ÎCCJ, decizie (scj.ro #83370)

2. Contract de cesiune de creanță. Convenție de eșalonare a datoriei. Viciu de consimțământ. Consecințe Cuprins pe materii: Drept civil. Contracte sau convenții. Consimțământul Index alfabetic: -acțiune în anulare -contract de cesiune de creanță -convenție de eșalonare a datoriei - dol -eroare -violență -nulitate de drept C.civ., art.961 Convenția făcută prin eroare, violență sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acțiunii de nulitate, potrivit dispozițiilor art.961 C.civ. (Secția comercială, decizia nr.2154 din 5 iunie 2007) Reclamanta SC H.S. SRL, cu sediul în București, a chemat în judecată pe AVAS și a solicitat anularea convenției de eșalonare nr.289 din 24 februarie 2004, întrucât consimțământul la încheierea acestei convenții nu a fost valabil exprimat, fiind alterat prin dol, și a cerut suspendarea executării convenției până la rămânerea definitivă și irevocabilă a soluției.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, că a încheiat cu Banca Română de Comerț Exterior B. SA trei convenții: nr.121046 din 8 septembrie 1995, nr.121115 din 22 iulie 1996 și nr.121064 din 17 februarie 1997, prin care i s-au acordat mai multe credite în valută, iar la 21 iulie 1999 între Banca Română de Comerț Exterior B. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (antecesoarea pârâtei din cauza de față) s-a încheiat contractul de cesiune de creanță având ca obiect convențiile încheiate cu reclamanta, valoarea nominală a creanței fiind, la 20 iulie 1999, de 17.643.681.696,32 lei. Totodată, între B. C. R. și A.V.A.B. s-a încheiat și contractul de cesiune de creanță din 13 decembrie 1999, valoarea nominală a creanței fiind, la 10 decembrie 1999, de 3.007.516.758,64 lei.

La 31 mai 2000, între părțile litigante s-a încheiat convenția de eșalonare nr.105, în care, la pct.2.1., s-a prevăzut consolidarea creanței neperformante de 20.651.198.454,96 lei ( în 2.449.867,20 mărci germane), sumă din care reclamanta a plătit, până la 3 aprilie 2000, suma de 2.011.895.000 lei, echivalentul a 215.651,89 mărci germane, rămânând de rambursat 2.234.215,3 mărci germane. Reclamanta a arătat că, la 30 septembrie 2002, a primit din partea pârâtei o notificare prin care era încunoștințată de faptul că aceasta a procedat la consolidarea în USD a creanței, rezultând un sold de 512.781,23 USD iar acest lucru nu era posibil, întrucât ar fi însemnat aplicarea retroactivă a dispozițiilor Legii nr.409/2001.

De asemenea, a mai arătat că s-a încheiat convenția de eșalonare nr.289 din 24 februarie 2004, care însă nu este valabilă, întrucât consimțământul reclamantei a fost alterat prin dol, dolul fiind determinant pentru încheierea actului juridic, astfel cum prevăd dispozițiile art. 960 și 961 C.civ. Reclamanta a pretins că, prin interpretarea eronată făcută de A.V.A.B.

(în prezent A.V.A.S.) dispozițiilor OUG nr.51/1998 și dispozițiilor Legii nr.409/2001, s-a ajuns la concluzia falsă că reclamanta ar datora în plus 157.781 USD iar prin interpretarea dispozițiilor articolului 18 1 alin.(2) din Legea nr.409/2001, se aduce atingere celor două principii constituționale, privind neretroactivarea legii civile, instituit de articolul 15 alin.(2) și egalitatea părților în fața justiției, prevăzut de articolul 16 alin.(1) . A invocat și încălcarea dispozițiilor articolului 1 C.civ., susținând că pârâta a greșit la calcule și, cu viclenie, a determinat-o pe reclamantă să semneze convenția de eșalonare în acești termeni. La 14 aprilie 2005, primul termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor art.132 alin.(1) C.prod.civ., reclamanta și-a întregit cererea cu motivul de nulitate prevăzut în articolele 953, 955 și 956 C.civ., susținând existența violenței ca viciu de consimțământ.

Astfel, a pretins că violența constă în constrângerea declarării scadenței anticipate a întregii sume datorate, cu consecința urmăririi silite a reclamantei și a declanșării încetării de plăți. În fond, Curtea de Apel București , Secția V a Comercială, prin sentința civilă nr.91 din 1 iunie 2006, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind acțiunea întemeiată pe dol. S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea convenției întemeiată pe violență. S-a respins acțiunea pe fondul cauzei. În pronunțarea hotărârii, în esență, s-a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea de anulare a convenției de eșalonare a plăților nr.289 din 24 februarie 2004, pentru viciu de consimțământ, pe dol și violență.

Excepția de prescripție, invocată de pârâtă, a fost analizată distinct pe cele două cauze, dolul și violența. Cu privire la dol, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art.49 alin.(1) din OUG nr.51/1998, privind creanțele neperformante, respectiv termenul de 6 luni, aplicabil de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul juridic al dolului. S-a reținut că reclamanta a cunoscut modul de calcul al sumelor reeșalonate, la data încheierii convenției, 24 februarie 2004, rezultând că și anterior acestei date, cu adresa nr.840 din 19 decembrie 2003, reclamanta a sesizat AVAS asupra calculului eronat al sumei consolidate și reeșalonare la plată. Or, în raport cu data convenției, 24 februarie 2004, termenul de 6 luni, s-a împlinit la 24 august 2004, astfel că acțiunea înregistrată la 22 februarie 2005 este prescrisă.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe violență, invocată de pârâtă, a fost respinsă, reținându-se că faptul material ce îmbracă forma violenței nu întrunește elementele acesteia. Astfel că, nu se poate preciza data săvârșirii sale, în lipa momentului de la care ar urma să se calculeze termenul de prescripție, excepția de prescripție fiind neîntemeiată. Acțiunea în anulare a fost respinsă pe considerentul că inserarea unei clauze contractuale, ce atrage exigibilitatea anticipată a întregii datorii, în caz de nerespectare a graficului de plată, nu îmbracă forma violenței prevăzute în dispozițiile art.956 C.civ., întrucât sancțiunea executării silite a întregii datorii nu este nelegitimă, putând fi aplicată numai în caz de culpă a reclamantei debitoare, în neexecutarea propriilor obligații contractuale.

Împotriva sentinței , reclamanta a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.5 și 6 C.proc.civ, formulând următoarele critici: - încheierile de ședință din 5 mai 2005 și 13 aprilie 2006 ale Curții de Apel București, Secția V-a Comercială, sunt nelegale în ceea ce privește obiectul cererii, solicitându-se casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare; - în mod greșit, s-a respins ca prescrisă acțiunea în anulare întemeiată pe dol, prin aplicarea normelor speciale din OG nr.51/1998, respectiv termenul de prescripție de 6 luni; - în mod eronat, instanța a respins acțiunea în anulare întemeiată pe violență, considerând fără temei că, clauza 8.1 din convenție nu întrunește elementele violenței cu viciu de consimțământ, fără a indica textul de lege aplicabil.

Recursul este nefondat si s-a respins ca atare. Obiectul acțiunii constă în anularea convenției de eșalonare a plăților datorate de reclamantă pârâtei, convenție intervenită la 24 februarie 2004. În ședința de judecată din 5 mai 2005, AVAS a susținut că prin finalitatea urmărită de reclamantă, acțiunea în anulare este , în realitate, o contestație la întinderea titlului. În replică, reclamanta a susținut că cererea sa nu poate fi calificată decât ca o acțiune în anulare. Curtea de Apel București, Secția V-a Comercială, prin Încheierea din 5 mai 2005, a reținut că susținerile AVAS nu sunt întemeiate, iar obiectul acțiunii nu este contestație la executare, având în vedere că nu există o executare pendinte între părți.

În ședința de judecată din 13 aprilie 2006, reclamanta SC H.G.A. S. SRL a cerut conexarea la dosarul de față, a dosarului nr.1677/2/2006 a Curții de Apel București, Secția VI-a Comercială, pe motiv că obiectul este același, și anume, contestație la executare. Prin Încheierea din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel București , Secția V-a Comercială, a respins cererea de conexare ca neîntemeiată. Examinând încheierea ca și cea din 5 mai 2005, s-a reținut că instanța a respins, întemeiat, cererea de conexare, reținând că acțiunea reclamantei (în dosarul nr. 616/2005) are ca obiect acțiunea în anularea unui act juridic pentru vicierea consimțământului prin dol și violență (art.961C.civ.), pe când dosarul nr. 1677/2/2006 are ca obiect contestație la executare, întemeiată pe art.399 și urm.C.ptoc.civ.

S-a constatat că, reclamanta are o poziție oscilantă, cu ignorarea hotărârilor pronunțate de curtea de apel, ca în Încheierea din 5 mai 2005, când reclamanta a cerut respingerea susținerilor AVAS, de calificarea acțiunii în anulare drept o contestație la executare, pentru ca ulterior să susțină contrariul. De altfel, recurenta nu este consecventă nici prin susținerile din recurs, pentru că, criticile sale privesc aplicarea greșită a art.961 C.civ., privind dolul și violența, deci, în aplicarea dreptului comun, iar nu a dispozițiilor legale aplicabile fazei de executare. S-a reținut că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.961C.civ .. Potrivit dispozițiilor legale menționate , ,,convenția făcută prin eroare, violență sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acțiunii de nulitate”, revenind instanței judecătorești rolul dificil de a califica nulitatea.

Reclamanta și-a susținut acțiunea în anulare prin aceea că i-a fost viciat consimțământul, prin dol, prin manopere viclene, dar prin criticile din recurs se referă la respingerea fără temei a susținerilor privind violența din partea AVAS, prin clauzele convenției din 24 februarie 2004. Violența invocată de reclamantă privește încheierea Convenției de reeșalonare, din 24 februarie 2004, sub constrângerea AVAS, în sensul că, nerespectarea termenelor stabilite conduce la declanșarea procedurii de executare silită, conform OUG nr.51/1998 privind valorificarea activelor bancare. Prin hotărârea recurată, instanța a reținut, întemeiat, că pretinsa constrângere nu întrunește elementele violenței ca viciu de consimțământ, întrucât sancțiunea executării silite a datoriei nu este nelegitimă, ci este urmarea neexecutării obligațiilor debitoarei contractuale.

Executarea silită a unui titlu nu poate constitui o amenințare, o insuflare a unei temeri, întrucât la semnarea oricărei convenții cu obligații determinate, debitorul, în condițiile existenței unui titlu, este pasibil de executare silită. Reclamanta nu a dovedit violența prin amenințare, prin viciu de consimțământ, întrucât, anterior încheierii Convenției de eșalonare din 24 februarie 2004, cu adresa nr. 32 din 11 februarie 2004, a comunicat către AVAB că este de acord cu capitolele I – X din Convenție, mai puțin Cap.V, referitor la Garanții, și avea cunoștință de consolidarea creanței în USD și de termenele de plată, în intervalul 30 iunie 2004 – 31 decembrie 2006, deci semnarea acestui act juridic nu s-a făcut sub imperiul violenței.

Criticile recurentei privind termenul de prescripție pentru dol , sunt nefondate, întrucât acțiunea în anulare privea o convenție încheiată cu AVAS, în aplicarea OUG nr.51/1998, astfel că s-a reținut termenul prevăzut de această reglementare specială. În consecință, s-a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr.91 din 1 iunie 2006 a Curții de Apel București, Secția a V Comercială.