ÎCCJ, decizie (scj.ro #82771)

Revendicare. Acțiunea promitentului cumpărător de a revendica locuința naționalizată, în baza Decretului nr.92/1950, pe numele proprietarului vânzător Cumpărătorul din antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat anterior Decretului nr.92/1950, nu are legitimare a revendica locuința, deoarece nu a dobândit proprietatea în baza actului sub semnătură privată încheiat cu proprietarul vânzător care, conform cărții funciare, era titularul dreptului de proprietate la data naționalizării . Secția civilă, decizia nr.3829 din 5 noiembrie 2002 Reclamanții P.I.M.E. și J.B.G. au chemat în judecată Statul Român și pe G.A.A. și G.M. solicitând: să se constate nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a apartamentului precizat în acțiune; să se dispună rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al statului și reîntabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari; obligarea pârâților G.A.A.

și G.M. să recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului pentru antecesorii lor J.F.E. și J.M., cu titlu de cumpărare, și înscrierea dreptului lor de proprietate în C.F.; constatarea calității reclamanților de moștenitori după defuncții J.F.E. și J.M., includerea în masa succesorală a imobilului, stabilirea cotelor de moștenire și întabularea dreptului lor de proprietate în C.F. În motivare, s-a invocat faptul că, asupra apartamentului în litigiu, Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de naționalizare, preluarea făcându-se în baza Decretului nr.92/1950, de la pârâții G.A. și G.M., deși, la data apariției decretului, aceștia nu mai erau proprietari, întrucât imobilul fusese dobândit prin cumpărare de antecesorii reclamanților.

Ulterior, reclamanții au depus la dosar o completare și extindere de acțiune solicitând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.32270/1997 încheiat de stat cu M.M. în baza Legii nr.112/1995. Tribunalul Cluj – Secția civilă, prin sentința civilă nr.624 din 22 noiembrie 2000 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Curtea de Apel Cluj – Secția civilă, prin decizia civilă nr.134 din 30 mai 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. Reclamanții au declarat recurs. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a pârâților G.A.A. și G.M. și a trecut în proprietatea Statului Român prin naționalizare în baza Decretului nr.92/1950.

La data intrării în vigoare a acestui decret, 20 aprilie 1950, și a preluării efective de către stat, imobilul constituia proprietatea pârâților G.A.A. și G.M. actul intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” din 2 martie 1950 precum și „contractul de vânzare-cumpărare definitiv”, datat 10 aprilie 1950, nefiind de natură să transmită dreptul de proprietate, din patrimoniul proprietari tabulari, în patrimoniul antecesorilor reclamanților. Înscrisul intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” este, din punct de vedere juridic, o promisiune de vânzare-cumpărare, un antecontract în baza căruia pârâții G.A.A. și G.M.se obligă să înstrăineze imobilul promitenților cumpărători J.F.

și J.M. În cadrul aceluiași înscris, părțile au inserat o mențiune expresă privind întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, respectiv promisiunea acordată de vânzător și consimțământul de a se întabula imobilul în favoarea noilor proprietari la data achitării integrale a prețului. Ulterior, la 10 aprilie 1950, se încheie, între aceleași părți, un înscris intitulat „contract definitiv de vânzare-cumpărare” care are același caracter de antecontract, de promisiune de vânzare-cumpărare a imobilului, nefiind încheiat în formă autentică și neavând dată certă. Aceste contracte nu au fost de natură să transfere dreptul de proprietate în favoarea antecesorilor reclamanților.

Pe de altă parte, declarația autentificată, dată de vânzător la data de 27 iunie 1951, nu face decât să recunoască existența unui antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între cele două părți contractante, și să certifice primirea parțială a prețului, respectiv existența unui rest de achitat. Această declarație nu poate suplini consimțământul părților contractante, consimțământ ce trebuia exprimat în formă autentică și în prezența căruia ar fi operat în mod valabil transferul dreptului de proprietate. În plus, declarația autentică a fost întocmită ulterior aplicării măsurii naționalizării, după ce operase trecerea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea statului. Conform art.17 din Decretul-Lege nr.115/1938, dreptul de proprietate în regim de carte funciară se dobândește numai prin înscrierea în cartea funciară.

Aplicarea Decretului nr.92/1950, în temeiul căruia dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul Statului Român, împiedică transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul promitenților cumpărători și face inadmisibilă exercitarea unei acțiuni în prestație tabulară, ce urmărește valorificarea unui antecontract. Recurenții-reclamanți neavând calitatea să conteste titlul Statului Român, devine inutilă analiza motivului de recurs referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta M.M. în temeiul Legii nr.112/1995. Față de considerentele menționate, Curtea a respins recursul ca nefondat.