ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 285/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara, reclamantul Ț.G. a chemat în judecată pe pârâta Ț.Ș. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună până la soluționarea Dosarului nr. 10254/211/2012, având ca obiect divorțul dintre părțile litigante, aflat pe rolul Judecătoriei Hunedoara, stabilirea locuinței minorului Ț.Ș.G., la domiciliul său și exercitarea autorității părintești asupra minorului, de către reclamant, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului. Judecătoria Hunedoara, prin Sentința nr. 2272 din 22 octombrie 2010, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău, în aplicarea art. 5 C. proc.
civ., instanța motivând că este competentă teritorial instanța de la domiciliul faptic al pârâtei. Astfel învestită, Judecătoria Zalău, prin Sentința civilă nr. 4341 din 15 noiembrie 2012 a admis, la rândul său, excepția de necompetență teritorială exclusivă invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, a suspendat orice procedură și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în drept să hotărască asupra conflictului de competență ivit. În fundamentarea acestei hotărâri instanța a făcut interpretarea și aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 613 2 și a art. 581 alin. (2) C. proc. civ., raportându-se la obiectul procesului de fond având ca obiect divorțul dintre părțile cauzei.
Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului de competență, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., constată că Judecătoria Hunedoara este competentă teritorial în judecarea pricinii. Aceasta pentru că cererea de ordonanță președințială, prin specificitatea regimului său juridic configurat de art. 581 - 582 C. proc. civ., este o procedură contencioasă care are drept finalitate pronunțarea în regim de urgență, a unei hotărâri care să reglementeze cu titlu provizoriu raporturile dintre părți până ia soluționarea pe fond a litigiului. Potrivit art. 613 2 C. proc. civ. instanța poate lua pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la obligația de întreținere la alocația pentru copii și la folosirea locuinței iar conform art. 581 alin. (2) C. proc.
civ., cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, intenția legiuitorului fiind aceea de a asigura o judecată unitară a cauzei în ansamblul ei. Așadar, întrucât judecata fondului litigiului dintre părți având ca obiect divorțul acestora este de competența Judecătoriei Hunedoara și judecata cererii de ordonanță președințială privind încredințarea copiilor minori este în competența exclusivă aceleiași instanțe. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența în favoarea Judecătoriei Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.