ÎCCJ, decizie (scj.ro #84831)

1.Act administrativ. Aprecierea

îndeplinirii condiției motivării.

Primul-ministru în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 90/2001.  Nelegalitate.

Legea

nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. n)

1.Este

îndeplinită cerința motivării actului administrativ și atunci când în

conținutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt și de

drept care au fost reținute într-un alt înscris pe care  actul administrativ

s-a fundamentat și pe care îl înglobează.

eliberării din funcția de conducător al unui organ de specialitate din

subordinea Guvernului  întemeiată pe constatările făcute în cadrul unei

proceduri de audit ce nu a fost finalizată conform legii este nelegală, fiind

dispusă cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ.

Decizia nr. 1470 din 11

martie 2011

Prin sentința nr.3992 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București

– Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal a respins

excepțiile

lipsei capacității juridice și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Guvernul României și a respins acțiunea formulată de reclamantul GD având ca

obiect anularea deciziei nr.165/2008 a Primului Ministru și obligarea pârâtului

la plata despăgubirilor reprezentând salariul indexat majorat, recalculat în

funcție de rata inflației,  și la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat,

calculate până la adoptarea Legii nr.2/2009, precum și la despăgubiri morale în

cuantum de 1 leu, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la

excepțiile lipsei capacității juridice civile și lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Guvernul României, prima instanță a considerat că acesta

are capacitatea de a sta în justiție, în calitate de pârât, în litigiile de

contencios administrativ, atunci când se contestă legalitatea actelor

administrative adoptate în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale

legale sau în strânsă legătură cu aceste atribuții, în acest caz fiind în

prezența unei capacități juridice de drept public. În speță,  este vorba de o

decizie adoptată de Primul Ministru în temeiul art.15 lit.a) din Legea

nr.90/2001, fiind  în discuție așadar  legalitatea și temeinicia unui act

administrativ aflat în strânsă legătură și cu atribuțiile pârâtului Guvernul

României, iar   în situația în care pârâtul are capacitatea de a sta în

justiție, are și calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a apreciat că decizia atacată are o

fundamentare legală suficientă și  cuprinde  mențiuni clare cu privire la

chestiunile de natură faptică, la acțiunile și inacțiunile concrete ale

reclamantului, în calitate de președinte al Autorității Naționale de

Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, care au impus pârâtului

Primul Ministru măsura eliberării din funcție,  reținând că reclamantul nu a

propus probe în dovedirea netemeiniciei acestui act.

Concluzionând, judecătorul fondului  a constatat că prin  Raportul de audit

public intern nr.271/11.08.2008, s-au reținut atât încălcări ale O.U.G. nr.

79/2002, modificată și completată, privind funcția de supraveghere și control,

faptul că procedurile operaționale de lucru și tematicile de control erau

inexistente, iar activitatea de control, atât cât se realiza, avea un caracter

haotic și neunitar, cât și încălcări ale altor acte normative ce conturează o

activitate necorespunzătoare, un management defectuos al reclamantului.

Reclamantul a

atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul

admiterii acțiunii, așa cum a fost modificată și precizată, în temeiul art.304

1

Cod procedură civilă.

În motivarea căii

de atac, recurentul-reclamant a arătat că sentința atacată este nelegală sub

următoarele aspecte:

- În ceea ce

privește lipsa motivării actului administrativ, cerință esențială de legalitate

a acestuia, instanța de fond a reținut greșit că trimiterea la un act „suport”,

fără indicarea

in extenso

a faptelor imputate destinatarului deciziei,

constituie o motivare suficientă.

- Procedura de

audit public intern nu a fost desfășurată legal, în  conformitate cu

prevederile art.17 din Legea nr.,672/2002, astfel că decizia nr.165 din 18

august 2008 este abuzivă.

- Prin raportul de

audit public intern nr.271 din 11  august 2008 au fost constatate în mod

nelegal și nejustificat  încălcări ale O.U.G.nr.79/2002, iar instanța a

„validat” concluziile raportului, contrar tuturor argumentelor invocate și

probelor administrate.

În dezvoltarea

acestei critici, recurentul-reclamant a arătat că  în urma acțiunilor

întreprinse de Guvernul României, materializate prin decizia de demitere a sa

din funcție și prin adoptarea succesivă a mai multor acte normative de

restructurare a Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații și

Tehnologia Informației, Comisia Europeană a declanșat procedura de infrigement

împotriva României.

Prin întâmpinările

depuse la dosar, Primul Ministru al României și Guvernul României au solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că instanța de fond a

reținut corect că decizia contestată are o fundamentare legală suficientă și

cuprinde, prin referirea la raportul de audit public intern nr.271 din 11

august 2008, mențiuni clare privind chestiunile de natură faptică, la acțiunile

și inacțiunile concrete ale recurentului- reclamant, în calitate de președinte

ale Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații și Tehnologia

Informației.

Intimații

– pârâți au expus în detaliu, pe de o parte, argumentele pentru care măsura de

eliberare din funcție a recurentului- reclamant se  încadrează, în opinia lor,

în prevederile art.7 alin.(2) litera a) din O.U.G.nr.134/2006 privind

înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații și Tehnologia

Informației și, pe de altă parte,  încălcările art.43, 46

2

și 51-54

din  O.U.G. nr.79/2002, care constituie principalele nereguli constatate prin

raportul de audit public intern nr.27 din 11 august 2008.

Recursul este

fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse  în continuare.

Actul administrativ

supus controlului de legalitate pe calea prevăzută în art.1 alin.(1) și art.8

alin.(1) din Legea nr.554/2004 este decizia nr.165 din 18 august 2008, prin

care Primul Ministrul al Guvernului României a dispus eliberarea recurentului-

reclamant din funcția de președinte al Autorității Naționale de Reglementare în

Comunicații și Tehnologia Informației.

Măsura a fost

dispusă în temeiul art.7 alin.(2) lit.a) din O.U.G.nr.134/2006 privind

înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații și Tehnologia

Informației, prevedere legală potrivit căreia  mandatul președintelui

Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației

încetează  în cazul  încălcării prevederilor O.U.G.nr.79/2002, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr.591/2002, cu modificările și

completările ulterioare.

La baza emiterii

deciziei s-a aflat Raportul de audit public intern nr.271 din 11  august 2008,

prin care s-a constatat  încălcarea art.43, 46

2

, 49 alin.(1) lit.a),

53 și 54 din ordonanța de urgență menționată mai sus.

Este adevărat că

obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o

garanție  împotriva arbitrariului în conduita administrației publice, menită,

pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i

cunoască și să-i evalueze temeiurile și efectele și, pe de altă parte, să facă

posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau

greșită echivalând cu lipsa motivării. Totuși, legat de primul motiv de

recurs,  instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a

reținut corect  îndeplinirea cerinței motivării actului administrativ prin

referirea expresă la un alt  înscris pe care  îl înglobează.

Prin urmare,

împrejurarea că  în decizia Primului-Ministru nu sunt reluate,

in extenso

,

toate temeiurile de fapt și de drept consemnate  în Raportul de audit public

intern nr.271 din 11 august 2008, nu constituie, în sine, un motiv de

invaliditate a actului administrativ.

În condițiile  în

care unica motivare a deciziei constă  în această trimitere la raportul de

audit public intern, sentința recurată este însă criticabilă sub aspectul

modului în care au fost interpretate și aplicate prevederile art.7 alin.(2)

lit.a) din O.U.G.nr.134/2006  în raport cu baza factuală reținută și cu modul

de derulare a procedurilor administrative anterioare emiterii deciziei.

Din această

perspectivă, Înalta Curte are  în vedere, pe de o parte, faptul că procedura de

audit pe care s-a fundamentat decizia de eliberare din funcție nu a urmat toate

etapele prevăzute în art.17 alin.(1) – (4) din Legea nr.672/2002 privind

auditul public intern, potrivit cărora :

„

(1)

Auditorii interni elaborează un proiect de raport de audit public intern la

sfârșitul fiecărei misiuni de audit public intern; proiectul de raport de audit

public intern reflectă cadrul general, obiectivele, constatările, concluziile

și recomandările. Raportul de audit public intern este însoțit de documente

justificative.

(2)

Proiectul de raport de audit public intern se transmite la structura auditată;

aceasta poate trimite, în maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele

sale de vedere, care vor fi analizate de auditorii interni.

(3)

În

termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere compartimentul de audit

public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura auditată, în

cadrul căreia se analizează constatările și concluziile, în vederea acceptării

recomandărilor formulate.

(4)

Șeful

compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern

finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entității

publice care a aprobat misiunea, pentru analiză și avizare; pentru instituția

publică mică, raportul de audit public intern este transmis spre avizare

conducătorului acesteia. După avizare recomandările cuprinse în raportul de

audit public intern vor fi comunicate structurii auditate”.

Dimpotrivă,

raportul nr.271 din 11 august 2009 poartă în final următoarea notă:

„Având în vedere faptul

că o mare parte a constatărilor din prezentul raport au fost preluate din

rapoartele de audit proprietate a Autorității Naționale de Reglementare în

Comunicații și Tehnologia Informației  și raportul de control al A.C.G.

(Autoritatea de control a Guvernului), procedura uzuală de desfășurare a

misiunii de audit se suspendă (în sensul neorganizării  reuniunii de conciliere

și a elaborării raportului de audit proiect)”.

Măsura eliberării

recurentului- reclamant din funcția de președinte al Autorității Naționale de

Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației  a fost dispusă, așadar,

în timp ce procedura de audit era suspendată prin manifestarea de voință a

structurii de audit ( Direcția de Audit Public Intern a Cancelariei Primului –

Ministru), pe baza unor presupuse  încălcări ale O.U.G.nr.79/2002, care nu

fuseseră încă stabilite printr-un raport de audit public intern finalizat

conform legii, situație care conturează  un exces de putere, în sensul art.2

alin.(1) lit.n) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Având în vedere

toate considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.(1) Cod procedură civilă

și a art.20 alin.(3) teza I din Legea nr.554/2004, Înalta Curte va admite

recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii

reclamantului, așa cum a fost precizată.

În consecință,

având  în vedere dispozițiile art.18 alin.(1) și (3) din Legea nr.554/2004,

Înalta Curte a anulat decizia nr.165 din 18 august 2008, emisă de Primul

Ministru al Guvernului României și a obligat  pârâții să-i plătească

reclamantului despăgubiri constând în drepturile salariale ce i s-ar fi

cuvenit  începând cu data eliberării din funcție și  până la intrarea  în

vigoare a Legii nr.2/2009, de respingere a O.U.G.nr.134/2006 privind înființarea

Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației,

publicată  în M. Of. nr.105 din 20 februarie 2009, soluția de anulare a

deciziei fiind aptă să asigure, prin ea  însăși, și o reparație morală

echitabilă (CEDO, Cumpănă și Mazăre c. României,  hotărârea din 17 decembrie

2004).

Celelalte

dispoziții ale sentinței, referitoare la excepțiile lipsei capacității juridice

și a lipsei calității  procesuale pasive, care nu au format obiect de analiză

în recurs, au fost menținute.