ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82771)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82771) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revendicare.

Acțiunea promitentului cumpărător de a revendica   locuința

naționalizată, în baza Decretului nr.92/1950, pe numele proprietarului

vânzător

Cumpărătorul din antecontractul

de vânzare-cumpărare, încheiat anterior Decretului nr.92/1950, nu are legitimare

a revendica locuința, deoarece nu a dobândit proprietatea în baza actului sub

semnătură privată încheiat cu  proprietarul vânzător care, conform cărții

funciare, era titularul dreptului de proprietate la data naționalizării

.

Secția civilă, decizia nr.3829 din 5 noiembrie 2002

Reclamanții P.I.M.E. și J.B.G. au chemat în

judecată Statul Român și pe G.A.A. și G.M. solicitând: să se constate

nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a apartamentului precizat în

acțiune; să se dispună rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de

proprietate al statului și reîntabularea dreptului de proprietate al foștilor

proprietari tabulari; obligarea pârâților G.A.A. și G.M. să  recunoască

dreptul de proprietate asupra apartamentului pentru  antecesorii lor

J.F.E. și J.M., cu titlu de cumpărare, și înscrierea dreptului lor de

proprietate în C.F.; constatarea calității reclamanților de moștenitori după

defuncții J.F.E. și J.M., includerea în masa succesorală a imobilului,

stabilirea cotelor de moștenire și întabularea dreptului lor de proprietate în

C.F.

În motivare, s-a invocat faptul că, asupra apartamentului în litigiu, Statul

Român și-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de naționalizare,

preluarea făcându-se în baza Decretului nr.92/1950, de la pârâții G.A. și G.M.,

deși, la data apariției decretului, aceștia nu mai erau proprietari, întrucât

imobilul fusese dobândit prin cumpărare de antecesorii reclamanților.

Ulterior, reclamanții au depus la dosar o completare și extindere de acțiune

solicitând constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

nr.32270/1997 încheiat de stat cu M.M. în baza Legii

nr.112/1995.         Tribunalul Cluj –

Secția civilă, prin sentința civilă nr.624 din 22 noiembrie 2000 a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj – Secția civilă, prin decizia civilă nr.134 din 30 mai

2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Reclamanții au declarat recurs.

Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a pârâților G.A.A. și

G.M. și a trecut în proprietatea Statului Român prin naționalizare în baza

Decretului nr.92/1950.

La data intrării în vigoare a acestui decret, 20 aprilie 1950, și a preluării

efective de către stat, imobilul constituia proprietatea pârâților G.A.A. și

G.M. actul intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” din 2 martie

1950 precum și „contractul de vânzare-cumpărare definitiv”, datat 10 aprilie

1950, nefiind de natură să transmită dreptul de proprietate, din patrimoniul

proprietari tabulari, în patrimoniul antecesorilor reclamanților.

Înscrisul intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” este, din punct

de vedere juridic, o promisiune de vânzare-cumpărare, un antecontract în baza

căruia pârâții G.A.A. și G.M.se obligă să înstrăineze imobilul promitenților

cumpărători J.F. și J.M.

În cadrul aceluiași înscris, părțile au inserat o mențiune expresă privind

întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, respectiv

promisiunea acordată de vânzător și consimțământul de a se întabula imobilul în

favoarea noilor proprietari la data achitării integrale a prețului.

Ulterior, la 10 aprilie 1950, se încheie, între aceleași părți, un înscris

intitulat „contract definitiv de vânzare-cumpărare” care are același caracter

de antecontract, de promisiune de vânzare-cumpărare a imobilului, nefiind

încheiat în formă autentică și neavând dată certă.

Aceste contracte  nu au fost de natură să transfere dreptul de proprietate

în favoarea antecesorilor reclamanților.

Pe de altă parte, declarația autentificată, dată de vânzător la data de 27

iunie 1951, nu face decât să recunoască existența unui antecontract de

vânzare-cumpărare, încheiat între cele două părți contractante, și să certifice

primirea parțială a prețului, respectiv existența unui rest de achitat. Această

declarație nu poate suplini consimțământul părților contractante, consimțământ

ce trebuia exprimat în formă autentică și în prezența căruia ar fi operat în

mod valabil transferul dreptului de proprietate. În plus, declarația autentică

a fost întocmită ulterior aplicării măsurii naționalizării, după ce operase

trecerea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea statului.

Conform art.17 din Decretul-Lege nr.115/1938, dreptul de proprietate în regim

de carte funciară se dobândește numai prin înscrierea în cartea funciară.

Aplicarea Decretului nr.92/1950, în temeiul căruia dreptul de proprietate a

intrat în patrimoniul Statului Român, împiedică transmiterea dreptului de

proprietate în patrimoniul promitenților cumpărători și face inadmisibilă

exercitarea unei acțiuni în prestație tabulară, ce urmărește valorificarea unui

antecontract.

Recurenții-reclamanți neavând calitatea să conteste titlul Statului Român,

devine inutilă analiza motivului de recurs referitor la nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta M.M. în temeiul Legii

nr.112/1995.

Față de considerentele menționate, Curtea a respins recursul ca nefondat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă