ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3568/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 134 din 14 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 5394/105/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. VIENNA I.G. SA, SUCURSALA PRAHOVA, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 96.413,52 lei, reprezentând despăgubiri, a respins în rest acțiunea. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirii în cuantumul astfel cum a fost stabilit prin expertiza efectuată în cauză, în baza contractului de asigurare încheiat cu pârâta, în cadrul perioadei de asigurare intervenind evenimentul asigurat.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, judecătorul a reținut că pârâta, în calitate de asigurător a fost anunțată după producerea evenimentului la Aducțiunea Teleajen II și după extragerea din șanț a conductei avariate, astfel încât nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 56 din contract potrivit cărora evaluarea și constatarea pagubelor se face de către asigurător direct; expertul a mai concluzionat că evenimentul asigurat este rezultatul unei omisiuni de proiectare, nefiind înregistrate condiții atmosferice sau hidrologice deosebite la acea dată. În raport de această concluzie, judecătorul a înlăturat apărarea reclamantei în sensul că proiectul a fost verificat de o persoană abilitată de MLPAT, conchizând că reclamanta nu poate beneficia de despăgubirile solicitate, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 din contractul de asigurare.

În ce privește avaria produsă la Aducțiunea Teleajen III, expertul a concluzionat că în raport de factorii care au concurat la producerea acesteia, se poate proceda la decontarea unei cote de 50 % din cheltuielile de reparații. Judecătorul a reținut și poziția exprimată de expertul parte al pârâtei, care a afirmat cuantumul sumei pe care o recunoaște și care poate fi plătită reclamantei. În consecință, deși a constatat că sunt aplicabile și în acest caz prevederile art. 17 referitoare la clauzele de excludere de la despăgubire, judecătorul a apreciat că pârâta trebuie să achite reclamantei cota de 50 % din cheltuielile de reparații la Aducțiunea Teleajen III. Sentința de fond a fost apelată de pârâta SC A.R.A.

VIENNA I.G. SA, SUCURSALA PRAHOVA, care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei, criticând hotărârea atât sub aspectul greșitei interpretări a contractului dintre părți, cât și sub aspectul aprecierii probatoriului administrat. De asemenea, a formulat apel și reclamanta SC F. SA, care însă nu s-a conformat dispoziției de depunere la dosar a dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru. Prin decizia nr. 56 din 19 mai 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a anulat ca netimbrat apelul reclamantei și a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând următoarele: în ce privește apelul reclamantei a reținut incidența prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în raport de nedovedirea achitării taxei judiciare de timbru.

Apelul pârâtei a fost apreciat ca nefondat, judecătorii reținând că s-a apreciat corect că valoarea pagubei ce trebuie acoperită de asigurător este în cuantum de 50 % din valoarea lucrărilor de reparații; s-a reținut că pentru a acorda această sumă, judecătorul fondului a luat în considerare și opinia expertului consilier desemnat de pârâtă; în ce privește clauzele de excludere invocate de pârâtă, judecătorii au apreciat că erorile și omisiunile de proiectare nu există, ele fiind menționate doar în mod generic de expert. Decizia de apel a fost recurată de pârâta SC A.R.A. VIENNA I.G. SA, SUCURSALA PRAHOVA, care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei de apel, admiterea apelului propriu și schimbarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte: - a susținut motivarea deciziei pe motive străine de natura pricinii, considerând că o opinie exprimată de expertul parte nu angajează răspunderea părții, opinia acestuia nefiind, de altfel, relevantă, în condițiile existenței excluderilor de la plată; - a susținut greșita interpretare a contractului de asigurare, sub aspectul clauzelor de excludere de la plată reglementate la art. 17 lit. a) și b) din contract; în acest context a susținut și interpretarea și aplicarea greșită a legii, din perspectiva prevederilor art. 978 și art. 983 C. civ. Deși legal citată, reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenele acordate.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală. Analizându-se legalitatea deciziei de apel, în raport de criticile formulate, se apreciază că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: se apreciază incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., judecătorii apelului aplicând greșit legea, cu referire la art. 978 și art. 983 C. civ. Se constată astfel, că judecătorii au ignorat dispozițiile legale arătate, nedând eficiență voinței exprimate de părți la încheierea contractului de asigurare. Potrivit contractului, despăgubirea pentru evenimentul asigurat nu putea fi acordată în situația în care se identifica vreuna din clauzele de excludere reglementate de art. 17 din contract.

În speță, deși au fost identificate două clauze de excludere de la plata despăgubirii – pierderea, distrugerea sau avarierea datorită erorilor și omisiunilor în proiectarea lucrării și daunele produse de condițiile atmosferice normale – judecătorii apelului au ignorat clauzele contractuale, dând eficiență părerii personale a unui expert parte. Se observă faptul că opinia expertului parte nu numai că nu este fundamentată pe clauze contractuale sau pe aspecte de fapt în producerea evenimentului asigurat, dar nici nu poate angaja răspunderea juridică a pârâtei în sensul obligării acesteia la plata despăgubirii. Opinia acestui expert, nu poate avea relevanța dată de judecătorii apelului, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirii, fiind fără relevanță juridică sub acest aspect și nefiind coroborată cu materialul probatoriu administrat în cauză.

În consecință, având în vedere corecta interpretare a clauzelor contractuale, raportat la dispozițiile art. 969 C. civ., recursul declarat de pârâtă va fi admis, conform art. 312 C. proc. civ. Decizia de apel va fi modificată în parte în sensul admiterii apelului pârâtei și schimbării sentinței de fond în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei. Vor fi menținute dispozițiile din decizia de apel referitoare la anularea ca netimbrat a apelului declarat de reclamantă. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. VIENNA I.G. S.A., SUCURSALA PRAHOVA, împotriva deciziei nr. 56 din 19 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia recurată în sensul admiterii apelului pârâtei SC A.R.A. VIENNA I.G. SA,

SUCURSALA PRAHOVA.

Schimbă sentința nr. 134 din 14 februarie 2011 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei SC F. SA. Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.