ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4470/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4470/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului
în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamantul I.T. a chemat în
judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție de Frontieră,
solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați în
solidar la plata integrală, neimpozitată, a ajutoarelor bănești ce i se cuvin
în temeiul art. 80 din Legea nr. 56/1992, privind frontiera de stat a României
și art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999.
În motivarea Acțiunii reclamantul a
susținut că, a fost trecut în rezervă la 30 aprilie 2000 prin ordinul
Ministerului de Interne nr.TT/02222/30 aprilie 2000, iar la trecerea în
rezervă, reclamantul trebuia să beneficieze de următoarele drepturi: un ajutor
bănesc egal cu de 12 ori solda integrală pe ultima lună de activitate, conform
art. 80 din Legea nr. 56/1992 modificată prin O.U.G. nr. 80 din 4 iunie 1999,
un ajutor neimpozabil egal cu 15 solde lunare brute, în baza art. 31 alin. (1)
din Legea nr. 138/1999, un ajutor egal cu 2 solde lunare brute neimpozabile,
pentru fiecare an rămas, până la împlinirea vârstei de pensionare, respectiv
12 solde în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999.
Judecătoria sectorului 5 București,
prin sentința civilă nr. 7035 din 15 octombrie 2001 a admis în parte acțiunea
în sensul obligării pârâtului Ministerul de Interne la plata sumei de
22.239.816 lei către reclamantul I.T., reprezentând diferență ajutor, cuvenit
conform art. 80 din Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României și a
respins capătul de cerere referitor la chemarea în garanție.
Prin decizia civilă nr. 235 din 6
martie 2002 Tribunalul București a respins recursul declarat de pârâtul
Ministerul de Interne, cu motivarea că, ajutorul acordat reclamantului în baza
art. 80 din Legea nr. 56/1992 modificată prin O.U.G. nr. 80/1999, se referă la
ajutorul bănesc egal cu de 12 ori solda integrală pe ultima lună de activitate,
care nu este identică cu solda brută, deoarece Legea nr. 138/1998 privind
salarizarea personalului militar, reglementează numai noțiunea de soldă lunară,
fără a menționa care ar putea fi elementele soldei integrale, reținând solda
lunară definită de art. 31 din Legea nr. 138/1999.
Împotriva deciziei civile mai sus
menționată, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., a declarat recurs în
anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, pe motiv că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea
esențială a legii, întrucât la data trecerii în rezervă a reclamantului I.T.– 3
aprilie 2000, prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998 precum și ale art. 31 din
Legea nr. 138/1999, erau abrogate de art. 6 din O.G. nr. 73/1999 astfel încât
pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție de Frontieră în mod
corect au aplicat baremul de impozitare stabilit conform art .8 din O.G. nr.
73/1991plăților compensatorii și ajutoarelor acordate reclamantului.
Recursul în anulare este fondat
pentru următoarele considerente:
Reclamantul I.T. a fost angajatul
intimaților: Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție de Frontieră,
iar prin Ordinul Ministerului de Interne nr.TT/02222 din 30 aprilie 2000a fost
trecut în rezervă.
La data trecerii în rezervă,
reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută
și cu vechimea efectivă de militar conform art. 1 din Legea nr. 138/1999 și de
plăți compensatorii în cuantum de 15 solde lunare brute.
Reclamantul nu a contestat modul de
calcul al sumelor menționate mai sus ci faptul că acestea au fost supuse
impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G.
nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr.
73/1999, iar instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de
bani cu titlu de impozit.
Soluția instanțelor este greșită.
Astfel, potrivit art. 31 din Legea
nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la
trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele
militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda
lunară brută. Textul de lege menționat trebuie raportat la dispozițiile art. 5
din O.G. nr. 73/27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv la H.G.
nr. 1066/24 decembrie 1998, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor
provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare
categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Față de împrejurarea că însăși Legea
nr. 138/1993 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile
derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că
veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere
cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de
salariați. Prin urmare aceste venituri sunt supuse impozitării în condițiile
O.G. nr. 73/1993 privind impozitul pe venit. Că este așa o confirmă și normele
metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
aprobate prin H.G. nr. 1066/24 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din
Ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile și nu
se impozitează, între care și ajutoarele.
Din economia textului de lege mai
sus menționat, rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de
sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soților care satisfac
serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul
de urgență acordat de Guvern și de primării în situații de necesitate, ajutorul
de înmormântare, etc.
Același text de lege nu face nici o
referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în
raport de solda lunară brută.
Prin urmare, aceste ajutoare fiind
de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută urmează a fi
impozitate ca orice venit brut.
De altfel, art. 86 din O.G. nr.
73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei
Ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita
aceste categorii de ajutoare.
Cu privire la plățile compensatorii
acordate reclamantului potrivit art. 7 din O.G. nr. 7/1998 calculate tot în
raport de solda brută și neimpozitate, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind
impozitul pe venit, statuează expres abrogarea acestui text cu privire la
neimpozitarea respectivelor venituri și prin urmare, reclamantul datorează
impozite pentru aceste sume.
Pe de altă parte, este de evidențiat
și faptul că în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
care enumeră veniturile scutite de impozitul pe venit figurează doar plățile
compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare. Or, în speță,
plățile compensatorii și ajutoarele acordate reclamantului s-au acordat în
raport de solda lunară brută și prin urmare și din această perspectivă atari
venituri erau impozabile.
Față de cele reținute, în conformitate
cu art. 330
3
C. proc. civ., se va admite recursul în anulare
declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție împotriva deciziei civile nr. 235 din 6 martie 2002 a Tribunalului
București, secția a IV-a civilă, și a sentinței civile nr. 7035 din 15
octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București pe care o va casa. Pe fond
se va respinge acțiunea în pretenții formulată de reclamant, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei civile nr.235/R din 6 martie 2002 a Tribunalului București,
secția a IV-a civilă, și a sentinței civile nr. 7035 din 15 octombrie 2001 a
Judecătoriei sectorului 5 București pe care o casează.
Pe fond respinge acțiunea formulată de reclamant
ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.