ÎCCJ, decizie (scj.ro #85161)

Excepție

de

nelegalitate

.

Pct

. 1.4

lit

. B alin. ultim din Normele de aplicare unitară a Legii

nr

. 10/2001, aprobate prin

H.G

.

nr

.

498/2003.

Legea

nr

. 554/2004,

art

. 4

Cuprins pe materii: Drept

administrativ.

Indice alfabetic: Act

administrativ.

Excepție de

nelegalitate

.

Excluderea

prin intermediul

pct

.. 1.4

lit

.

B alin. ultim, din Normele aprobate prin

H.G

.

498/2003, a imobilelor înstrăinate statului în baza Decretului

nr

. 223/1974 din categoria imobilelor preluate abuziv, și

astfel din categoria imobilelor ce pot face obiectul unei restituiri, este

nelegală, aceste prevederi fiind contrare atât dispozițiilor art.135 și art.41

din Constituția României, cât și art.1 din Protocolul

nr

.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Caracterul nelegal al dispozițiilor

art

.

1.4

lit

. B din

H.G

.

498/2003 este cu atât mai evident cu cât, Decretul 223/1974 a făcut parte din

lista actelor care, datorită caracterului lor discriminator și  nedrept,

au fost abrogate prin Decretul lege

nr

. 9/1989.

Î.C.C.J

.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr.5560 din 22 noiembrie 2005

Tribunalul

Bihor, declinându-și competența, prin sentința nr.160/CA din 18 mai 2005

a Secției de contencios administrativ, a investit Curtea de Apel

Oradea

cu soluționarea excepției de

nelegalitate

a prevederilor art.1.4

lit

. B alin. ultim din Normele

metodologice de aplicare a Legii

nr

. 10/2001,

aprobate prin

H.G

. nr.498/2003.

Curtea de Apel

Oradea

– Secția comercială

și de contencios administrativ prin sentința nr.231/CA/2005-PI din 19

septembrie 2005, a admis excepția și a constatat că prevederile pct.1.4

lit.B

din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr

. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobată

prin

H.G

. nr.498/2003 sunt nelegale.

Instanța de fond a apreciat că aceste prevederi contravin

dispozițiilor art.2 alin. (1)

lit

. h) din Legea

nr.10/2001, întrucât preluarea imobilului de către stat ca urmare a

înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de părăsire

definitivă a țării cu plata unei sume stabilită de stat, câtă vreme ea nu poate

părăsi țara dacă nu face dovada înstrăinării către stat a imobilului, este o

preluare abuzivă, fără titlu valabil, reglementat de art.2 alin.  (1)

lit

. h din legea 10/2001.

Prin recursul declarat împotriva acestei sentințe pârâtul, Guvernul României, a

susținut că Hotărârea Guvernului nr.498/2003 este temeinică și legală fiind

adoptată în conformitate cu art.108 din Constituția României și art.56 din

Legea nr.10/2001; că normele de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 realizează

și o

explicitare

a noțiunii de “imobil preluat în mod

abuziv”, precum și identificarea unor situații în care preluarea dispusă nu

poate fi considerată abuzivă, cu referire la Decretul nr.223/1974; că în cazul

înstrăinării locuinței către stat în baza Decretului nr.223/1974, atunci când

aceasta se face ca urmare a cererii de plecare definitivă din țară, preluarea

nu poate fi considerată abuzivă; și că prevederile pct.1.4.lit.B alin. ultim

din Capitolul  II al

H.G

. nr.498/2003 nu fac

altceva decât să interpreteze prevederile generale ale art.1 din același act

normativ, fiind pe deplin legale.

Recursul este

nefondat

.

Potrivit dispozițiilor art.2 (1)

lit.h

) din Legea

nr.10/2001 prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege și „orice alte

imobile preluate fără   titlu valabil”; în același text de lege la

pct.2 prevăzându-se în mod expres că „persoanele ale căror imobile au fost

preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire, conform prevederilor acestei legi”.

Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr.10/2001 și cum în mod constant

jurisprudența dar și doctrina au stabilit, calificarea ca fiind o „preluare

abuzivă” a unui imobil în sensul existenței sau nu a unui „titlu valabil”, este

atributul exclusiv al instanțelor de judecată investite să soluționeze acțiuni

intentate în baza Legii nr.10/2001.

Pct.1.4.

lit.B

alin. ultim din Normele Metodologice

de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 aprobată prin

H.G

.

nr.498/2003 prevăd însă, că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare

definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat, stabilirea conduitei

persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că

preluarea nu a fost abuzivă, situație în care „soluționarea administrativă a

cererii persoanei care se pretinde îndreptățită va fi respingerea motivată a

cererii”.

Cu alte cuvinte, în cazul preluării imobilelor în baza Decretului nr.223/1974

în situația înstrăinării imobilului către stat ca urmare a cererii de plecare

definitivă din țară, se consideră

de plano

că preluarea nu a fost

abuzivă, deși așa cum s-a arătat, numai instanța este cea care urmează a

stabili dacă preluarea a fost făcută cu sau fără titlu valabil.

De altfel, Decretul

nr

. 223/1974 a fost abrogat

imediat după evenimentele  din decembrie 1989, în vederea înlăturării

imediate din legislația țării a unor reglementări legale emise de fostul regim

dictatorial, care prin caracterului lor discriminator și nedrept, au adus grave

prejudicii materiale și morale poporului român.

În

art

. 2 din Decretul nr.223/1974 se prevedea în mod

imperativ că: „persoanele care au făcut cerere de plecare definitiv din țară,

sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcțiile aflate în

proprietatea lor, iar înstrăinarea se va face către stat care va prelua aceste

bunuri”.

Or, în condițiile în care textul din Decretul nr.223/1974 prevedea imperativ

obligația de înstrăinare către stat, fără a exista posibilitatea legală de

înstrăinare către un terț, nu se poate susține, așa cum se prevede în pct.1.4.

lit.B

din Normele metodologice a căror

nelegalitate

a fost invocată, că în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare

definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat, stabilirea

conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera

că preluarea nu a fost abuzivă.

Așa fiind, este evident că preluarea imobilului către stat ca urmare a

înstrăinării formale de către persoana care a formulat o cerere de plecare

definitivă din țară, cu plata unei sume stabilite de stat, în condițiile în

care acea persoană nu putea părăsi țara decât dacă făcea dovada înstrăinării

către stat a imobilului proprietatea sa, nu poate fi considerată ca o preluare

cu titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispozițiile

art

.

2 alin.(1)

lit.h

din Legea nr.10/2001.

Constatând așadar, că soluția instanței de fond este temeinică, recursul a fost

respins.