ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2011

Ședința publică de la 7 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2211 pronunțată la data de 5 iulie 2010 în dosar nr. 8889/100/2006 al Tribunalului Maramureș a fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta SC T.S. SRL în contradictoriu cu I.M.I.; admisă cererea reconvențională promovată de pârâta reclamantă SC I.M.I. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC T.S. SRL și în consecință a fost obligată pârâta să plătească pârâtei reclamante suma de 85.487,39 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate cu penalități de 1% pe zi de întârziere începând cu data pronunțării și până la achitare.

Totodată reclamanta pârâtă a fost obligată să achite pârâtei reclamante suma de 7.532,50 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut în principal că în raport de dispozițiile art. 1082 și urm. coroborat cu art. 1073 și art. 1088 alin. (1) și (2) C. civ., daunele interese, chiar prestabilite conform art. 1087 C. civ., pot fi acordate doar în situația în care se dovedește îndeplinirea următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu patrimonial (chiar dacă cuantumul despăgubirilor este prestabilit, conform dispozițiilor art. 1087 C. civ.); raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu; vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită.

În situația de față, nu poate fi reținută culpa exclusivă a societății pârâte, în condițiile în care expertul a constatat necesitatea extinderii amenajărilor căii de acces pe un aliniamente de 2 kilometri (din care doar 200 metri liniari au făcut obiectul Caietului de sarcini și implicit a contractului). Prin decizia civilă nr. 154 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de SC T.S. SRL Baia Sprie împotriva sentinței civile nr. 2211 din 5 iulie 2010, pronunțată în dosarul nr. 8889/100/2006 al Tribunalului Maramureș pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T.S.

SRL împotriva pârâtei I.M.I. SA Baia Mare; a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 168.574,325 lei +TVA despăgubiri; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 4.987,49 lei, taxă de timbru și timbru judiciar, cheltuieli de judecată; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate; a obligat intimata I.M.I. SA Baia Mare la plata în favoarea apelantei, a sumei de 4.996,24 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că față de cele rezultate din acte și de dispozițiile art. 969 C. civ. susținerea apelantei cu privire la greșita reținere a celor rezultate din probe la justificarea pretențiilor sunt întemeiate și în consecință au fost admise ținând seama de teza a doua a art. V din contract.

În ceea ce privește susținerea apelantei referitoare la dispozițiile alin. (4) din cap. V din contract, instanța de apel nu și-a însușit-o deoarece dispoziția se referă la situația garanției iar o constatare a pactului convenit printr-o hotărâre nu a fost dovedită. Împotriva deciziei civile nr. 154 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs I.M.I. S.A. Baia Mare criticând-o pentru nelegalitate invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că: 1. hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, analiza instanței de apel este întemeiată pe concluziile unei alte instanțe, concluzii care se referă la cu totul altceva decât obiectul prezentei pricini, în speță la analiza unei clauze de nulitate a contractului în litigiu; 2. deși s-au învederat în fața instanței argumente care susțineau faptul că societatea a suspendat executarea contractului, invocând excepția de neexecutare a acestuia, instanța de apel a refuzat să le analizeze și și-a întemeiat soluția pe concluziile unei alte instanțe, care însă nu a analizat situația dedusă judecății în acest dosar; 3. instanța de apel a refuzat să analizeze susținerile încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Intimata SC T.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.000 lei. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivele invocate Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Literatura juridică a statuat că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs: nemotivarea hotărârii și motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cu alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. când hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei. Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul rând și din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a analizat culpa societății recurente deși a obligat-o la plata sumei de 168.574,325 lei plus TVA despăgubiri. Este de reținut că SC T.S. SRL a solicitat obligarea pârâtei S.C. I.M.I. S.A. Baia Mare la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire întemeindu-și pretențiile pe clauzele precizate în cap.V din contractul nr. 855/2006. Potrivit cap. V alin. (1) din contract: „... dacă obligația nu se execută în termen de 30 de zile, partea în culpă va achita celeilalte părți echivalentul a 50 % din valoarea contractului indiferent de sumele achitate anterior sau de volumul lucrărilor efectuate deja”.

Din convenția părților rezultă că obligarea recurentei la despăgubiri poate fi făcută doar în situația în care se poate reține culpa în sarcina sa. Față de faptul că instanța de apel nu a analizat în prezenta cauză culpa recurentei în funcție de contractul de execuție nr. 855/2006 Înalta Curte reține că aceasta nu a cercetat fondul încălcând și principiul rolului activ al judecătorului potrivit căruia judecătorul este obligat să stăruie în aflarea adevărului în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (art. 129 C. proc. civ.). Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. va admite recursul cu recomandarea instanței de apel să cerceteze dacă în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. V alin. (1) din contractul nr. 855/2006, respectiv dacă S.C.

I.M.I. S.A. Baia Mare este în culpă contractuală. Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ. după casare, instanța va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta S.C. I.M.I. S.A. Baia Mare împotriva deciziei civile nr. 154 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.