AFFAIRE DEMIREL ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

24.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE DEMIREL ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CERINȚE DEMinclusiv TURCIA (Cercetarea nr. 75512/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 24 iulie 2007 DEFINIF 24/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza demirel și alte c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președinte, domnii J. Casadevall, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, judecători, și domnul Arac La originea cauzei se află o cerere (n 75512/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care 10 resortisanți ai Republicii Turcia, M. Hünkar Demirel, Evrim Alataș, Laleș Arslan, domnii Mehmet Burtakuçin, Zeynal Akgül, Abdulvaap Taș, Azad Özkeskin, Bozkur Mevlüt, Rag La 30 august 2001, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamanții au susținut, în special, că interdicția de distribuție impusă zilnic Yedinci Gündem de către guvernatorul de la statul de excepție a constituit o încălcare a articolului 10 din convenție. Reclamanții invocau, de asemenea, o încălcare a articolelor 1, 6, 7, 9, 13, 14, 17 și 18 din convenție, precum și a articolului 1 din Protocolul nr. La 8 iulie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu prevederile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Demirel, dnii Zarakolu și Mevlüt sunt, respectiv, directoarea, redactorul-șef și reprezentantul legal al cotidianului Yedinci Gündem Șaptea Ordine ale Zilei La 23 iunie 2001 a apărut pentru prima dată ziarul Yedinci Gündem la 27 iunie 2001, pe baza cerințelor enunțate la art. 11 litera (e) din Legea nr. 2935 din 25 octombrie 1983 privind situația de urgență, prefectul regiunii aflate în situație de urgență a luat un decret prin care interzicea, fără limită de timp, lansarea, distribuirea și vânzarea cotidianului în cauză în regiunea în cauză. La aceeași dată, această decizie a fost notificată prin poștă domnului Bozkur, reprezentant al lui Yedinci Gündem la Diyarbak Lansarea și distribuirea cotidianului Yedinci Gündem sunt interzise începând cu 27 iunie 2001 în departamentele care rămân supuse situației de urgență (Diyarbak În ceea ce privește legislația în vigoare la momentul faptelor în regiunile aflate în situație de urgență, a se vedea Hotărârea Életin și alții c. Turcia 40153/98 și 4016/98, §§ 25-32, CEDH 2003 III (extracturi) 10. După art. 7 din Decretul-lege nr 285 din 10 iulie 1987 privind funcțiile guvernatorilor statului de urgență (modificat prin Decretul-lege nr. 425 din 9 mai 1990) nu există niciun act administrativ adoptat în temeiul decretului-lege menționat anterior. În ceea ce privește RECEVABILITATEA 11. Guvernul susține că, în speță, numai dnii Demirel, Zarakolu, Mevlüt și Ateș au calitatea de victimă, celelalte persoane care nu sunt decât jurnaliști și/sau persoane străine în gestionarea cotidianului Yedinci Gündem 12. Curtea reamintește că o persoană poate în mod valabil să-și susțină dreptul de a fi acuzată de o interferență în exercitarea drepturilor garantate de Convenție dacă a fost direct afectată de faptele care constituie o intervenție (a se vedea, în acest sens, Tanr Electroluxkulu, Caetin, Kaya și alții c. Turcia (dec.), n 4015/98, 40153/98, 4016/98, 6 noiembrie 2001). În această privință, Comisia consideră că calitatea de victimă a societății care asigură publicarea cotidianului în cauză, precum și a directorului său, a redactorului său principal și a reprezentantului său legal nu este controversată. De altfel, funcția de comunicare de informații a reclamanților jurnaliști care sunt direct afectați de interdicția în litigiu, Curtea consideră că fiecare persoană poate fi considerată victimă a unei ingerințe în exercitarea dreptului său garantat prin art. 10 din convenție (Mehmet Emin Yld Electroluxz și alții c. Turcia (dec.), n 60608/00, 26 aprilie 2005). 13. Prin urmare, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului și, în speță, nu se încadrează în niciun motiv de origine înscris la art. 35 din convenție, declară cererea admisibilă. II. PE FOND Argumentele părților 14. Reclamanții susțin că interdicția de distribuție a cotidianului Yedinci Gündem în regiunea în care se află situația de urgență din 27 iunie 2001, în care se face referire într-o interferență nejustificată în exercitarea dreptului lor de a comunica informații sau idei; în plus, ei se plâng de lipsa unor căi de atac pentru a contesta decizia prefectului regiunii în care se află situația de urgență. În acest sens, recurentele invocă articolele 1, 6, 7, 9, 10, 13, 14, 17, 18 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 15 din Protocolul nr. Articolele publicate zilnic au avut tendința de a agita populația sau de a justifica acte criminale teroriste care puteau avea un impact semnificativ asupra ordinii publice în regiune. Curtea, ținând seama de ansamblul doleanțelor și faptelor care se referă la aceasta, consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) În ceea ce privește exercitarea acestor libertăți, care implică obligații și responsabilități, pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică (...), integrității teritoriale sau securității publice, apărării ordinii și prevenirii infracțiunilor (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În ceea ce privește încălcarea articolului 10 din convenție 17. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că interdicția de distribuție și de introducere a Yedinci Günsem în regiunea aflată în stare de urgență, impusă de prefectul acestei regiuni în temeiul articolului 11 litera (e) din Legea nr. 2935, constituia o interferență în dreptul reclamanților la libertatea de exprimare, protejat de art. 10 Õ 1. Nu se contestă mai mult faptul că ingerința era prevăzută de lege și avea un scop legitim, și anume protejarea integrității teritoriale și a ordinii publice, în sensul articolului 10 Õ 2 (a se vedea șetin și altele, citată anterior). Curtea este de acord cu acest lucru, dar rămâne să stabilească dacă măsura în cauză era necesară într-o societate democratică Curtea a tratat deja cauze care ridică probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 10 din convenție (a se vedea, în special, șetin și altele, citată anterior, Güneri și altele c. Turcia, nr. 42853/98, 43699 și 42991/98, 12 iulie 2005 și Yeșilgöz c. Turcia, nr. 45454/99, 20 septembrie 2005). 19. 2935 privind situația de urgență dă prefectului competența de a interzice circulația și distribuirea oricărui scris, atunci când se consideră că este susceptibil de a perturba grav ordinea publică a regiunii sau de a înăbuși spiritele în populația locală, sau de a împiedica forțele de ordine în îndeplinirea misiunii lor, dându-se o interpretare falsă a activităților desfășurate în regiune. În termeni foarte largi, aceste dispoziții conferă prefectului regiunii aflate în situație de urgență competențe vaste în materie de interdicție administrativă a distribuției și a introducerii de publicații. 20. Astfel de restricții prealabile nu sunt, a priori, Cu toate acestea, acestea trebuie să se afle într-un cadru juridic deosebit de strict cu privire la delimitarea interdicției și la eficacitatea controlului jurisdicțional împotriva eventualelor abuzuri. Or, Curtea constată că atât dispozițiile care conferă aceste competențe prefectului regiunii aflate în situație de urgență, cât și aplicarea acestei reglementări nu intră sub incidența oricărui control jurisdicțional. , citată anterior, § 61 și 66). Curtea ține seama de circumstanțele care privesc cazul supus examinării sale, în special de dificultățile legate de lupta împotriva terorismului. În opinia sa, tensiunile politice conduc la fața locului fapte în regiunea în cauză din cauza actelor de terorism cu o anumită greutate. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că decizia de interdicție nu este motivată ( ștetin și altele) , citată anterior, § 63). În plus, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În lumina considerațiilor de mai sus, Curtea concluzionează că interdicția în litigiu nu poate fi considerată ca fiind necesară într-o societate democratică 23. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. În ceea ce privește încălcarea articolului 13 din Convenție 24. Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită saiy să se bucure de drepturile și libertățile convenției, astfel cum pot fi găsite și consacrate. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință obligația de a solicita o acțiune internă care să permită examinarea conținutului unei persoane care poate fi apărată (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI). Domeniul de aplicare al obligației pe care art. 13 o impune statelor contractante variază în funcție de natura fondului. Cu toate acestea, acțiunea prevăzută la art. 13 trebuie să fie [GC], nr. 22277/93, § 97, CEDO 2000-VII. 25. După cum Curtea a observat deja (punctul 20 de mai sus), lipsa oricărui control jurisdicțional în acest domeniu a privat reclamanții de garanții suficiente și în temeiul articolului 13 din convenție. 26. Prin urmare, a existat, de asemenea, o încălcare a acestei dispoziții, din cauza absenței unei acțiuni în dreptul intern pentru a contesta măsura luată de prefectul regiunii aflate în stare de urgență. În ceea ce privește restul obiecțiilor 27. Având în vedere constatările de încălcare la care a ajuns în legătură cu articolele 10 și 13 din Convenție [punctul 23 și 26 de mai sus], Curtea consideră că a examinat principalele aspecte juridice ale prezentei cereri (Aksoy (Eroilu) c. Turcia, n 59741/00, § 35, 31 octombrie 2006, și Sadak și alții c. Turcia, 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96, § 73, CEDO 2001-VIII. Având în vedere toate faptele cauzei și argumentele părților, aceasta consideră că Õ nu mai este necesar să se pronunțe separat cu privire la celelalte obiecțiuni, întemeiate pe articolele 1, 6, 7, 9, 14, 17, 18 din convenție și art. 1 din Protocolul nr 1 (punctul 14 în fine de mai sus). II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 29. Întrucât nicio cerere de satisfacție echitabilă nu a fost formulată niciodată în fața acesteia, Curtea consideră că nu are loc o analiză separată a celorlalte obiecțiuni ale reclamanților făcute în limba franceză, apoi comunicate în scris la 24 iulie 2007, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.