CASE OF FEVZİ SAYGILI v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.01.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 10;Violation of Art. 13;No violation of Art. 14

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF FEVZİ SAYGILI v. TURKEY (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1966 și trăiește în Istanbul. Reclamantul este proprietarul unui ziar zilnic, Günlük Evrensel, publicat la Istanbul. Günlük Evrensel și-a lansat prima ediție la 23 iulie 2001. În aceeași zi, guvernatorul regional de urgență din sud-estul Turciei a interzis intrarea și distribuirea ziarului în provinciile aflate sub jurisdicția lui, și anume Diyarbakır, Tunceli, Hakkari și Șırnak. Guvernatorul a considerat că ziarul urmărește aceeași linie editorială ca un alt ziar numit Yeni Evrensel, al cărui intrare și distribuție au fost, de asemenea, interzise la 4 ianuarie 1999.Decizia guvernatorului de a interzice Günlük Evrensel, care nu conținea motive, a fost servită pe reprezentantul ziarului Diyarbakır la 23 iulie 2001. Reprezentantul și-a recunoscut primirea în aceeași zi și interzicerea a avut efect imediat. Deși interzis în statul de urgență, ziarul a fost distribuit în mod liber în altă parte din Turcia. 10. Biroul guvernatorului din statul de urgență a fost înființat cu competențe speciale după ce statul de asediu a fost declarat oficial să fie peste 19 iulie 1987 prin decretul legislativ nr. 285 din 10 iulie 1987. Un stat de urgență a fost astfel decretat în provinciunile Bingöl, Diyarbakır, Elazığ, Hakkari, Mardin, Siirt, Tunceli și Van. La 19 martie 1994, starea de urgență a fost extinsă în provincia Bitlis, dar ridicată în provincia Elazığ. Acesta a fost declarat peste în provinciile Batman, Bingöl și Bitlis la 2 octombrie 1997, în provincia Van la 30 iulie 2000 și în provinciile Tunceli și Hakkari la 1 august 2002. În iulie 2002 a fost prelungit cu patru luni în provinciile Diyarbakır și Șırnak. 11. Competențele guvernatorului statului de urgență (Olağanüstü Hal Bölge Valisi) sunt stabilite în Legea privind statul de urgență (Legea nr. 2935 din 25 octombrie 1983) și în diverse decrete legislative emise după declararea statului de urgență (Decrete legislative nos. 313, 387, 413, 421, 425, 426, 427, 428, 430, 432 și 481). 12. Secțiunea 11 litera (e) din Legea de Urgență a statului se citește după cum urmează: „...Dacă se decretă o stare de urgență, se pot impune următoarele măsuri în vederea menținerii securității generale, siguranței și a ordinului public și a preveni orice escaladare a violenței...: ... (e) Ordinea care interzice, fie absolut, fie fără permisiunea prealabilă, editarea, diseminarea, publicarea sau distribuirea ziarelor, revistelor, broșurilor, broșurilor, broșurilor, afișelor sau a unor publicații similare, sau publicarea sau distribuirea unor astfel de [publicări] care au fost tipărite sau difuzate în afara statului de urgență ...” 13. art. 1 litera (a) din Decretul legislativ nr. 430 prevede: „Tipărirea, diseminarea, publicarea sau distribuția cărților, revistelor, ziarelor, broșurilor, afișelor sau a altor publicații similare care pot să submineze în mod serios ordinea publică în regiune, să provoace agitația populației locale sau să obstrucționeze forțele de securitate în cursul atribuțiilor lor, oferind un cont fals al operațiilor desfășurate în regiune, este interzis, fie absolut, fie fără permisiunea prealabilă a guvernatorului regiunii la care se aplică statul de urgență sau guvernatorilor provinciilor în cauză. [Cum ar fi,] publicarea sau distribuirea [orice publicație de același tip] care a fost tipărită și publicată în afara statului de urgență este interzisă, fie absolut, fie fără permisiunea prealabilă a guvernatorului regiunii la care se aplică starea de urgență sau guvernatorilor provinciilor în cauză ...” 14. Partea relevantă a art. 148 § 1 din Constituție prevede: „... Nu există dreptul de recurs în fața Curții Constituționale de a contesta forma sau substanța decreturilor legislative emise în timpul unei situații de urgență, a unui stat de asediu sau în timpul războiului.” 15. art. 7 din Decretul Legislativ nr. 285, astfel cum a fost modificat prin Decretul Legislativ nr. 425 din 9 mai 1990, împiedică orice cerere în instanța administrativă de a face obiectul unui act administrativ în temeiul decretului legislativ nr. 285, îndepărtat. 16. art. 8 din decretul legislativ nr. 430 afirmă după cum urmează: „Nici o răspundere penală, financiară sau civilă nu poate fi afirmată împotriva ... guvernatorul statului de urgență sau guvernatorii provinciali din regiunea respectivă în ceea ce privește deciziile luate sau actele desfășurate de acestea în exercitarea competențelor conferite lor prin prezentul decret legislativ, și nici o cerere nu poate fi adresată autorității judiciare în acest scop. Acest lucru nu aduce atingere drepturilor persoanelor fizice de a solicita repararea statului pentru daunele pe care le-au fost cauzate fără justificare [sebepsiz].” 17. Curtea Constituțională a revizuit constituționalitatea articolului 7 din decretul legislativ nr. 285, astfel cum a fost modificat de decretul legislativ nr. 425 din 9 mai 1990, într-o hotărâre din 10 ianuarie 1991, publicată în Gazettea Oficială la 5 martie 1992, a declarat: „Nu este posibilă conciliarea acestei dispoziții [care împiedică orice control judiciar al actelor efectuate de guvernatorul regiunii de urgență] cu conceptul statului de drept ... Sistemul de guvernare atunci când a fost declarat un stat de urgență nu este arbitrar care scape de toate controlul judiciar. Nu poate fi îndoială că actele individuale și de reglementare efectuate de autoritățile competente, în timp ce starea de urgență continuă să fie supuse controlului judiciar. Contravenția acestui principiu este inconcebibilă în țările gestionate de regimuri democratice și fondată pe libertate. Cu toate acestea, dispoziția impugnată este conținută într-un decret legislativ care nu poate fi făcut obiectul unei revizuiri constituționale ... Prin urmare, cererea de o ordonanță de anulare a acestei dispoziții trebuie respinsă ca fiind incompatibilă ratione materiae [yetkisizlik] ...” 18. În ceea ce privește art. 8 din decretul legislativ nr. 430, în două hotărâri pronunțate la 3 iulie 1991 și la 26 mai 1992 (publicate în Jurnalul Oficial la 8 martie 1992 și, respectiv, 18 decembrie 1993), Curtea Constituțională a urmat decizia respectivă în respingerea drept cereri incompatibile ratione materiae pentru ordonanțe care anulează dispozițiile relevante.

The applicant was born in 1966 and lives in Istanbul. 6. The applicant is the owner of a daily newspaper, Günlük Evrensel, published in Istanbul. 7. Günlük Evrensel released its first issue on 23 July 2001. On the same day, the state of emergency regional governor in south-east Turkey banned the newspaper's entry and distribution in the provinces under his jurisdiction, namely, Diyarbakır, Tunceli, Hakkari and Șırnak. The governor considered that the newspaper was pursuing the same editorial line as another newspaper called Yeni Evrensel, the entry and distribution of which had also been banned on 4 January 1999. 8. The governor's decision to ban Günlük Evrensel, which contained no reasons, was served on the newspaper's Diyarbakır representative on 23 July 2001. The representative acknowledged its receipt on the same day and the ban took immediate effect. 9. While banned in the state of emergency region, the newspaper was freely distributed elsewhere in Turkey. 10. The governor's office of the state of emergency region was set up with special powers after the state of siege was officially declared to be over on 19 July 1987 by Legislative Decree no. 285 of 10 July 1987. A state of emergency was thus decreed in the provinces of Bingöl, Diyarbakır, Elazığ, Hakkari, Mardin, Siirt, Tunceli and Van. On 19 March 1994 the state of emergency was extended to the province of Bitlis, but lifted in the province of Elazığ. It was declared to be over in the provinces of Batman, Bingöl and Bitlis on 2 October 1997, in the province of Van on 30 July 2000 and in the provinces of Tunceli and Hakkari on 1 August 2002. In July 2002 it was extended by four months in the provinces of Diyarbakır and Șırnak. 11. The powers of the governor of the state of emergency region (Olağanüstü Hal Bölge Valisi) are set out in the State of Emergency Act (Law no. 2935 of 25 October 1983) and various legislative decrees that were issued after the state of emergency was declared (Legislative Decrees nos. 313, 387, 413, 421, 425, 426, 427, 428, 430, 432 and 481). 12. Section 11(e) of the State Emergency Act reads as follows: “... If a state of emergency is decreed, the following measures may be imposed with a view to maintaining general security, safety and public order and to preventing any escalation of the violence...: ... (e) An order prohibiting, either absolutely or without prior permission, the editing, dissemination, publication or distribution of newspapers, reviews, brochures, pamphlets, posters or any similar publications, or the publication or distribution of any such [publications] which have been printed or disseminated outside the state of emergency region ...” 13. Article 1 (a) of Legislative Decree no. 430 provides: “The printing, dissemination, publication or distribution of books, reviews, newspapers, brochures, posters or other similar publications liable seriously to undermine public order in the region, to cause agitation among the local population or to obstruct the security forces in the course of their duties by giving a false account of operations being conducted in the region shall be prohibited, either absolutely or without the prior permission of the governor of the region to which the state of emergency applies or the governors of the provinces concerned. [Likewise,] the publication or distribution of [any publication of the same type] that has been printed and published outside the state of emergency region shall be prohibited, either absolutely or without the prior permission of the governor of the region to which the state of emergency applies or the governors of the provinces concerned ...” 14. The relevant part of Article 148 § 1 of the Constitution provides: “... There shall be no right of appeal to the Constitutional Court to contest the form or substance of legislative decrees issued during a state of emergency, a state of siege or in wartime.” 15. Article 7 of Legislative Decree no. 285, as amended by Legislative Decree no. 425 of 9 May 1990, precludes any application in the administrative courts to have an administrative act performed pursuant to Legislative Decree no. 285 set aside. 16. Article 8 of Legislative Decree no. 430 reads as follows: “No criminal, financial or civil liability may be asserted against ... the governor of the state of emergency region or provincial governors in that region in respect of decisions taken, or acts performed, by them in the exercise of the powers conferred on them by this legislative decree, and no application shall be made to any judicial authority to that end. This shall be without prejudice to the rights of individuals to claim reparation from the State for damage which they have been caused without justification [sebepsiz].” 17. The Constitutional Court has reviewed the constitutionality of Article 7 of Legislative Decree no. 285, as amended by Legislative Decree no. 425 of 9 May 1990, in a judgment of 10 January 1991, which was published in the Official Gazette on 5 March 1992. It stated: “It is not possible to reconcile that provision [which precludes any judicial scrutiny of acts performed by the governor of the state of emergency region] with the concept of the rule of law ... The system of government when a state of emergency has been declared is not an arbitrary one that escapes all judicial scrutiny. There can be no doubt that individual and regulatory acts performed by the competent authorities while the state of emergency continues must be subject to judicial review. Contravention of this principle is inconceivable in countries run by democratic regimes and founded on freedom. However, the impugned provision is contained in a legislative decree that cannot be the subject of constitutional review ... Consequently, the application for an order quashing that provision must be dismissed as being incompatible ratione materiae [yetkisizlik] ...” 18. As regards Article 8 of Legislative Decree no. 430, in two judgments delivered on 3 July 1991 and 26 May 1992 (published in the Official Gazette on 8 March 1992 and 18 December 1993 respectively), the Constitutional Court followed that decision in dismissing as incompatible ratione materiae applications for orders quashing the relevant provisions.

§ Cauze similare