ÎCCJ, decizie (scj.ro #85580)

Adunarea generală a acționarilor unei societăți comerciale. Convocare Din coroborarea dispozițiilor art.72-92 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale rezultă că, legiuitorul nu a intenționat să lase acționarilor posibilitatea de a deroga de la dispozițiile legale care stabilesc formalitățile de convocare a adunării generale a acționarilor, astfel că art.81 din Legea nr.31/1990 are caracterul unei norme imperative de la care nu se poate deroga. A înlocui cerința unanimității reglementată prin Legea nr.31/1990 cu regula majorității de trei pătrimi, prevăzută în contractul societății, înseamnă a nu răspunde exigențelor legii societăților comerciale legate de convocarea adunărilor generale, ceea ce determină ca adunarea generală a acționarilor să nu fie legal constituită iar hotărârile adoptate să fie lovite de nulitate.

Compeltul de 9 judecători, decizia nr.51 din 8 aprilie 2002 Tribunalul București, Secția comercială, prin sentința civilă nr.1499 din 11 aprilie 1997 a respins cererea reclamantului T.R. împotriva Băncii Române de Comerț Exterior (BANCOREX) SA reținând că adunarea generală a fost legal convocată în conformitate cu prevederile art.11 din contractul de societate.

Prin decizia nr.999 din 12 iunie 1997, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul reclamantului, instanța reținând că prevederile contractului de societate sunt în concordanță cu prevederile art.76, art.77 și art.81 din Legea nr.31/1990, fiind nerelevantă împrejurarea privind împiedicarea reclamantului de a participa la adunarea generală, atâta timp cât prin art.84 din Legea nr.31/1990 se prevede expres că acționarii nu pot vota descărcarea gestiunii acestora nici personal, nici prin mandatar, iar reprezentarea acționarilor și exprimarea votului sunt în concordanță cu dispozițiile art.83 alin.2 dinLegea nr.31/1990. Prin decizia nr.3677, secția comercială a Curții Supreme de Justiție a admis recursul declarat de reclamant și a casat decizia pronunțată în apel, trimițând cauza aceleiași curți de apel în vederea rejudecării apelului.

Curtea de Apel București, prin decizia nr.244 din 26 ianuarie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantului (reclamantului) dar a respins și apelul ca nefondat. Invocând greșita aplicare a legii reclamantul a declarat recurs împotriva acestei din urmă decizii și prin decizia nr.2932 din 17 mai 2001 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul ca nefondat cu motivarea că instanța, în rejudecarea apelului a constatat că adunarea generală poate fi ținută și fără îndeplinirea formalităților de convocare, dacă acționarii care dețin cel puțin trei pătrimi din capitalul social sunt de acord și ca atare, în raport cu participarea acționarilor reprezentând 83,6% din capitalul social, adunarea generală a acționarilor a fost legal constituită.

S-a reținut că art.81 din Legea nr.31/1990 nu are relevanță în cauză, întrucât vizează o derogare legală de la dispozițiile privind convocarea adunării generale de care se poate beneficia în absența unor prevederi derogatorii în actele constitutive. S-a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 C.proc.civ., susținându-se că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a arătat că de la prevederile art.77 din Legea nr31/1990 privind convocarea adunărilor generale, atât ordinare, cât și extraordinare, există o singură derogare și anume cea reglementată prin art.81 din legea societăților comerciale.

În speță, acționarii au derogat de la această dispoziție specială prin art.11 alin.3 din contractul de societate. Ca atare, instanțele erau chemate să stabilească dacă în privința formalităților de convocare se aplică dispozițiile actelor constitutive ale societății sau cele ale art.81 din Legea nr.31/1990. Or, din coroborarea dispozițiilor art.72-92 din Legea nr.31/1990 privind situațiile expres prevăzute ce pot fi reglementate prin actele constitutive, rezultă că legiuitorul nu a intenționat să lase acționarilor posibilitatea de a deroga de la dispozițiile legale care stabilesc formalitățile de convocare a adunării generale a acționarilor. Înconsecință, art.81 are caracterul unei norme imperative de la care nu se poate deroga.

Prin urmare, chiar dacă actele constitutive reprezintă voința acționarilor, această împrejurare nu duce automat la aplicarea unui text statutar, care ar echivala cu eludarea legii. În mod greșit instanțele au reținut că, se aplică dispozițiile contractului de societate și că art.81 din Legea nr.31/1990 nu are relevanță în cauză. Or, în raport cu cerințele impuse de acest text, adunarea generală a acționarilor nu a fost ținută legal iar hotărârile adoptate sunt lovite de nulitate. Conform procesului-verbal existent la dosarul cauzei, la 14 martie 1997 a avut loc adunarea generală a acționarilor SC Bancorex SA București, ocazie cu care s-a hotărât eliberarea din funcția de administrator a reclamantului T.R.L.

Adunarea generală a fost declarată de către acționarii prezenți atunci ca fiind legal constituită în temeiul art.11 alin.3 din contractul de societate. Din coroborarea mențiunii înscrise în procesul verbal și clauza contractuală invocată, acționarii au considerat că participă la o adunare generală. Este de reținut că adunarea generală reglementată de Legea nr.31/1990 apare ca o adunare specială ca urmare a derogării de la dreptul comun. În spiritul legii societăților comerciale, acest caracter special decurgând din posibilitatea înlăturării nesancționabile a obligației de convocare a acționarilor este justificată numai când sunt întrunite două condiții: unanimitatea acordului acționarilor și totalitatea capitalului social.

Or, prezența de excepție și unanimitatea justifică inutilitatea convocării, a respectării termenelor și a publicității convocării. Prin urmare, dat fiind caracterul de excepție al adunării totalitare, validitatea constitutivă a acesteia și pe cale de consecință, validitatea hotărârilor adoptate în acest mod este condiționată de respectarea riguroasă a condițiilor legal prevăzute. Din procesul verbal existent în cauză nu rezultă îndeplinirea condițiilor de validitate reglementate chiar prin însuși contractul de societate pentru convocarea adunării totalitare iar în raport cu împrejurarea neprobării acordului acționarilor deținători a cel puțin trei pătrimi din capitalul social de a ține adunarea generală, validitatea constituirii acesteia nu este îndeplinită.

Ca atare, cum condiția formalităților de convocare a adunării generale a acționarilor, prevăzută de legea societăților comerciale sub sancțiunea nulității, nu este îndeplinită și cum în cauză, nu a fost probată îndeplinirea condițiilor art.11 alin.3 din contractul de societate, ce reprezintă singura ipoteză convențională de înlăturare a obligației convocării, adunarea generală a acționarilor din 14 martie 1997 nu a fost legal constituită, iar hotărârile adoptate fiind lovite de nulitate absolută necesită contestarea lor, în condițiile art.90 din Lregea nr.31/1990.

Rezultă din lucrările dosarului că instanța de apel, în rejudecare, a soluționat apelul cu neobservarea dispozițiilor art.315 alin.1 din C.proc.civ., fără a analiza legalitatea voinței societare invocate în apărare, pronunțând o hotărâre nelegală, menținută de instanța de control judiciar prin respingerea recursului, producându-se o încălcare esențială a legii conform cazului de casare prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ. În consecință, recursul în anulare a fost admis împotriva sentinței civile, a deciziei a Curții de Apel București, a deciziei Curții Supreme de Justiție, pe care le-a casat și prin urmare au fost admise recursul, apelul și acțiunea reclamantului T.R. și a fost anulată hotărârea nr.2 din 14 martie 1997 adoptată de AGA Bancorex SA București.