ÎCCJ, decizie (scj.ro #83043)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac Index alfabetic: revizuire - admisibilitate - hotărâre CEDO - excepție de neconstituționalitate C. proc.

civ., art. 322 pct. 9, art. 326 alin. (3) În situația în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a avut loc o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție, ca urmare a anulării unei acțiuni pentru neplata cauțiunii, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, aceasta cu atât mai mult cu cât prin anularea cererii inițiale pentru neplata cauțiunii consecințele încălcării dreptului reclamanților de acces la instanțe au continuat să se producă prin derularea în continuare a procedurii de executare silită, aceste consecințe neputând fi remediate decât pe calea retractării hotărârii atacate.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3875 din 29 noiembrie 2011 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, ca primă instanță, reclamanții I.A., I.D. și B.I.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., să se constate următoarele: nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 26449 din 25 mai 1995 urmare nespecializării ipotecii și, pe cale de consecință, să se dispună radierea ipotecii; prescrierea dreptului AVAS de a cere executarea silită a creanței preluate spre valorificare. În motivare reclamanții au arătat că au garantat cu o ipotecă asupra unui imobil proprietatea lor un credit solicitat de SC C.L. SRL de la Bancorex în baza convenției de credit nr. 10561/1995, credit care nu a fost acordat debitorului, deoarece banca a încheiat un nou contract de credit intitulat addendum 1 la convenția inițială.

Au susținut reclamanții că acest addendum reprezintă în realitate un nou contract de credit, pe care însă nu l-au garantat. Sub un al doilea aspect reclamanții au arătat că potrivit O.U.G. nr. 51/1998, contractul de cesiune de creanță între Bancorex și AVAS nu respectă dispozițiile art. 1788 C. civ. referitoare la notificarea debitorului cedat, iar creditul acordat era prescris la data cesiunii conform celor statuate prin decizia civilă nr. 4565 din 29 septembrie 1999 a Curții de Apel București. Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, astfel investită, a calificat, în raport de obiectul acțiunii și temeiul de drept aplicabil O.U.G. nr. 51/1998, demersul procesual al reclamanților drept o contestație la măsurile dispuse de AVAS în legătură cu creanțele bancare neperformante preluate și a obligat reclamanții la plata unei cauțiuni în cuantum de 20% din creanța deținută de AVAS.

Constatând că la termenul statornicit pentru plata cauțiunii, reclamanții nu au făcut dovada achitării ei, prin sentința nr.39 din 9 aprilie 2002 respinge cererea reclamanților pentru neplata cauțiunii. Recursul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6517 din 5 noiembrie 2002. La data de 13 februarie 2003, reclamanții au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului invocând încălcarea art. 6&1 din convenție. Reclamanții s-au plâns de faptul că respingerea acțiunii lor în anularea ipotecii, din cauza neplății cauțiunii le-a încălcat dreptul de acces la o instanță așa cum este el garantat de art. 6&1 din Convenție și că refuzul Curții Supreme de a trimite cauza în fața Curții Constituționale pentru a statua asupra excepției de neconstituționalitate a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2001 constituie de asemenea o atingere a dreptului de acces la o instanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Iosif și alții împotriva României a statuat prin hotărârea din 20 decembrie 2007 următoarele: - că a avut loc o încălcare a art. 6&1 din convenție din cauza anulării acțiunii reclamanților pentru neplata cauțiunii; - că nu este cazul să statueze asupra capătului de cerere întemeiat pe art.1 din Protocolul 1 la convenție; - că statul pârât să asigure redeschiderea procedurii în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii dacă reclamanții doresc acest lucru; - că statul pârât să plătească reclamanților 5.000 euro daune morale și 2.500 euro cu titlu de cheltuieli de judecată; Curtea a reținut că obligația impusă reclamanților de a achita o cauțiune extrem de ridicată pentru a putea introduce acțiunea i-a lipsit de posibilitatea de a obține examinarea fondului cauzei și, prin urmare, de dreptul lor de acces la o instanță.

Curtea a apreciat că restricția litigioasă a fost disproporționată și că astfel a adus atingere însăși esenței dreptului de acces la o instanță. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 octombrie 2008, astfel cum a fost precizată, reclamanții I.A., I.D. și B.I.D.M. au solicitat în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. revizuirea sentinței nr. 39 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel București urmare celor statuate prin hotărârea din 20 decembrie 2007 și, pe cale de consecință, examinarea pe fond a susținerilor și apărărilor din acțiunea inițială referitoare la prescrierea dreptului AVAS de a cere executarea silită constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nulitatea absolută a ipotecii pentru nespecializării ei.

Totodată, revizuienții au solicitat și întoarcerea executării silite săvârșite în cauză de către intimata AVAS prin vânzarea la licitație a imobilului proprietatea lor situat în localitatea Cornu, conform procesului-verbal de licitație din 5 martie 2003. Intimata AVAS prin întâmpinare a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de revizuienți susținând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și art. 322 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit intimatei, dispozițiile art. 25 alin. (1), respectiv art. 83 alin. (1) urmare renumerotării din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la obligația depunerii cauțiunii au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, așa încât de la această dată reclamanții aveau deschisă calea unei acțiuni în instanță, fără obligația de a achita cauțiunea, consecințele respingerii acțiunii inițiale putând fi astfel remediate.

Prin sentința comercială nr. 106 din data de 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității revizuirii invocate de intimata AVAS; a admis cererea de revizuire a sentinței nr. 39/2002 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, pe care a schimbat-o în tot și, pe fond, a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată. Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, prima instanță a constatat că cerințele impuse de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt pe deplin îndeplinite în cauză având în vedere cele statuate prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 20 decembrie 2007 și faptul că prin anularea cererii inițiale pentru neplata cauțiunii consecințele încălcării dreptului reclamanților de acces la instanțe, au continuat să se producă prin derularea în continuare a procedurii de executare silită, așa încât ele nu pot fi remediate decât pe calea retractării hotărârii nr. 39/2002.

(…) La data de 13 iulie 2009, reclamanții I.A., I.D. și B.I.D.M. au declarat recurs, în termen legal împotriva sentinței nr. 106/2009 pronunțată de Curtea de Apel București ca primă instanță solicitând modificarea în tot a hotărârii, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată și completată, iar pe fond schimbarea în tot a hotărârii în sensul constatării nulității absolute a contractului de ipotecă, prescrierii dreptului de a cere executarea silită, constatării nulității contractului de cesiune nr. 107128/1999 încheiat între bancă și AVAS, respectiv a inopozabilității acestuia față de terți. Recurenții și-au întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. (…) Prin memoriul cuprinzând dezvoltarea motivelor de recurs recurenții au invocat și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. susținând, în esență, că normele legale criticate sunt contrare dispozițiilor art. 21 alin. (2) și (3) privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil și nu permit utilizarea în mod efectiv a unei noi căi de atac, în condițiile în care faptele la care se referă art. 326 alin. (3) C. proc. civ. au fost constatate printr-o procedură internă criticată de CEDO în hotărârea din 20 decembrie 2007. Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenți.

Prin decizia nr. 233/2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de recurenții din prezenta cauză și a constatat că dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Raportat la decizia nr. 233/2011 a Curții Constituționale prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. recurenții au susținut că lipsa de acces la jurisdicția instanței inițial sesizate nu le-a permis să intre pe fondul cauzei pentru a-și susține excepțiile invocate, așa încât la acest moment procesual este admisibilă o cerere completatoare a acțiunii introductive din anul 2002 cu solicitarea de constatare a nulității Convenției de credit și a addendumului.

Cu privire la nulitatea contractului de cesiune dintre bancă și AVAS, recurenții au arătat că aceste aspecte au fost evocate în cererea inițială din anul 2002 și nu reprezintă un nou capăt de cerere formulat în revizuire, așa cum a reținut prima instanță. Intimata AVAS a formulat întâmpinare cu privire la criticile formulate de recurenți, concluzionând în sensul respingerii recursului ca nefondat. În esență, intimata a arătat că instanța de fond a asigurat recurenților dreptul la un proces echitabil prin admiterea cererii de revizuire și soluționarea pe fond a cauzei. Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile formulate și având în vedere și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. incidente în cauză care permit instanței de recurs să verifice hotărârea sub toate aspectele, a constatat următoarele: Prima chestiune de drept ce se impune a fi examinată vizează efectele deciziei nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de recurenți cu privire la dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Totodată, se impune a aminti că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului ci și considerentelor pe care acesta se sprijină așa cum se menționează și în decizia Curții Constituționale nr. 874/2010.

Potrivit considerentelor deciziei nr. 233/2011, dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt neconstituționale numai în măsura în care aceste prevederi nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, constatate de CEDO. Or, în cauza de față, prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate a revizuirii, invocată de intimată, pe motivul că hotărârea atacată cu revizuire nu evocă fondul, și admițând cererea de revizuire a analizat fondul raportului juridic, respectiv acțiunea introductivă a reclamanților, prin prisma apărărilor formulate și a probelor administrate. Examinând cele două condiții de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., referitoare la existența unei hotărâri pronunțate de CEDO în cauza de față prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prin sentința atacată, precum și faptul că această încălcare a continuat să producă consecințe grave prin derularea în continuare a procedurii de executare silită fără ca apărările reclamanților să fi fost ascultate instanța a statuat că cererea de revizuire este pe deplin admisibilă. Așa fiind, prima instanță interpretând corect dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. a pronunțat o soluție legală de admitere a cererii de revizuire promovată de revizuienți împotriva sentinței nr. 39/2002 a Curții de Apel București, pe care a schimbat-o urmare rejudecării fondului.

Invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. de către revizuienți în fața instanței de recurs, în condițiile în care cererea de revizuire a fost admisă de prima instanță, nu constituie un paradox și o necunoaștere a mecanismului de redeschidere a judecății în temeiul acestui motiv de revizuire, așa cum susține intimata, ci face parte din strategia de apărare a revizuienților de a uza în cadru legal și constituțional de acest drept, deoarece confruntați cu o excepție de inadmisibilitate a revizuirii în fața primei instanțe, nu puteau anticipa poziția intimatei de a recura soluția adoptată pe această excepție și nici punctul de vedere al instanței de recurs cu privire la această dezlegare.

Concluzionând pe acest prim aspect al analizei prezentului recurs, Înalta Curte a constatat că în raport de decizia nr. 233 a Curții Constituționale, soluția de admitere a cererii de revizuire cu rejudecarea fondului este în deplină concordanță cu dispozitivul și considerentele deciziei Curții Constituționale și nu se impune modificarea soluției pe acest aspect, soluție care din punct de vedere tehnico-juridic respectă și exigențele impuse de art. 327 C. proc. civ. potrivit cărora dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba în tot sau în parte hotărârea atacată.(…) Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.