ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1499/2011

Ședința publică de la 7 aprilie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 2211 pronunțată la data de 5 iulie 2010 în dosar nr. 8889/100/2006

al Tribunalului Maramureș a fost respinsă acțiunea precizată de reclamanta SC

T.S. SRL în contradictoriu cu I.M.I.; admisă cererea reconvențională promovată

de pârâta reclamantă SC I.M.I. SA în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC

T.S. SRL și în consecință a fost obligată pârâta să plătească pârâtei

reclamante suma de 85.487,39 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor

executate cu penalități de 1% pe zi de întârziere începând cu data pronunțării

și până la achitare.

Totodată reclamanta

pârâtă a fost obligată să achite pârâtei reclamante suma de 7.532,50 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut în principal că în raport de dispozițiile art. 1082

și urm. coroborat cu art. 1073 și art. 1088 alin. (1) și (2) C. civ., daunele

interese, chiar prestabilite conform art. 1087 C. civ., pot fi acordate doar în

situația în care se dovedește îndeplinirea următoarelor condiții: existența

unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu patrimonial (chiar dacă cuantumul

despăgubirilor este prestabilit, conform dispozițiilor art. 1087 C. civ.);

raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu; vinovăția celui care a

săvârșit fapta ilicită.

În situația de față, nu

poate fi reținută culpa exclusivă a societății pârâte, în condițiile în care

expertul a constatat necesitatea extinderii amenajărilor căii de acces pe un

aliniamente de 2 kilometri (din care doar 200 metri liniari au făcut obiectul

Caietului de sarcini și implicit a contractului).

Prin decizia civilă nr. 154

din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de SC T.S. SRL

Baia Sprie împotriva sentinței civile nr. 2211 din 5 iulie 2010, pronunțată în

dosarul nr. 8889/100/2006 al Tribunalului Maramureș pe care a schimbat-o în

parte în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T.S. SRL

împotriva pârâtei I.M.I. SA Baia Mare; a obligat pârâta la plata, în favoarea

reclamantei, a sumei de 168.574,325 lei +TVA despăgubiri; a obligat pârâta la

plata în favoarea reclamantei, a sumei de 4.987,49 lei, taxă de timbru și

timbru judiciar, cheltuieli de judecată; a menținut restul dispozițiilor sentinței

apelate; a obligat intimata I.M.I. SA Baia Mare la plata în favoarea apelantei,

a sumei de 4.996,24 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel reprezentând

taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut în principal că față de cele rezultate din

acte și de dispozițiile art. 969 C. civ. susținerea apelantei cu privire la

greșita reținere a celor rezultate din probe la justificarea pretențiilor sunt

întemeiate și în consecință au fost admise ținând seama de teza a doua a art. V

din contract.

În ceea ce privește

susținerea apelantei referitoare la dispozițiile alin. (4) din cap. V din

contract, instanța de apel nu și-a însușit-o deoarece dispoziția se referă la

situația garanției iar o constatare a pactului convenit printr-o hotărâre nu a

fost dovedită.

Împotriva deciziei

civile nr. 154 din 27 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a

declarat recurs I.M.I. S.A. Baia Mare criticând-o pentru nelegalitate invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a arătat că: 1. hotărârea cuprinde motive străine de natura

pricinii, analiza instanței de apel este întemeiată pe concluziile unei alte

instanțe, concluzii care se referă la cu totul altceva decât obiectul prezentei

pricini, în speță la analiza unei clauze de nulitate a contractului în litigiu;

a suspendat executarea contractului, invocând excepția de neexecutare a

acestuia, instanța de apel a refuzat să le analizeze și și-a întemeiat soluția

pe concluziile unei alte instanțe, care însă nu a analizat situația dedusă

judecății în acest dosar; 3. instanța de apel a refuzat să analizeze

susținerile încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Intimata SC T.S. SRL a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.000 lei.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de motivele invocate Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 7

C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

Literatura juridică a

statuat că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale

aceluiași motiv de recurs: nemotivarea hotărârii și motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Cu alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. când hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii

ori străine cauzei.

Din perspectiva art. 304

pct. 7 C. proc. civ. precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul

rând și din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte

reține că instanța de apel nu a analizat culpa societății recurente deși a

obligat-o la plata sumei de 168.574,325 lei plus TVA despăgubiri.

Este de reținut că SC

T.S. SRL a solicitat obligarea pârâtei S.C. I.M.I. S.A. Baia Mare la plata unei

sume de bani cu titlu de despăgubire întemeindu-și pretențiile pe clauzele

precizate în cap.V din contractul nr. 855/2006.

Potrivit cap. V alin. (1)

din contract: „... dacă obligația nu se execută în termen de 30 de zile, partea

în culpă va achita celeilalte părți echivalentul a 50 % din valoarea

contractului indiferent de sumele achitate anterior sau de volumul lucrărilor

efectuate deja”.

Din convenția părților

rezultă că obligarea recurentei la despăgubiri poate fi făcută doar în situația

în care se poate reține culpa în sarcina sa.

Față de faptul că

instanța de apel nu a analizat în prezenta cauză culpa recurentei în funcție de

contractul de execuție nr. 855/2006 Înalta Curte reține că aceasta nu a

cercetat fondul încălcând și principiul rolului activ al judecătorului potrivit

căruia judecătorul este obligat să stăruie în aflarea adevărului în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (art. 129 C. proc. civ.).

Având în vedere

considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) și (5) C.

proc. civ. va admite recursul cu recomandarea instanței de apel să cerceteze

dacă în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. V alin. (1) din

contractul nr. 855/2006, respectiv dacă S.C. I.M.I. S.A. Baia Mare este în

culpă contractuală.

Potrivit dispozițiilor

art. 315 alin. (3) C. proc. civ. după casare, instanța va judeca din nou,

ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost

casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

S.C. I.M.I. S.A. Baia Mare împotriva deciziei civile nr. 154 din 27 octombrie

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2011.