ÎCCJ, decizie (scj.ro #82877)

. Cerere

de reexaminare a taxei judiciare de timbru. Caducitatea cererii. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecată

Index alfabetic: contestație în anulare

- cerere de ajutor public judiciar

- cerere de reexaminare

- caducitate

C.

proc. civ., art. 318

Legea

nr. 146/1997, art. 20

Constatarea

caducității cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru prin

încheierea de respingere a cererii de ajutor public judiciar constă în

faptul că lipsește cererea de reexaminare de efecte, astfel încât, în

această situație, odată oprită în mod irevocabil calea

„reexaminării”, cele statuate asupra timbrajului prin această

încheiere nu mai pot avea vreun remediu procedural.

Secția a II-a civilă,

Decizia

nr. 4431 din 11 decembrie 2013

Prin cererea

înregistrată la data de 30.10.2009 pe rolul Tribunalului Bihor,

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub

nr. xx8/111/2010, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. xx14/111/2009 conform

încheierii din 21.01.2010, reclamantul M.G. a solicitat obligarea pârâtelor

S.S.I.F. M. SA Oradea și C.N.V.M. (în prezent Autoritatea de Supraveghere

Financiară) la plata sumei de 1.497.542,16 lei actualizată cu rata

inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data

plății efective, cu cheltuieli de judecată.

La data

de 10.11.2010, reclamantul și-a mărit câtimea obiectului cererii,

solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.505.262 lei actualizată

cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008, până la data

plății efective.

Prin

sentința comercială nr. 287/COM/2012 din 3 mai 2012, Tribunalul

Bihor, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii

și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.N.V.M.,

invocate de această pârâtă; a admis cererea precizată

formulată de reclamant și, în consecință, a obligat

pârâtele la plata către reclamant a sumei de 1.505.262 lei, ce va fi

actualizată cu rata inflației, începând cu data de 9 iulie 2008,

până la data plății efective și a obligat pârâtele în

solidar la plata sumei de 21.213,62 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâta C.N.V.M. (în prezent Autoritatea

de Supraveghere Financiară), care a fost admis prin decizia civilă

nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal; pe cale de consecință, sentința primei instanțe a

fost schimbată în parte, în sensul respingerii acțiunii

față de pârâta C.N.V.M.; au fost menținute celelalte

dispoziții, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă

a cheltuielilor de judecată parțiale în apel, în cuantum de 16.474

lei .

Împotriva

deciziei civile nr. 31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul M.G., criticând-o

pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin decizia

civilă nr. 3549 din 25 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția a II-a civilă a anulat ca insuficient

timbrat recursul și a obligat recurentul-reclamant M.G. în favoarea

intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară București la

plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, deși

datora în această fază procesuală taxă de timbru în cuantum

de 9.607 lei, reprezentând 50% din valoarea achitată în fața primei

instanței, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 și timbru

judiciar de 5 lei, recurentul a achitat 5.000 lei; pentru diferența de

4.607 lei a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă

prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de

consiliu de la 11 octombrie 2013.

Cu

toate că respectiva încheiere a fost comunicată petentului la 21

octombrie 2013, acesta nu a formulat până la termenul stabilit pentru

judecata recursului cerere de reexaminare și nici nu a adus la

cunoștință intenția sa de promovare a unei astfel de

cereri, motiv pentru care Înalta Curte a apreciat că nu se impune

acordarea, din oficiu, a unui nou termen  iar recurentul a fost citat cu

mențiunea achitării diferenței de taxă judiciară de

timbru în cuantum de 4.581,81 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii

de citare aflate la fila 22 dosar recurs, obligație pe care nu și-a

îndeplinit-o.

Astfel,

constatând că recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici

până la termenul stabilit, 25 octombrie 2013, pentru când procedura de

citare a fost legal îndeplinită, instanța de recurs, dând

eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, a anulat ca insuficient timbrat

recursul declarat de către reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr.

31/C/2013-A din 24 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Oradea,

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva

acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul M.G.

invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.

În

concret, contestatorul a criticat decizia atacată prin prisma faptului

că instanța a anulat ca insuficient timbrat recursul său,

prematur, din eroare, înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile

acordat prin încheierea din 11.10 2013 care i-a fost respinsă cererea de

ajutor public judiciar.

Totodată,

contestatorul a arătat că prin încheierea mai sus evocată a fost

respinsă cererea sa de ajutor public judiciar pentru lipsa înscrisurilor

doveditoare, instanța omițând să se pronunțe asupra

capătului de cerere privind acordarea unui nou termen de judecată

până la care să poată achita suma reprezentând taxa

judiciară de timbru datorată în speță.

A mai

arătat contestatorul că decizia atacată a fost

pronunțată înainte de a lua cunoștință de

conținutul respectivei încheieri, care i-a fost transmisă prin

poștă la data de 21 octombrie 2013, ajungând în posesia sa în seara

zilei de 25 octombrie 2013.

Cu

privire la cererea de conexare formulată de contestator, Înalta Curte a

constatat că aceasta este neîntemeiată și a fost respinsă

pentru următoarele considerente:

În

conformitate cu prevederile art. 163 C. proc. civ., părțile sau

instanța din oficiu pot solicita conexarea dosarelor având același

obiect, aceeași cauză și aceleași părți, iar

dacă solicitarea este primită dosarul se va trimite instanței

care a fost mai întâi învestită.

În

speță, se constată că instanța a fost învestită

întâi cu prezenta cauză, astfel încât contestatorul se află în

situația de a putea cere conexarea dosarului nr. xx65/1/2013, cu termen de

judecată stabilit la data de 23 ianuarie 2014.

Analizând

contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte a

constatat următoarele:

Motivele

contestației în anulare speciale, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., sunt în număr de două, și anume: când dezlegarea dată

recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când

instanța respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis

din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare.

Prin

„greșeală materială” în sensul primei teze a articolului mai sus

evocat se înțelege o greșeală de ordin procedural, de o asemenea

gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții

greșite. Prin urmare, este vorba despre acea greșeală pe care o

comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale și care determină soluția pronunțată.

Prin urmare, pe

calea contestației în anulare nu se pot remedia greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale, legea neurmărind să deschidă

părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat

de aceeași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat

situația de fapt.

În

speță, contestatorul invocă cu titlu de „greșeală

materială” faptul

că instanța a anulat ca

insuficient timbrat recursul său, prematur, din eroare, înlăuntrul

termenului de reexaminare de 5 zile acordat prin încheierea din 11.10 2013 prin

care i-a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar.

Prin urmare,

contestatorul invocă aspecte ce țin de o eventuală eroare de

judecată, iar nu de o eroare materială în sensul art. 318 C. proc. civ. despre care s-ar fi putut vorbi în situația în care cererea de reexaminare ar

fi fost admisă la data pronunțării instanței de recurs

și aceasta nu ar fi observat ori dacă dovada achitării taxelor

judiciare se afla la dosar și instanța, de asemenea, nu ar fi

observat.

Se constată

că nici critica contestatorului vizând faptul că instanța nu s-a

pronunțat asupra capătului de cerere privind acordarea unui nou

termen de judecată nu poate fi încadrată în motivele de contestație

în anulare prevăzute de Codul de procedură civilă, având în

vedere că această critică nu vizează decizia atacată.

Mai mult decât atât, prin decizia atacată, instanța de recurs s-a

pronunțat cu privire la oportunitatea acordării unui nou termen de

judecată, raportat la chestiunea timbrajului.

În ceea ce

privește critica conform căreia instanța a anulat ca insuficient

timbrat recursul său înlăuntrul termenului de reexaminare de 5 zile

acordat prin încheierea din 11.10 2013 prin care i-a fost respinsă cererea

de ajutor public judiciar se constată că, prin încheierea sus

menționată, s-a constatat caducitatea cererii de reexaminare. Or,

consecința caducității constă în faptul că

lipsește cererea de reexaminare de efecte, aceasta nu există și

nici nu mai poate exista.

Astfel, odată

oprită în mod irevocabil calea „reexaminării” prin soluția

dată prin încheierea din 11.10.2013, cele statuate prin aceasta asupra

timbrajului nu mai pot avea vreun remediu procedural.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a

respins contestația în anulare formulată de contestatorul

M.G.