ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 462/2012

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 353 din 12 mai 2010, Tribunalul Arad

a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta G.S., în

contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca

obiect pretenții; a constatat caracterul politic al măsurilor administrative la

care au fost supuși bunicii reclamantei și a obligat pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, să achite reclamantei suma de 8.000 euro, sau

echivalent în lei, la cursul B.N.R. în ziua plății; a obligat pârâtul să

plătească reclamantei suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada că este nepoata numiților P.D.

și P.J. și că aceștia au fost strămutați prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951 la

data de 18 iunie 1951 din localitatea Soca județul Timiș, fiind stabilit

domiciliu obligatoriu, în localitatea Viișoara, în perioada 18 iunie 1951 - 20

decembrie 1955. Prin Decizia M.A.I. nr. 6200/1955 la data de 20 decembrie 1953

au fost ridicate restricțiilor domiciliare bunicilor reclamantei.

Tribunalul a mai reținut că P.D. a

decedat la data de 8 noiembrie 1985, iar P.Z. a decedat la data de 16 aprilie

1980 și nu au beneficiat de indemnizația acordată conform Decretului-lege nr. 118/1990,

deoarece au decedat anterior apariției decretului.

Dat fiind caracterul politic al

măsurii administrative la care au fost supuși autorii reclamantei nu a mai fost

necesară procedura instituită de art. 4 din același act normativ mai sus

amintit, reclamanții putându-se adresa instanței de judecată în baza art. 5 alin.

(1) lit. a din Legea nr. 221/2009.

Prin măsura de stabilirea unui

domiciliu obligatoriu a bunicilor reclamantei, instanța de fond a constatat că

i-au fost cauzate persoanei condamnate prejudicii materiale și morale ale căror

consecințe s-au repercutat asupra vieți și evoluției sale, precum și atributele

ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație. De asemenea i-au

fost afectate, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989, viața de

familie, imaginea, și sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele

răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009 și a

apreciat că suma de 8.000 euro reprezintă o indemnizație echitabilă.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel toate părțile.

Prin decizia civilă nr. 200/ A din

14 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul

reclamantei, a admis apelul pârâtului și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea,

reținând că textul de lege în baza căruia a fost formulată aceasta a fost

declarat neconstituțional, astfel încât la această dată nu mai există temei

legal care să susțină cerința reclamanților, respectiv, decizia nr. 1358 din 21

octombrie 2010 a Curții Constituționale a declarat neconstituționale

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009.

Cum de la data publicării deciziei

sus-menționate până la soluționarea cauzei în apel a fost depășit termenul de

45 de zile prevăzut de Constituție, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea nr. 221/2009 își încetează efectele juridice.

Această soluție se impune, chiar

dacă cauza se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind

neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective),

aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin

constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Or, apelul este devolutiv, ceea ce

înseamnă că el readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele

de fapt și de drept dezbătute în prima instanță, provocând o nouă judecată

asupra fondului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta G.S., arătând că decizia instanței de apel încalcă decizia

Curții Constituționale nr. 186 din 18 noiembrie 1999 prin care s-a statuat că

în lipsa unei legi sau a constatării neconstituționalității unei legi,

instanțele pot aplica direct dispozițiile Convenției Europene, și este

nelegală, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate.

La termenul din 27 ianuarie 2012,

Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării

recursului, părțile prezente având poziția exprimată în practicaua prezentei

decizii.

Examinând recursul în raport de

excepția de tardivitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat

la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta

Curte urmează a-l respinge, ca tardiv formulat, pentru următoarele

considerente:

Căile de atac și termenele în care

acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică,

deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce

ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici

instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele

prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în

care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel, termen care se calculează pe zile libere, potrivit

art. 101 alin. (1) C. proc. civ.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că termenul de 15 zile, astfel cum este reglementat de dispozițiile

legale anterior citate, a fost depășit. Astfel, decizia civilă nr. 200/ A din

14 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost comunicată recurentei-reclamante,

la sediul procesual ales astfel cum a fost indicat de către aceasta, atât în

cererea de chemare în judecată cât și în motivele de apel, la data de 8 martie

2011, după cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 34 dosar apel.

De la această dată curge termenul de

recurs de 15 zile, care se împlinește la data de 24 martie 2011, într-o zi de

joi.

Recursul a fost declarat la data de

25 martie 2011, conform ștampilei de înregistrare aplicată de instanța de apel

pe cererea de recurs(fila 2 dosar I.C.C.J.), recursul nefiind depus prin poștă.

În atare situație, se constată că

recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 301 C. proc. civ., deoarece a

formulat recursul cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul

menționat, împrejurare față de care, dată fiind prioritatea soluționării

excepției de tardivitate, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu

mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din același

cod, excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și

peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

Pentru aceste considerente, recursul

urmează a fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv declarat,

recursul reclamantei G.S. împotriva deciziei nr. 200/ A din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 27 ianuarie 2012.