ÎCCJ, decizie (scj.ro #83974)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83974) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără

drept. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană

aflată sub influența drogurilor de risc. Concurs de infracțiuni

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni privind traficul

și consumul ilicit de droguri. Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile

publice

Indice alfabetic:

Drept penal

-

deținere de

droguri de risc pentru consum propriu, fără drept

-

conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul de către o persoană aflată sub influența drogurilor de risc

Legea nr. 143/2000,

art. 4 alin. (1)

O. U. G. nr. 195/2002,

art. 87 alin. (2)

Faptele inculpatului de a deține pentru consum

propriu, fără prescripție medicală, un medicament care conține

Midazolam

, drog de risc prevăzut în Anexa nr. III la Legea

nr. 143/2000 și de a conduce pe drumurile publice, sub influența acestui

medicament, un autovehicul întrunesc atât elementele constitutive ale

infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept,

prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât și elementele

constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul de către o persoană care se află sub influența unor substanțe ori

produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, prevăzută în

art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, aflate în concurs real.

I.C.C.J.,

secția penală, decizia nr. 1151 din 30 martie 2009

Prin

sentința penală nr. 78 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza

art.

334 C

.

proc

.

pen

., a fost

schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută în art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în infracțiunea prevăzută în art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art.

4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 raportat la art. 76

alin. (1) lit. e) C.

pen

., a fost condamnată

inculpata J.A. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

În baza art.

87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 raportat la art.

76 alin. (1) lit. d) C.

pen

., a fost condamnată

aceeași inculpată la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, sub

influența unui medicament cu efecte similare drogurilor.

Potrivit

art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C.

pen

.,

s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 luni închisoare.

S-a aplicat

inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute

în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.

pen

., pe durata

și în condițiile prevăzute în art.

71

C

.

pen

.

În baza art.

81 C

.

pen

., s-a dispus suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 4 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4

luni, conform art. 82 alin. (1) C.

pen

.

În baza art.

71 alin. (5) C.

pen

., s-a dispus suspendarea

executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de

fapt:

La data de 9

iunie 2007, deplasându-se cu autoturismul firmei la care era angajată, din

municipiul București spre Focșani, inculpata a cumpărat de la o farmacie din

municipiul Buzău mai multe medicamente, printre care și medicamentul

Dormicum

, care are în componență

Midazolam

,

drog de risc prevăzut în Legea nr. 143/2000. Inculpata a consumat 6-7 pastile

și, fiind sub influența efectelor produse de acest medicament, la intrarea în

Râmnicu

Sărat, și-a pierdut temporar cunoștința, precum și

controlul volanului și a pătruns pe contrasens, avariind două autoturisme ce se

aflau în parcarea unei discoteci.

La controlul

efectuat în interiorul autoturismului s-a găsit un

blister

din cutia medicamentului

Dormicum

, deținerea

acestuia, fără prescripție medicală, intrând sub incidența dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Prin decizia

nr. 144 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de procuror și de inculpată.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpata J.A., care, prin

apărătorul ales, a invocat cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și

10 C

.

proc

.

pen

., criticând-o ca

nelegală și netemeinică, sub următoarele aspecte:

- hotărârea

instanței de prim control judiciar nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția, nefiind analizate toate probele administrate în cursul urmăririi

penale și al cercetării judecătorești;

- în mod nelegal s-a reținut în sarcina inculpatei și infracțiunea

prevăzută în art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, întrucât probele

biologice ce i-au fost recoltate acesteia nu au evidențiat consumul

medicamentului

Dormicum

;

- având în

vedere împrejurările concrete în care faptele au fost comise, s-ar fi impus,

pentru realizarea unei corecte individualizări a sancțiunii, să se dispună

achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. b

1

) C.

proc

.

pen

.

combinat cu art.

18

1

C

.

pen

., faptele neprezentând

gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc

.

pen

.,

constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a

stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză, dând faptelor comise de aceasta încadrarea juridică

corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a

pedepselor aplicate inculpatei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului

acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile

generale prevăzute în art.

72 C

.

pen

.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că o hotărâre judecătorească

este supusă casării, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct.

9 C

.

proc

.

pen

., când

nu

cuprinde motivele

pe care se întemeiază soluția. Motivarea soluției

pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice

aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces

posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia

soluției adoptate, iar instanțelor de recurs elementele necesare pentru

exercitarea controlului judecătoresc.

Motivarea hotărârilor de către instanțele naționale constituie o

obligație impusă acestora și prin

prevederile

art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și

a libertăților fundamentale

. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului (cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie

2005; cauza Boldea contra României, hotărârea din 15 februarie 2007), deși

obligația instanțelor naționale de a motiva hotărârile pronunțate nu presupune

existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, noțiunea de proces

echitabil presupune că instanța națională trebuie să examineze, în mod real,

problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii.

Pe de altă parte, cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct.

10 C

.

proc

.

pen

. privește

omisiunea instanței de a se pronunța,

fie asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare,

fie cu privire la unele probe administrate, fie asupra unor cereri esențiale

pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția

procesului.

Este cazul de casare cunoscut sub denumirea de „omisiune esențială.” Ca

atare, trebuie să existe, în primul rând, o „omisiune” cu privire la examinarea

de către instanță a unor probe administrate sau asupra unor cereri formulate de

părți; în ce privește omisiunea

instanței

de a se pronunța

asupra unor probe administrate, legea are în vedere

dispozițiile din art. 63 alin. (2) C.

proc

.

pen

., care prevăd că aprecierea fiecărei probe se

realizează în urma „examinării tuturor probelor administrate”; dacă în aprecierea

probelor s-a omis examinarea unora dintre ele, această omisiune este esențială.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauză, ambele

instanțe - de fond și apel - și-au motivat hotărârile pronunțate, reținând o

situație de fapt corectă, fundamentată pe toate probele administrate, care au

fost evaluate corespunzător. Din materialul probator administrat în cauză a

rezultat că, la data de 9 iunie 2007, inculpata J.A. s-a deplasat cu

autoturismul din București spre Focșani, la domiciliul părinților ei.

În urma unor discuții purtate la telefon, inculpata a avut o stare de

depresie și, pentru a se calma, a cumpărat de la o farmacie din Buzău

medicamentul

Dormicum

, ce are în componență

Midazolam

, drog de risc prevăzut în Anexa nr. III la Legea nr.

143/2000.

Inculpata a consumat mai multe comprimate, după care a continuat

deplasarea spre municipiul Focșani, însă la intrarea în

Râmnicu

Sărat, fiind sub influența substanței ingerate, a pierdut controlul

autoturismului, a pătruns pe contrasens și a avariat două autoturisme care erau

staționate regulamentar într-o parcare.

Agenții de poliție sosiți la fața locului au constatat că inculpata era

agitată, nu putea coopera și că a încercat să ia un comprimat aflat pe suportul

dintre banchetele din față ale autoturismului. Fiind împiedicată de lucrătorii

de poliție să ia pastila respectivă, inculpata a scăpat-o din mână în apa care

curgea pe lângă trotuar (afară ploua torențial), astfel că aceasta nu a mai

putut fi recuperată.

Ulterior, s-a constatat că este vorba de medicamentul

Dormicum

,

organele de poliție ridicând din autoturismul inculpatei un

blister

gol pe care se afla scris

Dormicum

.

Inculpata a fost transportată

la Spitalul Municipiului

Râmnicu

Sărat, unde, în prezența

tatălui său, i-a fost recoltată o singură probă de sânge. Fiind testată cu

alcooltesterul

, s-a constatat că nu a consumat băuturi

alcoolice.

Prin ordonanța procurorului din 13 iunie 2007, s-a dispus efectuarea unei

constatări medico-legale de către specialiștii din cadrul Institutului Național

de Medicină Legală „Mina

Minovici

” București,

punându-se la dispoziție proba de sânge recoltată la 9 iunie 2007. Din

buletinul de analiză a rezultat că inculpata a prezentat în sânge

Methadonă

, drog de mare risc și nu

Midazolam

,

substanță din componența medicamentului

Dormicum

pe

care l-a consumat.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea

inculpatei, iar în apărarea sa aceasta a susținut că nu a consumat

Methadonă

, ci doar medicamentul

Dormicum

;

a solicitat ca Institutul Național de Medicină Legală „Mina

Minovici

”

București să precizeze dacă în sângele său a fost semnalată prezența

Midazolamului

(component al medicamentului

Dormicum

, compus ce este prevăzut în Anexa nr. III la Legea

nr. 143/2000, ca drog de risc), iar această instituție a arătat că, din analiza

sângelui, nu rezultă prezența

Midazolamului

, ci a

Methadonei

.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima

instanță a reținut că, dacă inculpata ar fi consumat

Methadonă

,

fapta sa nu ar fi intrat sub incidența legii penale, întrucât legiuitorul român

sancționează în dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

deținerea de droguri de mare risc în vederea

consumului

, or în cauză nu s-a dovedit că inculpata ar fi deținut un

astfel de drog.

Având în vedere că în autoturismul inculpatei a fost găsit un

blister

din cutia medicamentului

Dormicum

,

în componența căruia intră

Midazolamul

, drog de risc

prevăzut în Legea nr. 143/2000, că inculpata a recunoscut consumul acestui

medicament (inclusiv cu ocazia audierii în fața instanței de apel) și că

deținerea de droguri de risc pentru consum propriu constituie infracțiunea

prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prima instanță, în mod

corect, a reținut vinovăția inculpatei în comiterea acestei infracțiuni,

dispunând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de deținere

de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută în art. 4 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că este nefondată și cea de-a doua critică formulată de

inculpată în sensul că, în mod nelegal, i s-ar fi reținut în sarcină și

infracțiunea prevăzută în art. 87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002.

Potrivit dispoziției legale mai sus citate, legea sancționează cu

închisoare de la unu la 5 ani conducerea pe drumurile publice a unui

autovehicul de către o persoană care se află sub influența unor substanțe ori

produse stupefiante sau

medicamente cu

efecte similare acestora.

Or, probele administrate în cauză au demonstrat indubitabil că inculpata

a condus pe drumurile publice autoturismul sub influența medicamentului

Dormicum

, pe care personal și l-a procurat, medicament a

cărui substanță activă -

Midazolam

- este înscrisă în

categoria drogurilor de risc și care nu se eliberează fără rețetă.

Critica recurentei inculpate în sensul că faptele săvârșite nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni este, de asemenea, neîntemeiată.

Potrivit art.

18

1

C

.

pen

., nu constituie

infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă

uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită

în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de

modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările

în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce,

precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Având în vedere că cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatei

sunt infracțiuni de pericol, nu se poate pune în discuție lipsa de pericol

social a unor astfel de fapte, întrucât, indiferent de cantitatea consumată,

administrarea voluntară a unui medicament care conține în componența sa o

substanță ce constituie drog de risc încetinește reflexele și diminuează

capacitatea de concentrare și atenție a conducătorilor auto, aceștia

reprezentând un real pericol pentru siguranța traficului rutier și a

participanților la trafic.

Inculpata a făcut eforturi să-și procure medicamentul, a depus stăruință

în acest scop și a consumat 6-7 comprimate, ceea ce înseamnă de peste 3 ori

doza uzuală, deși prospectul medicamentului cuprindea atenționări clare și

mențiuni speciale privind afectarea capacității de a conduce autovehicule,

chiar în condițiile administrării dozei uzuale (2 comprimate).

Este irelevantă susținerea inculpatei în sensul că urmarea produsă a

constat doar în tamponarea ușoară a două autovehicule, întrucât la stabilirea

gradului de pericol social se ține seama și de urmările, de consecințele ce

s-ar fi putut produce. Or, inculpata, conducând un autovehicul pe drumurile

publice, sub influența drogului de risc

Midazolam

,

și-a pierdut temporar cunoștința, a pătruns pe contrasens și apoi a intrat în

coliziune cu două autovehicule staționate într-o parcare. Totodată, dacă în

acel moment, din sens opus, ar fi circulat și alte autovehicule, exista riscul

producerii unui eveniment rutier, cu pierderi de vieți omenești.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins,

ca

nefondat, recursul declarat de inculpată.