ÎCCJ, decizie (scj.ro #83370)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83370) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

2.

Contract

de cesiune de

creanță. Convenție de eșalonare a datoriei. Viciu de

consimțământ. Consecințe

Cuprins

pe materii:

Drept civil. Contracte sau

convenții. Consimțământul

Index alfabetic:

-acțiune în anulare

-contract de cesiune de creanță

-convenție de eșalonare a datoriei

-

dol

-eroare

-violență

-nulitate de drept

C.civ.,

art.961

Convenția

făcută

prin eroare, violență sau dol, nu este nulă de drept, ci dă

loc numai acțiunii de nulitate, potrivit dispozițiilor

art.961 C.civ.

(Secția comercială,

decizia

nr.2154

din

5 iunie 2007)

Reclamanta

SC H.S. SRL, cu sediul în București, a chemat

în judecată pe AVAS și a solicitat anularea convenției de

eșalonare nr.289 din 24 februarie 2004, întrucât consimțământul

la încheierea acestei convenții nu a fost valabil exprimat, fiind

alterat prin dol,

și a cerut suspendarea executării

convenției până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a soluției.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat, că a încheiat cu Banca Română de Comerț Exterior B.

SA trei convenții: nr.121046 din 8 septembrie 1995, nr.121115 din 22 iulie

1996 și nr.121064 din 17 februarie 1997, prin care i s-au acordat mai

multe credite în valută, iar la 21 iulie 1999 între Banca Română de

Comerț Exterior B. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Bancare (antecesoarea pârâtei din cauza de față) s-a încheiat

contractul de cesiune de creanță având ca obiect convențiile

încheiate cu reclamanta, valoarea nominală a creanței fiind, la 20

iulie 1999, de 17.643.681.696,32 lei.

Totodată, între B. C. R. și

A.V.A.B. s-a încheiat și contractul de cesiune de creanță din 13

decembrie 1999, valoarea nominală a creanței fiind, la 10 decembrie

1999, de 3.007.516.758,64 lei.

La 31 mai 2000, între părțile

litigante s-a încheiat convenția de eșalonare nr.105, în care, la

pct.2.1., s-a prevăzut consolidarea creanței neperformante de

20.651.198.454,96 lei ( în 2.449.867,20 mărci germane), sumă din care

reclamanta a plătit, până la 3 aprilie 2000, suma de 2.011.895.000

lei, echivalentul a 215.651,89 mărci germane, rămânând de rambursat

2.234.215,3 mărci germane.

Reclamanta a arătat că, la 30

septembrie 2002, a primit din partea pârâtei o notificare prin care era

încunoștințată de faptul

că aceasta a procedat la consolidarea în USD a creanței, rezultând un

sold de 512.781,23 USD iar acest lucru nu era posibil, întrucât ar fi însemnat

aplicarea retroactivă a dispozițiilor Legii nr.409/2001.

De asemenea, a mai arătat că

s-a încheiat convenția de eșalonare nr.289 din 24 februarie 2004,

care însă nu este valabilă, întrucât

consimțământul reclamantei a fost alterat prin dol, dolul

fiind determinant pentru încheierea actului juridic, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 960 și 961 C.civ.

Reclamanta a pretins că, prin

interpretarea eronată făcută de A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.)

dispozițiilor OUG nr.51/1998 și dispozițiilor Legii nr.409/2001,

s-a ajuns la

concluzia falsă că reclamanta

ar datora în plus 157.781 USD

iar prin interpretarea dispozițiilor

articolului 18

1

alin.(2) din Legea nr.409/2001, se aduce atingere

celor două principii constituționale, privind neretroactivarea legii

civile, instituit de articolul 15 alin.(2) și egalitatea

părților în fața justiției, prevăzut de articolul 16

alin.(1) . A invocat și încălcarea dispozițiilor articolului 1

C.civ., susținând că pârâta a greșit la calcule și, cu

viclenie, a determinat-o pe reclamantă să semneze convenția de

eșalonare în acești termeni.

La 14 aprilie 2005,

primul termen de judecată, cu

respectarea dispozițiilor art.132 alin.(1) C.prod.civ., reclamanta

și-a întregit cererea cu motivul de nulitate prevăzut în articolele

953, 955 și 956 C.civ., susținând existența violenței ca

viciu de consimțământ. Astfel, a pretins că violența

constă în constrângerea declarării scadenței anticipate a

întregii sume datorate, cu consecința urmăririi silite a reclamantei

și a declanșării încetării de plăți.

În fond,

Curtea de Apel București

,

Secția

V a Comercială, prin

sentința civilă nr.91 din 1 iunie 2006, a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune privind acțiunea

întemeiată pe dol.

S-a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anularea

convenției

întemeiată

pe violență.

S-a respins acțiunea pe fondul cauzei.

În

pronunțarea hotărârii, în esență, s-a reținut că

reclamanta și-a întemeiat cererea de anulare a convenției de

eșalonare a plăților nr.289 din 24 februarie 2004, pentru viciu

de consimțământ, pe dol și violență.

Excepția de prescripție, invocată de pârâtă,

a fost analizată distinct pe cele două cauze, dolul și

violența.

Cu privire

la dol, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile art.49

alin.(1) din OUG nr.51/1998, privind creanțele neperformante, respectiv

termenul de 6 luni, aplicabil de la data la care reclamanta a cunoscut sau

trebuia să cunoască faptul juridic al dolului.

S-a

reținut că reclamanta a cunoscut modul de calcul al sumelor

reeșalonate, la data încheierii convenției, 24 februarie 2004,

rezultând că și anterior acestei date, cu adresa nr.840 din 19

decembrie 2003, reclamanta a sesizat AVAS asupra calculului eronat al sumei

consolidate și reeșalonare la plată. Or, în raport cu data

convenției, 24 februarie 2004, termenul de 6 luni, s-a împlinit la 24

august 2004, astfel că acțiunea înregistrată la 22 februarie

2005

este

prescrisă.

Excepția prescripției dreptului

material la acțiune, întemeiată pe violență, invocată

de pârâtă, a fost respinsă, reținându-se că faptul material

ce

îmbracă forma violenței nu

întrunește elementele acesteia. Astfel că, nu se poate preciza data

săvârșirii sale, în lipa momentului de la care ar urma să se

calculeze termenul de prescripție, excepția de

prescripție

fiind

neîntemeiată.

Acțiunea

în

anulare a

fost respinsă pe considerentul că inserarea unei clauze contractuale,

ce atrage exigibilitatea anticipată a întregii datorii, în caz de

nerespectare a graficului de plată, nu îmbracă forma violenței

prevăzute

în dispozițiile

art.956 C.civ.,

întrucât

sancțiunea executării silite a

întregii datorii nu este nelegitimă, putând fi aplicată numai în caz

de culpă a reclamantei debitoare, în neexecutarea propriilor

obligații contractuale.

Împotriva

sentinței ,

reclamanta a declarat recurs, în temeiul

art.304 pct.5 și 6 C.proc.civ, formulând

următoarele

critici:

-

încheierile de ședință din 5 mai 2005 și 13 aprilie 2006

ale Curții de Apel București,

Secția V-a Comercială, sunt nelegale în ceea ce privește

obiectul cererii, solicitându-se casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare;

-

în

mod greșit, s-a respins ca prescrisă

acțiunea în anulare întemeiată pe dol, prin aplicarea normelor

speciale din OG nr.51/1998, respectiv termenul de prescripție de 6 luni;

- în mod

eronat, instanța a respins acțiunea în anulare întemeiată pe

violență, considerând fără temei că, clauza 8.1 din

convenție nu întrunește elementele violenței cu viciu de

consimțământ, fără a indica textul de lege aplicabil.

Recursul

este

nefondat

si

s-a respins

ca atare.

Obiectul acțiunii

constă în anularea convenției de eșalonare a plăților

datorate de reclamantă pârâtei, convenție intervenită la 24

februarie 2004.

În

ședința de judecată din 5 mai 2005, AVAS a susținut că

prin finalitatea urmărită de reclamantă, acțiunea în anulare

este

, în realitate, o contestație la întinderea

titlului. În replică, reclamanta a susținut că cererea

sa

nu poate fi calificată decât ca o acțiune în

anulare.

Curtea de

Apel București,

Secția V-a

Comercială, prin Încheierea din 5 mai 2005, a reținut că

susținerile AVAS nu sunt întemeiate, iar obiectul acțiunii nu este

contestație la executare, având în vedere că nu există o

executare pendinte între părți.

În

ședința de judecată din 13 aprilie 2006, reclamanta SC H.G.A. S.

SRL a cerut conexarea la dosarul de față, a dosarului nr.1677/2/2006

a Curții de Apel București, Secția VI-a Comercială, pe

motiv că obiectul este același, și anume, contestație la

executare.

Prin

Încheierea din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel București

,

Secția

V-a Comercială, a

respins cererea de conexare ca neîntemeiată.

Examinând

încheierea ca și cea din 5 mai 2005, s-a reținut că

instanța a respins, întemeiat, cererea de conexare, reținând că

acțiunea reclamantei (în dosarul nr. 616/2005) are ca obiect acțiunea

în anularea unui act juridic pentru vicierea consimțământului prin

dol și violență (art.961C.civ.), pe când dosarul nr. 1677/2/2006

are

ca obiect contestație la executare,

întemeiată pe art.399 și urm.C.ptoc.civ.

S-a constatat că, reclamanta are o

poziție oscilantă, cu ignorarea hotărârilor pronunțate de

curtea de apel, ca în Încheierea din 5 mai 2005, când reclamanta a cerut

respingerea susținerilor AVAS, de calificarea acțiunii în anulare

drept o contestație la executare, pentru ca ulterior

să

susțină contrariul.

De altfel,

recurenta nu este consecventă nici prin susținerile din recurs,

pentru că, criticile sale privesc aplicarea greșită a art.961

C.civ., privind dolul și violența, deci, în aplicarea dreptului

comun, iar nu a dispozițiilor legale aplicabile fazei de executare.

S-a

reținut că instanța a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art.961C.civ

..

Potrivit

dispozițiilor legale menționate

, ,,convenția

făcută prin eroare, violență sau dol, nu este nulă de

drept, ci dă loc numai acțiunii de nulitate”, revenind instanței

judecătorești rolul dificil de a califica nulitatea.

Reclamanta

și-a susținut acțiunea în anulare prin aceea că i-a fost

viciat consimțământul, prin dol, prin manopere viclene, dar prin

criticile din recurs se referă la respingerea fără temei a

susținerilor privind violența din partea AVAS, prin clauzele

convenției din 24 februarie 2004.

Violența

invocată de reclamantă privește încheierea

Convenției de reeșalonare, din 24 februarie 2004, sub constrângerea

AVAS, în sensul că, nerespectarea termenelor stabilite conduce la

declanșarea procedurii de executare silită, conform OUG nr.51/1998

privind valorificarea activelor bancare.

Prin

hotărârea recurată, instanța a reținut, întemeiat, că

pretinsa constrângere nu întrunește elementele violenței ca viciu de

consimțământ, întrucât sancțiunea executării silite a

datoriei nu

este

nelegitimă, ci este urmarea

neexecutării obligațiilor debitoarei contractuale.

Executarea

silită a unui titlu nu poate constitui o amenințare, o insuflare a

unei temeri, întrucât la semnarea oricărei convenții cu

obligații determinate, debitorul, în condițiile existenței unui

titlu, este pasibil de executare silită.

Reclamanta

nu a dovedit violența prin amenințare, prin viciu de

consimțământ, întrucât, anterior încheierii Convenției de

eșalonare din 24 februarie 2004, cu adresa nr. 32 din 11 februarie 2004, a

comunicat către AVAB că este de acord cu capitolele I – X din

Convenție, mai puțin Cap.V, referitor la Garanții,

și avea cunoștință de

consolidarea creanței în USD și de termenele de plată, în

intervalul 30 iunie 2004 – 31 decembrie 2006, deci semnarea acestui act juridic

nu s-a făcut sub imperiul violenței.

Criticile

recurentei privind termenul de prescripție pentru dol

,

sunt

nefondate, întrucât acțiunea

în anulare privea o convenție încheiată cu AVAS, în aplicarea OUG

nr.51/1998, astfel că s-a reținut termenul prevăzut de

această reglementare specială.

În consecință, s-a respins ca nefondat, recursul

declarat de

reclamantă

împotriva

sentinței nr.91 din 1 iunie 2006 a Curții de

Apel București, Secția a V Comercială.