ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4431/2013

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 398/111/2010, ca urmare a disjungerii din Dosarul nr. 2714/111/2009 conform Încheierii din 21 ianuarie 2010, reclamantul M.G. a solicitat obligarea pârâtelor SSIF M. SA Oradea și C.N.V.M. (în prezent A.S.F.) la plata sumei de 1.497.542,16 RON actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. La data de 10 noiembrie 2010, reclamantul și-a mărit câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.505.262 RON actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective.

Prin Sentința comercială nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.V.M., invocate de această pârâtă; a admis cererea precizată formulată de reclamant și, în consecință, a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.505.262 RON, ce va fi actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data plății efective și a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 21.213,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta C.N.V.M.

(în prezent A.S.F.), care a fost admis prin Decizia civilă nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; pe cale de consecință, sentința primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii față de pârâta C.N.V.M.; au fost menținute celelalte dispoziții, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată parțiale în apel, în cuantum de 16.474 RON. Împotriva Deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 3549 din 25 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a anulat ca insuficient timbrat recursul și a obligat recurentul-reclamant M.G. în favoarea intimatei-pârâte A.S.F. București la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că deși datora în această fază procesuală taxă de timbru în cuantum de 9.607 RON, reprezentând 50% din valoarea achitată în fața primei instanțe, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și timbru judiciar de 5 RON, recurentul a achitat 5.000 RON; pentru diferența de 4.607 RON a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă prin Încheierea pronunțată în ședința din Camera de Consiliu de la 11 octombrie 2013. Cu toate că respectiva încheiere a fost comunicată petentului la 21 octombrie 2013, acesta nu a formulat până la termenul stabilit pentru judecata recursului cerere de reexaminare și nici nu a adus la cunoștință intenția sa de promovare a unei astfel de cereri, motiv pentru care Înalta Curte a apreciat că nu se impune acordarea, din oficiu, a unui nou termen, iar recurentul a fost citat cu mențiunea achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.581,81 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosar recurs, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Astfel, constatând că recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit, 25 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanța de recurs, dând eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de către reclamantul M.G. împotriva Deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul M.G., invocând prevederile art. 318 C. proc.

civ. În concret, contestatorul a criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanța a anulat ca insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin Încheierea din 11 octombrie 2013, prin care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar. Totodată, contestatorul arată că prin încheierea mai sus evocată a fost respinsă cererea sa de ajutor public judiciar pentru lipsa înscrisurilor doveditoare, instanța omițând să se pronunțe asupra capătului de cerere privind acordarea unui nou termen de judecată până la care să poată achita suma reprezentând taxa judiciară de timbru datorată în speță.

A mai arătat contestatorul că decizia atacată a fost pronunțată înainte de a lua cunoștință de conținutul respectivei încheieri, care i-a fost transmisă prin poștă la data de 21 octombrie 2013, ajungând în posesia sa în seara zilei de 25 octombrie 2013. Cu privire la cererea de conexare formulată de contestator, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 163 C. proc. civ., părțile sau instanța din oficiu pot solicita conexarea dosarelor având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, iar dacă solicitarea este primită, dosarul se va trimite instanței care a fost mai întâi învestită.

În speță, se constată că instanța a fost învestită întâi cu prezenta cauză, astfel încât contestatorul se află în situația de a putea cere conexarea Dosarului nr. 5665/1/2013, cu termen de judecată stabilit la data de 23 ianuarie 2014. Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele: Motivele contestației în anulare speciale, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., sunt în număr de două, și anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Prin "greșeală materială" în sensul primei teze a articolului mai sus evocat se înțelege o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Prin urmare, este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu se pot remedia greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat situația de fapt. În speță, contestatorul invocă cu titlu de "greșeală materială" faptul că instanța a anulat ca insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin Încheierea din 11 octombrie 2013, prin care care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.

Prin urmare, contestatorul invocă aspecte ce țin de o eventuală eroare de judecată, iar nu de o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ., despre care s-ar fi putut vorbi în situația în care cererea de reexaminare ar fi fost admisă la data pronunțării instanței de recurs și aceasta nu ar fi observat ori dacă dovada achitării taxelor judiciare se afla la dosar și instanța de asemenea nu ar fi observat. Se constată că nici critica contestatorului vizând faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea unui nou termen de judecată nu poate fi încadrată în motivele de contestație în anulare prevăzute de C. proc. civ., având în vedere că această critică nu vizează decizia atacată.

Mai mult decât atât, prin decizia atacată, instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la oportunitatea acordării unui nou termen de judecată, raportat la chestiunea timbrajului. În ceea ce privește critica conform căreia instanța a anulat ca insuficient timbrat recursul său înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin Încheierea din 11 octombrie 2013, prin care care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar, se constată că, prin încheierea sus-menționată, s-a constatat caducitatea cererii de reexaminare. Or, consecința caducității constă în faptul că lipsește cererea de reexaminare de efecte, aceasta nu există și nici nu mai poate exista. Astfel, odată oprită în mod irevocabil calea "reexaminării" prin soluția dată prin Încheierea din 11 octombrie 2013, cele statuate prin aceasta asupra timbrajului nu mai pot avea vreun remediu procedural.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de conexare a Dosarului nr. 5665/1/2013 la prezentul dosar formulată de contestatorul M.G. Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul M.G. împotriva Deciziei civile nr. 3549 din 25 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2013. Procesat de GGC - AZ