ÎCCJ, decizie (scj.ro #85341)

Pensie

de invaliditate. Acțiune pentru anularea deciziilor Secției de pensii din

cadrul Ministerului de Internre. Competența de soluționare

În cazul dat, competența de soluționare a acțiunii revine

tribunalului, în baza art.155 din Legea nr.19/2000

(Secția de contencios

administrativ,

decizia nr.990 din

12 martie 2003

)

Reclamantul

D. R. M. a chemat în judecată Ministerul de Interne,Serviciul Pensii,

solicitând ca din data de 2 octombrie 2000, să fie recalculat cuantumul pensiei

sale stabilite prin deciziile emise cu nr.125103 la 2 octombrie 2000, la 11

august 2000 și la 15 mai 2001; obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de

pensie în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr.80/1999; să se plătească diferențele de pensie cuvenite, la

valoarea reactualizată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de

subofițer al Poliției de Frontieră până la data de 31 mai 2000, când a fost

trecut în rezervă prin aplicarea dispozițiilor art.85 lit.b din Legea

nr.80/1995, ca urmare a încadrării sale în gradul II de invaliditate.

Reclamantul a susținut că prin deciziile contestate, pensia sa de invaliditate

a fost stabilită în cuantum de 419.707 lei lunar, încălcându-se dispozițiile

art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr.80/1999, care prevăd că personalul Poliției de Frontieră

care și-a pierdut parțial capacitatea de muncă în timpul sau în legătură cu

serviciul și nu mai poate exercita atribuțiile profesionale, va beneficia de o

pensie egală cu solda integrală din ultima lună de activitate, de un ajutor

bănesc egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate,

precum și dreptul de a cumula pensia cu salariul pentru o altă activitate

desfășurată.

Curtea de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ, prin sentința

nr.248 din 26 august 2002, a respins acțiunea, reținând că dispozițiile legale

invocate de reclamant se referă la gradul III de invaliditate și nu pot

constitui temeiul juridic al cererii de recalculare a pensiei acordate pentru

gradul II de invaliditate.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul,

susținând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, pentru că nu s-a

avut în vedere cererea sa de stabilire a pensiei în conformitate cu prevederile

art.80 alin.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/1999, potrivit cărora

are dreptul la o pensie în sumă de 2.936.612 lei lunar. De asemenea, recurentul

a învederat că hotărârea atacată  nu cuprinde motivele reținute de

instanță și cele pentru care a fost respinsă apărarea sa privind dreptul de a

primi pensia de invaliditate într-un cuantum egal cu solda integrală avută în

ultima lună de activitate.

Analizând, Curtea va admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin acțiune, reclamantul a solicitat constatarea ilegalității deciziilor

privitoare la recalcularea cuantumului pensiei de invaliditate; constatarea

refuzului intimatului pârât de a rezolva cererea privind acordarea drepturilor

de asigurări sociale prevăzute de art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992,

modificată și completată prin O. U. G. nr.80/1999.

Față de acest obiect al acțiunii, se constată că prezentul litigiu este supus

jurisdicției asigurărilor sociale, pentru care Legea nr.19/2000 prevede în

art.155 competența tribunalelor de a soluționa pricinile în primă instanță.

În consecință, hotărârea Curții de Apel Craiova a fost pronunțată cu încălcarea

normelor imperative de competență materială prevăzute în legea susmenționată și

urmează a fi casată în temeiul art.304 pct.3 C. proc. civ.

Reținând că pensia recurentului reclamant a fost stabilită prin decizia Secției

Pensii din cadrul Ministerului de Interne și nu printr-un act întocmit de Casa

Națională  de Pensii sau de casele teritoriale de pensii, Curtea va aplica

dispozițiile art.156 din Legea n.19/2000, potrivit cărora competența de a

soluționa cauza aparține instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind întemeiat motivul de necompetență materială invocat din oficiu de

instanță, ca motiv de ordine publică în condițiile prevăzute de art.306 alin.2

C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, instanța în  a

cărei rază teritorială își are sediul intimatul pârât.

Față de soluția dată recursului, în raport de motivul necompetenței materiale,

nu se mai impune a fi examinate motivele de casare invocate de recurent și cum

acestea se referă la fondul pricinii, urmează a fi avute în vedere sub forma

unor apărări de fond cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța competentă.