ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4470/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul I.T. a chemat în

judecată Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție de Frontieră,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați în

solidar la plata integrală, neimpozitată, a ajutoarelor bănești ce i se cuvin

în temeiul art. 80 din Legea nr. 56/1992, privind frontiera de stat a României

și art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999.

În motivarea Acțiunii reclamantul a

susținut că, a fost trecut în rezervă la 30 aprilie 2000 prin ordinul

Ministerului de Interne nr.TT/02222/30 aprilie 2000, iar la trecerea în

rezervă, reclamantul trebuia să beneficieze de următoarele drepturi: un ajutor

bănesc egal cu de 12 ori solda integrală pe ultima lună de activitate, conform

art. 80 din Legea nr. 56/1992 modificată prin O.U.G. nr. 80 din 4 iunie 1999,

un ajutor neimpozabil egal cu 15 solde lunare brute, în baza art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999, un ajutor egal cu 2 solde lunare brute neimpozabile,

pentru fiecare an rămas, până la împlinirea vârstei de pensionare, respectiv

12 solde în baza art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999.

Judecătoria sectorului 5 București,

prin sentința civilă nr. 7035 din  15 octombrie 2001 a admis în parte acțiunea

în sensul obligării pârâtului Ministerul de Interne la plata sumei de

22.239.816 lei către reclamantul I.T., reprezentând diferență ajutor, cuvenit

conform art. 80 din Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României și a

respins capătul de cerere referitor la chemarea în garanție.

Prin decizia civilă nr. 235 din 6

martie 2002 Tribunalul București a respins recursul declarat de pârâtul

Ministerul de Interne, cu motivarea că, ajutorul acordat reclamantului în baza

art. 80 din Legea nr. 56/1992 modificată prin O.U.G. nr. 80/1999, se referă la

ajutorul bănesc egal cu de 12 ori solda integrală pe ultima lună de activitate,

care nu este identică cu solda brută, deoarece Legea nr. 138/1998 privind

salarizarea personalului militar, reglementează numai noțiunea de soldă lunară,

fără a menționa care ar putea fi elementele soldei integrale, reținând solda

lunară definită de art. 31 din Legea nr. 138/1999.

Împotriva deciziei civile  mai sus

menționată, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., a declarat recurs în

anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, pe motiv că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, întrucât la data trecerii în rezervă a reclamantului I.T.– 3

aprilie 2000, prevederile art. 7 din O.G. nr. 7/1998 precum și ale art. 31 din

Legea nr. 138/1999, erau abrogate de art. 6 din O.G. nr. 73/1999 astfel încât

pârâții Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție de Frontieră în mod

corect au aplicat baremul de impozitare stabilit conform art .8 din O.G. nr.

73/1991plăților compensatorii și ajutoarelor acordate reclamantului.

Recursul în anulare este fondat

pentru următoarele considerente:

Reclamantul I.T. a fost angajatul

intimaților: Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție de Frontieră,

iar prin Ordinul Ministerului de Interne nr.TT/02222 din 30 aprilie 2000a fost

trecut în rezervă.

La data trecerii în rezervă,

reclamantul a beneficiat de un ajutor stabilit în raport cu solda lunară brută

și cu vechimea efectivă de militar conform art. 1 din Legea nr. 138/1999 și de

plăți compensatorii în cuantum de 15 solde lunare brute.

Reclamantul nu a contestat modul de

calcul al sumelor menționate mai sus ci faptul că acestea au fost supuse

impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și a H.G.

nr. 1066/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr.

73/1999, iar instanțele au apreciat că reclamantul nu datorează vreo sumă de

bani cu titlu de impozit.

Soluția instanțelor este greșită.

Astfel, potrivit art. 31 din Legea

nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la

trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele

militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda

lunară brută. Textul de lege menționat trebuie raportat la dispozițiile art. 5

din O.G. nr. 73/27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv la H.G.

nr. 1066/24 decembrie 1998, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor

provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Față de împrejurarea că însăși Legea

nr. 138/1993 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile

derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că

veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere

cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege, decurg din statutul lor de

salariați. Prin urmare aceste venituri sunt supuse impozitării în condițiile

O.G. nr. 73/1993 privind impozitul pe venit. Că este așa o confirmă și normele

metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

aprobate prin H.G. nr. 1066/24 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din

Ordonanță, individualizează categoriile de venituri ce nu sunt impozabile și nu

se impozitează, între care și ajutoarele.

Din economia textului de lege mai

sus menționat, rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de

sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soților care satisfac

serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul

de urgență acordat de Guvern și de primării în situații de necesitate, ajutorul

de înmormântare, etc.

Același text de lege nu face nici o

referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în

raport de solda lunară brută.

Prin urmare, aceste ajutoare fiind

de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută urmează a fi

impozitate ca orice venit brut.

De altfel, art. 86 din O.G. nr.

73/1999 statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei

Ordonanțe, ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita

aceste categorii de ajutoare.

Cu privire la plățile compensatorii

acordate reclamantului potrivit art. 7 din O.G. nr. 7/1998 calculate tot în

raport de solda brută și neimpozitate, art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind

impozitul pe venit, statuează expres abrogarea acestui text cu privire la

neimpozitarea respectivelor venituri și prin urmare, reclamantul datorează

impozite pentru aceste sume.

Pe de altă parte, este de evidențiat

și faptul că în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit

care enumeră veniturile scutite de impozitul pe venit figurează doar plățile

compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare. Or, în speță,

plățile compensatorii și ajutoarele acordate reclamantului s-au acordat în

raport de solda lunară brută și prin urmare și din această perspectivă atari

venituri erau impozabile.

Față de cele reținute, în conformitate

cu art. 330

3

C. proc. civ., se va admite recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei civile nr. 235 din 6 martie 2002 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, și a sentinței civile nr. 7035 din 15

octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București pe care o va casa. Pe fond

se va respinge acțiunea în pretenții formulată de reclamant, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr.235/R din 6 martie 2002 a Tribunalului București,

secția a IV-a civilă, și a sentinței civile nr. 7035 din 15 octombrie 2001 a

Judecătoriei sectorului 5 București pe care o casează.

Pe fond respinge acțiunea formulată de reclamant

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.