ÎCCJ, decizie (scj.ro #83043)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83043) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Condiții de

admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept

procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

-

admisibilitate

-

hotărâre CEDO

-

excepție de neconstituționalitate

C.

proc. civ., art. 322 pct. 9, art. 326 alin. (3)

În

situația în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a avut

loc o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție, ca urmare a anulării unei

acțiuni pentru neplata cauțiunii, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

322 pct. 9 din Codul de procedură civilă pentru admisibilitatea căii

extraordinare de atac a revizuirii, aceasta cu atât mai mult cu cât prin

anularea cererii inițiale pentru neplata cauțiunii consecințele încălcării

dreptului reclamanților de acces la instanțe au continuat să se producă prin

derularea în continuare a procedurii de executare silită, aceste consecințe

neputând fi remediate decât pe calea retractării hotărârii atacate.

Secția a II-a civilă, Decizia

nr. 3875 din 29 noiembrie 2011

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, ca primă instanță,

reclamanții I.A., I.D. și B.I.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.B.,

actualmente A.V.A.S., să se constate următoarele: nulitatea absolută a

contractului de ipotecă autentificat sub nr. 26449 din 25 mai 1995 urmare

nespecializării ipotecii și, pe cale de consecință, să se dispună radierea

ipotecii; prescrierea dreptului AVAS de a cere executarea silită a creanței

preluate spre valorificare.

În

motivare reclamanții au arătat că au garantat cu o ipotecă asupra unui imobil

proprietatea lor un credit solicitat de  SC C.L. SRL de la Bancorex în

baza convenției de credit nr. 10561/1995, credit care nu a fost acordat

debitorului, deoarece banca a încheiat un nou contract de credit intitulat

addendum 1 la convenția inițială.

Au

susținut reclamanții că acest addendum reprezintă în realitate un nou contract

de credit, pe care însă nu l-au garantat.

Sub un

al doilea aspect reclamanții au arătat că potrivit O.U.G. nr. 51/1998,

contractul de cesiune de creanță între Bancorex și AVAS nu respectă

dispozițiile art. 1788 C. civ. referitoare la notificarea debitorului cedat,

iar creditul acordat era prescris la data cesiunii conform celor statuate prin

decizia civilă nr. 4565 din 29 septembrie 1999 a Curții de Apel

București.

Curtea

de Apel București, Secția a V-a comercială, astfel investită, a calificat, în

raport de obiectul acțiunii și temeiul de drept aplicabil O.U.G. nr. 51/1998,

demersul procesual al reclamanților drept o contestație la măsurile dispuse de

AVAS în legătură cu creanțele bancare neperformante preluate și a obligat

reclamanții la plata unei cauțiuni în cuantum de 20% din creanța deținută de

AVAS.

Constatând

că la termenul statornicit pentru plata cauțiunii, reclamanții nu au făcut

dovada achitării ei, prin sentința nr.39 din 9 aprilie 2002 respinge cererea

reclamanților pentru neplata cauțiunii.

Recursul

declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6517 din 5 noiembrie 2002.

La data de 13 februarie 2003, reclamanții au sesizat Curtea

Europeană a Drepturilor Omului invocând încălcarea art. 6&1 din convenție.

Reclamanții

s-au plâns de faptul că respingerea acțiunii lor în anularea ipotecii, din

cauza neplății cauțiunii le-a încălcat dreptul de acces la o instanță așa cum

este el garantat de art. 6&1  din Convenție și că refuzul Curții

Supreme de a trimite cauza în fața Curții Constituționale pentru a statua

asupra excepției de neconstituționalitate a art. 25 alin. (1) din Legea nr.

409/2001 constituie de asemenea o atingere a dreptului de acces la o instanță.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Iosif și alții

împotriva României a statuat prin hotărârea din 20 decembrie 2007 următoarele:

- că a

avut loc o încălcare a art. 6&1  din convenție din cauza anulării

acțiunii reclamanților pentru neplata cauțiunii;

- că nu

este cazul să statueze asupra capătului de cerere întemeiat pe art.1 din

Protocolul 1 la convenție;

- că

statul pârât să asigure redeschiderea procedurii în cel mult   3 luni

de la data rămânerii definitive a hotărârii dacă reclamanții doresc acest

lucru;

- că

statul pârât să plătească reclamanților 5.000 euro daune morale și 2.500 euro

cu titlu de cheltuieli de judecată;

Curtea a reținut că obligația impusă reclamanților de a achita o cauțiune

extrem de ridicată pentru a putea introduce acțiunea i-a lipsit de

posibilitatea de a obține examinarea fondului cauzei și, prin urmare, de

dreptul lor de acces la o instanță.

Curtea

a apreciat că restricția litigioasă a fost disproporționată și că astfel a adus

atingere însăși esenței dreptului de acces la o instanță.

Cererea

de revizuire

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 octombrie

2008, astfel cum a fost precizată, reclamanții I.A., I.D. și B.I.D.M. au

solicitat în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. revizuirea sentinței nr. 39

din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel București urmare celor statuate prin

hotărârea din 20 decembrie 2007 și, pe cale de consecință, examinarea pe fond a

susținerilor și apărărilor din acțiunea inițială referitoare la prescrierea

dreptului AVAS de a cere executarea silită constatată printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă și nulitatea absolută a ipotecii

pentru  nespecializării ei.

Totodată,

revizuienții au solicitat și întoarcerea executării silite săvârșite în cauză

de către intimata AVAS prin vânzarea la licitație a imobilului proprietatea lor

situat în localitatea Cornu, conform  procesului-verbal de licitație din 5

martie 2003.

Intimata

AVAS prin întâmpinare a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire

formulată de revizuienți susținând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de

art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit

intimatei, dispozițiile art. 25 alin. (1), respectiv art. 83 alin. (1) urmare

renumerotării din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la obligația depunerii

cauțiunii au fost declarate neconstituționale de Curtea Constituțională prin

decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, așa încât de la această dată reclamanții

aveau deschisă calea unei acțiuni în instanță, fără obligația de a achita

cauțiunea, consecințele respingerii acțiunii inițiale putând fi astfel

remediate.

Prin

sentința comercială nr. 106 din data de 30 iunie 2009, Curtea de Apel

București, Secția a VI-a comercială, a respins excepția inadmisibilității

revizuirii invocate de intimata AVAS; a admis cererea de revizuire a sentinței

nr. 39/2002 a Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, pe care a

schimbat-o în tot și, pe fond, a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată.

Cu

privire la admisibilitatea cererii de revizuire, prima instanță a constatat că

cerințele impuse de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt pe deplin îndeplinite în

cauză având în vedere cele statuate prin Hotărârea Curții Europene a

Drepturilor Omului din 20 decembrie 2007 și faptul că prin anularea cererii

inițiale pentru neplata cauțiunii consecințele încălcării dreptului

reclamanților de acces la instanțe, au continuat să se producă prin derularea

în continuare a procedurii de executare silită, așa încât ele nu pot fi

remediate decât pe calea retractării hotărârii nr. 39/2002. (…)

La data

de 13 iulie 2009, reclamanții I.A., I.D. și B.I.D.M. au declarat recurs, în

termen legal împotriva sentinței nr. 106/2009 pronunțată de Curtea de Apel

București ca primă instanță solicitând modificarea în tot a hotărârii,

admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată și completată, iar

pe fond schimbarea în tot a hotărârii în sensul constatării nulității absolute

a contractului de ipotecă, prescrierii dreptului de a cere executarea silită,

constatării nulității contractului de cesiune nr. 107128/1999 încheiat între

bancă și AVAS, respectiv a inopozabilității acestuia față de terți.

Recurenții

și-au întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. (…)

Prin

memoriul cuprinzând dezvoltarea motivelor de recurs recurenții au invocat și

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

susținând, în esență, că normele legale criticate sunt contrare dispozițiilor

art. 21 alin. (2) și (3) privind liberul acces la justiție și dreptul la un

proces echitabil și nu permit utilizarea în mod efectiv a unei noi căi de atac,

în condițiile în care faptele la care se referă art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. au fost constatate printr-o procedură internă criticată de CEDO în

hotărârea din 20 decembrie 2007.

Prin

Încheierea din 20 aprilie 2010, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională

pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurenți.

Prin

decizia nr. 233/2011, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate ridicată de recurenții din prezenta cauză și a constatat

că dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt neconstituționale în măsura

în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se

evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți

fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Raportat

la decizia nr. 233/2011 a Curții Constituționale prin care a fost soluționată

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

recurenții au susținut că lipsa de acces la jurisdicția instanței inițial

sesizate nu le-a permis să intre pe fondul cauzei pentru a-și susține

excepțiile invocate, așa încât la acest moment procesual este admisibilă o

cerere completatoare a acțiunii introductive din anul 2002 cu solicitarea de

constatare a nulității Convenției de credit și a addendumului.

Cu

privire la nulitatea contractului de cesiune dintre bancă și AVAS, recurenții

au arătat că aceste aspecte au fost evocate în cererea inițială din anul 2002

și nu reprezintă un nou capăt de cerere formulat în revizuire, așa cum a

reținut prima instanță.

Intimata

AVAS a formulat întâmpinare cu privire la criticile formulate de recurenți,

concluzionând în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În

esență, intimata a arătat că instanța de fond a asigurat recurenților dreptul

la un proces echitabil prin admiterea cererii de revizuire și soluționarea pe

fond a cauzei.

Înalta

Curte, examinând sentința atacată în raport de criticile formulate și având în

vedere și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. incidente în cauză

care permit instanței de recurs să verifice hotărârea sub toate aspectele, a

constatat următoarele:

Prima

chestiune de drept ce se impune a fi examinată vizează efectele deciziei nr.

233 din 15 februarie 2011 a Curții Constituționale prin care a fost admisă

excepția de neconstituționalitate ridicată de recurenți cu privire la dispozițiile

art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții

Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Totodată,

se impune a aminti că puterea de lucru judecat ce însoțește actele

jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai

dispozitivului ci și considerentelor pe care acesta se sprijină așa cum se

menționează și în decizia Curții Constituționale nr. 874/2010.

Potrivit

considerentelor deciziei nr. 233/2011, dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc.

civ. sunt neconstituționale numai

în măsura în care aceste prevederi nu

permit revizuirea unei hotărâri judecătorești

prin care, fără a se evoca

fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale,

constatate de CEDO.

Or, în

cauza de față, prima instanță a respins excepția de inadmisibilitate a

revizuirii, invocată de intimată, pe motivul că hotărârea atacată cu revizuire

nu evocă fondul, și admițând cererea de revizuire a analizat fondul raportului

juridic, respectiv acțiunea introductivă a reclamanților, prin prisma

apărărilor formulate și a probelor administrate.

Examinând

cele două condiții de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 322 pct. 9 C.

proc. civ., referitoare la existența unei hotărâri pronunțate de CEDO în cauza

de față prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prin sentința atacată, precum și faptul că această încălcare a

continuat să producă consecințe grave prin derularea în continuare a procedurii

de executare silită fără ca apărările reclamanților să fi fost ascultate

instanța a statuat că cererea de revizuire este pe deplin admisibilă.

Așa

fiind, prima instanță interpretând corect dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc.

civ. a pronunțat o soluție legală de admitere a cererii de revizuire promovată

de revizuienți împotriva sentinței nr. 39/2002 a Curții de Apel București, pe

care a schimbat-o urmare rejudecării fondului.

Invocarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc.

civ. de către revizuienți în fața instanței de recurs, în condițiile în care

cererea de revizuire a fost admisă de prima instanță, nu constituie un paradox

și o necunoaștere a mecanismului de redeschidere a judecății  în temeiul

acestui motiv de revizuire, așa cum susține intimata, ci face parte din

strategia de apărare a revizuienților de a uza în cadru legal și constituțional

de acest drept, deoarece confruntați cu o excepție de inadmisibilitate a revizuirii

în fața primei instanțe, nu puteau anticipa poziția intimatei de a recura

soluția adoptată pe această excepție și nici punctul de vedere al instanței de

recurs cu privire la această dezlegare.

Concluzionând

pe acest prim aspect al analizei prezentului recurs, Înalta Curte a constatat

că în raport de decizia nr. 233 a Curții Constituționale, soluția de admitere a

cererii de revizuire cu rejudecarea fondului este în deplină concordanță cu

dispozitivul și considerentele deciziei Curții Constituționale și nu se impune

modificarea soluției pe acest aspect, soluție care din punct de vedere

tehnico-juridic respectă și exigențele impuse de art. 327 C. proc. civ.

potrivit cărora dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba

în tot sau în parte hotărârea atacată.(…)

Pentru

rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., a respins recursul ca nefondat.