ÎCCJ, decizie (scj.ro #85161)

Excepție de nelegalitate . Pct . 1.4 lit . B alin. ultim din Normele de aplicare unitară a Legii nr . 10/2001, aprobate prin H.G . nr . 498/2003. Legea nr . 554/2004, art . 4 Cuprins pe materii: Drept administrativ. Indice alfabetic: Act administrativ. Excepție de nelegalitate . Excluderea prin intermediul pct .. 1.4 lit . B alin. ultim, din Normele aprobate prin H.G . 498/2003, a imobilelor înstrăinate statului în baza Decretului nr . 223/1974 din categoria imobilelor preluate abuziv, și astfel din categoria imobilelor ce pot face obiectul unei restituiri, este nelegală, aceste prevederi fiind contrare atât dispozițiilor art.135 și art.41 din Constituția României, cât și art.1 din Protocolul nr . 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Caracterul nelegal al dispozițiilor art . 1.4 lit . B din H.G . 498/2003 este cu atât mai evident cu cât, Decretul 223/1974 a făcut parte din lista actelor care, datorită caracterului lor discriminator și nedrept, au fost abrogate prin Decretul lege nr . 9/1989. Î.C.C.J ., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.5560 din 22 noiembrie 2005 Tribunalul Bihor, declinându-și competența, prin sentința nr.160/CA din 18 mai 2005 a Secției de contencios administrativ, a investit Curtea de Apel Oradea cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art.1.4 lit . B alin. ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr . 10/2001, aprobate prin H.G . nr.498/2003.

Curtea de Apel Oradea – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.231/CA/2005-PI din 19 septembrie 2005, a admis excepția și a constatat că prevederile pct.1.4 lit.B din Normele metodologice de aplicare a Legii nr . 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobată prin H.G . nr.498/2003 sunt nelegale. Instanța de fond a apreciat că aceste prevederi contravin dispozițiilor art.2 alin. (1) lit . h) din Legea nr.10/2001, întrucât preluarea imobilului de către stat ca urmare a înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de părăsire definitivă a țării cu plata unei sume stabilită de stat, câtă vreme ea nu poate părăsi țara dacă nu face dovada înstrăinării către stat a imobilului, este o preluare abuzivă, fără titlu valabil, reglementat de art.2 alin. (1) lit . h din legea 10/2001.

Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe pârâtul, Guvernul României, a susținut că Hotărârea Guvernului nr.498/2003 este temeinică și legală fiind adoptată în conformitate cu art.108 din Constituția României și art.56 din Legea nr.10/2001; că normele de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 realizează și o explicitare a noțiunii de “imobil preluat în mod abuziv”, precum și identificarea unor situații în care preluarea dispusă nu poate fi considerată abuzivă, cu referire la Decretul nr.223/1974; că în cazul înstrăinării locuinței către stat în baza Decretului nr.223/1974, atunci când aceasta se face ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară, preluarea nu poate fi considerată abuzivă; și că prevederile pct.1.4.lit.B alin. ultim din Capitolul II al H.G . nr.498/2003 nu fac altceva decât să interpreteze prevederile generale ale art.1 din același act normativ, fiind pe deplin legale.

Recursul este nefondat . Potrivit dispozițiilor art.2 (1) lit.h ) din Legea nr.10/2001 prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și „orice alte imobile preluate fără titlu valabil”; în același text de lege la pct.2 prevăzându-se în mod expres că „persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi”. Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr.10/2001 și cum în mod constant jurisprudența dar și doctrina au stabilit, calificarea ca fiind o „preluare abuzivă” a unui imobil în sensul existenței sau nu a unui „titlu valabil”, este atributul exclusiv al instanțelor de judecată investite să soluționeze acțiuni intentate în baza Legii nr.10/2001.

Pct.1.4. lit.B alin. ultim din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobată prin H.G . nr.498/2003 prevăd însă, că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, situație în care „soluționarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a cererii”. Cu alte cuvinte, în cazul preluării imobilelor în baza Decretului nr.223/1974 în situația înstrăinării imobilului către stat ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară, se consideră de plano că preluarea nu a fost abuzivă, deși așa cum s-a arătat, numai instanța este cea care urmează a stabili dacă preluarea a fost făcută cu sau fără titlu valabil.

De altfel, Decretul nr . 223/1974 a fost abrogat imediat după evenimentele din decembrie 1989, în vederea înlăturării imediate din legislația țării a unor reglementări legale emise de fostul regim dictatorial, care prin caracterului lor discriminator și nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului român. În art . 2 din Decretul nr.223/1974 se prevedea în mod imperativ că: „persoanele care au făcut cerere de plecare definitiv din țară, sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor, iar înstrăinarea se va face către stat care va prelua aceste bunuri”. Or, în condițiile în care textul din Decretul nr.223/1974 prevedea imperativ obligația de înstrăinare către stat, fără a exista posibilitatea legală de înstrăinare către un terț, nu se poate susține, așa cum se prevede în pct.1.4.

lit.B din Normele metodologice a căror nelegalitate a fost invocată, că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat, stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă. Așa fiind, este evident că preluarea imobilului către stat ca urmare a înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de plecare definitivă din țară, cu plata unei sume stabilite de stat, în condițiile în care acea persoană nu putea părăsi țara decât dacă făcea dovada înstrăinării către stat a imobilului proprietatea sa, nu poate fi considerată ca o preluare cu titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispozițiile art . 2 alin.(1) lit.h din Legea nr.10/2001.

Constatând așadar, că soluția instanței de fond este temeinică, recursul a fost respins.