ÎCCJ, decizie (scj.ro #84822)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84822) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Funcționar

public. Ordin de sancționare disciplinară. Dispunerea sancțiunii

fără audierea persoanei cercetate disciplinar. Nelegalitate

Legea

nr. 188/1999, art. 78 alin. (3)

Potrivit

art. 78 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici „sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după

cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și după

audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public

trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea nulității.

Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o

declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se

consemnează într-un proces-verbal”.

Față

de conținutul acestor prevederi, este nelegal ordinul de sancționare

emis fără  îndeplinirea procedurii de citare a persoanei cercetate

disciplinar, existența procesului-verbal privind refuzul funcționarului

public de a se prezenta la audieri nefiind de natură să acopere

viciul cercetării prealabile atunci când de la dosarul procedurii lipsesc

dovezile de comunicare ale citațiilor transmise celui cercetat.

Decizia

nr. 4787 din 15 noiembrie 2012

Reclamantul RG a chemat în judecată Casa

Națională de Pensii și Asigurări Sociale (

CNPAS

),

solicitând  anularea în tot a Ordinului nr. 1492/14.01.2009 și acordarea

de despăgubiri pentru daunele materiale și morale suferite prin

emiterea  respectivului ordin.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că actul

administrativ atacat are la  bază propunerea  Comisiei  de disciplină

constituită cu încălcarea prevederilor art. 79 alin.2 din Legea nr.

188/1999 și a art.4 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1344/2001.

A mai arătat că la data constituirii Comisiei de

disciplină singura organizație constituită potrivit legii era

Sindicatul Salariaților  din CNPAS reclamantul fiind președintele

acestuia.

Raportul Comisiei de disciplină și concluziile

Comisiei, a arătat recurentul, încalcă dispozițiile art. 77

alin.3 lit.d din Legea nr. 188/1999, întrucât aceasta nu a făcut

individualizarea pedepsei precum  și  prevederile art. 78 alin.3, prin

aceea că sancțiunea a fost  luată fără audierea

reclamantului.

S-a mai arătat de către reclamant că au fost

încălcate și dispozițiile  art. 91 din Legea nr. 188/1999

întrucât  în mod abuziv a fost retrogradat și mutat, deși mutarea nu

poate fi făcută decât în condițiile legii, mutarea

temporară putându-se efectua pe o perioadă  de maxim 6 luni și

nu  pe o perioadă  de  1 an așa cum  în mod  incorect  și

ilegal  s-a  stabilit prin  ordinul atacat.

Pe de altă parte, a susținut  reclamantul, bugetul

CNPAS este  separat de bugetul Direcției Generale de Accidente și

Boli Profesionale, fapt ce face imposibilă nu numai plata  salariului ci

și mutarea  sa la  această Direcție  Generală.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa

Națională de Pensii  și Asigurări Sociale a solicitat

să se constate că Ordinul Președintelui  Casa

Națională  de   Pensii  și   Asigurări  Sociale   nr.

1492/14  decembrie  2009 este   legal, solicitând  să  se  suspende cauza

de  față  până  la  pronunțarea  unei  hotărâri

irevocabile     cu privire la  cererea  de anulare  a Ordinului CNPAS nr. 799

din  15  iulie 2009 și să se respingă cererea de  anulare a

Ordinului  Președintelui  CNPAS  nr. 1492/14.12.2009

.

Curtea de  Apel București – Secția a VIII-a

Secția contencios administrativ și fiscal prin  sentința

civilă nr. 3935/14.10.2010 a respins  excepția  lipsei  de  obiect

și a  admis în parte acțiunea  reclamantului, dispunând anularea

Ordinului  nr. 1492/14.12.2009 emis  de  pârâtă.

De asemenea, a obligat  pârâta la plata  către  reclamant a

diferenței  dintre  drepturile  salariale  ce i s-ar fi  cuvenit  pentru

funcția de director al  Direcției Contencios și  Executare

Silită și drepturile  salariale  primite efectiv  pentru

funcția în care  a fost retrogradat prin ordinul anulat

corespunzător perioadei  între  data emiterii Ordinului  nr.

1492/14.12.2009 și data  emiterii Ordinului nr. 702/16.08.2010.

A respins  în rest acțiunea.

Soluționând cu prioritate  excepția  lipsei de  obiect

a  acțiunii invocată de  pârâtă, Curtea a constatat că

această  excepție de fond peremptorie și absolută este

neîntemeiată, întrucât  Ordinul  nr. 1492/14.12.2009 emis de   pârâtă

este un  act administrativ prin care  s-a aplicat o sancțiune

disciplinară și care  a  produs consecințe   juridice  până

la emiterea Ordinului  nr. 702/16.08.2010,  emis tot de pârâtă, ordin care

nu are  aptitudinea  să  înlăture consecințele  deja  produse,

iar pe  calea  acțiunii de față se urmărește anularea

tuturor  efectelor  actului  administrativ contestat.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că actul

administrativ atacat are la bază cercetarea disciplinară și

propunerea unei  Comisii de disciplină constituită cu

încălcarea  prevederilor  art. 79 alin.2 din  Legea nr. 188/1999 și

art. 4 alin 1 din HG  nr. 1344/2001,  incluzând reprezentanții unui

sindicat  care nu  avea  personalitate  juridică.

S-a mai reținut că actul administrativ atacat

încalcă și   prevederile art. 78 alin.3 din Legea nr. 188/1999,

întrucât  sancțiunea  a fost  luată fără  audierea

reclamantului.

De asemenea, s-a reținut  că nici  dispozițiile

art. 77 alin.4 din  actul normativ susmenționat nu a fost respectat,

deoarece nu s-a  făcut o aplicare corectă a criteriilor de

individualizare a sancțiunilor aplicate, nefiind indicate în cuprinsul

actului administrativ contestat elementele  concrete  avute  în vedere.

Împotriva acestei sentinței

au declarat recurs  atât

reclamantul

RG

, cât și pârâta Casa Națională de Pensii

Publice

, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Casa Națională de Pensii Publice

(CNPP) a apreciat că se impune  admiterea  recursului  său  și

modificarea  sentinței atacate pentru  motivul  prevăzut de

art.

304 pct.9 Cod procedură civilă

, deoarece aceasta a fost dată

cu interpretarea  greșită a legii. Criticile sale au vizat, în

sinteză, următoarele:

- greșit s-a reținut de către instanța

fondului că actul administrativ atacat are la bază cercetarea

administrativă și  propunerea  unei comisii de disciplină

constituită  cu  încălcarea  art. 79(2) din Legea nr. 188/1999

și art. 4(1) din HG nr. 1344/2001, în condițiile în care  comisia de

disciplină  a fost  constituită  prin Ordinul CNPAS nr. 799/15 iulie

2009, emis în temeiul  HG nr. 1344/2007, prin  care s-a  impus  o nouă

modificare  a  comisiei  nominalizată de Ordinul  nr. 490/5 mai  2009,

deoarece unii membri  titulari și unii membri  supleanți au

renunțat  la  această calitate, iar Ordinul nr. 799 nu a fost anulat

irevocabil prin hotărâre judecătorească. S-a subliniat că

Ordinul nr. 799/2009 nu a  modificat  componența comisiei cu privire la

membrul titular și membrul supleant desemnați din partea

organizației  sindicale, nemulțumirea reclamantului fiind

legată de faptul că ordinul nu desemnează  membrii  din  cadrul

Sindicatului  Salariaților  din Casa Națională de  Pensii

și  Asigurări Sociale al cărui  președinte era. De altfel,

numirea  unui membru din  partea  Sindicatului  Salariaților din CNPAS ar

fi  incompatibilă cu judecarea  cauzei  ce a făcut obiectul dosarului

nr.239/1 aprilie 2009 întrucât  reclamantul era președintele

organizației  sindicale.

- în ceea ce  privește  reținerile instanței de

fond potrivit  cărora actul atacat  încalcă  prevederile  art. 78(3)

din Legea nr. 188/1999,  sancțiunea  fiind dispusă  fără

audierea  reclamantului, recurenta a arătat că neaudierea

reclamantului în cursul cercetării administrative nu poate fi

imputată comisiei de disciplină deoarece  este consecința

refuzului  acestuia  de  a se prezenta  la  termenul  pentru care   a fost

citat. Prin atitudinea sa  reclamantul  a dorit  în mod evident să

tergiverseze soluționarea  sesizărilor  formulate  la adresa  sa,

astfel că  s-a făcut  aplicația  art.39(6) din Hotărârea

Guvernului nr. 1344/2007 conform  căruia  „refuzul persoanelor  citate de a

se prezenta la audieri se  menționează  în procesul verbal și nu

împiedică desfășurarea  cercetării  administrative”;

- relativ la criteriile  de individualizare  a sancțiunii

aplicate reclamantului, contrar  celor  susținute de instanță,

recurenta a arătat  că  au fost  respectate dispozițiile  art.

77(4) din Legea nr. 188/1999 și  ținându-se  seama de  gravitatea

faptelor  reținute  în sarcina  reclamantului (art. 77 alin.2 lit. d, g,

i, j și k) conducătorul  instituției a dispus prin Ordinul nr.

1492/14 decembrie 2009 retrogradarea din funcția  publică  în

conformitate cu  art. 77(3) lit.d) din Legea nr. 188/1999.

Cererea de recurs formulată de  RG a fost  întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 304 pct.7, 8, 9 și 10 Cod

procedură civilă, în motivarea ei punându-se accent pe  necesitatea

de a se sancționa abuzul comis  de autoritatea  pârâtă și prin

obligarea  acesteia la plata dobânzilor legale aferente de la data de 14

decembrie 2009 până la  data de  16 august 2010 când, din nou, tot cu

încălcarea legii a fost trecut  pe  o funcție de  execuție,

precum și la  plata  daunelor  morale deoarece  i s-au adus  serioase

prejudicii de imagine, imaginea sa publică având de suferit, la acestea

adăugându-se și traumele psihice suferite prin  sancționarea  pe

nedrept  și  privarea  de  drepturile salariale.

Prin întâmpinare, Casa Națională de Pensii Publice, a

respins  susținerile  recurentului-reclamant arătând că în

cauză nu s-au produs nici un fel de probatoriu care să

dovedească producerea  unei fapte  ilicite cu  vinovăție, un raport

de cauzalitate între  prejudiciul respectiv și  fapta  pârâtului  sau

producerea  unor  suferințe morale, cum de altfel a reținut  și

instanța de fond.

În ședința publică  de la  15 noiembrie  2012,

instanța de  recurs a  luat act  de  renunțarea la judecată de

către  recurentul-reclamant a excepțiilor invocate, respectiv cea

privind neconstituționalitatea  art. 133(2) din Legea nr. 263/2010

(privind sistemul de pensii publice) și cea  privind  lipsa

capacității juridice și a capacității de reprezentant

a numitei DD – Președintele Casei Naționale de  Pensii Publice.

Recursurile sunt  nefondate. Prin Ordinul nr. 1492/14 decembrie

2009 Președintele  CNPAS

a sancționat disciplinar pe

RG ce

ocupa funcția publică de conducere  de director-consilier, clasa I,

gradul superior treapta de salarizare I în cadrul  CNPAS –Direcția

Generală Juridică – Direcția de  Contencios și Executare

Silită,

cu  retrogradarea în funcția  publică  de

execuție de  consilier, clasa I, grad profesional superior, treaptă

de  salarizare I din cadrul   Direcției  Generale de Accidente de

Muncă și Boli Profesionale – Direcția de Acordare

Prestații, pe o perioadă de 1 an

, pentru săvârșirea

abaterilor  disciplinare  prevăzute de  art. 77(2) lit. d), g), i), j)

și k) din Legea nr. 188/1999 (privind Statutul funcționarilor

publici) R2 (art.1), începând  cu data  emiterii  ordinului  fiindu-i

menținute  celui  sancționat drepturile  salariale  exclusiv

indemnizația de  conducere (art.2).

Reclamantul RG a cerut  instanței de  contencios

administrativ a Curții de  Apel București anularea  actului

administrativ individual  menționat  și obligarea  pârâtei  CNPAS la

plata  de  despăgubiri pentru  daunele  materiale și morale suferite

prin  emiterea ordinului.

Așa cum  se  poate  observa  din  considerentele

sentinței  recurate, judecătorul fondului a evaluat atât

susținerile  reclamantului cât și  apărările pârâtei din

perspectiva probatoriului  administrat  (înscrisuri) și a  actului

normativ aplicabil în materia  funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999

R2, conchizând, argumentat, că în  temeiul  art. 18 din Legea nr. 554/2004

se impune  anularea  Ordinului nr. 1492/14 decembrie  2003 și pe cale de

consecință obligarea autorității emitente la plata diferenței

dintre drepturile  salariale  cuvenite  pentru  funcția pe care  o ocupa

reclamantul  la data  emiterii  ordinului  și cele efectiv  primite

pentru  funcția  în care a fost  retrogradat pentru  perioada

cuprinsă între  data emiterii  ordinului contestat și  data

repunerii  în funcția din care  a fost retrogradat respectiv data de  16

august  2010, când a  fost emis  Ordinul nr. 702.

Probele administrate au evidențiat mai multe  vicii  care

au afectat cercetarea  administrativă, ca  fază premergătoare

în mod obligatoriu emiterii  ordinului de  sancționare disciplinară,

acestea  privind componența Comisiei de disciplină și

desfășurarea  cercetării  disciplinare.

În speță Comisia de  disciplină s-a constituit în

baza Ordinului nr. 799/15.07.2009 emis de Președintele  CNPAS (fila  135

dosar fond), moment la care  singura  organizație  sindicală

constituită potrivit  legii și reprezentativă la nivel de

unitate era  Sindicatul Salariaților  din CNPAS , constatându-se că

Sindicatul  Liber al CNPAS  este reprezentativ la nivel de unitate prin

sentința  civilă nr. 7084/07.10.2009 a Judecătoriei Sectorului 2

București (definitivă și irevocabilă).

În acest  context, corect s-a observat că în

speță  s-au  încălcat  prevederile  art. 79(2) din Legea nr.

188/1999 R2  și  cele ale art. 4(1) din HG nr. 1344/2007 (privind normele

de organizare și  funcționare a comisiilor de disciplină), care

în ce privește  componența  Comisiei de  disciplină fac

trimitere  explicită  și la „un  reprezentant al  organizației

sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant  desemnat  prin

votul  majorității  funcționarilor  publici  pentru care este

organizată comisia de  disciplină, în cazul în care  sindicatul  nu

este  reprezentativ sau  funcționarii publici  nu sunt organizați  în

sindicat”.

Argumentelor  expuse  de  judecătorul fondului,

instanța de  control judiciar adaugă și pe cel al anulării

irevocabile  a  Ordinului  de modificare  a componenței  Comisiei de

disciplină nr. 799/15 iulie  2009 emis de  CNPAS, prin președinte,

prin  decizia nr.5174/3 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal.

În considerentele  acestei  decizii se  regăsește  în

mod clar și răspunsul la  critica  formulată  de  Casa

Națională de  Pensii Publice  și care vizează aspectele  de

incompatibilitate în sensul în care reclamantul  Radu Gheorghe Dănuț

era și  președintele  Sindicatului  Salariaților din Casa

Națională de  Pensii  și  Asigurări Sociale, cu sublinierea

că sindicatul trebuia  reprezentat pentru  a se asigura  un echilibru în

componența  comisiei de disciplină.

Și cea de-a doua critică adusă  de  Casa

Națională de  Pensii Publice sentinței este neîntemeiată în

condițiile în care s-a constatat că în cadrul  cercetării

disciplinare, prealabile, au fost  încălcate  prevederile  art. 78(3) din

Legea nr. 188/1999 R2 potrivit cărora:

„

Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât

după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și

după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului

public trebuie consemnată în scris, sub sancțiunea

nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la

audieri sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare

care i se impută se consemnează într-un proces-verbal.

”

Sub acest aspect în mod judicios instanța de fond  a

înlăturat  apărările  autorității  pârâte potrivit

cărora comisia de disciplină l-a citat pentru  fiecare termen pe

reclamant, neexistând  dovezi ale  comunicării  unor astfel de citații

către cel cercetat disciplinar.

În fine, în mod corect instanța  fondului a reținut

că deși actul  atacat este  motivat  în fapt și în drept,  în

aplicarea  sancțiunii  propuse  de  Comisia de disciplină  (Raportul

nr. 116/9 decembrie  2009) nu s-a procedat  la   o individualizare  a

sancțiunii așa cum  cer dispozițiile  art. 77(4) din Legea nr.

188/1999 R2, nefăcându-se  trimitere la   niciunul din  criteriile

menționate  în acest text legal: cauzele și   gravitatea  abaterii

disciplinare, împrejurările  în care a fost  săvârșită,

consecințele abaterii, dar și  comportarea  generală  a

funcționarului public în timpul serviciului, existența în

antecedentele  funcționarului public  a altor  sancțiuni.

Nici criticile aduse  de  reclamant prin cererea de recurs nu

vor fi primite, instanța de control judiciar reținând că

dacă cuantificarea  prejudiciului moral nu este supusă unor criterii

legale de  determinare, nu același  lucru se  poate  afirma  atunci când

sunt invocate anumite  consecințe negative  ale unei acțiuni sau

inacțiuni, acestea neputând  fi  stabilite  în absența oricăror

dovezi  sub acest aspect.

În speță, instanța  fondului a apreciat  corect

că  reclamantul nu a indicat în ce constă  prejudiciul moral  suferit

și nici nu  a probat acest lucru astfel că a respins cererea  de

acordare  de  daune morale.

De altfel, Înalta Curte consideră  că prin

însăși anularea  actului  vătămător s-a oferit

recurentului-reclamant  o reparație echitabilă și sub aspect

moral.

În consecință, ambele recursuri au fost respinse.