostul proprietar. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.50 1 din Legea nr.10/2001 în forma actuală, ca urmare a modificării și completării prin Legea nr.1/2009.

Potrivit textului de lege arătat, alin.1, „ Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare”. În cazul acestui tip de acțiune, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Finanțelor Publice, conform art.50 alin.3 din aceeași lege, care prevede că „Restituirea prețului prevăzut la alin.(2) și se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare”.

Chiar dacă, potrivit textului de lege sus-menționat, Ministerul Finanțelor Publice apare ca plătitor al prețului de piață al imobilelor, în realitate, el acționează tot ca reprezentant al statului, acesta din urmă fiind singurul și direct implicat în situația care a generat pierderea bunului de către cumpărători, iar nu Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu. Astfel, Statul este cel care a preluat în mod abuziv, de cele mai multe ori, fără titlu valabil în regimul politic trecut, imobilele aparținând unor persoane fizice pe care, ulterior, le-a înstrăinat, potrivit Legii nr.112/1995 către chiriași care au plătit un preț pentru bunul astfel dobândit. Ulterior, cumpărătorii care au pierdut bunul, în disputa cu fostul proprietar sau cu moștenitorii lui, urmează să recupereze prețul plătit la încheierea contractului, reactualizat, sau să obțină valoarea de piață a bunului, în mod firesc, de la cel care le-a vândut, și anume Statul, prin reprezentantul său legal.

Or, în această materie, potrivit art.50 alin.3, reprezentarea Statului se face de către Ministerul Finanțelor Publice care justifică legitimarea de a sta în proces, în numele statului, deoarece, potrivit legii, gestionează fondul extrabugetar alimentat de sumele de bani constând în prețul plătit de cumpărătorii chiriași și din care, corelativ, se restituie prețul plătit în cazul în care cumpărătorii pierd bunul. Ministerul acționează ca simplu instrument plătitor al sumelor de bani sus-menționate, în numele statului, iar nu în nume propriu, neavând nicio obligație în legătură cu plata acestor sume, rezultată dintr-o activitate proprie. De altfel, și potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop”. Ca atare, deși i se recunoaște statului personalitate juridică în raporturile în care participă în nume propriu, fiind considerat subiect distinct de drepturi și obligații, ca entitate teoretică și abstractă, acționează, în îndeplinirea obligațiilor sau atribuțiilor pe care le are, prin organele sale reprezentative, potrivit legii, neputând figura în proces și nici în raporturile juridice civile, ca atare, în absența unor reprezentanți. Cu excepția unei dispoziții speciale, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor, ceea ce este și cazul ipotezei în care se pune problema restituirii prețului reactualizat/plății valorii de circulație a bunului, către cumpărătorii care au pierdut imobilul în cadrul demersului fostului proprietar (art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001).

Este fără dubiu că Ministerul Finanțelor Publice nu are nicio contribuție proprie și efectivă în tot acest lanț de raporturi juridice, începând cu preluarea imobilului de la fostul proprietar și până la restituirea prețului sau a valorii de circulație către cumpărători, și, cu atât mai puțin, vreo culpă în situația juridică creată în legătură cu bunul imobil respectiv și, în final, cu efectele pierderii proprietății bunului, de către cumpărători. Potrivit art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția Ministerul Finanțelor, și, în mod firesc, din același fond se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul reactualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 în forma actuală.

Ministerul Finanțelor Publice, ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat din sumele obținute cu titlu de preț de la cumpărători, este firesc să constituie instituția prevăzută de lege și pentru procesul invers, și anume pentru efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul, acționând, însă, în numele statului, în desfășurarea acestei activități. Prin urmare, nu se poate reține nicio încălcare a principiului disponibilității, urmare a deciziei pronunțate, deoarece Curtea a reținut calitatea procesuală pasivă în persoana chemată în judecată în calitate de pârât, de către reclamanți, neexistând nicio diferență, din punct de vedere juridic, între Ministerul Finanțelor Publice, care, potrivit legii, acționează în numele statului în acest tip de acțiuni, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Statul reprezintă entitatea ce trebuie să achite sumele de bani sus menționate și aceasta se realizează prin organismul prevăzut de art.50 alin.3 pentru asigurarea, în fapt, a plății, și anume Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanții au intenționat să atragă în proces persoana care are obligația de plată, potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, iar instanța de apel a dat curs acestui demers, identificând, în mod corect, calitatea procesuală pasivă în persoana Ministerul Finanțelor Publice, reprezentantul statului în privința executării acestei obligații, potrivit celor deja arătate.

De asemenea, din moment ce instanța de apel a dispus rejudecarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, persoana prevăzută de art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 să restituie prețul reactualizat sau prețul de piață al imobilului către cumpărători, nu se mai pune problema încălcării acestei dispoziții, în raport de pârâtul inițial, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, care, oricum justifica legitimare procesuală pasivă, pentru cele deja arătate. Pe de altă parte, reținându-se calitatea procesuală a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, nu se poate constata că, prin decizia Curții, s-ar fi încălcat dispozițiile legale în materie bugetară. Dimpotrivă, figurând Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în caz de admitere a acțiunii, plata se va face în condițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, și anume din fondul extrabugetar constituit la dispoziția acestei instituții, potrivit art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.

Ca urmare, nu sunt întrunite cerințele art.304 pct.5 și pct.9 C.proc.civ ., Curtea stabilind, în mod corect, judecarea cauzei în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice care justifică legitimare procesuală pasivă. În mod greșit, recurentul a susținut că Primăria municipiului București trebuie să stea în proces, ca pârât, contrar celor reținute de Curte.

Astfel, acțiunea a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și întemeiată pe art.50 1 din acest act normativ, al cărui conținut a fost redat mai sus, iar nu pe dispozițiile de drept comun în materia garanției vânzătorului pentru evicțiune (art.1337 și urm. C.civ .). În cazul cererilor formulate în baza acestei dispoziții legale, cum s-a arătat deja, restituirea prețului de circulație a imobilului, bineînțeles, în caz de admitere a acțiunii, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art.50 alin.3 din actul normativ în discuție, ceea ce îi conferă acestuia calitatea de a sta în proces, ca pârât. Ministerul Finanțelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă în temeiul legii, respectiv art.50 alin.3, sus-menționat, astfel încât nu interesează culpa pârâtului, ca premisă a atragerii sale în proces, în această calitate.

O astfel de culpă nici nu se poate reține în persoana Ministerului, după cum s-a arătat în precedent, calitatea lui de a sta în proces fiind determinată de dispozițiile legii, raportat la atribuțiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condițiile art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, din care se procedează la restituire. De asemenea, conținutul mai larg al instituției garanției pentru evicțiune a vânzătorului, astfel cum este reglementat de dreptul comun, în sensul posibilității obținerii unor sume suplimentare valorii de circulație a imobilului, de către persoanele evinse, nu interesează în speța de față, din moment ce nu garanția pentru evicțiune reprezintă temeiul juridic al acțiunii, ci dispozițiile legii speciale.

În plus, o asemenea cerere nici nu a fost formulată de către reclamanți, care au solicitat doar echivalentul valorii de piață a imobilului. Nu se poate reține nici încălcarea principiului relativității efectelor actelor juridice, reglementat de art.973 Cod civil, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plata prețului, fiind terț față de contract, deoarece acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicțiune, ca parte contractantă, ceea ce nici nu este, ci în temeiul legii, dispoziția legală fiind cea care îi conferă calitatea de a efectua plata prețului, în cazul temeiniciei cererii de chemare în judecată. Prin urmare, nu Primăria municipiului București justifică legitimare procesuală pasivă, astfel cum a constatat, în mod corect, și Curtea de Apel București.

Pe de altă parte, chestiunea dacă acțiunea formulată de reclamanți îndeplinește condițiile legii pentru ca aceștia să obțină prețul de piață al imobilului în litigiu, mai precis condiția desființării contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia a fost dobândit bunul respectiv, reprezintă o chestiune de fond, care va fi analizată de instanța de rejudecare, iar nu o chestiune de calitate procesuală pasivă. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice stă în proces în calitate de pârât, potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 în forma actuală, indiferent de soluția care se va pronunța asupra acțiunii formulate de reclamanți. În consecință, decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea formelor procedurale și a dispozițiilor din legea specială incidente în materie.

Având în vedere considerentele prezentate, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ ., Înalta Curte a respins recursul declarat de pârât, ca nefondat.