ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 254/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1515 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în dosarul nr. 8949/3/2010, a fost admisă cererea de chemare în judecată, restrânsă, formulată de reclamanta K.I., în contradictoriu cu pârâta R.D. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 123.000 Euro, reprezentând despăgubiri materiale. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.146,15 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., apelanta - pârâtă R.D., solicitând admiterea apelului, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Cererea de apel a fost însoțită de o cerere de acordare ajutor public judiciar, în modalitatea eșalonării taxei judiciare de timbru. Prin rezoluția administrativă, taxa judiciară de timbru a fost stabilită în apel la suma de 4.577 lei. Apelantei i s-a pus în vedere să depună și un timbru judiciar în valoare de 5 lei. În ședința din Camera de Consiliu de la 3 februarie 2012 cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de apelanta - pârâtă a fost examinată din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 aceasta fiind respinsă, ca neîntemeiată. Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare apelanta - pârâtă, respinsă, ca nefondată, prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu la data de 2 mai 2012, iar apelanta - pârâtă fiind citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.577 lei.

Întrucât apelanta - pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor instanței până la termenul menționat, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia 228/ A din 22 mai 2012, a admis excepția de netimbrare a apelului, invocată de intimata-reclamantă, în raport de art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și de art. 36 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 760/ C din 22 aprilie 1999 al Ministrului Justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.D. solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și trimiterea, respectiv reținerea cauzei spre soluționare.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând instanței existența unor motive obiective care au împiedicat-o să timbreze, faptul că instanța de apel i-a ignorat cererea de amânare pentru angajarea unui apărător care să se ocupe de formalitățile necesare susținerii și dovedirii cererii de eșalonare a taxei de timbru, a probelor în susținerea acesteia. Precizează recurenta-pârâtă că pricina ce face obiectul dosarului nu face parte din categoria celor care sunt supuse procedurii soluționării în regim de urgență, astfel că nu se justifică soluționarea de către instanțe cu celeritate a cauzei.

În final, recurenta-pârâtă concluzionează în sensul că prin hotărârea recurată instanța, practic, nu numai că a împiedicat-o să achite taxa de timbru ignorând cu desăvârșire cererea sa de a-i acorda un termen spre a angaja un avocat ce ar fi urmat să se ocupe de toate formalitățile premergătoare și ulterioare procedurilor prevăzute de dispozițiile legale în materie de timbraj și în apel dar, în egală măsură, a prejudiciat-o incontestabil în exercitarea dreptului său constituțional la apărare, consacrat de dispozițiile art. 24 din Constituția României și de dispozițiile art. 156 și 129 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce a condus la pronunțarea unei sentințe nu numai nelegale și netemeinice, dar și vădit părtinitoare.

Prin întâmpinare intimata-reclamantă K.I. a invocat excepția nulității recursului în raport de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Obligația de timbrare a unei cereri, deși își are sorgintea în reglementări de natură fiscală, este tratată ca un incident procedural întrucât este o excepție sui generis legată de învestirea instanței și vizează în mod esențial legalitatea actului de sesizare, urmând a fi analizată cu prioritate, înaintea oricăror alte cereri, în virtutea principiului consacrat de art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., neîndeplinirea ei neputând constitui un motiv de amânare a cauzei. Din acest punct de vedere excepția de netimbrare a apelului a fost corect soluționată. Este de reținut, totodată, că cererea apelantei de amânare pentru lipsă de apărare este formulată în considerarea soluționării cererii de reexaminare a încheierii prin care i s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Problema timbrajului aferent apelului a fost analizată și prin prisma cererilor de ajutor public judiciar și a cererii de reexaminare a încheierii pronunțate cu privire la prima cerere, astfel că recurenta-pârâtă nu poate invoca soluționarea în regim de urgență a apelului formulat, instanței de apel neputându-i-se reproșa vreo încălcare a drepturilor procesuale ale părților.

Așadar, întrucât decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă R.D. împotriva deciziei nr. 228/ A din 22 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.