ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4431/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4431/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației
de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30
octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, sub nr. 398/111/2010, ca urmare a disjungerii din
Dosarul nr. 2714/111/2009 conform Încheierii din 21 ianuarie 2010, reclamantul
M.G. a solicitat obligarea pârâtelor SSIF M. SA Oradea și C.N.V.M. (în prezent
A.S.F.) la plata sumei de 1.497.542,16 RON actualizată cu rata inflației,
începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective, cu cheltuieli
de judecată.
La data de 10
noiembrie 2010, reclamantul și-a mărit câtimea obiectului cererii, solicitând
obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.505.262 RON actualizată cu rata
inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective.
Prin Sentința comercială
nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității
acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.V.M., invocate de
această pârâtă; a admis cererea precizată formulată de reclamant și, în
consecință, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.505.262
RON, ce va fi actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008,
până la data plății efective și a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de
21.213,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat apel pârâta C.N.V.M. (în prezent A.S.F.), care a fost admis
prin Decizia civilă nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de
Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; pe
cale de consecință, sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în
sensul respingerii acțiunii față de pârâta C.N.V.M.; au fost menținute
celelalte dispoziții, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a
cheltuielilor de judecată parțiale în apel, în cuantum de 16.474 RON.
Împotriva Deciziei
civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel
Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat
recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute
de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă
nr. 3549 din 25 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a
II-a civilă, a anulat ca insuficient timbrat recursul și a obligat
recurentul-reclamant M.G. în favoarea intimatei-pârâte A.S.F. București la
plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de recurs a reținut că deși datora în această fază procesuală
taxă de timbru în cuantum de 9.607 RON, reprezentând 50% din valoarea achitată
în fața primei instanțe, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și
timbru judiciar de 5 RON, recurentul a achitat 5.000 RON; pentru diferența de
4.607 RON a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă prin
Încheierea pronunțată în ședința din Camera de Consiliu de la 11 octombrie
2013.
Cu toate că
respectiva încheiere a fost comunicată petentului la 21 octombrie 2013, acesta
nu a formulat până la termenul stabilit pentru judecata recursului cerere de
reexaminare și nici nu a adus la cunoștință intenția sa de promovare a unei
astfel de cereri, motiv pentru care Înalta Curte a apreciat că nu se impune acordarea,
din oficiu, a unui nou termen, iar recurentul a fost citat cu mențiunea
achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.581,81 RON,
conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar recurs,
obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Astfel, constatând că
recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul
stabilit, 25 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal
îndeplinită, instanța de recurs, dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1)
și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, a anulat, ca insuficient
timbrat, recursul declarat de către reclamantul M.G. împotriva Deciziei civile
nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Împotriva acestei
decizii a formulat contestație în anulare reclamantul M.G., invocând
prevederile art. 318 C. proc. civ.
În concret,
contestatorul a criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanța a
anulat ca insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul
termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin Încheierea din 11 octombrie
2013, prin care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.
Totodată,
contestatorul arată că prin încheierea mai sus evocată a fost respinsă cererea
sa de ajutor public judiciar pentru lipsa înscrisurilor doveditoare, instanța
omițând să se pronunțe asupra capătului de cerere privind acordarea unui nou
termen de judecată până la care să poată achita suma reprezentând taxa
judiciară de timbru datorată în speță.
A mai arătat
contestatorul că decizia atacată a fost pronunțată înainte de a lua cunoștință
de conținutul respectivei încheieri, care i-a fost transmisă prin poștă la data
de 21 octombrie 2013, ajungând în posesia sa în seara zilei de 25 octombrie
2013.
Cu privire la cererea
de conexare formulată de contestator, Înalta Curte constată că aceasta este
neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu
prevederile art. 163 C. proc. civ., părțile sau instanța din oficiu pot
solicita conexarea dosarelor având același obiect, aceeași cauză și aceleași
părți, iar dacă solicitarea este primită, dosarul se va trimite instanței care
a fost mai întâi învestită.
În speță, se constată
că instanța a fost învestită întâi cu prezenta cauză, astfel încât
contestatorul se află în situația de a putea cere conexarea Dosarului nr.
5665/1/2013, cu termen de judecată stabilit la data de 23 ianuarie 2014.
Analizând contestația
în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:
Motivele contestației
în anulare speciale, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., sunt în număr de
două, și anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli
materiale și când instanța respingând recursul ori admițându-l numai în parte,
a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de
casare.
Prin "greșeală materială"
în sensul primei teze a articolului mai sus evocat se înțelege o greșeală de
ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea
unei soluții greșite. Prin urmare, este vorba despre acea greșeală pe care o
comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date
materiale și care determină soluția pronunțată.
Prin urmare, pe calea
contestației în anulare nu se pot remedia greșeli de judecată, respectiv de
apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, legea
neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie
soluționat de aceeași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat situația de
fapt.
În speță,
contestatorul invocă cu titlu de "greșeală materială" faptul că instanța
a anulat ca insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul
termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin Încheierea din 11 octombrie
2013, prin care care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.
Prin urmare, contestatorul
invocă aspecte ce țin de o eventuală eroare de judecată, iar nu de o eroare
materială în sensul art. 318 C. proc. civ., despre care s-ar fi putut vorbi în
situația în care cererea de reexaminare ar fi fost admisă la data pronunțării
instanței de recurs și aceasta nu ar fi observat ori dacă dovada achitării
taxelor judiciare se afla la dosar și instanța de asemenea nu ar fi observat.
Se constată că nici
critica contestatorului vizând faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra
capătului de cerere privind acordarea unui nou termen de judecată nu poate fi
încadrată în motivele de contestație în anulare prevăzute de C. proc. civ.,
având în vedere că această critică nu vizează decizia atacată. Mai mult decât
atât, prin decizia atacată, instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la
oportunitatea acordării unui nou termen de judecată, raportat la chestiunea
timbrajului.
În ceea ce privește
critica conform căreia instanța a anulat ca insuficient timbrat recursul său
înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin Încheierea din 11
octombrie 2013, prin care care i-a fost respinsă cererea de ajutor public
judiciar, se constată că, prin încheierea sus-menționată, s-a constatat
caducitatea cererii de reexaminare. Or, consecința caducității constă în faptul
că lipsește cererea de reexaminare de efecte, aceasta nu există și nici nu mai
poate exista.
Astfel, odată oprită
în mod irevocabil calea "reexaminării" prin soluția dată prin
Încheierea din 11 octombrie 2013, cele statuate prin aceasta asupra timbrajului
nu mai pot avea vreun remediu procedural.
Pentru aceste
considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
conexare a Dosarului nr. 5665/1/2013 la prezentul dosar formulată de
contestatorul M.G.
Respinge contestația
în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei civile nr. 3549
din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 11 decembrie 2013.
Procesat
de GGC - AZ