ÎCCJ, decizie (scj.ro #82142)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82142) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Dublă despăgubire.

Nelegalitate

.

Închiderea dezbaterilor. Respectarea principiului contradictorialității și al

dreptului la apărare. Judecarea apelului.

Cuprins

pe materii

: Drept procesual civil. Dublă despăgubire.

Nelegalitate

. Închiderea dezbaterilor. Respectarea

principiului contradictorialității și al dreptului la apărare. Judecarea

apelului.

Indice

alfabetic

:   Închiderea dezbaterilor.

Judecarea apelului.

Codul de Procedură Civilă :

art

. 150,

art

. 294

Legea 10/ 2001,

art

. 20.

1.

Scopul adoptării  Legii

nr

. 10/2001 a fost  să repare prejudiciile cauzate

prin preluarea abuzivă a imobilelor, însă nu în sensul reparării aceluiași

prejudiciu de două ori, astfel, persoanele care au beneficiat de despăgubiri în

baza Legii

nr

. 112/ 1995 pot solicita restituirea în

natură , dar cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită,

actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data

intrării în vigoare a legii (

art

. 20 al. 1, Legea

10/2001, republicată).

2.

După închiderea dezbaterilor (

art

. 150 C.

proc

.

civ

.) judecătorii ce alcătuiesc completul de judecată vor

delibera în vederea pronunțării hotărârii. Astfel, după închiderea dezbaterilor

nu mai pot fi depuse cereri noi , prin intermediul concluziilor scrise,

întrucât , în caz contrar, instanța ar încălca principiul

contradictorialității  dezbaterilor, al dreptului  la apărare dar și

dispozițiile

art

. 294 C.

proc

.

civ

. conform căruia în apel nu se poate schimba

obiectul și nici cauza cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face

cereri noi.

Î.C.C.J

. , Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 6411 din 30 iunie 2006.

Notă

:

Instanța a avut în vedere Legea 10/2001 în varianta republicată în M. Of. , Partea

I

nr

. 798 din 02.09.2005.

Prin sentința civilă

nr

. 2762 din 21

decembrie 2004,

rejudecând

cauza în fond după casare,

Tribunalul

Cluj

– secția civilă a respins plângerea

formulată de reclamantul

H.J

. împotriva dispoziției

nr.12 din 25 februarie 2002 emisă de pârâtul primarul comunei Unguraș, prin

care s-a admis notificarea reclamantului și s-a dispus restituirea în

natură a imobilului situat în comuna Unguraș, condiționat de restituirea

despăgubirilor primite pentru același imobil în temeiul Legii

nr

. 112/1995.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut :

Imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului român prin

expropriere, în temeiul

Decr

.

nr

.

83 din 2 martie 1949, de la fosta proprietară

H.M.T

.,

de pe urma căreia au rămas ca moștenitori

H.J

. și

H.L.-L

., în calitate de fii și

H.O.-G

.

și

H.A.-M

., în calitate de nepoate de fiu predecedat.

După intrarea în vigoare a Legii

nr

.

112/1995, atât nepoatele proprietarei tabulare, cât și reclamantul au formulat

cerere de restituire în natură a imobilului, care a fost respinsă, deoarece în

imobil funcționa o grădiniță.

Prin hotărârea

nr

. 111 din 13 mai 1998

a Comisiei pentru aplicarea Legii

nr

. 112/1995

nepoatelor le-au fost acordate despăgubiri pentru imobil, în limita plafonului

maxim de

170 458 080 lei, care le-au fost și plătite efectiv.

Reclamantului i s-a respins în căile de atac solicitarea de

restituire în natură a imobilului, cu motivarea că cererea sa a fost formulată

tardiv.

După apariția Legii

nr

. 10/2001,

reclamantul a fost singurul moștenitor care a formulat notificare pentru

restituirea în natură a imobilului.

Întrucât între timp grădinița a fost mutată, notificarea

reclamantului a fost admisă, condiționat însă de restituirea despăgubirilor

achitate în baza Legii

nr

. 112/1995, conform

art

. 19 alin. 1 din Legea

nr

.

10/2001.

Reclamantul a făcut contestație, solicitând ca restituirea

în  natură a imobilului să se facă necondiționat, deoarece nu el a încasat

despăgubirile.

Instanța a considerat însă că aceste despăgubiri grevează

imobilul și că scopul adoptării Legii

nr

. 10/2001

este să repare prejudiciile cauzate prin preluarea abuzivă a imobilelor, dar nu

în sensul reparării aceluiași prejudiciu de două ori, cum s-ar întâmpla dacă

reclamantului i s-ar restitui imobilul în natură, fără a fi obligat la plata

despăgubirilor plătite de stat pentru același imobil.

Tribunalul a mai reținut că statul nu are

nicio

posibilitate de a se întoarce împotriva nepoatelor fostei proprietare pentru

recuperarea despăgubirilor.

Prin decizia civilă

nr

. 37 A din 20

ianuarie 2006, Curtea de Apel

Cluj

– secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins ca

nefondat

apelul declarat împotriva sentinței de

H.S.S

., în calitate de moștenitoare a reclamantului

decedat.

Curtea de apel a reținut în esență :

În conformitate cu prevederile

art

. 19

alin. 1 din Legea

nr

. 10/2001, menținută și după

intrarea în vigoare a Legii

nr

. 247/2005, persoanele

care au beneficiat de despăgubiri în baza Legii

nr

.

112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligația returnării

sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflației,

dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a legii.

Din

art

. 1 al Legii

nr

. 10/2001 reiese că măsurile reparatorii, indiferent de

natura lor, privesc imobilul, astfel încât nu este posibil ca pentru unul și

același imobil să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent o parte din

membrii unei familii și, în același timp, imobilul să fie restituit în natură altor

membri ai aceleiași familii, caz în care s-ar acorda o dublă despăgubire pentru

același bun, fără

niciun

temei.

Suma încasată deja de o parte a membrilor familiei nu ar putea

fi recuperată de stat, însă beneficiarul măsurii de restituire în  natură

se poate

desocoti

cu ceilalți moștenitori, fie pe

cale amiabilă, fie pe cale judecătorească.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta

H.S.S

. susținând că :

concluziile scrise depuse de ea la dosar, repetând aceleași lucruri arătate în

sentința tribunalului.

2.Decizia atacată nu respectă dispozițiile

art

.

19 alin. 2 și 3 din Legea

nr

. 10/2001, modificată

prin legea

nr

. 247/2005, în care se arată că, dacă

s-au primit despăgubiri în baza Legii

nr

. 112/1995,

persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii au dreptul la diferența de preț

pentru întregul imobil, teren și construcție, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare.

Or, reclamanta, în a doua parte a concluziilor a venit și

cu această propunere în fața curții de apel, de care curtea nu a ținut seama,

judecând cauza mecanic.

Recursul  astfel motivat nu este fondat.

Curtea de apel a judecat pricina în limitele învestirii sale,

ținând seama de obiectul cauzei și motivele de apel formulate.

Faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de

obligare a pârâtului la plata diferenței de preț, formulată prin concluziile

scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, nu atrage

nelegalitatea

hotărârii, așa cum susține recurenta.

Dimpotrivă, dacă ar fi procedat astfel, instanța ar fi încălcat

principiul contradictorialității dezbaterilor, dreptul la apărare al pârâtului,

precum și dispozițiile

art

. 294 C.

pr

.

civ

. conform cărora în apel

nu se poate schimba obiectul și nici cauza cererii de chemare în judecată și

nici nu se pot face cereri noi.

Pe de altă parte, la situația de fapt stabilită nu sunt

incidente dispozițiile

art

. 19 modificat din Legea

nr

. 10/2001, devenit

art

. 20 după

republicarea legii în baza

art

. VII din Legea

nr

. 247/2005.

Alin. 2 și 3, la care se referă recurenta, au în vedere ipoteza

în care imobilul a fost vândut cu respectarea dispozițiilor Legii

nr

. 112/1995, caz în care persoana îndreptățită are dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent, iar dacă au primit deja despăgubiri au

dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele

inflației, și valoarea corespunzătoare a imobilului.

Or, în speță, imobilul nu a fost vândut în baza Legii

nr

. 112/1995, ci, dimpotrivă, este liber, iar unitatea

deținătoare a considerat că poate fi restituit în natură.

Pentru considerentele expuse , recursul a fost respins , fiind

nefondat

.